Calatorie in Africa : Tanger si Maroc

Calatorie in Africa : Tanger si Maroc

de Vasile Alecsandri

in ziua de l octombrie 1853, amicul mEu Angel si Eu, purtand fiecare cate un sac de voiaj in mana, iesim veseli din otelul englez Club house, ce se ridica pe piata centrala din orasul Gibraltar, si ne coboram la port. O barca sprintena ne duce prin multime de corabii la vaporul francez „HonflEur", care pleaca in curand, lasand in urma-i stanca uriasa a Gibraltarului, si se indreapta spre tarmurile Africii. Iesiti din golf, intram in canalul larg care uneste marea Mediterana cu Oceanul si trecem pe langa Tarifa, oras vechi asezat pe coasta Spaniei dinaintea carui rasare din valuri o insula fortificata. Vantul sufla puternic, marea-i tulburata si spumegatoare, cerul e limpede ca o bolta de lapis-lazzuli. intalnim mai multe vase facand bordaje, pentru a naviga contra curentului si a vantului; una din ele luneca alaturea cu vaporul si marinarii acatati pe catarguri ne saluta in treacat cu strigate voioase, la care noi raspundem prin urari de calatorie buna.

Nimic mai fantastic si mai interesant decat aceste rapizi intrezariri de oameni necunoscuti si acele preschimbari de cuvinte amicale pe intinderea marilor!

Mai departe, o barca mare, venind despre Tarifa, abordeaza vaporul nostru si ne aduce o familie intreaga de evrei, compusa de tatal, doua fete mari, un copil de vro cinci ani si un tanar ca de 25 ani. Batranul poarta pe umeri un cap mic cat o portocala de Malta; insa acest cap ce ar putea servi de minge copilului, este ornat cu un nas lung coroiat, cu ochi de vulpe si cu buze subtiri care se misc[...]ncetat.

Capitanul vaporului pretinde ca evrEul calcula dobanda ce ar lua pe valurile marii, daca ar putea sa le dea in imprumut lui DumnezEu!

Fata cea mai mare e nalta, neagra, uscata si are o fizionomie de camila. Copilul seamana cu o maimuta speriata, iar tanarul este imbobocit in varful nasului cu un negel monstruos, ce aduce mult cu trompa elefantului. Acest mic curios pare a fi inzestrat cu o mare simtire, caci atat prin coloritul, cat si prin diferitele sale miscari el destainuieste tot ce se petrece in sufletul stapanului sau.

in mijlocul acestei menajerii evreiesti, copila cea mai tanara straluceste insa ca o minune. Frumoasa, zambitoare, vesela, ea produce o dulce impresie asupra tuturor calatorilor. Angel, cuprins de uimire, se apropie in graba de aceasta fiinta dragalasa, ratacita printre dihanii, si incepe a-i grai cu multa simpatie. Copila ii raspunde gratios, iar negelul da semne de o gelozie furioasa, vopsindu-se cand in galben, cand in verde, cand in patlaginiu.

Monstruozitate! nelegiuire! lucru de nepovestit si de necrezut!

EvrEul trombagiu este logodnicul copilei incantatoare!!!

Cu toate acestea, vaporul leganat de valuri inainteaza rapid intre muntii Africii, acoperiti cu verdeata, si acei ai Spaniei, arsi de soare. Cativa delfini se joaca imprejurul lui, sarind pe fata apei si rostogolindu-se in fund; ei ne intovarasesc astfel pana in baia Tangerului, unde sosim dupa patru ore de o minunata prEumblare.

Orasul Tanger, numit de arabi Tangia, prezinta un tablou foarte original prin cladirile sale albe, care se ridica treptat pe coastele a doua culmi apropiate. imprejuru-i se insira un brau de ziduri nalte cu metereze ruinate; iar in mijlocul lui se inalta doua minarele patrate, a caror caramizi smaltuite formeaza felurite arabescuri. Toate casele sunt coronate cu terase, pe care locuitorii petrec noptile de vara, si din departare ele infatiseaza aspectul unei scari gigantice lipita de coasta culmilor. Albeata peretilor si lipsa de ferestre produc o uniformitate care ar osteni vederea, daca acea uniformitate nu ar fi intrerupta prin cativa copaci, prin coloritul minarelelor si prin locuintele consulilor Europei, vopsite in galben, vanat, pembe si verde.

indata ce aruncam ancora, zarim venind de la mal un lung caic condus de vro zece arabi cu picioarele si bratele goale. El se apropie de vapor, saltand pe varfurile valurilor, iar arabii dau navala la pod ca o ceata de pirati, pentru ca sa inhate atat pe calatori cat si bagajul lor si sa-i coboare in caic. Operatie grea, periculoasa si spaimantatoare; caci barca se clatina grozav, acum ridicandu-se mai sus de podul vaporului, acum disparand in fundul unei adanci prapastii.

in momentul de a se decide ca sa coboare scara vaporului, evrEul cel batran, cuprins de un tremur spasmodic, incepe a murmura mai iute din buze, calculand negresit folosul ce i-ar aduce suma de groaza ce are in suflet, daca ar putea sa o speculeze. Copilul cel mic sare pe umerii lui, strambandu-se la noi, si deodata amandoi luneca si cad de-a rostogolul in fundul caicului; atunci trombaciul logodit, cu un devotament demn de o soarta mai buna, se repede ca sa dea ajutor celor cazuti; insa pornirea lui nefiind bine cumpanita, el se duce de-a dreptul alaturea cu caicul, in mare, unde se cufunda tipand. Pe loc doi marinari francezi se arunca dupa dansul, il pescuiesc in graba si-l urca pe caic, buimacit de spaima si botezat in salamura.

La aceasta privire un racnet rasuna pe pod, un racnet de adanca desperare! Ne intoarcem iute si vedem lesinand fata cea mai mare in bratele surorii sale! O drama tainica si profunda se desfasoara atunci in ochii nostri, un mister sufletesc se descopera... Camila e inamorata de elefant, viitorul ei cumnat!...

Pe cand aceste scene se petrec pe vapor, o alta barca soseste de la mal ca sa ieie calatori, dar nemaigasind nimica de inhatat, arabii ambelor caice se apuca la cearta, tipand, gesticuland, sarind peste banci, amenintandu-se cu lopetile si expunandu-ne astfel de a fi rasturnati in apa. Angel pierde rabdarea sa de englez, se manie, boxeaza in dreapta, boxeaza in stanga si, in fine, arabii nostri, spaimantati de pumnii lui, se pun la vasle. Caicul pleaca spre mal, insa la o distanta de 30 pasi departe de el se opreste, caci au dat de fund; iata-ne pe un banc de nisip! Arabii sar iute in mare si ne iau in carca pe umerii lor.

Angel, vazand ca nu se poate cufunda mai mult decat pana la genunchi, propune copilei celei frumoase ca sa o poarte pe bratele sale, si, far' a mai astepta raspuns, el o ridica pe sus, intra in valuri si, fericit de a strange la piept un odor atat de pretios, el paseste falnic prin apa ca un Cesar triumfator. Noi cu totii calari pe spatele arabilor, ii facem un cortegiu demn de nobila si cavalereasca sa purtare.

Aceasta calarie maritima imi aminteste versurile urmatoare ale unui poet romantic din scoala bucuresteana:

    Traiasca libertatea! Eu vreau sa merg calare
    Pe campul lui Filaret, pe munti si chiar pe mare... etc.

