Calatorie in Africa : De la Tanger la Tetuan prin muntii Uadras

Calatorie in Africa : De la Tanger la Tetuan prin muntii Uadras

de Vasile Alecsandri

5 octombrie 1853. - in placuta racoreala a diminetii, bine dispusi atat oameni cat si dobitoace, ne coboram de-a lungul zidurilor orasului Tanger pana la malul marii si ne jucam caii pe un covor de nisip galben, ce se intinde sub copitele lor; apoi, lasand Mediterana in stanga si orasul in urma noastra, apucam drumul spre Tetuan. Acest drum sau, mai bine zicand, aceasta carare duce prin locuri sterpe, in care apar ici-colea cateva mici ogoare de papusoi. Singura vegetatie ce se prezinta ochilor consista in niste tufe de palmieri pitici, ce acopera colnicele si unde nu se aude nici o ciripire de pasare. Caldura creste la tot minutul, ea devine tot mai arzatoare, fara ca sa intalnim vreun adapost de umbra, si setea incepe a ne munci, fara ca sa zarim cat de mic izvor imprejurul nostru. Chin nesuferit, ce se mareste de cate ori ne apropiem de patul unui parau, care se anunta de departe prin sirurile de lauri infloriti si de rodieri crescuti pe malurile lui. Paraul e sec, si ca dansul sperarea noastra seaca!... Trebuie sa ne multumim numai cu ghirlandele de flori rosii ce culegem de pe crengile laurilor si cu care ne incununam fruntea. Chiar sub arsita cea mai mare a zilelor de vara florile au in sanul lor o racoreala invietoare foarte placuta.

La stanga noastra, in departare, vedem doua sate arapesti, asezate pe coastele colnicelor; casele lor sunt acoperite cu stuh si livezile ingradite cu cactusi mari. Ele au o asemanare curioasa cu acele din tara de jos a Moldovei. Un al treilea sat se iveste in calea noastra pe la 11 ore... Trebuie sa trecem prin el, si dupa recomandatia dragomanului nostru, Hagi Mustafa-Ben-Aali-Cuniali, sa nu facem nici un zgomot pentru ca sa nu atragem atentia arabilor; insa de-abia intram in el si Angel, tovarasul meu de voiaj, imbucand cornetul sau de argint, suna o fanfara rasunatoare. Pe loc toti locuitorii caselor ies in graba cu somnul in ochi si, indignati de sumetia unor ghiauri ca noi, incep a ne batjocori si a ne ameninta cu pumnii; femeile stupesc si copiii arunca pietre dupa noi.

Fara prezenta soldatului pasei din Tanger ce ne intovaraseste, nu cred ca am scapa teferi din mijlocul acestei hoarde de barbari; dar la glasul poruncitor al soldatului, arabii reintra in bordeiele lor ca niste caini infuriati, si noi ne departam razand de figura speriata a dragomanului.

- Hagi-Mustafa, ii zic, ce faceti cand va e sete prin pustiurile acestea?

- Ducem dorul apei si pronuntam de trei ori numele lui Allah! raspunde Mustafa.

- Eu, desi nu sunt mohametan, as invoca de sase ori pe profetul vostru, daca as fi incredintat ca mi-ar scoate acum in cale un izvor de apa rece.

- Gandul omului e in mana lui Allah! replica dragomanul. in curand o sa ajungem la izvorul Camilelor, si acolo ne vom potoli focul din piept.

- Well! well! striga Angel cu bucurie, auzind aceasta buna veste, si da pinteni calului. Noi imitam exemplul sau si iata-ne alergand pe aripile sperarii pana ce sosim la acel multvestit si multdorit izvor... Caii se opresc de la sine, noi descalecam si ne punem a cauta cuibul apei... dar unde-i?

Nu vedem decat un loc glodos si calcat de dobitoace, iar cat despre apa, gasim ceva negru, cald si puturos, care chifteste in urmele copitelor.

Cu toata setea ce ne arde, nu avem curaj a inghiti acel noroi apos, ci ne multumim numai a uda batiste in el si a le lipi de obraz cu partea nemanjita. Rasufland apoi prin panza subtire, aspiram un aer umed care ne racoreste putin. Hagi-Mustafa si soldatul, mai experimentati insa decat noi, intra cu picioarele goale in glod si stau neclintiti cateva minute; pe urma ies la uscat, jurandu-se pe Allah ca li s-a stins focul setei.

in vreme ce ne dedam la aceasta operatie, sosesc trei arabi stremterosi, dar inarmati cu susanele lungi si merg de se tupila in umbra unui copac de maslini. Ochii si fizionomia lor sunt hotesti; cautaturile lor, tintite asupra noastra cu o expresie hainoasa, ne dau a intelege ca ei ar avea mare pofta sa ne prade si chiar sa ne ucida, par dessus le marche, dar ca sunt stanjeniti de prezenta soldatului pasei din Tanger....

in adevar, un european satul de viata nu poate gasi mai bun mijloc de a scapa de dansa decat cercand a calatori singur in imperiul Marocului. El e sigur de a-si procura ucigasi de bunavoie, chiar la marginile oraselor. Cu toate acestea, Angel, apropiindu-se de arabi, scoate un revolver, trage in aer sase descarcaturi, isi pregateste din nou arma si se duce de incaleca, facand un semn de adio arabilor; iar acestia, holband ochii asupra revolverului cu o groaza vederata, se grabesc a parasi locul si a se face nevazuti in tufari.

- Mare greseala ca ti-ai aratat revolverul! observa HagiMustafa.

- Pentru ce?

- Pentru ca ai trezit in ei pofta de a-l capata cu orice pret, chiar cu pretul vietii d-tale.

- Vie sa-si cerce norocul, daca li s-au urat zilele! raspunde amicul meu cu nepasare; apoi, deschizand un cortel, se alatura de mine si fara a mai intarzia plecam in directia muntilor Uadras.

Soarele varsa duse de foc pe capul nostru, pasul cailor se leneveste, iar Hagi-Mustafa si soldatul cu fes nalt de postav ros pe cap incep a canta sotto voce manele algeriene. Acum e amiaza! plantele isi beau umbra, si natura intreaga inoata, obosita, intr-un ocean de lumina inflacarata... Angel ma asigura ca-si simte creierii fierband si chiar clocotind in tidva capului; eu ma lupt cu un bulgar de iasca ce-mi sta in gat, si amandoi ne captusim cortelurile pe dinauntru cu toate fulardele ce posedam, dar in zadar!... Razele soarelui patrund prin stofa si se infig in pielea noastra ca niste ace rosite in foc. Supliciul e demn de vechii inchizitori ai Spaniei!... si insa dinaintea cailor alearga pe jos un pui de arab, ca de doisprezece ani, anume Ali, cu capul gol si ras!... Crestetul lui sticleste ca o oglinda, si el nu se tanguieste de fierbinteala soarelui.

- stii la ce ma gandesc? imi zice Angel.

- La ce?

- imi propun sa iau cu mine in Europa si sa duc in Englitera pe arabul acest mic.

- Vrei poate s[...]nfiezi?

- Ba, vreau sa ma serv de tidva lui stralucitoare la vanat de ciocarlii

Ideea lui Angel e destul de comica, si in alte timpuri m-ar face sa rad, dar acum ea nu parvine a imprastia melancolia in care m-a cufundat caldura atmosferei, melancolie ce se mareste la tot pasul, in auzul unui glas departat de pastor nomad, care canta o complangere lunga si monotona pe cuvintele imma, imma, malli, malli!

(mama mea, soarta mea!).

Pe la o ora dupa amiaza incepem a intra in muntii Uadras, pe un drum presarat cu bolovani ca albia unui suvoi de munte. Caii poticnesc urcandu-se printre pietre si se rasufla greu; noi ca si dansii suferim de lipsa de aer si ne coacem in piele, caci acum ne gasim expusi si la focul soarelui si la fierbinteala pietrelor. Ni se pare in acest haugas stancos ca trecem prin o flacara nevazuta, dar in fine sosim la una din culmile dealului, si aici abordam o padure de maslini, de carubi, de lauri si de rodieri..

Un ufff! colosal iese din piepturile noastre.

Fericire neasteptata, surpriza incantatoare!... Iata umbra dragalasa, iata muschi verde la tulpina copacilor, iata si un izvor! imparatul izvoarelor!... un parau intreg de apa rece si cristalina, ce curge din mijlocul unor stanci cu o clabucire vesela si mult armonioasa.

A descaleca, a ne repezi la izvor, a ne baga obrajii in apa e treaba de un minut; insa Hagi-Mustafa ne roaga sa nu bem indata, fiind inca prea infierbantati. Urmam sfatul lui; dar dupa cateva scurte momente ne punem a inghiti izvorul, servindu-ne drept pahar de o scoarta de pluta gasita pe stanca. Angel e insa de parere ca apa-i mult mai buna cand e sorbita cu gura din parau si ravneste botul cailor.

