Calatorie in Africa : Cel intai pas in lume

Calatorie in Africa : Cel intai pas in lume

de Vasile Alecsandri

Aveam 19 ani cand iesii din Universitatea de la Oxford, unde petrecusem multe nopti visand placerile lumii si descriind in versuri infocate nesatioasele dorinte ce ma munceau. Eram, precum stiti, domnilor, la acea varsta de naluciri aurite si de prezumtie fara margini, varsta in care omul, inca necopt, este expus la o suta si o mie de intamplari de tot soiul, triste sau vesele, poetice sau ridicole.

Iar de sunteti curiosi a avea o idee de persoana mea la acea epoca... inchipuiti-va un butuc uscat, infipt pe alti doi butuci cioturosi, ce purtau prin contrabanda numire de picioare: adaugati de o parte si de alta ale trupului doua brate lungi, care se leganau si balabaneau in toate partile; puneti pe umerii lui un lucru rotund sub nume de cap, cu parul lins pe tample, cu urechile stacojii si cu plete in floarea morcovului degerat... si astfel veti avea portretul daghereotip al capitanului Campbel, ce are acum placere de a calatori cu d-voastra. De atunci m-am schimbat mult... dar atunci mai aveam si nenorocirea de a fi nepotul unui mos, care prin slabiciunea lui de ruda pregati o cruda lovire amor-propriului meu.

El era cel mai bun si cel mai onorabil om din lume, dar avea un defect grozav! Ma iubea cu o asa de mare orbire, incat ma socotea un geniu ca lord Byron si frumos ca un Adonis. La orice cuvant rosteam, mosul meu cadea in admirare nemarginita si ma incredinta ca numele meu era menit a face epoca in secolul acesta; el mai adauga ca toate inimile femeiesti din Englitera, precum si de pe continent aveau a se inflacara si a se topi dupa mine.

intr-o dimineata, iubitul meu mos intra in apartamentul meu cu un aer misterios.

- Campbel! imi zise el, bucura-te! Ai facut fara stire o concheta!...

- Cum?... intrebai plin de mirare si de mandrie.

- Ai aprins sufletul frumoasei ledi V.

- Ce zici? Ledi V. nu m-a vazut niciodata.

- Daca nu te-a vazut cu ochii capului, te-a vazut cu ochii sufletului! zise batranul cu o zambire triumfala.

- Nu te inteleg bine, iubitul meu mos.

- Vreau sa zic ca a citit minunatele produceri ale geniului tau, si acum ea viseaza cu dragoste la autorul lor.

- Bine, dragul meu unchisor, de unde si pana unde poeziile mele au ajuns in mainile frumoasei ledi V. ?

- Eu i le-am dat!

- Daca-i asa... spune-mi, te rog, cum ai aflat ca ea ma iubeste?

- Nu vreau sa-ti spun alta decat sa te gatesti ca sa mergem deseara in adunarea ce ledi V. a hotarat inadins sa dea astazi, pentru ca sa aiba prilej de a face cunostinta ta.

Zicand acestea, mosul meu iesi de la mine, aruncandu-mi o cautatura expresiva, care voia sa zica: O! scumpul meu Campbel! ai sa intreci si pe Lovelas, si pe Don Juan, si pe toti cei mai vestiti biruitori de inimi femeiesti! Nu am nevoie sa va descriu simtirile diverse ce se desteptara in mine la o veste atat de interesanta; voi spune numai ca, prin un efect comic al mandriei ce ma cuprinsese, sprancenele mi se ridicasera de doua degete, capul mi se pleca inapoi pe spate si, in aceasta pozitie maiestoasa, toti ceilalti oameni mi se pareau pitici.

- De vreme ce sunt iubit de o ledi atat de nobila si frumoasa (imi ziceam cu multumire), se intelege ca sunt demn de a fi iubit; si daca sunt demn de a insufla asa pasiune, se intelege ca negresit am multe si mari merite personale!

in adevar, ledi V. avea pentru mine, pan-a nu ma cunoaste, o admirare ce s-ar fi putut lesne schimba intr-un amor inflacarat.