Debarcarea noastra pe pamantul Africii este intampinata de o populatie intreaga, compusa de arabi inveliti cu burnuse stremteroase, de copii cu capetele rase, care lucesc la soare ca niste tingiri spoite, si de evrei ce se furiseaza prin gloata, dominati de frica si de setea castigului. Toti ne inconjoara pe mal, privesc la noi cu o curiozitate comica, si ne graiesc delaolalta, unii arabeste, altii spanioleste, far' a se ingriji daca ii intelegem sau ba. Angel si Eu le raspundem serios englezeste si romaneste, si astfel reinnoim scena confuziei limbilor din turnul Babelului, scena ce s-ar fi prelungit mult, daca dragomanul Consulatului Britanic nu ar fi venit sa intrerupa interesanta noastra conversare.

in fine, facem o intrare triumfala in oras, trecand pe sub o poarta cam daramata a cetatii, si apucam a ne sui pe o hudita rau pavata, dar foarte gunoioasa, care face zigzaguri intre doua ziduri goale. Aceasta strada ingusta uneste portul cu centrul orasului, prin urmare ea este mai importanta decat toate celelalte.

in ea intalnim o multime de indigeni pe jos sau calari pe magari, coborand la vale si strigand: balac! balac! adica: feriti! feriti! si in adevar ne ferim iute de dansii, lipindu-ne de pereti; caci fetele lor palide, ochii lor scanteietori, barbile lor zburlite, trupurile lor uscate, miscarile lor desantate, graiul lor ragusit si stremtele lor ce-i descopera mai mult decat ii acopera, produc o impresie respingatoare. Ici-colea, dinaintea unei usi ce se deschide in zid sau la coltul unei hudite, vedem cate un nenorocit culcat pe pavea intr-o nemiscare de cadavru sau sezand ghemuit, cu capul pe genunchi si ochii tintiti pe varfurile babusilor sai.

- Cum iti pare Tangerul? ma intreaba Angel.

- Curios si extraordinar! ii raspund. Lipsa de ferestre in peretii strazilor si lipsa de coperisuri pe case ma fac sa cred ca am intrat intr-un oras ars de un foc mare, zguduit de vrEun cutremur si care acum adaposteste in ruinele sale varuite o populatie intreaga de bolnavi si de smintiti. Cati indigeni am intalnit pan-acum au un aer de suferinta si de mizerie care atrista; nu am zarit inca o singura figura voioasa...

- si Eu nici o pereche de babusi intregi! adauga tovarasul mEu, oftand cu jale... Dupa o alergare fantastica prin o incalcitura de huditie stramte, sosim la locanta numita „English family hotel" si tinuta de o vaduva engleza, mistress Ashton. Casa e curata, camerele racoroase si mobilate cu crivaturi de fier, ascunse sub muschitere de gaza; scarile, precum si parchetele camerelor, sunt placuite cu faenza smaltata, care inveseleste vederea si tine racoare. Salonul este ornat cu un piano vechi si harbuit, ce pare a fi oftigat de dorul Europei. il gasim ocupat de doua domnisoare palide, fetele doamnei Ashton, care, imbatranind in singuratate, se sting sarmanele de dorul Europenilor. Flori exotice si uscate de soarele Africii, fiinte predestinate a trai si a muri in haine de vestale, ele poarta zulufi ce atarna de-a lungul obrajilor, de-a lungul gatului si de-a lungul sanului pana la stomac. Ochii lor de un azur spalacit privesc cu melancolie prin ferestrele salonului muntii ce se-nalta dincolo de baia Tangerului si marea ce se intinde spre tarmurile Spaniei, dar in zadar! Tot in zadar!... nici o umbra de mire nu se zareste in fundul orizontului!...

Cand intram in acel sanctuar de durere virginala, ambele fecioare se scoala deodata, ca prin efectul unui resort mecanic, se inchina maiestuos si parasesc salonul ca niste naluci inspaimantate.

Printre curiozitatile acestei locante mai descoperim un servitor arab, care-si inchipuieste ca stie englezeste ca lord Byron, cand jargonul sau se compune din cateva cuvinte spaniole, portugheze si turcesti; un papagal care de dimineata pana-n seara repeta frazele: hau du iu du, ai lov iu, invatate de la stapanele lui, precum si mille toneres, deprinse negresit de la vrun calator francez, si in fine doua june servitoare sprintene, frumusele, cu ochii mari africani, cu parul negru nepieptanat si cu pielea aurita de razele soarelui. Ele rad vesel de cate ori Angel cearca a glumi cu dansele, si astfel ne arata siragurile lor de dinti albi si ascutiti. Amicul mEu, incantat, declara ca nimic nu inveseleste mai mult inima omului ca nechezatul unui cal de soi si ca rasul armonios al unei copile de 16 ani.

Cu toate acestea, poeticul Angel ordona lui Hamed, servitorul otelului, ca sa pregateasca dejunul si sa-i aduca jambon, beefteacuri, cartofi, stilton, porter etc., adica tot ce constituie hrana unui englez prozaic. Pranzul fiind gata, ospatam cu acea pofta de mancat ce dau calatoriile pe mare, si apoi ne suim pe terasa locantei pentru ca sa bem cafeaua si sa ne facem chieful.

Cine a gustat viata orientala stie ca chieful este partea cea mai importanta a vietii; deci aprinzandu-ne tigarile si asezandu-ne pe jilturi americane in forma de leagan, dam drumul ochilor sa rataceasca pe imprejurimile Tangerului si lasam inchipuirea sa zboare in lumea fanteziei. Sub picioarele noastre se cobor pana la malul marii terasele caselor arabesti, ca niste gradini gigantice superpuse treptat; iar in departare straluceste baia, acoperita cu spume argintii, si in mijlocul ei se leagana vaporul „HonflEur".

- Cunosti istoria Tangerului? ma intreaba Angel.

- Iat-o in scurt, ii raspund. Acest oras a fost fondat la o epoca necunoscuta; el a trecut sub domnirea romanilor si a gotilor; iar la inceputul secolului al VIII a cazut in mainile arabilor. La anul 1471 au venit portughezii care l-au ocupat pana la 1662; pe urma englezii l-au stapanit in curs de 22 de ani; insa fiind suparati de necontenitele atacuri ale maurilor, ei s-au retras si l-au parasit sultanului de Maroc.

- Compatriotii mei nu s-au aratat oameni practici in cazul acesta, observa Angel, aruncandu-si tigara cu manie.

- Pentru ce?

- Pentru ca lucrul luat nu se da indarat.

- Frumos princip! dar fie, sa urmam cursul istoriei. in 6 august 1844, Tangerul a fost bombardat de flota franceza, sub comanda printului de Joinville, din cauza protegerei ce sultanul de Maroc, Mulei-Abder-Raman, da pe ascuns califului Abd-el-Cader, care atunci se gasea in lupta cu Franta pentru apararea Algeriei.

- Atunci negresit s-a daramat o parte din zidurile cetatii?

- Ai ghicit: prin urmare, haidem sa facem o prEumblare in oras pan-a nu se culca soarele.

intovarasiti de Hamed ne ducem prin un labirint de strazi inguste sa vizitam... nu saraiuri marete si aurite, nu gradini feerice cu basmuri de marmura, nu minunile halimalei orientale, dar o piata mica ce se gaseste in centrul orasului si care prezinta un tablou viu de viata arabeasca.

Pe aceasta piata se insira doua randuri de dughene, adica de vizunii stramte, scobite in ziduri, unde stau negustorii cu picioarele crucite si cu metanii de calembec in mana. Aramii la fata si uscati la trup, ei apar in umbra ca niste mumii dezgropate; fizionomia lor pastreaza o nemiscare absoluta, cat nu trece nimic pe langa dansii; dar cum se iveste un str[...]n departare, ochii lor se aprind ca jaraticul si gurile lor inarmate cu dinti lungi incep a striga: agiaragel, agiaragel! Setea castigului invie acele masini acoperite cu piele zvantata la soare si le comunica niste miscari atat de desantate, niste gesticulari atat de hrapitoare, incat iti vine a te crede intr-o menajerie de orangutani. in centrul pietei stau intinse cateva rogojini, pe care sunt aruncate gramezi de curmale putrede, de harbuji necopti, de smochine de India si de alune negre ca pamantul. Multime de arabi, de berberi, de negri si de evrei se cearta, se imping, de la acele ticaloase merinde, ce zac intr-un roi de muste; iar de-a lungul pietei doi santuni alearga sarind si amenintand pe toti trecatorii cu varful lancilor ce poarta in mana; un al treilea sta la soare tremurand si zbierand ca o capra, un al patrulea se da de-a tumba, zdrobindu-si trupul de pietrele pavelei in onorul lui Mohamed, si un al cincilea striga toata ziua cuvintele: Sahailic mlihi, imprEunandu-si glasul cu sunetul unei cobze cu doua strune, numita ghiumbrea. Toate acestea se petrec pe un loc incadrat cu pereti goi, fara ferestre, fara usi si unde soarele Africii varsa torente de foc.