Dupa aceasta adevarata orgie de apa, ne intindem pe muschi, sub un maslin cu frunze smaltuite si dam ordin dragomanului sa ne aduca merindele... in fata noastra se ridica munti salbatici, care se prajesc la soare de la inceputul lumii; iar alature cu noi, pe coasta unei stanci, se misca un sarpe lung, pe care il ocheste de sus un vultur ce zboara in cercuri deasupra lui. Reptilul are pete negre si galbene; ochii lui aprinsi stralucesc intocmai ca doi rubini si se indreapta cand spre noi, cand in aer catre vultur. El pare ca presimte un dublu pericol si se incordeaza, pregatindu-se de lupta. La vederea lui eu raman fascinat, incremenit, infiorat!...

Fac aceasta marturisire fara nici o rusine, caci totdeauna serpii, ca si lingusitorii sau alte animale taratoare, mi-au produs o impresie de profund dezgust; Angel insa, in calitatea sa de englez fiind mai flegmatic, apuca degraba susaneua soldatului, se apropie de stanca, chiteste, trage... si reptilul, lovit de glonte la cap, se ridica drept ca o sulita, apoi cade mort si ramane aninat de coltul unei pietre.

Ali se repede in fuga, se acata pe stanca intocmai ca o momita, dar cand sa puie mana pe trupul sarpelui, vulturul trece ca un fulger pe langa el, il loveste cu aripa si se departateaza peste dealuri cu sarpele in plisc... Angel e furios contra hotului inaripat ce i-a pradat vanatul, Ali plange de ciuda, Hagi-Mustafa da semne de mirare, iar eu, tinand parte Vulturului, ma pun la masa, adica ma asez turceste langa proviziile gramadite pe muschiul verde.

O paine alba, doi pui de gaina rumeni, un cascaval de Holanda si doua butelci de Xeres compun un festin care ar seduce chiar pe vestitul mancau Balthazar, daca acest rege gastronom ar fi postit ca noi din faptul zilei pana dupa amiaza. Cu atat mai mult spectacolul ziselor obiecte de hrana atrage pe Angel cu o putere magnetica si-l face a uita si pe vultur, si pe sarpe, si pe toate celelalte animale de pe fata pamantului... El vine, inhata un pui, destupa o butelca si o pune la gura, zicand:

- All right!... in sanatatea sarpelui!

Apoi se aseaza pe ospatat cu o pofta ce se comunica la toti. Nu se aude in curs de un cart de ora decat un clantanit de masele in mare activitate, si... proviziile dispar fara a fi urmate de vreun desert, precum se obisnuieste la mese mari.

Ne ramane insa cheful tigaretelor si murmurul veselitor al izvorului. in Africa nu poate fi mai dulce simfonie decat soptirea apei!... Deci, lungiti pe spate, cu ochii ratacind pe albastrul cerului, ne facem digestia, fumand tutun de Latakie si privind in aer spiralele fumului parfumat.

- Cum iti place traiul acest oriental? ma intreaba Angel.

- imi place de minune! Racoarea umbrei si cantecul izvorului ma adorm, ii raspund cascand.

- Pe mine m-au si adormit! replica amicul meu cu glas traganat, si pe loc acel glas se schimba intr-un horait rasunator.

Dupa o dulce odihna, Hagi-Mustafa ne trezeste si, caii fiind bine hraniti, bine adapati, plecam la deal pe o carare misterioasa ce serpuieste printre copaci. Caldura e mare, lipsa de aer preface padurea intr-o baie turceasca; dar incalte suntem feriti de sagetarea periculoasa a razelor soarelui, intalnim mai multe caravane de camile si multi arabi incalecati pe magari, insa observam ca bipezii au o aparenta mai animala decat patrupezii. in fiecare din ei presimtim un dusman dispus a ne ataca, si dar, fara a ne razleti unul de altul, continuam drumul nostru cu mare luare-aminte si cu revolverele in mana. Trei ore intregi urcam dealul in pasul cailor si, in sfarsit, sosim pe varful lui, unde gasim o funda (caravan-serai).

Aceasta casa de adapost consista intr-o curte patrata si inchisa cu ziduri nalte, varuite. Pe dinauntru se insira galerii boltite de jur imprejur, iar langa poarta cateva magazii intunecoase si incuiate cu usi tari. Ograda e destinata pentru dobitoace, galeriile pentru oameni si magaziile pentru marfuri; insa magazii, ograda si galerii sunt intr-un grad de necuratenie atat de mare incat nu avem curajul a deveni macar pentru un moment oaspetii fundai.

Toate soiurile de vermine foiesc in acest locas de ospitalitate si asteapta cu nerabdare pe nenorocitii calatori, pentru ca sa le faca o primire plina de dragoste si de usturime. Suntem deci obligati a ne decide sau sa urmam calea inainte pana la Tetuan, sau sa petrecem noaptea sub copaci alature cu funda. insa caii sunt obositi si nu ne ramane destul timp pana la asfintitul soarelui pentru ca sa ajungem la portile acelui oras. Ele se inchid pe la sapte ore si, odata inchise, nimeni nu mai poate sa intre sau sa iasa, pazitorii lor avand obicei a le parasi pe seama Profetului si a se duce la cafenea... Pentru adeptii Islamului, Mohamed e un personaj foarte comod. El e insarcinat a indeplini tot ce un mahometan doreste si tot ce lenea si fanatismul il opresc de a face pentru sine sau pentru altii. Noi insa, necredinciosii, avand mai putina confienta in bunavointa Profetului si neasteptand de la el serviciul de Oberkellner, ne alegem singuri locul unde o sa petrecem noaptea.

Un mare si frumos carub, ale carui crengi compun o bolta minunata, ne primeste la tulpina lui, pe un pat de muschi molatic.

Acolo intindem mantalele, asezam sacii nostri de voiaj, cu destinare pentru ei de a ne servi de saltele si de perine. Hagi-Mustafa, soldatul si Ali se grupeaza aproape sub un maslin si aduna vreascuri pentru foc, avand de gand a veghea toata noaptea si a-si alunga somnul prin o serie neintrerupta de cafele si de narghilele. Ei isi examineaza armele, reinnoiesc praful in tigaitele pustilor si ale pistoalelor, isi sterg iataganele si ne indeamna sa dormim linistiti pana a doua zi.

Angel propune ca sa dam putere somnului! Deci incepem a-l hrani cu felii gustoase de rostbeaf rece, a-l indulci cu o cutie de curmale si a-l adapa cu vin de Xeres. Pe urma in timp de o ora ii pregatim o usoara mistuire prin o primblare placuta imprejurul fundai, scaldandu-l in lumina amurgului si inveselindu-l cu imaginea salvarii sale din ghearele milioanelor de jiganii muscatoare si sugatoare ce se atin la panda in caravanserai. in sfarsit, mergem cu multumire in camera noastra, camera fara pereti, in adevar, dar curata, bine aerisita si foarte confortabila, desi cam primitiva in soiul ei, desi cam expusa la vizite nocturne de serpi, de arabi si de alte lighioi nu mai putin displacute.

Acolo, rezemati pe coate, incepem o lunga convorbire asupra o mie si unul de subiecte, atingandu-le numai din treacat, cu acea usurinta caracteristica a persoanelor care stiu toate fara a sti nimic si, din vorba in vorba, abordam in domeniul limbii arapesti.

- Am invatat pe de rost - zice Angel - mai multe cuvinte cu care am sa ma falesc in clubul meu din Londra si sa castig un renume de orientalist profund... ca unii din cunoscutii mei.

- si eu- ii raspund - am facut o mica provizie de vorbe curioase si grele de pronuntat, care ar putea servi la un joc favorit al copiilor din tara mea, joc ce se numeste: franturi de limba. Asa, de exemplu: l'mra - femeia, n'sa - femeile, l'hobz - painea, l'ma - apa, l'hlib - laptele, l'ham - carnea, l'hmar - magarul, l'jmel - camila, jbel - munte, j'ben - cascaval, t'ben - pai etc.

Acum, daca vrei, iti propun un ramasag.

- Care?

- Zece livre sterling daca vei pronunta de trei ori de-a randul repede si fara a gresi fraza urmatoare: „Lmransalhobzlmalhliblhamlhmarljmeljbeljbentben".

Angel cearca, dar il apuca tusea si se opreste, zicand:

- Goddam! ai ales cuvinte care dau oftica; dar eu am deprins incalte fraze de care sa ma pot servi in compania damelor. Asa, cand voi intalni o hurie din raiul lui Mohamed, fie chiar in saloanele din Londra, ii voi zice:

- Lella, doamna, sau Bent, domnisoara, n'ziseba n'habac, esti frumoasa, te iubesc. - Eia n'tiasco lzuj, hai sa facem amor impreuna. - Rac calbi, nafsi, amri, esti inima mea, sufletul meu, viata mea. - Andac ras mziana, ai cap frumos - aininzrac, ochi albastri - fum enuar, gura de floare - snen bid, dinti albi -saar cal, par negru. - Rac sems, kmar, njium, esti soare, luna, stele. - M'buz idac, m'buz fumac, m'buz ainac, iti sarut mainile, gurita, ochii. Pe langa aceste fraze armonice, mai pastrez in arsenalul meu de seducere doua versuri compuse de insusi Ali, ginerele lui Mohamed: Hateni amantilla, Lella Matcolisilla!