Romantismul varsat cu imbelsugare in versurile mele si, mai ales, laudele ce-i facuse mosul meu de persoana mea exaltasera inchipuirea sa. Ea imi adresa in taina cele mai dragalase visuri ale sufletului sau, caci sufletul ei ma impodobise cu toate darurile ceresti. Pentru ledi V., eu trebuia sa fiu o fiinta frageda, cu parul aurit, cu ochii albastri ca cerul Italiei, cu fata palida si melancolica, si zau! nu sunt sigur ca nu i-am aparut cateodata sub forma unui inger inaripat si zburand pin vazduh cu o lira de aur in mana.

Amorul e un zugrav ce are mania sa faca portreturi mincinoase.

Ledi V. fusese maritata, la vrasta de 16 ani, cu un om care putea sa-i fie tata si care o nenorocise, cat au trait, prin caracterul sau aspru si nemultumitor. Ea inca nu se indulcise de fericirile lumii, si inima sa, insetata de dragoste, era ca o floare lipsita de caldura soarelui...

Aceasta figura de retorica e veche, domnilor, de cand retorica... dar ceea ce-i mai adevarat si decat dansa este ca ledi V. era de o minunata frumusete si ca, desi au trecut 20 de ani de atunci, totusi imi aduc aminte de ea cu o dulce bataie de inima. Domnilor!... cine vrea sa inchine cu mine in sanatatea frumoasei ledi V.?

Zicand aceste, capitanul Campbel ridica paharelul sau de punci si, salutandu-ne dupa moda englezeasca, il desarta si apoi urmeaza asa cu povestirea:

Cum veni seara, ma imbracai cu haine noi, dupa cum se purtau pe atunci. imi pusei un frac cu cozile lungi pana la calcaie; pantaloni stramti si scurti pana la glezne! jiletca galbena cu flori late, cusute pe ea; guler crohmolit si vartos, care imi gadila urechile; si, ascunzandu-mi mainile intr-o pereche de manusi verzi, ma pornii cu mosul meu spre otelul ledii V.

Pana atunci nu fusesem niciodata in adunari mari, si macar ca mosul se extazia dinaintea toaletei mele, eram tulburat fara voie. Multumirea si sperarea magulitoare ce simteam, gandind ca aveam a ma infatisa unei persoane care ma iubea, erau amestecate cu o presimtire neinteleasa, ce amortea saltarile bucuriei mele; si ideea de a ma g[...]ntr-o societate numeroasa, compusa de cele mai elegante dame din Londra si din cei mai fasionabili gentelmeni, imi cauza o sfiala foarte nesuferita. Nu stiam cum trebuia sa ma prezent stapanei casei si ce sa-i zic cand m-a recomanda mosul meu.

Prin urmare, imi inchipuii un dialog intre ledi V. si mine si alcatuii in minte-mi o suta de intrebari si de raspunsuri nimerite, incat, sosind la otelul acestei dame, suii scarile cu hotarare de a-i rosti fraza urmatoare: Ladi! de mult cautam prilej de a avea norocire si onor a fi recomandat unei persoane atat de distinse, ale carei inalte simtiri se unesc cu o frumusete rara si poetica, pentru ca sa compuie un inger ratacit pe fata pamantului spre fericirea omenirii!...

Acest compliment de colegian era menit, dupa socotinta mea, sa produca un efect minunat, caci, la varsta de 19 ani, noi credem ca meritul unui compliment sta in lungimea lui.

Cand se deschisera usile salonului, ma apuca un soi de ameteala, care ma facu sa raman infipt pe prag. Salonul era plin de lumina, de flori, de cordele, de diamanturi, de zambete fermecatoare si de figuri vesele si placute, care cu toate inotau in acel fluid magnetic ce pluteste in atmosfera unui bal. Ledi V. se gasea in fund pe o canapea de stofa argintie; trebuia dar sa trec prin tot salonul, pentru ca sa ma apropii de ea si sa-i fiu prezentat. Atunci simtii toate incheieturile mele slabind, ca si cand m-ar fi patruns o scanteie electrica; as fi iubit mai bine sa trec printre gloantele a doua armii dusmane decat prin mijlocul grupelor de dame si de cavaleri imprastiate in dreapta si in stanga.

Nimic nu este mai greu pentru un tanar de 19 ani decat de a se prezenta bine intr-un salon si a inainta cu un pas sigur, fara a da motive de observari ironice persoanelor straine. Daca se intampla sa fie neindraznet, amar de el!... ii pierdut. Uimirea lui se face intr-o clipa subiectul favorit de luare in ras al tuturor celor ce n-au decat un spirit razator. inchipuiti-va dar in ce pozitie falsa ma gaseam eu: semanam cu un lup intr-o claie de zavozi.