Dezgustati de spectacolul pietei, ne departam, apucand pe o strada care duce afara din oras. Langa poarta pe care trecem se intinde un camp, pe care se face targ (sauc) de doua ori pe saptamana si unde sosesc caravanele dinlauntrul Africii; iar alaturea, de-a lungul zidului cetatii, pamantul rasuna sub picioare, fiind scobit cu gropi adanci, in care arabii pastreaza graul. Hamed ne arata in treacat una din acele gropi parasita si prabusita, care a servit odinioara de mormant la sute de tidve de evrei, decapitati pentru placerea nu stiu carui sultan de la Fez. Capetele au fost rascumparate de neamurile acelor nenorociti si duse in cimitirul evreiesc, iar groapa a ramas ca o pomenire ingrozitoare, cu care si ast[...]nca inspaimanta pe stranepotii lui Abraham.

De atunci poate israelitii marocani au adoptat urmatoarea zicala spaniola: „Con los Moros plomo o plata."

ins[...]ndraznind sa arunce plumb in capul arabilor, ei dau bani pentru ca sa cumpere dreptul de a fi tiranizati pe pamantul Africii. in adevar ei pun toata silinta de a nu se desparti de idolul lor, aurul, si dezvelesc un geniu rar intru apararea lui; insa barbaria indigenilor face adeseori crunte razzia in colonia israelita.

Cu cat un evrEu e mai bogat, cu atat el cauta sa-si dea o aparenta mai saraca; cu cat el ar putea sa traiasca mai bine, cu atat se osandeste la o viata de lipsuri si de mizerie; caci de cum se naste si pana ce moare el e dominat de o groaz[...]ncetata. Simtirile care nu adorm niciodata in sufletul lui sunt spaima si zgarcenia; prin urmare, cand intalnesti un evrEu in huditele Tangerului, il vezi trecand ca o umbra de-a lungul peretilor, cu ochiul pandaci, cu urechea dreasa, cu inima-n dinti, ca un om ce ar fi comis o crima si s-ar teme de a fi recunoscut. Obligat de a-si scoate babusii cand trece pe langa o geamie, el ii tine totdeauna in mana, atat de economie cat si de frica, temandu-se ca vuietul pasilor sai sa atraga luarea aminte a vrEunui arab mahmur si sa-i aduca maltratari, sau mai cu seama paguba!

EvrEul din Tanger, precum si acel din toate orasele Africii, este fiinta cea mai ingrijita din lume; pentru el chiar umbra unei pasari trecatoare este un motiv de spaima! El nu graieste, ci sopteste, nu rade, ci zambeste, nu calca, ci luneca pe pamant, caci nu are curajul fiintei sale; vesnic prigonit, vesnic umilit, el isi razbuna insa prin viclenie, speculand lenea apasatorilor sai si parvenind incet, incet a monopoliza tot comertul oraselor.

in zadar arabii ii dispretuiesc si-i inchid noaptea intr-un cvartal deosebit, ca pe niste vite in ocol; in zadar ii prada si-i macelaresc din timp in timp; coboratorii lui Solomon pleaca capul cu rabdare si reincep traficul lor, far-a avea de scop nici imbunatatirea soartei, nici luminarea neamului lor, ci numai si numai strangerea de aur!

Prin urmare ei se gasesc inca intr-un grad de superstitie ridicola, confundand pe Moisi cu Cabala si pe profeti cu rabinii.

Un calator francez, dnul Charles Didier, zice: „Prejudiciile cele mai nebune sunt pentru evrei articole de lege si de credinta, si chiar cantecele sublime ale psalmistului sunt traduse in niste harhalaie atat de monstruoase, incat ascultandu-le crede cineva ca aude salbaticii din Oceania urland si zbierand imprejurul fetiselor la care se inchina".

si insa femeile lor sunt frumoase, precum au trebuit sa fie Agar, Iudita, regina de Saba si toate poeticele figuri din istoria antica a evreilor. Nalte, albe, gratioase, ele reprezinta tipul adevaratelor fiice ale Rasaritului. Talia lor mladioasa si eleganta ca trestia verde miscata de boarea diminetii, parul lor stufos si luciu formeaza o mandra cununa pe frunte; ochii lor negri si lungareti ard ca o flacara misterioasa; zambirea lor are un farmec atragator care uimeste inima, mainile lor fragede si albe tin cheia fericirilor raiului, dupa o expresie arabeasca.

Cum se face dar ca evreii, cu asemenea frumosi tovarasi de vietuire, sa nu aiba cele mai nobile simtiri? cum de nu li se inalta sufletul, si nu li se preface caracterul in compania acelor fiinte incantatoare? Mister psihologic neinteles!! Departe de a primi inraurirea cereasca a frumusetii, evreii le-au comunicat ei din contra marsavele lor instincte, si astazi stranepoatele reginei de Saba intind mainile cu lacomie, pentru ca sa culeaga aurul oriunde l-ar gasi. Angel le numeste Schillve in rochii, desi el le apretuieste mult, foarte mult.

La intoarcerea noastra in oras avem prilej a ne convinge de acest trist adev[...]ntrand in mai multe case evreiesti.

Aceste locuinte se compun de o tinda, care da intr-o curte mica parchetata cu caramizi smaltuite. in curte se deschid cateva camere intunecoase, care servesc de bucatarie, spalatorie, salon etc.; iar pe dinaintea camerelor se intinde o galerie cu coloane, unde familia petrece ziua si noptile de vara.

Evreii din Maroc graiesc spanioleste, fiind originari din Spania, de unde au fost izgoniti la diferite epoci. Ei poarta anterie de postav inchis cu nasturi multi si rotunzi, braie de matase si chitii negre. Cat pentru femei, cele mai sarace sunt imbracate cu rochii de cit si legate la cap cu tulpane simple; iar cele bogate au un costum mult mai elegant, braiele lor fiind de fir, legaturile capului de matase si rochiile lor de stofe grele cu broderii de aur; aceste haine insa ies la iveala numai in zile de sarbatori mari.

Mai in toate saloanele unde intram, avem placerea de a vedea doua sau trei femei, unele mai frumoase decat altele, care ne primesc foarte gratios, privesc la noi cu ochi galesi, ne dau zambirile lor cele mai dulci, si apoi miscand buzele ca niste frunze de flori trandafirii... ne cer parale! Grecii vechi aveau intre dumnezeiri pe Afrodita fermecatoare; evreii de astazi au pe Afrodita cersetoare!

Noaptea cade fara veste si ne surprinde pe hudite, c[...]n Africa amurgul este necunoscut; ne intoarcem deci la locanta, incantati de ideea ce am avut de a veni la Tanger si promitandu-ne de a vizita a doua zi castelul ce domineaza orasul, precum si Alczarul, adica palatul sultanilor de Maroc. La otel suntem primiti cu demonstrari foarte expresive din partea papagalului, care ne asigura ca ne iubeste, repetand: ai lov iu, miile toneres! si dar uimiti de aceasta declarare de amor, ne suim iarasi pe terasa, pentru ca sa asistam la rasaritul lunii.

Palida faclie a umbrelor se ridica in orizont cu numerosul sau cortegiu de stele, intocmai ca o regina stralucita in mijlocul curtii sale de dame elegante. Ea raspandeste pe muntii Africii si ai Spaniei un val luminos si fantastic; iar pe sanul marii intinde o punte de aur, care uneste orizontul departat cu malul pe care ne gasim. O dulce racoreala adie imprejurul nostru si ne imbata de placere, facand a crede ca pe langa noi falfaie aripile nevazute ale geniilor de noapte.

