Calatorie in Africa : Malposta

Calatorie in Africa : Malposta

de Vasile Alecsandri

A treia zi dupa aceasta intamplare, imi luai ziua buna de la batranul marinar care ma gazduise in vreme de patru saptamani la Biarit si, zicand adio maretului Ocean, plecai la Baiona, unde ajunsei dupa o ora de cale. Fiind insa ca mai aveam vreme de asteptat pana la plecarea malpostei, o intrebuintai primblandu-ma prin oras, cu gand de a gasi pe noul meu tovaras de calatorie.

De la ciocnirea capetelor noastre in sanul marii, nu mai dasem cu ochii de el si, prin urmare, daca n-as fi stiut cat e de serioasa parola unui englez, as fi considerat propunerea lui de a ma intovar[...]n Spania ca o propunere facuta in apa si cazuta in balta.

in curand insa il zarii pe piata teatrului, asezat la o masa dinaintea unei frumoase cafenele si band un grog fierbinte. El ma astepta in costumul sau de turist, costum demn de insemnat prin multimea buzunarelor si prin marimea bumbilor.

Cum ma zari, englezul imi dete un gud morning si ma stranse de mana cu o amicie care imi sclinti degetele.

- Unde mergem mai intai? il intrebai.

- La Tuluza, ca sa vizitam vestitul Capitol.

- si de la Tuluza?

- La Nima, ca sa vedem ruinele romane.

- si in sfarsit?

- La Marsilia, ca sa ne imbarcam pentru Spania.

- Foarte bine; insa nu socoti c-ar fi mai simplu, fiindca ne gasim pe marginea Spaniei, sa intram indata pe pamantul ei?

- Cu adevarat ar fi mult mai simplu; dar nu-mi place sa fac ca toata lumea. Iata planul ce propun: de la Marsilia mergem de vizitam toata coasta Spaniei: Barcelona, Valencia, Cartagena, Malaga etc., pana la Gibraltar. De aici ne indreptam spre Cadix, si de la Cadix incepem adevaratul nostru voiaj in Spania, vizitand:

Sevilia, Cordova si Grenada. Pe urma ajungem la Madrid, unde ne oprim cata vreme ne-a placea, pana a ne intoarce in Franta. Acest plan il socot mai nimerit; insa daca voiesti ca sa trecem indata muntii Pirinei, eu sunt gata sa te urmez ori pe unde vei merge.

- Planul d-tale este prea bun si imi place, cu atat mai mult ca eu am obicei a calatori fara mars-ruta hotarata de inainte, ci numai dupa indemnurile fanteziei mele. Haideti dar pe la Marsilia, si sa ne fie calatoria fericita!

- Ol rait raspunde tovarasul meu. si amandoi veseli, sprinteni ca niste scolari in vacanta, ne ducem la biroul malpostei, ne suim in trasura si plecam din Baiona pe la 11 ore.

Caii pornesc ca niste zmei, pavelele rasuna sub copitele lor, si in curand ambele orase Baiona si Saint-Esprit, despartite prin raul Adur, raman in urma noastra cu fortificarile lor pline de tunuri.

Dintre toate modurile de calatorit, cel mai placut si mai comod este f[...]ndoiala malposta; si dintre toate voiajurile din Europa, unul din cele mai frumoase este voiajul de la Baiona la Tuluza, in departamentul numit Bas-Pirinei.

Malposta nu primeste decat doi calatori, fiind menita a duce corespondentele cu cea mai mare repejune; ea face tot drumul in fuga cailor, zi si noapte, fara a se opri nicaieri mai mult de cinci minute. Calatorii trebuie dar sa se ingrijeasca a lua cu ei provizii, caci altminteri ar fi expusi a ramanea nemancati si nebauti de 24 ore intregi, imprejurare critica, ce este foarte vatamatoare entuziasmului.

soseaua trece de-a lungul muntilor Pirinei, in mijlocul unui sir necurmat de gradini frumoase, de livezi imbelsugate si de campii racorite prin raurile Adur si Gava. Ori incotro se indreapta ochiul, intalneste privelisti romantice, casteluri noi si elegante, parcuri pline de o vesela verdeata, in vreme ce fundul orizontului este cuprins de minunata panorama a Pirineilor. Adauga pe langa aceste o clima placuta, un cer limpede si albastru, o sosea curata, o trasura comoda inhamata cu cinci zmei voinici si o inima voioasa de calator. Ce poate dori un om mai mult pentru ca sa fie multumit si sa uite toate necazurile vietii?