Adica: iubeste-ma, te rog, doamna, si nu zice ba!

Disertarea noastra limbistica ne aduce pe nesimtite intr-o somnolenta, care in racoarea noptii, sub scanteierea stelelor, are o dulcime patrunzatoare. Genele se apropie, dar pana a nu se inchide, zaresc prin ele jocul luminii focului pe frunzele copacilor si pe figurile pazitorilor nostri. Ei stau grupati imprejurul vreascurilor inflacarate si foarte ades intorc capul pentru ca sa examineze fundul intunecos al padurii. Caii mai departe adorm incet pe picioare si apar in umbra cu proportii colosale. Din cand in cand rasuna in apropiere tipatul misterios al unei pasari de noapte...

Mpsaahir Iella! psaalhir sidi!

Noapte buna, doamna! noapte buna, domnule!

6 octombrie. - Cine va putea sa explice misterul formarii visurilor si tainica lor corelatie cu lumea exterioara?... Cine imi va spune cum si pentru ce cornetul lui Angel, in dimineata de 6 oct., a jucat pentru mine rolul trompetei ceresti la judecata cea de pe urma? in faptul acestei zile memorabile, ma visam pe varful unei coloane nalte cat jumatatea scarii lui Iacob si care se gasea ridicata chiar in mijlocul vaii Iosafatului. Priveam de jur imprejurul meu un ocean nemarginit de valuri omenesti ce ieseau din pamant in giulgiuri albe, cresteau si se inaintau spre coloana. Miscarea lor, desi miscare de umbre, producea un zgomot de furtuna, dominat prin sunetul metalic al unei colosale trompete ascunse in cer... Deodata lumina se intuneca! Un vultur monstruos trecu in dreptul soarelui, se repezi catre mine, ma lovi cu aripa si se departa in fundul orizontului.

Atunci, cu o repejune ametitoare, incepui a cadea, executand in vazduh o serie de tumbe pe notele fanfarei ingeresti ce rasuna deasupra mea... Cad mereu, cad de-a valatucul, fara a ma putea opri, nici de a pica, nici de a masura cu ochii distanta ce ma despartea de pamant, nici de a-mi inchipui halul deplorabil in care o sa ma gasesc, dupa ce m-oi zdrobi de vreo stanca. in sfarsit, sosesc la capatul acelui voiaj aerian, deschid ochii speriat, si ce vad langa mine?... Vad pe Angel sunand din cornet o tarantela napolitana! Mai departe zaresc pe Hagi-Mustafa si pe soldatul pasei alergand pe dupa copaci, ca si cand s-ar fi jucat de-a babaoarba si cautand un lucru pierdut.

- Ce este, Angel? intreb pe amicul meu.

- Nimic important, imi raspunde el. Asta-noapte ne-au vizitat niste pickpockets arabi si au furat panerele cu provizii.

- Ce spui, frate?... si alta n-au furat?... au lasat caii neatinsi?

- Priveste! iata bucefalii nostri in complet. Ei ne fac semn din urechi ca sa profitam de racoarea diminetii, pentru ca sa ne continuam voiajul.

Multumiti de nobila discretie a hotilor, care au binevoit a respecta caii si persoanele noastre, plecam pan-a nu rasari soarele, mangaind pe Hagi-Mustafa, pe soldat si chiar pe Ali de rusinea ce au patit... Sarmanii! au vegheat o mare parte a noptii; insa despre ziua au fost invinsi de somn si s-au lasat, dupa cum zice romanul. Talharii, pandaci, au profitat de somnul lor si acum ei beau vin de Xeres in sanatatea noastra si in ciuda Profetului... Sa le fie de bine!... Ne departam de funda si mai cu seama de furnicarul ei, ca sa ne urcam pe varful altui deal apropiat; iar cand ajungem acolo, ne oprim extaziati de maretul spectacol ce se prezinta admirarii noastre. Soarele apare splendid, acoperind de o lumina feerica lantul muntilor Uadras, valea desfasurata de la poalele lor pana la orasul Tetuan, si in orizont marea albastra, marginita de muntii Spaniei. Verdeata codrilor, zidurile albe ale Tetuanului, stancile rosii de pe crestetul dealurilor, albastrimea cerului si a Mediteranei, toate contopindu-se in focul soarelui, produc un tablou de o rara frumusete. Noi ne simtim uimiti si ne inclinam cu smerenie dinaintea minunilor puterii creatoare; iar Hagi-Mustafa, soldatul si Ali cad in genunchi si cu fata la rasarit fac rugaciunea lor de dimineata. Angel, adanc impresionat, sta cateva minute in tacere, apoi striga cu glas puternic: „Orbi! orbi! si de trei ori orbi acei ce nu cred in Dumnezeu!" La Allah, illa Allah u M'hamed Rasul Allah! exclama totodata arabii nostri, sculandu-se in picioare.

Astfel, incantati de splendoarea panoramei, animati de o tainica multumire sufleteasca, plini de viata si de sanatate, reluam calea spre Tetuan. Orasul straluceste in distanta de 5 ore si nu in zadar arabii il numesc ttaun, cuvant sinonim de cocheta, caci el atrage de departe si te insala prin efectul mirajului... Ne coboram pe sub crengile unor maslini batrani, ale caror frunze au o culoare verdeinchisa, si intalnim din nou siruri de camile incarcate cu teancuri grele. Nalte si flegmatice, ele sunt conduse de berberi cu picioarele goale pana la genunchi, aramii, sprinteni si care necontenit scot pe gat tipete ragusite si salbatice, sub cuvant de a indemna mahalii patrupezi. Acestia insa pasesc linistit, miscand in cadenta picioarele lor lungi si noduroase, iar ochii lor exprima o mirare naiva...

Pare ca ei se intreaba in gandul lor pentru ce cornacii lor isi dau atata osteneala ca sa imiteze ragetul magarilor? Cateva femei, razletite printre caravane si invelite in feregele rupte, isi ascund fetele indata ce dau cu ochii de noi, si, dupa ce trec mai departe, ele intorc capul pentru ca sa stupeasca pe urma noastra. O gratiozitate a sexului frumos din Maroc!

Caldura si setea, sora ei, incep iar a face parte din cortegiul nostru; insasi foamea incepe a ne aduce aminte ca suntem lipsiti de provizii; dar geniul binevoitor care privegheaza asupra noastra nu ne paraseste la nevoie. El ne scoate in cale pe un berber asezat la umbra cu un paner de poama coarna. Cumparam panerul atat pentru fericirea negustorului, cat si mai cu seama pentru potolirea setei ce ne munceste.

Dupa o ora pomenitul geniu are bunatate a ne duce in prezenta unei familii complete de englezi, care sunt ocupati a face dejun pe iarba. E familia lui sir Arthur Isquare, ce vine de la Fez, capitala Marocului, si se compune de sase persoane; l) sir Arthur, 2) mistress Caroline (pronunta Carlain), 3) doua misses, fete mari si lungi, 4) doi John-Bull scurti, fratii lor... toti imbracati curat, spalati, pieptanati, ca si cand ar fi iesiti acum din cabinetele lor de toaleta; si insa! ... de opt zile sunt pe drum. Douazeci de soldati alesi ii intovarasesc, avand ordin de la sultanul ca sa-i apere de orice pericol, sa le procure orice ar dori; caci la caz contrar ii asteapta o descapatanare generala!... si aceasta, pentru ca sir Arthur Isquare este consulul gratioasei sale maiestati, regina Engliterei, pentru ca mistress Carlain este sotia consulului si pentru ca cele doua misses si cu fratii lor sunt copiii consulului si ai consulesei.

Cel mai puternic talisman pentru un european in imperiul Marocului este de a fi inghiliz.

Amabila familie, cum ne vede si recunoaste in noi gentlemeni europeni, ne primeste cu vii demonstrari de bucurie si ne invita a lua parte la dejun. Noi, fara a mai astepta o a doua invitare, ne asezam alature cu tinerele misses si dam ordin lui Hagi-Mustafa ca sa aduca panerul cu poama pentru desert. Multumire nespusa!...

Copilele, demne fiici ale Evei, se arunca asupra panerului cu sperare de a gasi mere, dar negasind decat struguri, se mangaie razand cu bobitele lor aurite. in sfarsit, dupa un ospat foarte confortabil si dupa ceaiul final luat in porcelane chineze (ceai in codrii Africii!), ne departam, preschimband cartile noastre de vizita si dandu-ne rendez-vous la Nagazaki, in Iapon, unde sir

Arthur Isquare a fost numit consul de curand. Pana a nu pleca insa, Angel intoneaza pe cornet imnul national englez: God save the queen! si familia intreaga il acompaniaza din gura cu entuziasm. Arabii insa cred ca au nebunit!