- Asculta! imi zice Angel, apucandu-ma de brat.

- Ce?

- N-auzi pe valuri glasul armonios al copilei celei frumoase din vapor?

- Visezi, amice, ii raspund. E glasul unui marinar francez.

- Dar nu zaresti o barca in razele lunii?

- Ba zaresc.

- si in barca nu vezi o umbra de femeie?

- Vad doi marinari care vaslesc; dar chiar asa sa fie cum zici, crezi ca o femeie ar indrazni sa faca serenada in baia Tangerului? mai cu seama o israelita?

- Ea-i!... striga Angel fara a asculta observarile mele si, strigand, el dispare pentru cateva minute; apoi se intoarce iar pe terasa, aducand instrumentul sau favorit, cornetul de argint.

- Ce vrei sa faci? il intreb cu mirare.

- Vreau sa dau un concert marocanilor si sa raspund gratioasei cantatrite din caic.

Dominat de aceasta idee fixa, Angel incepe a suna din cornet o arie din Lucia, neauzita inca de urechile africane. Notele jalnice si melodioase se raspandesc in tot orasul, facand pe arabi a-si inchipui ca aud trompeta lui Anael. Ca prin un efect magic, toate terasele caselor se acopera cu oameni, care, cand se misca speriati, cand se opresc inmarmuriti. insesi vestalele doamnei Ashton, atrase de farmecul armoniei, apar la luna langa noi, intocmai ca fantasmele care ies din morminte in scena manastirii din opera lui Meyerbeer, Robert diavolul. Ele stau in extaz, suspinand adanc si exprimand uimirea lor prin clatinarea zulufilor si prin un haao foarte prelungit.

Succesul artistului este deplin; un oras intreg il asculta, doua vestale il admira si chiar junele servitoare din locanta, Asterica si Lunica, ghemuite intr-un colt al otelului, arata la lumina stelelor margaritarii ce poarta in locul dintilor.

Pe la o ora dupa miezul noptii, Angel, finind concertul si primind aplauzele noastre, isi ia adio de la umbrele teraselor, prin cateva note care imita foarte bine cucurigul cocosilor; apoi ne coboram cu totii in salon, ne zicem noapte buna in diferite limbi si ne retragem in camerele noastre de culcat.

- Good night, my dear Alecsandri.

- Good night, dear Angel.

- Are you sleepy?

- Oh, yes! Noapte buna si somn dulce!

A doua zi Hamed vine de ne trezeste si cu un aer serios de lord ne zice spanioleste: buen dies, seniores, crezand ca ne da ziua buna englezeste, pe urma el ne propune sa ne intovaraseasca la Alczar. Cererea lui e incuviintata cu majoritatea absoluta a voturilor, si indata dupa dejun plecam tustrei, Hamed inainte si noi dupa el. Reincepem dar o baba-oarba prin incalcirea huditelor orasului si in fine ne suim pe culmea coronata de ruinele vechiului castel ce domina Tangerul.

Pozitia lui e foarte frumoasa si inlesneste ochilor un zbor intins pe un orizont nemarginit. in departare se arata ca niste nouri muntii Andaluziei si stanca Gibraltarului; in dreapta se inalta muntii Africii si se zareste drumul care duce la Fez, capitala Marocului; la picioarele noastre straluceste in soare marea, brazduita de corabii, si albeste orasul Tanger cu casele sale cubice.

Cativa arbori, cativa butuci de vie, cateva maldari de stuh verde, precum si vopselele caselor consulare, completeaza acest tablou investit cu diferite culori. Dupa un lung repaus si o lunga admirare a privelistii, intram in castel prin o poarta daramata si apoi in curtea Alczarului, inconjurata cu ziduri nalte si metereze. Palatul sultanilor de Maroc se ridica in stanga curtii; trecem pe din dosul lui, apucam prin niste hrube intunecoase si deodata ne gasim intr-un patio, salon mare, descoperit, pavat cu placi de caramizi smaltuite si ornat pe laturile lui cu coloane de marmura alba. Aceste coloane formeaza de jur imprejur galerii, in care se deschid usile mai multor camere sapate in stil mauresc. Tot geniul oriental se arata in frumusetea boltilor de lemn scobit si in fantezia arabescurilor de pe peretii acelor camere.

Vizitand cu de-amaruntul randul de jos al palatului, ne suim la cel de deasupra pe scari smaltuite, ca sa vedem haremul asezat deasupra marii. Cate mistere, cate suspine infocate, cate daruri tainice, cate scene dramatice au avut fiinta odinioara, in aceasta inchisoare stralucita! Cate minuni de frumuseti au vestezit acolo! cate suflete june si amoroase s-au stins ca stelele cerului; cati ochi dragalasi au zburat de sus pe intinsul valurilor si al orizontului, urmarind un vis placut, o sperare inselatoare!

in sanul acestui pustiu palat inchipuirea se exalta si recheama trecutul stralucit, pentru ca sa piarda din vedere mizeria timpului de fata; ea intrevede pe acei mauri cavaleresti, care au domnit in Andaluzia si au zidit geamia cu sute de coloane din Cordova, Alczarul si Giralda din Sevilia si mai cu seama Alhambra din Grenada, trei minuni de arhitectura feerica. Iar cand de la maretul tablou al trecutului, ochii se cobor pe litoralul Africii de astazi, ce vad ei oare? Vad sate mizerabile si orase compuse de hudite stricate si pline de gunoi; [...]

Guvernatorii oraselor, pasii, sunt tirani absoluti; iar sultanul de la Fez este considerat ca umbra lui Allah! El traieste inchis in saraiul sau ca un zEu misterios, la al carui nume toti tremura si se inchina. Rareori acest personaj se arata in public, si cand se intampla ca el sa faca vreo scurta calatorie sau sa-si schimbe resedinta, iata cortegiul ce-l insoteste:

1) in capul cortegiului un escadron de mauri ai gardei imparatesti.

2) Doi calareti purtand haine scumpe si lanci otravite.

3) Sultanul cu manta alba si cu cealma verde.

4) Sclavii care agita aparatori pe langa sultanul, pentru racorirea atmosferei.

5) Patru functionari mari ai statului, purtand: cel intai cortelul, cel al doilea ornicul, cel al treilea lancea si cel d-al patrulea sabia sultanului.

6) Ministrii.

7) Medicii.

8) Doi imami, preoti cu semnele rangului lor.

9) Doi ofiteri mari ai imperiului.

10) Patru calai, avand denumirile caracteristice de: intendentul, biciuitorul, intepatorul si despintecatorul. Mai multi sclavi duc instrumente de moarte dinaintea lor.

11) Garda neagra cu sabiile goale in maini, precedata de muzica.

12) Doua escadroane de garda maura.

13) Doua baterii de artilerie usoara, purtata pe spinare de camile.

14) Sclavii, servitorii si femeile.

Femeile in urma cortegiului, ca unele ce nu au nici o insemnatate in ochii marocanilor!

Un asemenea ceremonial grotesc nu exprima oare indestul starea de barbarie in care se gaseste aceasta parte a Africii?... si daca Marocul megiesit cu Europa prezinta acest spectacol, in ce grad de salbatacie trebuie sa zaca popoarele dinantrul continentului Africii?

Sub impresia acestor ganduri, Angel si Eu parasim Alczarul, destinat a cadea in ruine cu toate monumentele mahomedane, si ne coboram in oras. La coltul unei strazi ne impiedicam de o rogojina intinsa pe pavea, langa o scobitura facuta intr-un zid daramat si menita de a servi de cafenea. Pe rogojina stau ghemuiti cativa arabi inveliti in burnuze rupte si un turc mai alb la fata si mai curat imbracat decat tovarasii lui.