Mosul meu ma lua de mana, ma trase dupa el de-a lungul salonului si, adresandu-se ledii V., ma prezenta el dupa toate formele uzitate. Frumoasa ledi V. se ingalbeni, auzind numele meu, si imi zise cu glas tremurator:

- Sir Campbel, sunt prea fericita de a primi in adunarea mea un tanar poet de un talent asa de frumos ca al d-tale.

La aceste cuvinte ma tulburai cu totul; salonul incepu a se invarti imprejurul meu si imi aduc aminte ca ramasei cu trupul plecat inainte, cu ochii tintiti pe parchet si mormorasind din buze cateva cuvinte din complimentul ce pregatisem. „Ledi! simtirile trupesti si frumusetea inalta... care m-au facut... sa doresc de multa vreme... pentru fericirea omenirii... de a ma infatisa... alcatuiesc un inger..."

Nu putui zice mai departe, caci sangele mi se suise in cap si imi tiuiau urechile grozav. Mosul meu ma trase de cozile fracului si imi sopti ca sa-mi ridic capul. Tocmai atunci ledi V. se cam plecase inainte pentru ca sa dea niste ordine unui lacheu ce adusese o tabla cu limonada. Cand vrui sa urmez sfatul mosului meu, lovii cu nasul in fruntea frumoasei ledi V., si o lovii astfel de tare, incat sarmana femeie cazu pe canapea, jumatate ametita.

Aceasta trista intamplare aduna indata pe toti langa ledi V. si ma facu sa salt inapoi cu infiorare, ca un om ce, din greseala, ar fi impins pe altul intr-o prapastie. Din nenorocire, lacheul cu tablaua de limonada se gasea tocmai din dosul meu, si miscarea mea il lovi peste maini. Paharele atunci incepura a juca polca, a s[...]n sus, a se rasturna zanganind, si multe din ele se varsara pe rochiile damelor!

Era sa nebunesc!... din toate partile se ridicau tipete si plouau ocari asupra-mi; damele nu stiau cum vor sterge petele de limonada de pe toaletele lor si se uitau la mine cu ochi de pantere furioase, cavalerii pareau gata sa se arunce ca sa ma sfasie; mosul meu, sarmanul! alerga de la unii la altii, cerand iertare pentru greseala mea, si numai ledi V. semana patrunsa de mila pentru pozitia mea atat de critica!

Cat pentru mine, turbat de rusine, ma aruncai ca un nebun printre dame si cavaleri impingand pe toti, calcandu-i pe picioare far-a mai cere pardon, ma trantii cu desperare pe un jilt, in coltul salonului, dar rasarii indata cu infiorare, caci simtisem ceva plesnind pe jilt si dand un sunet jalnic.

Ghiciti, domnilor, ce era?... Bucatile zdrobite ale unei ghitare, pe care ma trantisem fara a o zari. Nenorocitul instrument sta acum latit ca o turta, cu toate strunele sale rupte!

Daca ati vazut vreodata un chip de idiot, va puteti imagina aerul dobitocit ce se tipari pe fata mea la acea priveliste. Toate simtirile, toate ideile ma parasisera; ma prefacui in statuie.

Salonul vuia de hohote atatate prin luarea in ras a adunarii.

- Iata un poet plin de melodie! zicea un tanar gentelmen, aratandu-ma la dame.

- insa el pare a fi foarte desperat, adauga altul, caci a rupt strunele lirei sale.

- si chiar lira sa a zdrobit-o sub picioare! Damele radeau de lesinau, iar eu, pacatosul! primeam in tacere acele trasnete pe capul meu, caci ma credeam bun de spanzuratoare. Bietul mosul meu, ros ca o sfecla si stergandu-si fruntea, sta deoparte, cufundat intr-o posomorata meditare. Numai nobila ledi V. nu radea, ci cauta sa potoleasca improscarea acelor sarcasme; insa neputand reusi prin rugaminte, ea se apropie de mine, ma lua de mana si zise cavalerilor: Domnilor! iau pe sir Campbel sub protectia mea!

imi venea sa ma arunc in genunchi dinaintea ei, dar ea ma opri prin o cautatura rece, care imi ingheta inima. Nu voi uita niciodata acea cautatura, in care era scrisa soarta mea! Ea imi arata o prefacere cumplita in simtirile frumoasei ledi. Sarmana!...

isi pierduse, intr-o clipa, toate nalucirile cele mai incantatoare asupra mea, si acum poate ca se rusina de slabiciunea ce avusese pentru un colegian ridicol.