Astfel, restaurati si recunoscatori geniului nostru protector, coboram vesel muntii Uadras. Apropiindu-ne de vale, auzim dincolo de un colnic ce ne mai desparte de ea un zgomot mare de racnete, de tropote si de impuscaturi!...

intr-o fuga parvenim pe crestetul colnicului si de aici asistam la o fantezie executata de vro suta de arabi incalecati pe ageri armasari. Hagi-Mustafa ne spune ca e un gum de buidiri, locuitori din muntii ce se inalta in dreapta noastra.

Arabii, inveliti in burnusuri albe de lana, sunt impartiti in doua cete, care se izbesc una in contra alteia in repejunea cailor, se chitesc din fuga cu susanele lungi, trag, se departeaza, incarcand din nou armele lor, fara a se opri; apoi se intorc de iau parte la acest simulacru de razboi. Unii invartesc susanelele pe deasupra capului, scotand din gat chiote furioase si dau foc printre urechile cailor; altii, simuland o goana din partea dusmanilor, se culca pe coarda armasarilor si asa plecati, impusca in urma lor; altii, mai dibaci, arunca armele lor inainte ca niste djeriduri si, aninandu-se cu mana stanga de coama, se pleaca pana la pamant de le culeg de jos...

Nimic mai curios, mai interesant, mai barbatesc decat acest joc razboinic. Nimic mai pitoresc decat alergarea cailor inspumati, falfairea burnuselor in vazduh, lucirea armelor in focul soarelui.

Nimic mai salbatic, mai infiorator decat racnetele luptatorilor, scarsnirea dintilor si incruntarea ochilor in acel amestec de oameni indrazneti si de falnici armasari!

Angel nu-si poate stapani entuziasmul si gaseste apropo sa sune o arie militara... Pe loc zece arabi, detasandu-se din gum, se reped spre noi, ne inconjoara si ne poruncesc sa mergem cu dansii. in zadar Hagi-Mustafa si soldatul intervin, cercand a le explica in gura mare ca suntem inghilizi... etc., trebuie sa ne supunem vointei buidirilor!... Ne supunem dar fara mai multa improtivire si, coborand colnicul, ne ducem la un cort de pasla, unde se afla seicul, adica seful gumului... O! surpriza neasteptata! seicul este insusi Hagi-Ab-el-Rahman-Lahlo, tovarasul nostru de calatorie dintre Marsilia si Gibraltar, pe corabia capitanului Campbel!

El se bucura vazandu-ne, pune mana la piept si la cap, ne primeste cu formula orientala de buna sosire si ne invita langa dansul. Abia am reusit a ne cruci picioarele, asezandu-ne pe covor, si indata cortul se umple de arabii cei mai insemnati din acest gum. Ei ne privesc pe noi cu demnitate, noi pe dansii cu admirare; caci unii au figuri foarte expresive si ochi de vulturi. Ni se aduc cafele si narghilele, apoi un harbuz mare si ros ca sangele, care se imparte intre toti, si, in sfarsit, dupa o jumatate de ora ne este permis a parasi cortul; insa pan-a nu ne desparti, Hagi-Ab-elRahman-Lahlo, voind sa ne dea o proba de invatatura si de stima, scrie in portofoliul meu numele lui cu litere arabe. Eu ii fac prezent o calimara de voiaj si o duzina de condeie de metal aurit, care ii produc o nespusa multumire, caci seicul este poet.

Iesind in camp, Hagi-Ab-el-Rahman-Lahlo da ordin sa-i aduca armasarul favorit, El Rbaa, un fugar de patru ani, subtirel in picioare, negru la par, cu narile largi si trandafirii, cu ochii inteligenti, cu urechi mici, o minune demna de a fi expusa intr-un salon, sub glob de cristal, pe un camin de marmura. Atat e de frumos ca nu ne putem satura de a-l admira; iar seicul mandru, netezindu-si barba, incepe a declama cu emfaza urmatoarea poezie compusa de dansul si pe care ne-o traduce dragomanul nostru:

EL RBaA

(Calul de patru ani)

    Ah! a incaleca un rbaa si a-l repezi la fuga
    si a se razbuna inainte de a dispare!
    A incaleca un rbaa si a-l strange cu genunchii,
    si a strange frau-n mana, si a cerca adresa lui,
    si a vedea toate cetele adunate la un singur cuvant,
    Din Modenia pana la Barka!...
    Un rbaa care-si schimba parul
    si zboara cu zborul pasarii de frunte!..
    si a vedea pusca plina stralucind, a auzi zanghetul sabiilor,
    A vedea pe cei ce si-au pierdut averile regasindu-si averile!...
    Un rbaa ce nu stie nimic,
    Care nu stie ce este obstacolul...
    si a vedea revenind libertatea de altadata
    si a zvarli scorpia la caini!
    Un rbaa inseuat,
    Care sa fuga cu fuga unei gazele,
    si sa arda in dorul de a masura spatiul pe pamant!
    Tatal sau e din plaiul Tellului, si muma-sa e Zerka!!
    Un rbaa viclean ca o vulpe,
    Care sa stie a-si prinde prada cum inhata cainele carnea!
    Care sa treaca peste ziduri ca o ghiulea
    Izbita de un tun incarcat cu o oca de praf!...
    Un rbaa din Maui,
    Care sa zboare zborul vulturului cu gheare albastre,
    Care in puterea alergarii sa-si sfarme potcoavele!
    si sa faca a sari scantei din izvorul lor!
    Rasara fulgerul din izvorul sau!...
    Din tara Barka pana la muntii Targuna,
    Curga ploi de potop pe pamantul ingrozit,
    si cine a semanat o ura, culeaga o suta!...

in vreme ce seicul declama acest imn, ceilalti arabi stau pemprejurul calului, il netezesc pe coapsa, il dezmiarda ca pe un copil, si nobilul animal raspunde prin vesele nechezuri...

Pentru un arab nu e nimic pe lume mai pretios decat un cal bun si frumos. El traieste cu dansul in adevarata fratie, il tine sub cortul lui ca pe un membru al familiei sale si imparte cu el hrana si apa.

Arabul judeca pe om dupa tovarasul lui. Arabul zice:

„Arata-mi calul tau ca sa-ti spun cine esti tu!", precum francezul zice „Dis-moi qui tu hantes, je te dirai qui tu es".

Proverbul arab e mult mai caracteristic, mult mai poetic decat cel francez.

in sfarsit, ne luam adio de la Hagi-Ab-el-Rahman-Lahlo, si la trei ore dupa amiaza ajungem la malul unui rau numit Busfella, pe care se zideste acum un pod de piatra si caramida foarte curios.

Boltele lui nu sunt rotunde ca acele din Europa, ci in forma de litera V rasturnata cu unghiul in sus si se reazema pe picioare masive, ornate cu coloane. La mijlocul lui, acest pod se ridica intocmai ca o spinare de camila pentru inlesnirea curgerii apelor in lunile de ploaie. Vreo patruzeci de arabi lucreaza la el sub arsita soarelui, jumatate goi si bagati in apa pana la genunchi. Ei rad, graiesc ca niste surzi si fac un zgomot straniu ce seamana de departe cu latratul unei claie de dulai.

Caii nostri apuca prin rau si se opresc in mijlocul lui ca sa se adape. Multumirea lor se traduce prin sforairi de nari si mai ales prin o tendinta vederata de a se culca in apa cu calareti cu tot, dar ii oprim de a-si implini pofta si iesim la celalt mal. Aici ma intampina un negru nalt, gros, spatos, paros, cumplit de uracios, care imi cere tohan, tutun, apoi imi multumeste ranjindu-se grozav si sarind ca un orangutan.

Drumul nostru se dirige pe malul stang al acestui rau, lasand in dreapta Muntii Buidirilor, imbracati cu paduri si coronati cu stanci. Pe coastele lor cateva sate albesc ca niste gramezi de marmura; iar campia ce ne desparte de ei, arsa, pustie, lipsita de vietati, are un aspect trist si monoton. si insa! ar putea deveni o vale verde si fertila sub mana unei colonii de agricultori harnici.

Arabii se multumesc a cultiva numai putin papusoi, ovas si bob, dupa metodul cel mai primitiv. in sfarsit, ne apropiem de ttaun; pe la 5 ore, ocolind satul Samsa, pierdut intre gradini la poalele unor stanci rosii, trecem de-a lungul unui apaduc ruinat, ce varsa o coloana de apa in mijlocul drumului, si sosim la zidurile orasului.