Cum il zaresc incep a-i debita toate cuvintele cate le invatasem in diferitele mele prEumblari prin Orient; iar el, lasand sa ma incurc in hoj ghioldum, safa ghioldum, efendi, imi replica frantuzeste:

- Bonjour, monsiEur; voulez-vous prendre une tasse de café?

Cuprins de mirare, il intreb de este francez.

- Ba nu, imi raspunde el razand: Eu sunt turc de la Algeria si am servit in regimentul de zuavi.

- Cum te numesti?

- Hagi-Mustafa-Ben-Aali-Cuniali.

- Ai calatorit inauntrul Marocului?

- Am fost de trei ori la Fez.

- Poti sa ne intovarasesti ca dragoman intr-o prEumblare ce vroim sa facem prin muntii Uadras?

- Bucuros; cand plecam?

- in curand; ocupa-te sa ne gasesti cai, sa ne pregatesti provizii de drum si sa ceri de la pasa un soldat vrednic care sa vie cu noi.

- Toate vor fi gata pe poimaine. Acum poftim cate o cafea.

Invitarea cordiala a lui Hagi-Mustafa ne decide a lua loc pe rogojina. Angel cearca a-si cruci picioarele, pentru a imita pe arabi, insa nu rEuseaza decat a cadea rasturnat pe spate. in timpul acesta sosesc, alergand, vro patru baieti ca sa ne ceara cate un felu, ban prost de arama. Mustafa le arunca cateva de aceste monede, care devin pe loc un motiv de razboi; baietii se reped ca sa le culeaga de pe jos, se imping, se injura si se apuca la bataie; dar ce bataie?

Bataie de berbeci! Retragandu-se indarat cu trei-patru pasi, ei se arunca unii asupra altora si se ciocnesc cap in cap cu o pornire furioasa; tidvele rasuna grozav, dar nu se sfarama; caci ele fiind rase si expuse necontenit la soare si la ploaie, dobandesc o tarie extraordinara. Pentru un felu, fiecare baiat din Tanger e in stare sa strice pe capul sau o caramida de cele mai groase si mai bine arse. Cate capete de Europeni ar zdrobi el pentru o suma de 20 de franci? Angel cauta sa rezolve acest problem de statistica si gaseste cifra colosala de 9 876 543 210 (?).

Osteniti de prEumblarea noastra pedestra, ne intoarcem la otel, unde ne iese inainte dragalasa Asterica si ne spune cu un aer cam ingaimat ca stapanele ei, domnisoarele Ashton, ar fi prea recunoscatoare, daca am vroi sa le dam un concert seara in salon.

- Nu numai un concert, dar si un bal, raspunde Angel, dezmierdand barbia copilei care se departeaza vesela; apoi el ma intreaba daca stiu sa cant din piano?

- Nici o nota, ii raspund.

- Prea bine, replica el, deseara ii improviza un vals.

De pe la 9 ore, salonul fiind iluminat a giorno, dominisoarele Ashton intra in el, urmarite de Lunica si de Asterica. Vestalele s-au prefacut in silfide, imbracate cu rochii albe de tiul, stranse la mijloc cu cordele albastre si incoronate cu ghirlande de flori false. Cea mai mare poarta subsuoara un album, iar sora ei aduce pe umar papagalul Ghioali, care-i ciugulea urechea dreapta si-i zice cu dragoste I love you, mille toneres, senorita. Junele servante, pieptanate asta data, tin in maini dairele si merg de se pun jos intr-un colt al salonului, soptind si chicotind intre ele, ca doua maimute gratioase.

Concertul incepe! Angel executa din cornet mai multe arii din operele lui Rossini si Meyerbeer; apoi, deodata si fara nici o tranzitie, suna o polca zburdalnica. in auzul acestor note vesele, ochii vestalelor se aprind, figurile lor se ilumineaza si piepturile lor suspina cate un haaaao lung si induiosat. Sarmanele! de cinci ani erau postite de placerile dansului.

Dorul exprimat prin acea exclamare iesita din fundul inimii ma patrunde adanc; compatimirea imi da curajul devotamentului si ma indeamna sa fac inceputul balului. Ambele vestale sar pe rand in salon, abandonand bratelor mele talia lor virginala si imbatandu-se de placerea polcii, pana ce ma obosesc ca pe un cal de posta. Angel insusi nu mai are destula suflare in piept pentru ca sa continue functia de orhestra si, prin urmare, el ma roaga sa ma pun la piano asigurand pe nobilele dantuitoare ca as fi un artist de mare talent. Un nou haaao rasuna in salon; o noua compatimire ma cuprinde, si dar far'a mai sta la indoiala deschid vechiul piano.

O! geniu al armoniei! tu, care ai inspirat pe Mozart, pe Weber, pe Bellini, pe Meyerbeer, pe Rossini si mai cu seama pe Strauss, indreapta degetele mele pe tusele clavirului, pentru ca sa improvizez un vals necunoscut inca in analele muzicii instrumentale!!

Dupa aceasta invocare intind mainile si las sa cada intr-un noroc pe bucatelele de fildes ingalbenit... Ce monstruozitate cacofonica produc in timp de jumatate de ora, nu se poate spune; insa stiu ca Angel a profitat de aceste acorduri salbatice, pentru ca sa invarteasca fericitele vestale in vartejul unui vals fantastic.

Balul tine tot astfel pana dincolo de miezul noptii, animat neintrerupt si condus, cand de sonurile metalice ale cornetului, cand de sunetele discordante ale clavirului. insesi Asterica si Lunica iau parte la aceasta petrecere improvizata, dantuind imprEuna un soi de pas original, jumatate spaniol, jumatate arabesc, o mimica in care soldurile lor se leagana si se mladie cu o miscare foarte expresiva si voluptoasa. insusi Ghioali da semne de o mare multumire, razand cu hohot, batand din aripi si debitand un nou vocabular de cuvinte poliglote precum: Very vel...

Coco... joli, joli, cocorico, sacreblEu!

in fine se aduce ceaiul!... picioarele se astampara, si limbile intra in dans la randul lor. Timidele vestale au reintinerit, ele devin comunicative, gratioase, si dupa o convorbire interesanta asupra tarii mele, ca asupra unei insule necunoscute din Oceania, ele ma roaga sa scriu in albumul lor cateva versuri romane.

- Ce soi de poezie doriti? le intreb.

- O romanta! imi raspund amandoua.

- Bucuros! insa va marturisesc ca zbuciumarile balului nostru au cam speriat muza si ca mi-a fi grEu de a o gasi, nestiind unde s-a ascuns.

- Cocorico!... replica papagalul.

Nemaiputand nimica raspunde la un asemenea puternic argu­ ment, deschid albumul si compun urmatoarele strofe:

ROMANta TRISTa DUPa UN BAL VESEL

    imi place pe mare sa fiu leganat;
    imi place prin lume s-alerg ne-ncetat,
    Sa vad tari si oameni, si munti si campii,
    si albe deserturi, si mari albastrii.


    Departe de tarmul acel inflorit
    Pe care m-asteapta un inger iubit,
    Ca valul de spume Eu sunt calator
    si vesnic ma-ngana al patriei dor.


    Vazut-am Europa cu-a sale minuni,
    si Asia Mica. si marea-n furtuni;
    in Africa neagra venit-am acum
    si peste tropicuri doresc sa-mi fac drum;


    Dar cat de departe voi fi pribegit
    De tarmul poetic in care-s iubit,
    Ca valul de spume, sarman calator,
    Ah! vesnic ma-ngana al patriei dor!


Dupa mine, Angel scrie cateva versuri engleze, pe care le-am tradus cat se poate mai literal, pentru a pastra originalitatea improvizarii amicului mEu. Iata-le:


    Ce-i mai placut decat un bal?
    Un cal!
    si cal si bal, te duc in zbor
    Usor!
    Ferice de cine-i condus
    Pe sus
    Langa un san alb si tinerel!...
    ... Angel !