Tovarasul meu parea patruns de o adanca multumire sufleteasca si incepuse a canta o arie englezeasca foarte originala, desi putin armonioasa. Caii, speriati, se vede, de acel cantec, alergau cat ce puteau; rotile zburau pe pietrisul luciu al soselei; clopoteii aninati de gurile hamurilor zuruiau vesel; postasul pocnea din bici necontenit si glumea cu toate nevestele ce intalnea pe drum; copacii de pe marginea soselei fugeau in urma noastra ca o armie pusa in risipa; iar noi, lungiti pe perinele trasurii, fumam cu placere si priveam prin fumul albastru al tigaretelor campiile si muntii care pareau ca se invarteau imprejurul nostru.

Dupa putina tacere, tovarasul meu si eu ne uitaram mai cu luare-aminte unul la altul, cu gand de a face o cunostinta mai de aproape si, dupa un examen desavarsit de vro cinci minute, ramanand multumiti de fizionomiile noastre, incepuram a grai:

- Minunat inceput de calatorie! Nici cald, nici frig, nici colb, nici glod. Cum e mai bine.

- Cu adevarat; si pe langa aceste avantajuri, adauga ca trecem prin una din cele mai frumoase parti ale Frantei, sub un cer limpede si albastru care se intinde deasupra noastra ca o bolta de smarald.

- Esti poet, domnul meu?

- Cateodata... cand vreau sa uit lumea; dar d-ta ?

- si eu cant din vreme in vreme, insa nu din lira, ci din trambita.

- Placut instrument!

- iti place?

- Foarte mult... de departe.

- Te cred. stii pentru ce am invatat a suna din trambita?

- Pentru ca sa alungi splinul, poate?

- Ai ghicit. Sunt acum doi ani de cand ma apucase aceasta boala grozava, care aduce pe om incet-incet la desperare si il face sa doreasca a scapa de viata prin orice chip. Splinul imi abatuse sufletul. imi intunecase mintea, imi adusese dezgust de toate placerile lumii si, intr-un cuvant, ma impinsese chiar pe marginea mormantului, caci hotarasem a ma impusca.

- si cum ti-ai schimbat hotararea?

- in minutul in care era sa ma trimit pe ceea lume; cand era sa trag cocosul pistolului indreptat spre fruntea mea, am auzit deodata o trambita sunand o bucata jalnica din opera Lucia a lui Donizetti; insa intr-un chip astfel de ciudat, incat m-a umflat rasul ca pe un nebun si mi-a racorit splinul.

- si drept recunostinta pentru acest instrument care ti-a scapat viata, ai hotarat sa te faci trompetas?

- Dar; si de atunci imbuc trambite si rup urechile celor ce ma asculta, de cate ori vine de ma cearca uratul.

- Cred ca nu-i avea nevoie sa faci muzica cat vom fi impreuna.

Englezul incepu a rade si imi fagadui ca m-a scuti de acea placere in toata vremea cat vom calatori amandoi. Eu il incredintai asemene din parte-mi ca nu-i voi citi nici o poezie, si astfel ne facuram cei mai buni amici din lume. Dupa incheierea acestui tratat intre noi, aprinseram doua tigari rumene de Havana, care ne facura sa gandim fireste la ciubucul turcesc si, prin urmare, la voiajurile in Orient.

- Fost-ai in Asia? ma intreba englezul.

- Am fost cu un compatriot al d-tale, sir Dicson.

- Dicson? doctorul Dicson.

- Dar; un tanar foarte placut, adevarat gentlman, nalt, purtand ochelari.

- Ochelari de aur?

- intocmai; il cunosti?

- Cunosc o persoana asemene precum zici, dar se numeste Covlei... Nu-i el.

- Acest Dicson era mare amator de cafea turceasca si cunostea toate cafenelele cele mai vestite de pe Bosfor, atat din partea Europei, cat si de pe malurile Asiei; insa imi marturisea ca nimeni in lume nu stia sa faca cafea mai buna decat dervisul AbdalahOsman, pe care il intalnise el in drumul ce duce la Brusa. Dicson fagaduise dervisului sa-i trimita o pereche de metanii de calembec, drept multumire pentru minunatul felegean de cafea ce gustase la el; dar nu gasise inca nici un prilej ca sa-si implineasca fagaduinta. Afland in sfarsit ca eu era sa ma pornesc de la Constantinopol ca sa merg la Brusa, imi incredinta perechea de metanii si ma ruga ca sa o dau din parte-i lui Abdalah-Osman, daca l-as intalni cumva in calatoria mea.