Intram in el pe o poarta larga, la care stau de paza cinci soldati adormiti, si ne indreptam catre o a doua poarta, pe un drum rau pavat ce sovaieste intre ziduri si o livada de aguzi. Iata-ne acum pe o piata colburoasa, inconjurata cu pereti nalti, varuiti si borteliti, ici-cole, de ferestre cu gratii de fier. S-ar crede cineva in ograda unor temniti mizerabile! in dreapta se insira vreo douazeci de bolti intunecate, unde arabii fauresc arme. Goi pana la brau, ei apar ca niste ciclopi in mijlocul scanteilor ce sar de sub ciocanul lor.

in fundul pietei se deschid alte doua porti, una in partea orasului locuit de mahometani si cealalta in mahalaua evreilor, soi de ghetto misterios, ce formeaza un oras intreg si separat; caci el adaposteste peste 4 000 de suflete. Crestinilor nu le este permis a trece noaptea in foburgul arapesc; ei sunt dar obligati a se refugia in acel evreiesc; prin urmare, ne ducem in ghetto la casa lui Solomon Nahon, care serva de locanta. Trecem pe o strada inghesuita de lume, adica de jidani nespalati si stremterosi, care fabrica sireturi de matase, ceaprazuri sau broderii de fir pe piele de Maroc.

Ei isi intrerup lucrul la vederea noastra, alearga din toate partile, ne inconjoara si ne propun diverse obiecte de vandut. Cei mai indrazneti opresc caii nostri, ne saruta genunchii, rugandu-ne sa nu cumparam de la altii, ci numai de la ei. inghesuiala devine prea mare, dar e curand imprastiata de garbaciul soldatului, si astfel descalecam la pragul usii lui Nahon.

Aici ne despartim cu destula regretare de tovarasii nostri HagiMustafa, soldatul si Ali, care, fiind platiti bine si bine tratati, ne adresara urari de fericire, dorindu-ne mai cu seama favoarea de a bea cafea pe ceea lume in sala de Selam a profetului Mahomed.

Solomon Nahon, evreu cunoscut in tot imperiul Marocului, om de o fizionomie placuta si demna, lucru rar printre coboratorii lui Avraam, ne introduce cu ceremonie in casa lui. Dupa ce ne afundam intr-un pasaj intunecos, iesim deodata intr-o curte luminata, placuita cu mozaic de faianta si inconjurata de camere fara ferestre. Nevasta lui Nahon ne primeste cu magulitoare complimente de buna sosire, apoi da ordin unei june servitoare sa ne duca in apartamentul destinat pentru calatorii de inalta distingere. Apartamentul insa se compune numai de o singura camera, situata la randul de sus, si se deschide pe o galerie ce domineaza ograda. Strainul asista astfel vrand-nevrand, la toate ocupatiile patriarhale ale familiei lui Nahon si fara osteneala poate sa faca un studiu etnografic, comparand traiul evreilor actuali cu acel antic.

De-abia instalati, ni se aduce pranzul compus de ciorba de gaina, de gaina cu orez, de gaina cu nohot si de gaina fripta, patru gaini scapate negresit din corabia lui Noe, judecandu-le dupa varsta lor. Noi ne luptam cu ele in puterea dintilor, si pentru a le mistui, ne ocupam cu descifrarea unor autografe curioase dintr-un album expus pe o masuta mauresca. in el calatorii inscriu numele lor, precum si diversele lor impresii. Iata cateva din ele:

„Daca Halimaua pomeneste de somptuozitatea festinelor orientale, noi declaram ca am aflat acea somptuozitate in locanta jupanului Solomon Nahon".

„Dnul August B. recomanda mai cu deosebire adevaratilor gastronomi oarecare ciorba de pui, al carei suvenir ii va fi totdeauna placut si scump!"

„Dnul Coquauz marturiseste ca in aceasta locanta nu a fost despoiat asa precum spera sa fie in casa unui adorator al vitelului de aur!"

- „Dnii C. si X. gasesc ca juna servitoare, Clara, e grasuta, frumusica, alba si melancolica. Ea-i logodita cu un portughez refugiat la Tetuan, caci Clara e crestina. Cununia ei se afla intarziata din cauza lipsei de 50 franci pentru completarea zestrei sale. Dnii C. si X. o recomanda generozitatii calatorilor, mai cu seama ca ea poseda un glas foarte armonios si cunoaste multe cantece arabe, portugheze si chiar ebraice..." Etc., etc., etc.

Aceasta de pe urma notita atrage atentia noastra, si fiindca suntem cam osteniti, ne decidem a lasa pe a doua zi vizitarea orasului si a petrece seara la locanta. Soarele asfintise, parasind cerul in stapanirea lunii. Jumatatea ograzii e pierduta in umbra si jumatate acoperita de o palida lumina. Familia lui Nahon, culcata pe rogojini, se bucura de racoarea noptii in fata cu galeria noastra. Orasul pare adormit, nici o latrare de caine si nici un tipat de om nu se aude in vecinatate sau in departare. Deci gentila Clara, rugata de noi, isi aduce o ghiumbre, se pune pe un covor in galerie si ne incanta pana la miezul noptii cu glasul ei melodios...

7 octombrie. - Logodnicul Clarei se numeste don Pedro Camoens y Guypuscoa si pretinde ca se coboara din familia marelui poet al Portugaliei, nemuritorul autor al Luziadelor. Genealogia lui poate sa fie cam problematica, dar ceea ce este necontestabil e ca don Pedro s-a coborat din inaltimea familiei sale pana la Presidio de la Ceuta unde a fost inchis timp de doi ani si de unde a scapat cu cinci alti nobili cabaleros, ucigasi de meserie. Viata lui e un adevarat roman, o odisee plina de intamplari extraordinare, de pericole, de lupte si de mizerii, si insa el nu are mai mult de 30 de ani!... Oaches, de o fizionomie energica, bine proportionat, ager la minte, mester la vorba, lui nu i-a fost greu de a captiva inima Clarei, si Clara, orfana din copilarie, satula a trai printre evrei, s-a grabit sa-i dea toata dragostea ei. in sperare de a deveni dona Camoens y Guypuscoa.

Cununia lor se va celebra in curand si poate ca din aceasta insotire vor rasari mladite mai demne de numele ce vor mosteni.

Don Pedro ne propune sa fie ciceronul nostru in orasul Tetuan; noi il acceptam cu multumire, desi suntem informati prin Solomon Nahon ca el ar avea pe cuget moartea unui vames din Cadix, care cercase a contraria obiceiurile sale de contrabandist. insa asemene crime nu sunt considerate ca fapte infamante in fericitele tari ale Portugaliei si ale Spaniei, si inca mai putin pe tarmurile Africii.

Don Pedro apare in ochii nostri ca o victima interesanta a soartei, si numele ce-l poarta il acopera de un prestigiu care pledeaza puternic in favoarea lui.

Astfel pazitorul palatului Alhambra din Grenada este un condamnat pe viata la muncile publice!... iarasi o victima a asprimii legilor!... insa opinia publica l-a disculpat de mult, caci el n-a ucis decat un simplu gendarm! Consideratia de care se bucura acest asasin l-a ridicat la postul onorabil de pazitor al Alhambrei. El conduce pe vizitator printre minunile acestui palat feeric, si, gratie amabilitatii lui, fiecare strain poate sa dezlipeasca din perete cate o placa de faianta vopsita si sa comita astfel un act de vandalism pentru cinci franci.

Deci, intovarasiti de don Pedro, mergem sa indeplinim datoria noastra de turisti. Dintai incepem cu foburgul evreiesc traversat de strazi pavate si drepte, insa foarte gunoioase. Casele sunt cu doua randuri, judecandu-le dupa inaltimea peretilor, dar fatadele lor sau, mai bine zicand, dosurile lor (caci ele par ca intorc dosul la strazi) nu arata decat ziduri goale, varuite si slutite prin ferestruici cu gratii de fier. Pe laturile lor se deschid niste bizunii stramte si intunecoase, sub nume de dughene, iar pe deasupra, din distanta in distanta, se vad suspendate in vazduh arcade de piatra pentru intarirea peretilor. Peste 4 000 de evrei locuiesc si se plodesc in acest ghetto, dominati zi si noapte de groaza arabilor, umiliti sub dispretul lor si deznaturati prin superstitiile ridicole ale unui fanatism secular. Ei sunt tolerati numai ziua sa circuleze afara din furnicarul lor; iar cum asfinteste soarele, sarmanii! sunt inchisi ca niste vite in ocol. Un arab, ce poarta numele de Ihad-Capu-Basa, se atine pe pragul ghettoului, si la un semnal dat prin o descarcatura de tun, el intoarce cheia in broasca... Evreimea-i intemnitata pana a doua zi!

Partea orasului ce apartine arabilor se compune de strazi inguste, incalcite si tot asa de neingrijite ca si acele din ghetto.