    * *

3 octombrie. Aceasta zi este intreaga consacrata domnului Reade, viceconsul englez din Tanger, care vine sa ne viziteze dupa dejun si ne invita la masa, promitandu-ne vestitul cuscusu, mancarea favorita a indigenilor africani. Reade este un tanar de o infatisare blanda, insa melancolica.

sederea lui de patru ani in Maroc i-a invaluit fata cu o umbra de tristete; spleenul, aceasta boala engleza, cunoscuta la noi sub numele de urat, a patruns in sufletul lui ca un vierme ascuns, care-l roade pe nesimtite. Pentru el zilele sunt de o lungime desperatoare, si lumea-i un desert fara umbra, fara flori, fara nici o atragere. in starea morala in care a ajuns bietul Reade, se vede pe fiecare zi adancindu-se intr-un neant care ii seaca facultatile; ideile sale si-au ingrEuiat zborul, graiul sau e traganat ca o plangere monotona, si toate frazele lui sunt punctate cu suspinuri si cu cascari, care te adorm incetisor si te fac sa intri cu ochii jumatate deschisi in lumea visurilor. Daca am crede in metampsihoza, am putea afirma f[...]ndoiala ca sufletul lui Reade a locuit intr-un mac, pan-a nu se rat[...]n trupul lui de om. in timp de patru ani traiul sau a fost o lunga, lunga, lunga cascare ce i-a diformat falcile si i-a dat o aparenta de mastodont. Sarmanul! singura lui distractie pe pamantul barbar al Africii a fost vanatul; nu insa vanatul la lei, la tigri, la hiene, la elefanti, dar un vanat comic si original, vanatul la mate! inaintea sosirii lui Reade in Tanger, acest oras foia de motani rosi si de mate albe, vinete, negre si chiar albastre, care, bucurandu-se de o libertate absoluta, sareau de pe o casa pe alta, miorlaind de amor in intunericul noptilor. Arabii adormeau cu multumire in acel miaut general, si fiecare din ei avea satisfacerea de a recunoaste notele motanului sau favorit in concertul general. Fatalitate! fatalitate! de trei ori fatalitate! acea stare fericita trebuia sa inceteze. Decretul prin care maiestatea-sa regina Victoria numi pe Reade viceconsul la Tanger fu verdictul de moarte a neamului felin din acest oras:

    Consulul vine, paseste pe al Africii pamant
    s-a lui Raton semintie se coboara in mormant!

Pusca, pistoale, laturi, capcane, maciuci, arcuri, pana si hapuri de paine otravite, toate instrumentele de ucidere au fost intrebuintate de neimpacatul Reade spre starpirea animalelor miorlaitoare.

si ce este mai grozav inca!... Acest Nemrod britanic a avut cruzimea sa deprinda a imita chiar suspinele cele mai amoroase ale motanilor cu scop de a insela pe naivele pisici si de a le atrage astfel in cursele lui. Cate nenorocite gingase de inima au fost jertfa acestei stratageme perfide si ademenitoare!... Cate drame tainice s-au petrecut prin intunericul ulitelor Tangerului! Hecatombe intregi au fost sacrificate in patru ani de nopti, si astazi pieile victimelor, dubite, taiate, cusute cu maiestrie, imbraca mobilele calaului ce le-a scurtat viata.

Pe fiecare divan este intins un covor de piei, formand desene variate, imprejurul unui medalion, unde zace blana intreaga a unui frumos motan. Taburetele sunt acoperite cu adevarate mozaicuri din bucatile de blani; caci Reade este un artist de intaiul ordin. El a trimis la expozitia de la Londra un tapet, product al vanatului sau si lucrat de el insusi, care a fost admirat de o lume intreaga, si astazi acest cap d-opera de blanarie figureaza, de nu ma insel, in salonul Clubului de vanatori.

Iata personajul curios in a carui companie aveam sa petrecem ziua. Tot ce dorim este ca el sa nu aiba vreo distractie, in timp cat vom fi imprEuna, si sa nu-si inchipuiasca ca suntem motani!

Ne ducem dar mai intai de-i vizitam casa, un adevarat muzEu de arme orientale, de obiecte de marochin cusute cu fir, de narghilele arabesti, de felegeane lucrate in filigrama, de dinti de elefant, de pene de strut etc. si mai ales de toate varietatile de piei de mate, intinse pe pereti. Acea casa este de stil mauresc, cu usi in ogive sculptate, ca acele din Alczar, si cu o curte mica in mijlocul ei. De jur imprejurul acestui salon descoperit se insira coloane de marmura ce formeaza o galerie cu balcon deasupra; toate camerele se deschid pe balcon si primesc lumina din curtea interioara.

Pasind pragul acelui cafarnaum, suntem salutati de nechezatul puternic al unui armasar roib, favoritul lui Reade ce are privilegiul de a locui in salon. Ochii lui mari si inteligenti, narile sale largi si trandafirii, picioarele lui subtirele si nervoase, coarda lui pletoasa, neastamparul sau salbatic si totodata blandetea lui sub mana omului sunt probe vederate de sAngele arabesc ce curge in vinele lui. si in adevar, Boabdil este un fiu curat al Africii, nascut dincolo de desertul de Sahara.

- Iata, ne zice Reade, singurul mEu amic in asta tara blestemata. Boadbil este sufletul mEu si nu l-as schimba chiar pe tronul sultanului de Maroc.

Nobilul armasar pare c[...]nteles cuvintele stapanului sau, caci el raspunde prin o nechezare vesela si rasunatoare.

- Mai am inca doi cai frumosi, adauga Reade.

- Unde? intreaba Angel, in camera d-tale de culcat?

- Ba nu; Boadbil singur are dreptul de a sedea in apartamentul mEu; ceilalti sunt intr-un grajd alaturea cu casa. Vroiti sa-i vedeti?

- Bucurosi! raspundem Angel si Eu.

Ceilalti doi armasari, unul alb si altul negru, sunt de aceeasi talie ca Boadbil, bine potriviti, vioi, sprinteni, cai de lux, care s-ar plati scump in Europa. Reade ordona lui Aali, seizul ce-i grijeste, ca sa puie seile pe dansii.

Acest Aali traieste zi si noapte in grajd, in compania cailor si a trei sacali domesticiti; el a vizitat Franta si Englitera, cu prilejul trimiterii unor cai arapesti regelui Ludovic-Filip si reginei Victoria, de catre sultanul de la Fez. Aali a vazut productele geniului European; a fost purtat pe la teatre, pe la gradini, prin muzee etc., si s-a intors in patria sa, dupa o absenta de patru luni. Negresit ca acest om trebuie sa fi primit o impresie mare in sufletul lui, gasindu-se deodata in centrul luminilor; el, care pana atunci vietuise in intunericul barbariei; mintea lui a fi luat o dezvoltare fericita la razele civilizatiei.

- Ce impresie ti-a facut Europa? il intreb.

- O grozava durere de cap! imi raspunde Aali.

- si alta nimic ?

- si dorinta de a ma intoarce la Maroc.

- Ca sa fii seiz?...

- Dar; ca sa-mi petrec viata cu Hafir si cu Aslan, numele cailor. Iata efectul ce produc minunile secolului nostru asupra naturilor musulmane; o mare durere de cap! Raspunsul lui Aali imi aduce aminte de un ambasador turc care asista la o opera din Paris intaia oara:

- Cum v-a placut, exelenta? il intreaba ministrul afacerilor straine.

- Frumos, prea frumos! raspunse ambasadorul; pe urma, intorcandu-se catre secretarul lui, ii zise oftand: unde-i caraghiosul nostru!!...

in curand caii sunt gata; incalecam tustrei. Reade pe Boabdil, Anghel pe Aslan si Eu pe Hafir si plecam urmariti de sacali ca de niste caini. Paveaua suna sub copitele armasarilor, orasul rasuna de nechezatul lor, iar noi, ca cei trei Crai de la Rasarit, trecem mandri prin stramtoarea huditelor si iesim din cetate. Fugarii nostri, vazandu-se la largul lor, se incordeaza, se aprind, musca zabala si privesc orizontul cu mare neastampar. Ei se framanta in loc, zburda, salta din tuspatru picioarele in vazduh ca niste mingi elastice; nu mai e chip de a-i stapani; trebuie sa le lasam fraiele.