- si l-ai gasit?

- L-am gasit.

- Cum, unde si cand?

- La anul 1845, intre Ghemlic si Brusa, in Asia. Plecasem din Constantinopol pe un vapor turcesc, cu gand de a merge sa vizitez Brusa, vechea capitala a Imperiului Otoman, vestita prin numarul minarelelor ce se inalta din sanul ei ca lancile unei armii de uriasi, precum si prin frumoasele materii de matase lucrate in fabricile sale. Debarcand la Ghemlic, sat mic de pe malul asiatic al Marii de Marmara, tovarasii mei si eu ne suiram pe cai si luaram drumul Brusei.

Cararea ce duce la acest oras, batuta de copitele cailor si ale camilelor, trece peste campii si colnice acoperite cu o iarba salbatica si mirositoare, si calatorul este expus, in vreme de sase ore, la razele arzatoare ale unui soare de foc, ce il coace chiar ca pe un ou in pielea lui.

Fetele noastre se rosisera ca niste rodii coapte si ni se parea ca aveam fiecare cate un bot de iasca in gat. Setea ne muncea fara mila si ne silea sa racnim turceste: aman! cand din norocire sosiram la mijloc de cale, pe malul unui mic parau. Cativa paltini mari si frunzosi formau un verde oazis chiar langa carare si imprastiau o umbra dragalasa imprejurul lor. iti poti inchipui bucuria noastra!

Ne coboram indata de pe cai si dam navala la izvor; dar pan-a nu apuca a bea, un batran ce sta culcat sub copaci alearga spre noi si ne opreste de a face o asemene nebunie, caci, osteniti si infierbantati cum ne gaseam de pe drum, ne-am fi imbolnavit pe loc de inghiteam cat de putina apa rece. El ne sfatuieste sa ne odihnim mai intai vro cinci minute la umbra si ne pofteste pe niste rogojini curate care ii serveau lui de pat.

Bunatatea intiparita pe fata acestui om ne indeamna a primi invitarea lui, si dar, f[...]ntarziere, ne si lungim sub paltini, asteptand cu nerabdare invoirea lui, pentru ca sa sorbim dintr-o dusca paraul intreg. Fiecare secunda ne pare un an, fiecare minut, un secol! in sfarsit cinci minute se implinesc!... Saltam in picioare cu ochii tintiti spre izvor; dar iata ca batranul dervis ni se infatiseaza cu o cutie de rahatlocum si cu o tabla de pahare cu apa. Evalah! Isalah! Masalah!... intr-o clipala cutia si paharele sunt desarte, setea noastra stinsa, si multumirea noastra cu atat mai mare ca batranul ne aduce indata pe o alta tabla mai mica cateva felegene de cafea; dar ce cafea! o minune de cafea, placuta, parfumata, demna de un sultan! Fiecare picatura cuprindea o comoara de multumiri necunoscute; credeam ca sorbeam raiul lui Mohamed topit in felegeanuri.

Numai un singur om pe lume era in stare sa faca asemene cafea, si acel om trebuia sa fie Abdalah-Osman de care imi vorbise Dicson la Constantinopol. Adresandu-ma deci la dervisul batran, il intrebai:

- Nu esti d-ta Abdalah-Osman?

- Benim, raspunse dervisul.

- Cunosti pe Dicson-Bei?

- Eve.

- Daca esti Abdalah-Osman si cunosti pe Dicson-Bei, iata o pereche de metanii de calembec ce m-a insarcinat amicul nostru ca sa ti le aduc, ca un suvenir pentru minunata cafea ce a baut la d-ta. Zicand acestea, am dat metaniile batranului Abdalah-Osman; iar el isi dezmierda barba cu o adanca uimire si imi facu trei temenele, in vreme ce incalecam pentru ca sa-mi urmez drumul la Brusa.

