10. Cateva cugetari: Neculai Balcescu

10. Cateva cugetari: Neculai Balcescu

de Vasile Alecsandri

Citind in zilele acestea brosura foarte interesanta a dlui Gr. Tocilescu, aparuta de curand in Bucuresti, sub titlul de Viata, timpul si operele lui N. Balcescu, m-am gandit a completa articolul ce am publicat in Revista romana din anul 1863 asupra amicului meu raposat in Palerma. Voi cerca dar sa-mi adun suvenirele si sa le inscriu in albumul meu, facand apel la toti acei ce cunosc particularitat i din viata lui Balcescu sau care poseda corespondente de-ale lui sa le publice, pentru ca astfel sa se poata intr-o zi completa biografia unui om a carui memorie onoreaza natia romana.

in iarna de la 1847, aflandu-ma la Neapoli, m-am intalnit cu el pe malul marii, la Chiaia, insa bucuria mea de a-l vedea a fost intunecata prin aerul de preocupare posomorata ce era intiparit pe fruntea lui. El facuse voiajul de la Marsilia pana la Livorno cu un doctor napolitan, cu care avuse o cearta, in urma careia il provocase la duel. in calitatea mea de compatriot, datoria mea era sa-i serv de secudant, desi imprejurarile in care ma gaseam nu-mi permiteau sa primesc acest rol. Balcescu era foarte aprins, foarte neimpacat si vroia numaidecat sa deie o lectie de politete napolitanului, dar o lectie de care sa-si aduca aminte cat a trai daca ar fi mai trait. Adversarul lui nu parea dispus a se supune la o asemenea catastrofa si prefera sa faca toate scuzele ce am pretins de la el. Astfel numai amicul meu se linisti si pleca la Palerma ca sa petreaca restul iernii sub soarele binefacator al Siciliei.

in curand m-am imbarcat si eu ca sa caut o clima mai favorabila pentru dna N., care patimea de piept; am abordat la Palerma, neam asezat afara din oras la Villa Delfiina, si am petrecut lunile ghenar, fevruar si mart 1847, impreuna cu Balcescu, care locuia aproape, in casuta unui contadin. in toata dimineata el se punea dinaintea usii pe un scaun, la soare, si citea carti vechi in care descoperea notite pentru istoria romanilor sub Mihai Viteazul, la care lucra cu mult entuziasm, iar peste zi venea la Villa Delfina. Societatea lui era placuta, manierele lui afectuoase, convorbirea lui foarte atragatoare, caci ea dezvelea visurile frumoase ce facea el necontenit pentru viitorul patriei sale.

Villa Delfina poseda o terasa larga, pe care se plecau crengile incarcate de fructe a doi portocali mandarini. Privirea se intindea pe gradini pline de flori exotice, ce raspandeau parfumuri imbatatoare, si mai departe pe muntele Pelegrin, in al carui varf se gaseste pestera Sfintei Rozalii, patroana Palermei. in dreapta ochii se primblau pe intinderea albastra a Marii Siciliene, brazduita de barci usoare. Pe acea terasa ne adaposteam de ferbinteala soarelui si gustam dulceata serilor poetice, ascultand in departare cantecele pescarilor.

Fiecare din noi aducea partea sa de inteligenta spre a inlesni trecerea zilelor, iar mai cu seama dna N., prin varietatea cunostintelor sale si prin observarile sale fine si spirituale ne facea a nu simti nicidecum zborul timpului. Cand Balcescu ne intretinea de descoperirile ce facuse in bibliotecile Italiei si ale Frantei[2], el ne citea un pasaj din istoria romanilor; cand eu recitam vreo poezie noua, si amica noastra ne incuraja cu o zambire gratioasa sau ne corecta cu acel tact fin si delicat care distinge naturile alese.

Cate zile incantatoare am petrecut noi astfel in cercul nostru intim! Cate primblari am facut pe malul marii sau pe imprejurimile Palermei, admirand bogata vegetatie de cactusi, de portocali, de chitri etc. a Siciliei! Cate planuri am asternut impreuna pentru desteptarea neamului romanesc! Cu ce entuziasm si cu ce credinta Balcescu vorbea de tot ce se raporta la patria lui! in inima lui patriotismul ocupa atata loc ca e de mirat cum de se puteau adaposti in ea si alte simtiri.

Dar in sfarsit sosi timpul despartirii si Balcescu ramase singur la Palerma, zicand doamnei N. un trist adio cu ochii plini de lacrimi.