- Avay! striga Reade, si Boabdil se izbeste ca un vultur. Aslan si Hafir deschid narile, aspira puternic aerul viu al marii si pleaca intr-un zbor.

    Alalah! cai arapesti!
    Alalah! cai voinicesti!
    Cum miscau copitele
    Ca soimii aripele.
    (Balada lui Serb sarac)

Dupa o alergare de zece minute pe malul nisipos al marii, ne intoarcem si ne indreptam spre un deal acoperit cu maslini, smochini, cactusi, palmieri, fistici etc., din a carui varf se arata o priveliste minunata. Calea ce urmam e marginita cu cactusi si cu trestii inverzite si trece alaturea cu mormantul unui santun. Cateva femei, invelite in burnusuri albe si ascunse la fata, stau in nemiscare langa acel Marabu; ele apar ca niste statui.

Nu departe de Tanger se gaseste capul Spartel, vechiul Ampelunium; el priveste Marea intunecimilor, Bahr-el-Dholva dupa cum arabii numesc oceanul. Acest promontoriu se coboara in valuri ca un zid de stanca si este scobit cu multe pesteri, dintre care cea mai spatioasa era odinioara consacrata lui Ercules.

Odihnim caii la umbra unui mare arbor ce incununa capul

Spartei, ascultam mugetul batranului ocean, fumam cate o tigareta in onorul coloanelor lui Ercules, si apoi, zicand adio acelui maret spectacol al naturii, luam drumul catre oras. Reade insa ne conduce pe o alta parte a muntelui, pentru ca sa trecem pe la gradinile consulului Europei. El are mai cu seama interes a se abate la gradina consulului de Suedia; caci prin acele de portocali, de alamai, de lauri, de crini rosii straluceste un crin alb si dragalas cu ochii albastri, cu parul auriu si cu dulcele nume de miss Lucy, fiica consulului.

O! taina a inimii omenesti! Fie un om cat de barbar, fie cat de crunt, fie in stare de a ucide cu nepasare o poporime intreaga de motani, destul e ca sa intalneasca in cale-i o copila cu primavara pe frunte, pentru ca sufletul lui sa se imblanzeasca, pentru ca asprimea caracterului sau sa dispara! Reade, care a facut sa tremure o lume intreaga de mate, tremura acum dinaintea frumoasei miss Lucy!!

Pe la cinci ore suntem sositi la casa noului nostru amic si ne punem la masa foarte bine dispusi a ospata dupa prEumblarea ce am facut. Vestitul cuscusu apare pe un blid de argint, adus fiind in triumf de insusi Aali. Aceasta mancare arapeasca e facuta cu un soi de grisa fiarta cu legume si cu carne de pasare sau miel; gustul ei nu e r[...]nsa Angel declara ca se impaca mai bucuros cu rosbeeful si cu friptura de fazan.

De gustibus non disputandum!

Dupa fructe se aseaza o alta fata de masa si se aduce un paner cu diferite vinuri straine si un pachet de tigari havane. Acum incepe adevarata petrecere, butelcile se desarta pe rand, tigarile se consuma, producand un nour albiu, si mesenii se afunda in convorbiri variate, pana ce, ametiti, ei cad sub masa.

- in sanatatea dumneavoastra! zice Reade, ridicand un pahar de Malaga.

- in sanatatea frumoasei miss Lucy! raspunde Angel.

- in sanatatea lui Boabdil! adaug Eu.

- in sanatatea reginei de Englitera! reincepe Reade.

- in sanatatea viceconsulului care o reprezinta la Tanger!

- in memoria numeroaselor victime ale caror piei dubite se insira aici pe pereti ca literele de foc ce au tulburat festinul lui

Baltazar!

- in sanatatea lui Baltazar! etc., etc., etc.

Toasturile se succed cu rapejune, luand forme din ce in ce mai bizare. Angel intr-o pornire entuziasta ajunge pan-a striga: in sanatatea sanatatilor! inchipuirea ia aripi, limbile se dezleaga, inimile se destainuiesc; toti graim delaolalta, facand observari judicioase asupra cailor arapesti, asupra frumusetii evreicelor din

Tanger, asupra politicii Frantei si a Engliterei, asupra comoditatii babusilor orientali etc. Dupa aceste vin la rand anecdotele comice, apoi povestirile scandaloase si, in fine, fiecare spune ce-i trece prin minte, fara a mai da ascultare altuia. Astfel Angel, cu ochii scanteietori si cu fata rosietica, istoriseste incidentele celei din urma alergari de cai de la Epsom, Reade, palid, cu fruntea pe mana si cu genele plecate, ne marturiseste tragic ca adeseori, in tacerea noptii, un grozav concert de miorlaituri se desteapta in cugetul sau inspaimantat. Eu descriu o intamplare curioasa din voiajul mEu in Asia.

Iata un specimen de acel trio vorbaret.

Eu: Scumpii mei amici!...

Reade (intinzandu-mi mana): O yes, amici... scumpii mei amici...

Angel (desertand un pahar de sampanie): in sanatatea amiciei!...

Eu: Ascultati ceea ce mi s-a intamplat in Asia...

Angel: in ziua alergarii de cai de la Epsom am avut un noroc neasteptat... inchipuiti-va... Ai fost vreodata la Epsom? inchipuitiva ca in ziua aceea sir Arthur Holvay a pierdut zece mii livre sterline.

Eu: La anul 1845 sau 46 am fost sa vizitez vechea capitala a

Imperiului Otoman. Cunoasteti Brusa cu numeroasele sale geamii, cu baile sale antice, cu padurea sa de aguzi? Nu o cunoasteti? prea bine! Aveam doi companioni, doi tineri belgi, cu care am mers de la Brusa, cale de patru zile inlauntrul Asiei, trecand prin vai romantice, prin paduri umbroase si prin sate mizerabile de musulmani.

Reade: O! yes, mizerabile!... parca le vad expirand sub ochii mei.

Eu: Satele ?

Reade: Ba, matele... matele!

Angel: Peste patru sute de mii erau fata la acel spectacol.

Reade (tresarind): 400. 000 de mate?

Angel: Ba, de spectatori, caci era sa alerge celebrul cal Plum al lordului Derby; tribunele erau inghesuite cu ladies si cu gentlemani purtand ochene. Mii de trasuri stau insirate de-a lungul ipodromului, si mii de amatori cu butelci de sampanie sau de paleale in maini asteptau inceputul alergarii.

Reade (adancit in ganduri): O! yes! alergau sarmanele ca sa scape de moarte, dar maciuca mea le ajungea din fuga si le oprea pe loc!

Eu: Timpul insa nepermitandu-ne a inainta mai mult in fundul Asiei, am hotarat a ne intoarce la Ghemlic, oras mic de pe malul Marii de Marmara, spre a ne sui pe vaporul ce duce la Constantinopol. Revenind deci la Brusa, am tocmit cai odihniti si am plecat spre Ghemlic. Drumul sau, mai nimerit zicand, cararea ce uneste aceste doua localitati trece peste campii goale si pustii; iar spre paza calatorilor este asezat pe o culme un pichet de albanezi, inarmati cu susanele si iatagane. infatisarea lor insa e prea hoteasca pentru ca sa inspire cea mai mica garantie in contra hotilor... Catre seara auzim in urma noastra un tropot rapid de cai si in curand suntem ajunsi de un curier turcesc pe care-l intovaraseste un cavas incarcat de arme. Ei veneau in fuga mare, caci astfel se face serviciul postei in Imperiul Otoman.

Reade (melancolic): Mai cu seama una! o pisica alba! ea se gasea de-abia in primavara vietii! gratioasa, dezmierdatoare, crescuta negresit pe bratele unei frumoase copile din harem... oh! horror! horror! horror! iata pielea ei... iat-o colo in covorul cel din fata.