Englezul meu ma asculta cu mare luare-aminte si, deodata, lovind tare cu pumnul in trasura, facu juramant ca sa mearga la anul viitor in Asia si sa se opreasca la jumatate cale a Brusei, pentru ca sa guste cafeaua vestita a lui Abdalah-Osman. Nu stiu de mai exista inca acel pustnic cuvios, care de mai multi ani acum vietuia singur pe malul unui parau necunoscut din Asia si care avea de multumire a da tuturor calatorilor rahatlocum, apa proaspata si cafea gratis; dar ce stiu de sigur este ca, daca el nu s-a dus inca sa-si primeasca rasplata cuvenita in raiul lui Mohamed, negresit are sa faca cunostinta cu englezul meu la anul viitor.

in vreme ce istoriseam aceasta anecdota, soarele se cobora spre apus intr-un ocean de flacari, si razele lui strabateau ca niste sageti de aur printre frunzele copacilor. Muntii Pirinei se inveleau treptat cu o mantie rosietica, iar varfurile lor, acoperite de omat, pareau incununate cu diademuri stralucitoare. Umbrele se luptau cu lumina si se ridicau pe poalele dealurilor; cerul limpede si transparent se intindea deasupra noastra ca un val subtire si albastriu, prin care se zarea, ca prin vis, lucirea argintie a catorva stele. Un singur nor, ce avea forma unui vultur urias, se indrepta spre culmea muntilor si parea ca zbura catre cuibul sau, ascuns in naltele stanci ale Pirineilor. Era acum momentul tainic cand toata natura se pregateste pentru odihna noptii; ora in care sufletul se patrunde de o dulce melancolie si se inalta pe plaiurile ceresti de merge sa se inchine lui Dumnezeu.

Englezul meu scoase dintr-un buzunar un fes ros impestritat cu felurite cusaturi si, acoperindu-si capul, se infunda in coltul calestii, unde incepu curand a horai. Eu insa, care cu greu pot sa adorm la drum, cazui pe ganduri si, in dulcele leagan al malpostei, ma repezii pana la Moldova.

imi revazui tara, familia, amicii cu o duioasa bataie de inima si, supus farmecului acelei dulci reverii, ma simtii ratacind in lumea dragalasa a suvenirelor... insa un hop al trasurii ma trezi din acel vis frumos langa tovarasul meu de drum, ce avea un aer de mandarin chinezesc sub fesul tuguiat ce ii cadea pe nas.

Acum umbrele noptii acoperisera pamantul, si copacii se zareau ca fantasme din alta lume ce se alungau pe campi, pana ce se pierdeau in intunericul departarii. Mii de stele straluceau pe bolta cereasca; unele cadeau de-a lungul cerului, lasand o urma argintie dupa dansele; altele se oglindeau in apa Adurului; altele pareau ca luneca ca niste mari brilianturi pe omatul din varfurile Pirineilor.

Tot era in lume tainic si adanc-patrunzator; iar in tacerea cumplita a naturii, in nemiscarea obiectelor ce ne inconjurau, repejunea malpostei sem[...]ndoita, tropotul cailor si sunetul zurgalailor aveau ceva fantastic. Fanarele trasurii aruncau inaintea lor, pe sosea, o pata lunga de lumina, in care caii se zareau calcand in picioare umbrele lor ce se incolaceau sub dansii ca niste balauri negri.

imi inchipuiam ca ma aflam in imparatia fantasmelor, rapit de carul unui geniu de noapte si urmarit de haraitul grozav al unor balauri nevazuti. insa luna se ridica incet pe marginea orizontului, si, la gingasa sa lumina, fantasmagoria pieri intr-o clipa. Umbrele fioroase se facura nevazute, balaurii intrara in pamant, si cruntul lor harait se pref[...]n nevinovatul horait al englezului ce dormea cat sapte la spatele mele.

De-ar putea cineva sa stenografieze toate gandurile care trec prin mintea omului intr-o noapte frumoasa de calatorie, ar produce volume intregi de idei inalte si de prostii. Spre zori de ziua, somnul veni sa-mi inchida ochii. Adormii ca un fericit, pentru ca sa visez pe Alexandru Macedon jucand parola cu Papura-voda.

A doua zi ma trezii in Tuluza.




Calatorie in Africa : Tovarasul meu de drum
Calatorie in Africa : Malposta
Calatorie in Africa : Tuluza, Nima, Marsilia
Calatorie in Africa : Pe mare
Calatorie in Africa : Muntele de foc
Calatorie in Africa : Cel intai pas in lume
Calatorie in Africa : Tanger si Maroc
Calatorie in Africa : De la Tanger la Tetuan prin muntii Uadras
Calatorie in Africa : De la Tanger la Tetuan prin muntii Uadras - continuare


Aceasta pagina a fost accesata de 1912 ori.
{literal} {/literal}