Poporimea insa, in numar de 10 000, are o infatisare mai putin salbatica decat acea din Tanger; caci Tetuanul e mai mare, mai industrial si mai comercial. in el se fabrica arme scumpe, matasarii, obiecte de piele galbena si rosie, cunoscuta in Europa sub numele de marochin, cusuturi maiestre de fir pe catifea, mozaicuri de farfurie, lazi de lemn zugravite, etajere cu colonete subtiri, destul de artistic lucrate, palarii mari de paie pentru arabii dinauntrul Africii... etc. Prin urmare, bazarul e plin de marfuri variate si are cu ce sa indestuleze curiozitatea vizitatorilor.

Angel e incantat! el ar vrea sa cumpere tot bazarul; si in adevar isi goleste punga pe tapeturi, pe babusi, pe iatagane, pe narghilele arabe, pe teasuri de arama cizelate cu arabescuri minunate... formand astfel un teanc colosal pe umerii lui don Pedro... insa obiectul care il transporta de bucurie este o mana mica de fildes, cu unghiile fine si aninata de o varga de abanos. Acest obiect de arta, sculptat cu multa maiestrie, are o menire stranie, dar cu totul orientala, si Angel spera ca va obtine mare succes in Londra...

Arabii il intrebuinteaza pentru ca sa-si scarpine spinarea!

Dupa bazar, curiozitatile cele mai importante sunt pasa si Kasba, saraiul lui. Don Pedro ne duce prin un soi de labirint de hudite si ne da de stire ca toti strainii sunt obligati de a se prezenta si a se inchina dinaintea pasei... Bucuros! Angel si eu suntem nerabdatori de a vedea fata lui Hagi-Ahmet-el-Hedet, favoritul sultanului de Maroc, acestui puternic subtiran, care face a tremura necontenit 15 000 de oameni, locuitorii Tetuanului.

Sosim in curand la o casa mare fara ferestre si cu totul lipsita de orice aparenta de palat. Poarta ei se deschide sub o bolta mobilata cu laite de piatra, in fata cu o bizunie misterioasa de zaraf, ce se tupila peste drum ca un cuib de fiara panditoare. Cativa soldati, purtand pe cap fesuri nalte si in mana nevre groase de bou, stau lungiti pe rogojini de-a lungul peretilor Kasbei!

Don Pedro, vazand mirarea noastra, ne da urmatoarele explicari: fiecare impricinat din Tetuan sau de primprejur se gaseste expus intr-o paranteza formata pe de o parte de ghearele zarafului si pe cealalta parte de garbacele soldatilor. El e tinut a se prezenta pasei cu mana plina; prin urmare, trebuie mai intai sa treaca prin bizunia lui Ben-Aali, bancherul autoritatii; caci la caz contrar e sigur de a simti nevrele sale puse in contact cu acele de bou...

Iata cum se aplica dreptatea in orasele imperiului Marocului.

Metodul e simplu, franc, productiv; el ar putea fi adoptat si aiure!

Astazi e tocmai zi de targ pentru pasa, dupa expresia pitoreasca a lui don Pedro; adica astazi favoritul sultanului tine taraba dreptatii deschisa!... si in adevar gasim pe Hagi-Ahmet-el-Hedet tronand sub bolta portii saraiului. El sade turceste pe o laita, cu mana stanga jucand metanii si cu dreapta scarpinandu-si talpile goale...

Langa dansul sta ghemuit un batran ce scrie tescherele pe genunchi, dupa maniera orientala, si mai departe se tine drept un negru colosal, buzat, cu ochi albi si cu sabia in mana.

Hagi-Ahmet-el-Hedet pare a avea peste 50 de ani. Smolit, zbarcit si garbovit, el se bucura de o asemanare perfecta cu laiesii din Moldova; iar cand graieste in limba lui, el imiteaza in perfectie latratul unui sacal. Noi ne inchinam lui, desi in gandul meu il tratez de cioroi, si el, zambind gratios cu o ranjire de hiena, ne intreaba spanioleste: ce cautam in Africa?

Don Pedro raspunde pentru noi ca suntem nobili englezi care am venit la Tetuan in primblare.

- in primblare? fara nici o afacere de negot? replica pasa, tintind asupra noastra niste ochi marunti, dar vicleni.

- Fara! zice don Pedro.

Pasa, cuprins de mirare, scoate pe gat o exclamare rasucita, se intoarce catre batranul de alaturi si ii spune cateva cuvinte clantanitoare. Chetibul ne priveste putin cu dispret, ridica din umeri si se apuca de scris tescherele. Apoi Hagi-Ahmet-el-Hedet intreaba daca ducem lipsa de apa in tara noastra.

- Din contra, raspunde ciceronul, acolo sunt rauri mari, paraie vii, fantani, cismele si vin mult.

- La Allah! ei au apa la dansii, apa cu indestulare, si ei vin la noi, in tara setei! Mari nebuni!

Dupa acest compliment, suntem invitati sa-i vizitam palatul si dati pe seama negrului celui buzat, cu ochii albi si cu sabia goala.

Trecem dar pe sub poarta si intram inauntru, adica intr-o curte incadrata de galerii cu coloane foarte curioase, fiind ele imbracate in mozaicuri de faienta. in mijlocul curtii o fantana cu apa tulbure, comoara Kasbei! Ne suim la randul de sus si parcuram mai multe camere spatioase, dar goale si fara nici un ornament. Tot pare pustiu! Sub galerii insa vro 20 de jidani incarca in lazi mari prezenturile ce pasa este indatorit a trimite pe tot anul sultanului la Fez, prezenturi luate gratis din foburgul evreilor.

Negrul cel buzat, cu ochii albi si cu sabia tot goala, ne coboara in fine pe o scara misterioasa, in gradina saraiului.

Noua deceptie! in loc de iarba, prund si nisip fierbinte; in loc de copaci, stalpi de lemn boiti ros si destinati pentru un cort...

Ma insel... Un singur copacel de iasomie zace trist ca un ofticos insetat pe ruinele unui bazin fara apa. El mai are doua flori vestede, pe care negrul cel buzat etc. le rupe si ni le prezinta cerand bacsis cu un aer amenintator.

„Oare preumblatu-s-a vreodata in aceasta gradina una din acele cadane frumoase, care devin hurii pe ceea lume? Oare scaldatu-s-a in acest bazin vreo fiica a Orientului, luminand cristalul apei cu albimea formelor sale rotunde? Oare acest mic arbor de iasomie fost-a martorul unor visuri de amor in tacerea noptilor, sub razele melancolice ale lunii? Oare petrecutu-s-a vreo drama sangeroasa in sanul acestor ziduri parasite?" etc.

Aceste intrebari ce ne adresam unul altuia, Angel si eu, sunt intrerupte deodata prin niste tipete de usturime ce rasuna la poarta. Ne grabim a iesi din gradina si vedem in mijlocul strazii pe un nenorocit evreu, lungit la pamant si masurat de-a lungul spinarii cu patru nevre de bou. Sarmanul! Uitase de a trece prin bizunia zarafului, pana a nu se ar[...]n ochii pasei!... Pasa radea... si sorbea cafea!

Ne departam in graba de acest spectacol infiorator... pentru ca sa dam peste altul si mai crunt! in vecinatatea Kasbei este un loc sterp unde se opresc caravanele ce vin de la Fez, plin de gunoiuri, de starvuri si de caini. Atmosfera e imputita de miasme fetide si contine germenii tuturor boalelor ciumase... Avand a trece pe laturea acelei piete, pentru ca sa mergem in partea nordica a orasului, zarim in mijlocul ei patru pari nalti, purtand fiecare in varful lui cate un cap de om. O potaie de caini sta imprejurul parilor si privea cu pofta la acele capete sangeroase; unii urlau, altii sareau pe pari si altii lingeau nisipul in care erau infipti!

O rece infiorare se strecura prin sanul nostru la aceasta gretoasa priveliste... Fugim ingroziti departe de acest loc blestemat si aflam de la don Pedro ca descapatanatii au fost niste hoti vajnici din muntii Uadras. Ei ucisesera, cu 15 zile mai inainte, pe doi negutitori portughezi, care calatoreau fara a fi intovarasiti de soldati. Cine stie daca cei trei arabi care ne-au intampinat la izvorul Camilelor nu faceau parte din banda hotilor prinsi si executati?

in urma acestor impresii, Angel si eu ne simtim dezgustati de Tetuan, satui de Africa si decidem a ne intoarce in Europa cat mai curand; insa aflam de la ciceronul nostru ca de-abia peste 12 zile are sa treaca un vapor pe langa tarmul unde ne gasim. Angel, furios de a fi obligat a prelungi atat de mult sederea lui intre arabi si evrei, intreaba pe don Pedro daca nu este de vandut vreo barca, fiind decis a trece canalul Gibraltarului chiar si intr-o piroga de salbatici. Propunere extravaganta, la care inteleptul portughez raspunde ca este o feluca a unui amic al lui, capitanul Andrea Spadacelli, care o sa plece a treia zi catre tarmurile Spaniei si ne indeamna a ne intelege cu dansul. Acceptam! si dupa ce insereaza, ne ducem prin strazile intunecoase ale ghettoului la locuinta capitanului.