Mosul meu, intelegand acea schimbare in ideile ei, facea toate chipurile ca sa redobandesc favorul ce pierdusem; si, cand linistea se restatornici in salon, el cauta in mai multe randuri sa aduca vorba asupra poeziei, sperand ca poate voi fi rugat de a rosti versuri de ale mele, dar in zadar! Societatea graia despre cea de pe urma opera a lui Rossini.

- Apropo, striga mosul meu, cunoasteti romanta cea mai noua a lui Auber?

- Care? intrebara damele.

- O romanta foarte frumoasa, raspunse batranul, si foarte sentimentala. Nepotul meu o canta prea bine, si daca voiti s-o ascultati...

La aceasta propunere, damele si cavalerii cautara unii la altii cu un aer ironic si, voind negresit sa mai aiba motiv de ras, ma rugara ca sa binevoiesc a-i incanta prin glasul meu. Eu blestemam in mine ideea mosului meu, dar n-avui ce ma face, caci o dama ma lua de mana ca pe un copil si ma duse la piano, fagaduindu-mi sa ma acompanieze chiar insasi.

Dupa multe batai de inima, ma hotarai sa incep si deschisei o gura larga pentru ca sa atac notele in plin. O! prigonire a soartei!...

O! fatalitate grozava!... Tocmai atunci o musca ratacita se speria de sunetul clavirului si, navalind chioras in gura-mi, se opri bazaind in gat!

Va las sa ganditi rasul adunarii, desperarea mosului meu si dispretul scris in ochii ledii V. Iar eu, domnilor, cuprins de nebunie, ma aruncai cu capul gol afara din salon. Cata vreme am alergat pe ulitele Londrei si pe malurile Tamizei, nu stiu; dar, cand se facu ziua, ma trezii pe podul unei corabii ce pleca la India!... Astfel am inceput calatoriile mele pe mare, si de atunci n-am mai vazut nici pe mosul meu, nici pe frumoasa ledi V.

Cine stie care ar fi fost soarta mea pe lume daca nasul meu nar fi facut carambol cu fruntea unei dame elegante; daca nu varsam o tabla cu pahare de limonada pe toaletele unei adunari intregi; daca nu turteam un instrument menit a impreuna cantece de amor si daca o musca chioara nu si-ar fi ales loc de scapare in gatul meu!... De nu mi s-ar fi intamplat toate aceste catastrofe, poate ca nu as fi ajuns capitan al vaporului ce comandez si n-as avea acum placere de a va umplea paharele cu mana mea... Dar frumoasa ledi V. unde sa fie acum?... Oriunde s-ar gasi, in lumea aceasta sau in ceea lume, domnilor, beau inca o data in suvenirul ei!

    * *

Povestirea nenorocirilor capitanului Campbel ne facu mult sa radem, si convorbirea noastra, atatata prin placuta inraurire a punciului, se prelungi pana la doua ore dupa miezul noptii. Cu toate acestea, a doua zi, noi eram pe podul vaporului la rasaritul soarelui, rasufland aerul invietor al diminetii si privind in dreapta noastra malurile Spaniei. Marea limpede si albastra se intindea pana la poalele muntilor ce se insira de-a lungul orizontului, de la marginea Frantei si pana la hotarele Portugaliei. Ea oglindea seninul cerului, si iluzia era atat de mare, incat ni se parea ca pluteam intre doua ceruri.