Angel: Deodata bariera ipodromului se deschide...

Eu: Caii nostri, auzind acel tropot, misca urechile, prind zabala in dinti si se pun pe fuga... Ce fuga!

Angel: Deodata bariera se deschide...

Eu: Campul parea ca se intoarce imprejurul nostru, aerul vajaia pe la urechi; as fi jurat ca un vartej ne luase pe aripile sale...

Angel: Deodata bariera se deschide!... 14 alergatori ies in arena, purtand pe spinarea lor jochei imbracati cu jiletce de diferite culori. Hurra! toti pleaca intocmai ca un card de grauri; 400.000 spectatori tintesc ochii lor la dansii si fiecare urmareste cu sufletul calul pentru care a pariat.

Reade (intunecat): Astfel, sufletul mEu le urmareste in lumea fantastica a umbrelor, o! fiinta inocenta!...

Eu: insa chingile de la saua mea slabindu-se, mi-am oprit calul, lasand pe tovarasii mei sa-si urmeze drumul inainte. Aproape de locul unde ma gaseam, era un izvor limpede; mi-am racorit obrazul, mi-am adapat calul, l-am inchingat bine si m-am suit pe el; dar cand am aruncat ochii pe camp, n-am mai zarit pe nimeni, companionii mei si curierul disparusera in orizontul intunecat!...

inchipuiti-va pozitia mea critica; eram singur, pierdut in campiile Asiei, fara stiinta de limba turceasca, ca sa ma pot explica, fara arme, ca sa ma pot apara... Ce sa fac?

Angel (cu entuziasm): Hura! hura! hura!

Reade (cu durere): Alas! alas! alas!

Eu: Lumina scadea; pamantul incepea a se inveli cu acea culoare fantastica, care da obiectelor forme inspaimantatoare...

Nu-mi ramanea timp de pierdut... Reped deci calul pe o movila apropiata si din varful ei imi fac ochii roata imprejurul orizontului.

Vivat! in departare zaresc niste umbre ce mi se par a fi un grup de calareti; inima mi se inveseleste si prinde la curaj. Ei sunt! tovarasii mei!... o fuga buna de cal, si-i ajung! Calul ma intelege, pleaca, si in cateva minute soseste, nu langa amicii mei, ci langa o caravana de opt camile poposite; cativa turcomani stau intinsi pe iarba alaturea cu ele si se pregateau de somn; insa, cum ma vad, ei sar in picioare, se apropie de mine, si cel din frunte pune mana pe zabala calului. Eu strang fraul, cu stanga, iar cu dreapta trag o varga de nerv de bou peste capul turcomanului, si pe loc reped calul indarapt. Hotii, furiosi de a scapa o prada sigura din gheare, se iau la fuga dupa mine, racnind, injurand, descarcand vro doua pistoale: insa Eu fiind calare si ei pe jos, dispar lesne din ochii lor!

Reade: Ea insa nu dispare din constiinta... nu dispare de pe perete! Iat-o pe covor... colo, ca o vesnica mustrare!... O!... God!

Angel: Hip, hip, hura! Caii se intrec in zbor ca randunelele.

Unii raman in urma, altii fug inainte atatati de aplauzele privitorilor. Jiletcile jocheilor stralucesc in arena ca niste fluturi colorati; toti alearga cu inima si se apropie de bariera... O lume intreaga sta in uimire, care cal va sosi mai intai ? That is the question!

Reade: Oh, yes! To be or not to be, that is the question!.... Miaau. Oh! Shakespeare!

Eu: in fine, ma opresc!... Acum noaptea cazuse, mii de stele clipeau deasupra mea; insa misterioasa lor lumina nu-mi arata nici un drum batut in pustietatea acelor campii... La asemenea cazuri cea mai nimerita masura este sa te increzi instinctului animalelor. Am lasat deci fraul pe gatul calului si pe loc inteligentul mEu tovaras, mirosind aerul, pleaca incet prin intuneric si dupa o ora ma scoate chiar la malul Marii de Marmara.

Angel: Doi se afla in frunte: Plum si Ghipsi! inca zece pasi si invingatorul va face a se pierde si a se castiga ramasaguri de milioane de shelingi in toata Englitera, inca cinci pasi, inca trei, inca doi, inca unul... Hura! Plum iese inaintea lui Ghipsi cu o lungime de patru degete; Plum este triumfatorul! 400.000 de glasuri se ridica in vazduh cu entuziasm, si mii de butelci se desarta in onorul lui! Hura! in sanatatea lui Plum!

Eu: La poalele acelui mal foarte nalt, valurile se leganau molatic, cu un vuiet surd; pe suprafata lor razele stelelor presara scantei argintii, iar in dreapta mea se zareau luminile caselor din Ghemlic. Calul se apropie de muchia malului, intinde un picior, cearca pamantul cu copita, si apoi incepe a se cobori incet pe o cararusa de capre. Voiaj spaimantator si periculos!... Mi se parea ca la fiecare pas o sa cadem imprEuna de-a lungul stancilor, pana in fundul prapastiei. Inima tremura in mine, pieptu-mi se rasufla grEu, ochii se painjeneau... Deodata....

Angel: Cat pentru mine...

Reade (cu ochii inchisi): Oh! miss Lucy!

Eu: Deodata ma trezesc cu calu-n valuri! El sosise devale si apucase pe nisip in directia Ghemlicului; insa prin unele locuri era silit sa treaca prin apa.; caci marea se intindea pana sub mal.

in fine am intrat teafar in oras si am gasit pe tinerii belgi lungiti pe taraba unei cafenele, foarte ingrijiti de soarta mea si mangaindu-se cu doua narghilele turcesti.

Angel: Cat pentru mine, Plum mi-a adus o mie de livre sterline, castigate de la amicul mEu Arthur Holvay, Hip, hip! in sanatatea lui Arthur!

Reade (lunecand de pe scaun sub masa): Miss Lucy! miss Lucy! Miaaau!!!

Astfel se mantui convorbirea noastra! Un orologiu ascuns bate doua ore dupa miezul noptii. Angel, ridicand fata de masa si adresandu-se la Reade, ii zice cu glas uimit: „Adio, scumpule amice!... Umbrele victimelor tale sa te lase in pace, si frumoasa miss Lucy sa-ti rasplateasca cu amorul ei ingeresc momentele de placere ce tu ne-ai facut sa petrecem in casa ta, noi, calatori rataciti pe tarmurile Africii... Adio!"

Dupa aceasta poetica si calduroasa improvizare, Angel si Eu ne intoarcem la locanta, bajbaind prin intunericul huditelor, ne culcam obositi, si pana in zori ne luptam in vis cu motanii ucisi de Reade. Somnul nostru insa nu tinu mult, caci trebui sa ne sculam si sa plecam. Hagi-Mustafa-Ben-Aali-Cuniali, intovarasit de un soldat marocan, aduce caii sub ferestrele noastre, doi pentru noi, doi pentru ei, si unul pentru panerele cu merinde. Totul fiind deci gata de pornire, ne coboram in strada, strangem mainile domnisoarelor Ashton, dam cate un banut spaniol de aur Lunicai si Astericai, ne inchinam papagalului Dgiali si incalecam.

Iata-ne iesiti din Tanger!... Africa cu misterele sale se intinde dinaintea noastra. DumnezEu stie ce intamplari ne asteapta! Fie intr-un noroc si cale buna!!!




Calatorie in Africa : Tovarasul meu de drum
Calatorie in Africa : Malposta
Calatorie in Africa : Tuluza, Nima, Marsilia
Calatorie in Africa : Pe mare
Calatorie in Africa : Muntele de foc
Calatorie in Africa : Cel intai pas in lume
Calatorie in Africa : Tanger si Maroc
Calatorie in Africa : De la Tanger la Tetuan prin muntii Uadras
Calatorie in Africa : De la Tanger la Tetuan prin muntii Uadras - continuare


Aceasta pagina a fost accesata de 2028 ori.
{literal} {/literal}