Locuinta lui e intr-o hruba subterana, care seamana cu un garlici de pivnita parasita!

imprejurul unei mese incarcate cu pahare ciocartite si cu butelci desarte, la lumina unei lampi care raspandeste mai mult fum decat raze si in umezeala puturoasa a acelei bolti, cinci oameni stau pe scaune desperecheate... zic oameni, pentru ca sa nu zic banditi.

Unul e spaniol, unul din insulele Baleare, unul maltez, unul de la Zanta, si capitanul genovez; insa toti au intiparita pe fetele lor acea expresie de vantura-lume, de spanzurati scapati din streang, care sunt vesnic in lupta cu legile omenirii; ei formeaza un grup pitoresc si de multa originalitate pentru un pictor; insa pentru noi, care nu stim a desena macar un simplu nas, fara a-i da forma unei cazmale, ei apar in ochii nostri ca niste bolnavi ce patimesc de nostalgia crimei.

Capitanul Spadacelli, a carui figura ascutita seamana cu o barda, intra la invoiala cu noi si ne inchiriaza feluca, desi a mai inchiriat-o cu o zi mai inainte unei familii de evrei. Apoi ne cere arvuna, promitandu-ne ca va pleca negresit a treia zi, pe orice timp, fie marea linistita sau furtunoasa. Deci multumiti de aceasta tocmeala, ne grabim a parasi barlogul capitanului si ne intoarcem la locanta.

Gratioasa Clara ne astepta in galerie. O rugam sa ne mai cante ce-a sti, pentru ca sa imprastie cu glasul ei impresiile triste ce am cules in vizitarea orasului, si ea, scotand acorduri sonore din ghiumbrea, canta urmatoarele poezii arabe:

HAAB ENNTA

Amorul unei femei

    Haab ennta mtel el Gamra
    Amorul femeii e ca luna,
    Tobah'a ibat saghi.
    Cine-o urmareste adoarme ostenit.
    La ghers fihi tamra
    E un copacel care nu produce curmale;
    La aďn tidjri suaghi.
    E un izvor care nu formeaza parau.
    Djrali bahal dhib aamra
    S-a intamplat cu mine ca sacalului de Amra,
    Atsan lu met baghi!
    insetat si mort de sete!

EL HABB

Amorul

    El Habb la uas bes sif,
    Amorul nu se castiga prin sabie,
    La uasi bel ghanzeria.
    Nu se castiga prin viclenie.
    Khiar el habb idji il el kif
    Cel mai bun amor vine din capriciu.
    Letnin il ferd nia.
    Amandoi au aceeasi soarta!

Cantec

Compus de o tanara fata din neamul Metelilor, al carei iubit fusese ucis intr-o razzie.

    Ia khil selem bas rahukhtuli ?
    O! cavaleri ce reveniti teferi !
    Cum imi reveniti?
    Bama udju tghiblu, Gululi?
    Cu ce obraz va prezentati mie ?
    Raspundeti.
    Fikums' men'hô Niui?
    Este vreunul printre voi care sa
    voiasca a ma razbuna?
    Fikums' men'hô ierkeb eddernaui ?
    Este vreunul printre voi care sa
    stie a pune piciorul in scara?
    Fikums' men'hô sedr'hô il retas ilauri
    Este vreunul printre voi al carui
    piept sa respinga gloantele?
    Seddekt ilih habbi u utuli ?
    Aceluia voi prodiga amorul si
    sarutarile mele.

8 octombrie. - Zi de odihna, consacrata corespondentei. Angel scrie urmatoarea circulara in mai multe exemplare, destinate amicilor lui din Englitera:

„Poimaine plec din Tetuan. Un capitan de feluca, anume Spadacelli, fost pirat de meserie, s-a tocmit cu mine ca sa ma duca la Gibraltar. Daca, din intamplare, el m-ar ucide, sau daca ma voi ineca in canalul ce desparte Europa de Africa, cred ca ai da o proba de mare istetime de spirit neasteptandu-ma in zadar...

Amicul tau Sherry Angel"

- Carui curier ai de gand sa incredintezi aceste circulare? il intreb... caci serviciul postal nu este inca organizat in imperiul Marocului.

- Am de gand sa le tin in portofoliu pana la Gibraltar!... imi raspunde amicul meu cu sange rece.

- Minunata idee! Raspunsul tau naiv imi aduce aminte de un ravas trimis de la Moldova in Franta, cu adresa: Fiului meu iubit... la Paris!... Peste o luna se prezinta un tanar la biroul postei si zice impiegatului francez: Domnule, nu cumva a venit o scrisoare de la tatal meu? - Cum nu!? raspunse impiegatul razand: Numai parintele unui fiu ca d-ta a putut fi in stare sa-ti scrie sub o asemenea adresa. Iata ravasul!

Angel rade cu hohot, dupa obiceiul lui, incat sperie copiii lui Nahon, apoi replica:

- Alta naivitate!... in anul 1846 plecasem din Englitera, fara a spune parintilor mei in care parte a lumii voiam sa calatoresc.

Avand un mare interes de a sta doua luni de zile in Venetia si a face ca sa mi se piarda urma, vorbisem cu fratele meu, ce se afla in Paris, sa vesteasca amicilor nostri ca eu as fi dus in Egipt; iar in privinta corespondentei, ne pusesem la cale impreuna ca sa-i trimit lui scrisorile mele cu data din Alexandria sau din Cairo.

Fratele meu avea a le expedia apoi la Londra parintelui meu, ca scrisori aduse de un calator sosit din Egipt... Astfel s-a si urmat; insa inchipuieste-ti mirarea mea primind deodata chiar in Venetia raspunsurile tatalui meu!... Ele incepeau asa: Am citit cu bucurie ravasele tale din Cairo, scrise in Venetia etc.

Un amic al sau ma intalnise intr-o zi pe Rialto si il instiintase de prezenta mea incognito in Venetia!

- Alta istorie! adaug eu; insa aceasta are ceva miraculos, in care hazardul joaca un rol extraordinar!... La anul 1838 un amic al meu, venit de curand la Paris ca sa-si faca studiile, imi zice intr-o dimineata de toamna:

- Plec maine la America.

Eu, crezand ca glumeste, ii raspund: calatorie buna!

- Sa-mi scrii, adauga el.

- Bucuros, dar cum si unde?

- Prin posta si in America... adio!

si in adevar el pleca a doua zi... Trei luni in urma, facand cunostinta cu un capitan de corabie, dnul Langlois, care avea a se duce la Filadelfia, il intrebai daca voieste a se insarcina cu un ravas. Capitanul primi si, razand, b[...]n buzunar scrisoarea mea adresata: Domnului Eugenie Alk... in America!

Dupa un an, gasindu-ma la Iasi, vad pe amicul meu dand busta in camera mea. El imi sare in brate, strigand: „Am primit-o!"

- Ce ai primit?

- Scrisoarea ta... Iat-o!

Iau ravasul si constat c[...]ntocmai acel incredintat capitanului Langlois. Mirarea mea nu se poate exprima.

- Dar cum s-a intamplat de ti-a cazut la mana aceasta scrisoare fara adresa, in fundul lumii?

- Iata cum! raspunde Alk... asezandu-se pe canapea: Dupa multe alergari prin Statele Unite, ajunsesem la Filadelfia si in timp de sase saptamani ma duceam in toate zilele la posta ca sa caut scrisori, desi nu asteptam nimic; c[...]n strainatate dorul de a primi vesti de acasa devine o monomanie. in toate zilele ma intalneam dinaintea biroului cu un necunoscut care, ca si mine, cauta in zadar ravase din Europa. Deceptia noastra comuna fu un motiv natural de a face cunostinta impreuna si de a ne plange de neglijenta amicilor nostri.

- De unde astepti d-ta scrisori?... ma intreaba intr-o zi acest strain, iesind cu mine de la posta.

- De la Moldova, ii raspund.

- Cum? replica el, oprindu-se in loc. Esti roman?

- Dar, domnule.

- Nu cumva te numesti Eugenie Alk...?

- Tocmai.

- Iata dar o scrisoare pentru d-ta! si zicand aceste cuvinte, dnul Langlois scoate din portofoliu si-mi da ravasul tau... Era sa cad in mijlocul strazii ametit, ca de dambla!...

Angel, nevrand sa ramaie in urma de mine cu anecdotele extraordinare, imi nareaz[...]ntamplare foarte bizara a unui curier trimis din Englitera in India. Eu cerc a-l intrece prin un roman inchipuit, el isi framanta mintea ca sa iscodeasca o minciuna gogonata, si astfel o ducem, atat in camera, cat si pe strada, intr-un sir neintrerupt de povesti.

Spre seara don Pedro y Guypuscoa vine de ne propune ca sa asistam la un bal de nunta evreiasca. Ne pogoram si vedem strada plina de lume. O multime de evrei, barbati, femei si copii, cu lumanari aprinse in mana, trec in procesie, precedati de o orchestra; dar ce orchestra!... o vioara, doua tobe mici in forma de cause, acoperite cu piele de magar, si mai multe dairele vopsite in verde.