in calatoriile pe mare, unde pasurile omului sunt marginite in lungimea podului corabiei, unde ochii lui nu intalnesc de jur imprejur decat intinderea pustie a valurilor; unde toata viata e concentrata pe niste scanduri plutitoare si numai prin ele este despartita de prapastia ingrozitoare a marii... acolo cea mai mica intamplare este interesanta si atrage luare-aminte. Rasaritul voios al soarelui, corabiile ce se zaresc trecand in departare cu panzele lor albind in lumina, lucrul marinarilor acatati pe funiile catargurilor, jocul pestilor in fata apei, sosirea unei pasaruici ratacite ce se opreste putin pe varful catargului, canta dragalas si apoi se face nevazuta in vazduh... toate aceste incidenturi dobandesc o mare importanta in ochii calatorului, caci ele rup monotonia zilelor. Pe mare omul devine un copil, caruia lucrul cel mai neinsemnat produce mirare si prilejuieste o nevinovata petrecere. Din aceasta cauza mai toate jurnalele calatorilor pe mare cuprind aceleasi insemnari, de pilda:

24 sept. - Soarele se ridica maret din sanul valurilor si, razele lui poleind orizontul cu o linie stralucitoare, marea limpede si albastra pare ca un smarald incadrat intr-un inel de aur.

Un vant racoritor incepe a sufla: intinderea marii se acopera de lungi siruri de valuri ce se inainteaza asupra corabiei ca o armie dusmana; dar corabia, insufletita prin geniul omului, da navala printre movilele de apa, se inalta pe varfurile lor, se clatina in vazduh si apoi, lunecand cu repejune, pare a se adanci in fundul prapastiilor.

Miscarea vaporului imi produse deocamdata un efect displacut; ma simt putin ametit si de-abia pot sa-mi cumpanesc pasul pe pod.

Un arap de la Fez, care calatoreste cu noi, patimeste de boala marii si se vaieta, invocand pe Allah! Ma apropii de el si il intreb turceste: Chief ioc?... El se manie si imi intoarce spatele.

Angel rade cu capitanul Campbel, cercand a juca polca in clatinarea corabiei, in vreme ce marinarii, acatati pe funiile catargurilor si leganati in vazduh, desfac panzele.

Spre seara, vantul conteneste, marea se linisteste, si cand stelele rasar, ele se prevad pe fata apei ca intr-o oglinda. Un fenomen foarte curios se produce in intunecimea noptii: mii de globuri luminoase stralucesc imprejurul vaporului, iesind din valuri si disparand in brazda larga si spumegata ce lasam in urma noastra. Acel fenomen, netalmacit pana acum, se numeste: fosforescenta marii.

25 sept. - Zi frumoasa; marea albastra; orizont luminos.

Multime de corabii se zaresc in departare, unele mergand spre rasarit, altele spre apus; unele avand forma de pasari uriase cu aripile intinse, altele semanand cu niste catedrale.

Zarim insula Ivice de-a stanga noastra, si, pe la 8 ore, trecem intre insulele Baleare si coastele Spaniei, in fata capului SanMartin si in canalul Balearelor.

Cu cat ne apropiem de capul San-Martin, malurile se arata mai vederat in limpezimea atmosferei. Un lant de munti goi si arsi de soare inchide orizontul de-a dreapta noastra si se confunda in departare cu norii cerului.

Cateva pasarele vin de ne viziteaza. Arapul cearca sa prinda una din ele, suindu-se ca o mata pe scarile de franghie care spanzura de-a lungul catargurilor; dar, ajungand la jumatatea scarii, pierde cumpatul si ramane aninat in vazduh, deasupra valurilor, vreo cinci minute. Angel si capitanul pun ramasag ca a cadea si ca n-a cadea... dar, in sfarsit, bietul Haji-Ab-el-RahmaLahlo isi aduna toate puterile in desperarea sa si scapa din pozitia primejdioasa in care se gasea. Angel a prapadit ramasagul, adica doua butelci de sampanie, si ne pofteste ca sa le desertam in sanatatea arapului.

26 sept. - Podul corabiei, spalat cu sapun si grijit, luceste ca parchetul ceruit al unui salon; bronzurile si alamurile de la cutia busolei stralucesc in razele soarelui ca bucati de aur.

Multime de goelanzi (pasari de mare) zboara pe deasupra valurilor si deodata se azvarl in ele cu repejune si apoi ies cu pestisori in pliscuri. Aripile lor miscate in albastrul marii par ca o spuma argintie.

Vaporul lasa in urma-i o brazda verde, iar imprejuru-i plutesc pete albe de spume care seamana cu vinele marmorelor.

Un curcan batran, menit de a fi prefacut in friptura, iese din cusca, si, pentru ca sa scape de foc, se azvarle in apa! il vedem plutind pe valuri, si, dupa o lupta eroica de cateva minute, sarmanul! cufundandu-se in noianul marii, ne aminteaza trista imagine a lui Leandru. O mare jale cuprinde tot vaporul la o priveliste atat de dramatica! iar mai cu seama bucatarul nostru ramane desperat peste masura!

27 sept. -Pe la 8 ore dimineata, o minunata panorama se infatiseaza ochilor nostri. La lumina aurita a soarelui zarim, in dreapta, tarmurile Andaluziei, in fata, stanca mareata a Gibraltarului, si in stanga, muntii Africii, dintre care cel mai inalt se numeste arapeste: Jvelmussa. Spectacol maiestuos! Doua continente, Europa civilizata si Africa salbatica, despartite prin canalul de Gibraltar, si doua mari, Oceanul si Mediterana, unite prin acelasi canal intr-o tainica insotire. Muntii Spaniei si ai Marocului, formand in fundul orizontului un maret amfiteatru, seamana a fi martorii uriasi ai acelei insotiri.

Stanca Gibraltarului ni se arata incinsa cu un brau de nori trandafirii, in vreme ce crestetul ei alb se scalda in seninul albastru al cerului, si poalele sale in albastrimea valurilor. Ea seamana, de departe, cu un leu gigantic culcat pe labele sale la picioarele Spaniei.

Peste doua ore de o plutire nesimtita, trecem langa capul Europa, pe care este ridicat un far, si intram in baia Gibraltarului, ce se indoaie ca un arc, format de munti arsi de soare si de capurile Europa si Cabruta.

Vaporul se inainteaza de-a lungul fortificarilor engleze ridicate pe maluri, si in curand soseste si arunca ancora dinaintea orasului Gibraltar, in fata cu targul Algesiras, ce albeste dincolo de baie, pe coasta Spaniei.

Ne coboram intr-o barca si, trecand prin o multime de corabii venite din toate partile lumii, sosim la mal si sarim pe cheiuri, in mijlocul hamalilor lungiti la soare. Trecem pe sub doua porti de cetate si intram voiosi in oras, dupa indeplinirea formalitatii pasapoartelor.

intalnim un mare corp-de-gardie de scoti, in imbracamintea lor neispravita, adica purtand caciuli mari cu pene negre, spentere rosii, fuste scurte de materie in dungi, ghetre, si alta nimica.

Apucam strada mare a orasului, ce are cu totul fizionomia oraselor engleze si, in fine, sosim la locanta numita Club house (clob hauz) pe piata Commercial Square.

Ferestrele salonului meu se deschideau asupra marii si asupra tarmurilor Africii si, de cand sosisem la locanta, nu ma puteam satura de privelistea minunata ce se desfasura in fata mea.

- La ce gandesti? ma intreba Angel.

- Gandesc ca Africa e foarte aproape, ca Marocul ne intinde bratele si ca mare greseala am face sa trecem alature far'a-l baga in seama.

- Au!... vrei sa mergem la Maroc?

- Astfel de mult o doresc, ca de-ar fi vro barca gata de plecat, as purcede chiar astazi.

- Este un vapor francez care merge la Tanger.

- Cand?

- Peste trei ore.

- Hai dar cu el si vom vizita Gibraltarul la intoarcerea noastra.

- Bucuros; eu merg si in Hina, daca vrei.

- Poate sa dam o raita si pe acolo, mai tarziu; dar acum deodata, hai sa vedem marocanii de-aproape.

- Ol rait! striga Angel cu bucurie, sarind ca un copil pin casa.

si in adevar, peste putine ore, ne imbarcam amandoi pe vaporul francez „Honfleur", care face calatorii regulate intre Gibraltar si Tanger.




Calatorie in Africa : Tovarasul meu de drum
Calatorie in Africa : Malposta
Calatorie in Africa : Tuluza, Nima, Marsilia
Calatorie in Africa : Pe mare
Calatorie in Africa : Muntele de foc
Calatorie in Africa : Cel intai pas in lume
Calatorie in Africa : Tanger si Maroc
Calatorie in Africa : De la Tanger la Tetuan prin muntii Uadras
Calatorie in Africa : De la Tanger la Tetuan prin muntii Uadras - continuare


Aceasta pagina a fost accesata de 1709 ori.
{literal} {/literal}