Muzicantii produc o cacofonie salbatica, evreii canta un soi de psalmodie traganata, copiii sar tipand sau se dau de-a roata, si vreo trei femei, inarmate cu badanale, merg de varuiesc pragurile tuturor caselor din strada, precum si peretii casei unde s-a facut nunta cu o zi mai inainte. in fine toti intra si se ticsesc intr-o camera, si balul incepe:

Din grupul nevestelor se detaseaza pe rand cate una, vine in mijlocul spectatorilor si, intorcandu-se in loc, se ratoieste, se soldeste, isi frange salele, ridica bratele in sus si da ochii peste cap; pe urma se retrage obosita, lasand randul alteia, care o imiteaza cu aceeasi lipsa de gratie.

Iar in vreme ce dantuitoarele se zbuciuma astfel, invitatii se apropie de ele, se fac a aduna bani in perii lor si arunca cate o moneda de arama intr-un talger. Ni se spune ca aceasta colecta e destinata muzicantilor si asa trebuie sa fie; caci harhalaia lor cacofonica creste treptat In proportie cu colecta. Dupa dant se aduce o masa cu tablale pline de nuci uscate, de turte azamii si de dulceturi de harbuz. Toti gusta din ele si beau cate un paharut de rachiu in fericirea si plodirea tinerilor casatoriti. [...]

Nemaiavand a petrece decat o noapte in Tetuan, Angel se pune a studia arii arabe si a le executa pe cornet; iar eu ma ocup de coordonarea unui mic vocabular romano-marocan. Acest rod stiintific al voiajului meu pe tarmurile septentrionale din Africa il dedic compatriotilor mei, avand deplina convingere ca ei nu-si vor bate capul cu dansul.

insa unele cuvinte din el, le supun spiritului investigator, critic si analitic al sapientilor filologi, etimologisti si lingvistici, care negresit se vor servi de ele, pentru ca sa probeze ca arabii marocani se trag din stramosii nostri romani, de exemplu:

    Lella, sinonim de lelea romana, precum Nena-Saďb din India a fost Nenea Saďb.

    Ard, pamant, asa numit pentru ca arde focul vulcanic in sanul lui.

    Phar, marea. - Ce este oceanul decat un vas imens, un pahar plin de saramura?

    Ras, capul. - Arabii isi rad capul; ergo: fiecare poarta pe umeri un cap-ras.

    Fum, gura. - Arabii fumeaza necontenit, gura lor e numai fum.

    Nif, nas. - Cuvant de origine latina, din care francezii au format verbul renifler, adica a trage pe nas.

    Enuar, floare. - Sub clima Africii plantele infloresc in luna enuar, ienuar, ianuar. Numele florii caracterizeaza timpul infloririi.

    Lira, flaut. - Cuvant latinisim!

    Ihad; jidov. - adica e had, uracios etc.

    M'buz, sarutat. - Lipire de buze, imbuzare... Arabii saruta mult mai etimologic decat noi romanii etc., etc.

9 octombrie. - Pe la 10 ore, don Pedro ne aduce doi cai frumosi, care umplu cartierul de nechezuri si de tropote de copite pe pavea... Ne luam adio de la familia lui Salomon Nahon si lasam pe gentila Clara fericita de completarea zestrei sale. Angel scrie numele noastre pe albumul locantei si adauga un distih in versuri englezesti, pe care eu le traduc alature in limba romana:

    Am vazut in Tetuan
    Un hagiu despot, tigan,
    Patru capete taiate
    si garbace pentru spate!...
    Deci in graba, fug de el,
    Subsemnatul, eu, Angel!

Iesind din oras, apucam pe un ses nisipos, marginit in stanga de colnice acoperite cu livezi si cu tufe de cactusi colosali, iar in dreapta, aparat de muntii Beni-hasan, munti de forma bizara si inveliti cu paduri. in fata noastra sticleste la soare marea albastra si lina, ca un lac de smarald lichid. Ea ne atrage cu farmecul ei misterios... O fuga de cal, si iata-ne la vama, adica la o hardughie ruinata si inghesuita de cai, de magari [...] si de alte multe lighioi.

Aceasta companie putin sociabila ne obliga a cauta un refugiu sub un copac, pe malul unui rau ce curge aproape, raul Uad Martin, ca sa asteptam barca ce ne va duce la feluca lui Spadacelli.

Dincolo de apa stau culcate pe genunchi vro zece camile, rumegand in liniste; mai departe, trec in zbor un card de pasari de mare, ce se intorc de la pescuit si se duc sa se odihneasca in cuiburile lor. Un vultur colosal se roteste deasupra noastra, la o inaltime unde apare de-abia cat un porumbel. Pestii se alunga pe sub mal si prin miscarile lor ne fac a uita ca asteptam de mai multe ore.

in fine, barca soseste, ne suim in ea si, aruncand o ultima privire asupra panoramei de primprejurul nostru, observand ca de aici orasul Tetuan are aspectul unui sioi de ziduri albe, ce s-ar pogori intre doua dealuri, incepem a luneca pe nesimtite in cursul apei.

Raul Uad-Martin ne duce lin pana la varsatura lui in mare, si marea ne primeste cu blandete.

Un orizont larg si limpede se deschide in calea noastra; pare ca rasuflam mai usor, cu cat ne departam de tarmurile barbare ale Africii... Zece lovituri bune de vasle si abordam feluca, adica o mica corabioara ce nu are decat un catarg. Iata-ne acum pe pod, in prezenta capitanului Spadacelli si a tovarasilor lui, care ne primesc fara nici o demonstrare de multumire, dar ce ne surprinde mult este ca regasim acolo pe evreul cel cu muc de curcan pe nas si pe juna evreica frumoasa, care facusera voiajul cu noi de la Tarifa pana la Tanger. Ei se cununasera la Tetuan si se duceau acum sa se aseze la Algesiras, in fata cu Gibraltarul. Feluca era inchiriata de dansii, prin urmaj, inghesuita de boccelele lor cu zestre, marfuri si obiecte de menaj, pana si custi pline de gaini.

Angel se bucura mult reintalnind pe gratioasa Rahila si devine pe loc cavalerul ei servant. El ii promite sa o scoata inot pana la marginea Spaniei, daca ar face naufragiu feluca lui Spadacelli; insa adauga ca pe barbatul ei l-ar lasa bucuros in seama pestilor amatori de carne cuser. Rahila se roseste putin, dar in fine rade si pare ca nu descuviinteaza simtirea egoista a lui Angel. Cat pentru jupanul Manas, gelozia lui de insuratel e inadusita prin grija ce-l domina in privirea boccelelor.

Pe la asfintitul soarelui feluca intinde doua panze triunghiulare, ca o pasare care-si deschide aripile si se indreapta de-a lungul malurilor spre Capul Negru. Vantul sufla destul de tare si-i da o miscare destul de rapida. Ea trece alature cu un fort vechi, rotund, si se apropie de Insula Porumbilor. Mii de hulubi si-au ales domiciliul pe aceasta stanca ingusta si nelocuita, insa ades vizitata de ofiterii garnizoanei din Gibraltar, care iubesc vanatul... in fata cu Capul Negru, vantul cade, iar feluca se leagana molatic intre fosforescenta marii si fosforescenta stelelor. Luna rasare pe crestetul muntilor Africii, intocmai ca un monolit infocat si azvarlit in vazduh de un vulcan. Noaptea e lina, calda, poetica si indemnatoare de visuri placute. Toti pasagerii stau pe pod, unii fumand, altii cantand incet, altii soptind, fiecare alegandu-si tovarasul sau tovarasii sai: capitanul Spadacelli cu oamenii lui langa carma, Angel cu Rahila in capatul felucii, iar jupanul Manas cu boccelele lui aproape de catarg. Din timp in timp tipete de pasari leganate pe valuri surprind auzul si desteapta cotcodacitul gainilor din custi.

Din distanta in distanta, pe maluri, clipeste cate-o lumina misterioasa. Una din ele arata stanca de care s-a zdrobit o corabie franceza in saptamana trecuta; iar celelalte sunt focuri imprejurul carora se atin la panda arabi care traiesc din prada vaselor naufragiate.





Calatorie in Africa : Tovarasul meu de drum
Calatorie in Africa : Malposta
Calatorie in Africa : Tuluza, Nima, Marsilia
Calatorie in Africa : Pe mare
Calatorie in Africa : Muntele de foc
Calatorie in Africa : Cel intai pas in lume
Calatorie in Africa : Tanger si Maroc
Calatorie in Africa : De la Tanger la Tetuan prin muntii Uadras
Calatorie in Africa : De la Tanger la Tetuan prin muntii Uadras - continuare


Aceasta pagina a fost accesata de 1998 ori.
{literal} {/literal}