Doi ani in urma evenimentele politice din 1848 imprastiind tinerimea Moldovei si a Valachiei in toate colturile Europei, am regasit pe Balcescu la Paris, unde am locuit impreuna, Place de la Madeleine, mai multe luni de zile; insa sanatatea lui era acum foarte zdruncinata. Oftica facea progrese spaimantatoare si ii rupea plamanii, dar nu-l oprea de a lucra la Istoria romanilor sub Mihai Viteazul si de a sustine prin cuvintele lui patriotice curajul emigratilor. Doctorii ii randuira sa paraseasca clima umeda a Parisului si sa petreaca iarna de la 1851 la insulele Hyéres. Iata o scrisoare ce pe atunci mi-a adresat o dama compatriota care a mers sa viziteze pe Balcescu la Hyéres:

„in luna lui noiembrie am primit un ravas de la amicul nostru bolnav, care ma cheama langa el. Ca toate naturile mari ce nu considera recunostinta ca o sarcina suparatoare, Balcescu nu se refuza de a primi devotamentul amicilor sai. increderea lui in ei era asa deplina cat fiecare se simtea gata si multumit de a-i face sacrificii. L-am gasit intr-o stare ce nu mai permitea vreo sperare de vindecare; dar fie ca el nu vroia sa intunece bucuria de a ne revedea, fie ca poate isi facea iluzii asupra sanatatii lui, el mi-a parut plin de curaj si mi-a vorbit necontenit de planurile sale in privirea viitorului. El lucra cu o ardoare ce se marea cu cat puterile ii slabeau; se scula adeseori noaptea pentru ca sa adaoge cateva pagini la Istoria romanilor sub Mihai Viteazul. insa aceasta lucrare silita ii scurta zilele. I-am propus sa scriu eu sub dictarea lui. Suvenirele acelor ore de lucru, intrerupt prin convorbiri amicale, este unul din cele mai scumpe ce am pastrat. Spiritul sau just si patrunzator, imaginatia lui ardenta, sufletul sau entuziast si iubitor, raspandeau pe fiecare suget de convorbire un interes atragator. Tema sa favorita era amorul. El o aborda totdeauna cu o simtire de regretare duioasa.

Absorbit fiind din primii ani ai tineretii sale de chestii politice si de preocupari privitoare la tara lui, Balcescu conserva in inima-i o fragezime si o vivacitate extraordinare, insa aspirarile ii erau mari si indreptate catre tot ce e mai nobil si mai frumos. L-am intrebat odata care tip de femeie ii place mai mult. El mi-a raspuns: dna Rolland.

Acest suflet inamorat de eroism era foarte iubitor de tot ce este gratios si spiritual, dar oricat de mare era cultul sau pentru amicie, se cunostea ca inima lui simtea nevoia de un alt simtamant, ca aspira de toate puterile catre un simtamant mai complet, mai intim. Acestui vis, intrevazut numai si nerealizat, se cuvine sa atribuim oroarea si chiar spaima de moarte care il cuprindeau cateodata. El se revolta, ca de-o nedreptate, la ideea de a muri, insa revoltele lui se linisteau repede si nu lasau dupa ele nici o amaraciune. intr-o zi, dupa un moment de desperare, mi-a zis cu acea zambire ce se iveste pe buzele oamenilor condamnati de a muri: Vie moartea pentru mine... numai tara sa-mi traiasca! Aceste cuvinte rezuma toata viata lui Balcescu. Etc., etc., etc.“

in toamna anului 1852, aflandu-ma la Galati, Directorul Carantinei ma instiinta ca un amic al meu sosise cu vaporul de la Constantinopol si ca dorea sa ma vada. Alergai la Carantina si gasii intr-o camaruta pe N. Balcescu. Sarmanul, in ce stare ajunsese! Palid, slab, garbov, obosit de friguri si de opintirile tusei, el parea un schelet ce-si cauta mormantul.

Ne aruncaram in bratele unul altuia cu lacrimile in ochi, si amicul meu, dupa ce isi mai potoli emotiunea, imi zise:

— Vezi in ce hal am ajuns? Nu-mi ramane viata decat numai ca sa ma apropii de vatra parinteasca si sa mor in sanul familiei mele. Ah! mult am patimit de cand ne-am despartit!...Multe zile amare am petrecut departe de tara mea!... Multe deziluzii am intampinat in calea mea!... dar in sfarsit o sa rasuflu inca o data aerul patriei mele. si murind oi sa am mangaierea de a fi inmorma ntat in pamantul stramosesc.

Nenorocitul! nu stia ca soarta era sa-i refuze si aceasta ultima mangaiere! Ordinele lui Voda stirbei ii detera lovirea de moarte chiar pe pragul tarii lui! Caci nu-i invoira nici macar a se cobori din vapor si a pune piciorul pe tarmul romanesc! Cu moartea in suflet, Balcescu relua drumul exilului si merse de muri singur, pe mana strainilor, la Palerma, in ziua de 16 noiembrie 1852.

Astfel disparu din lume unul din cei mai nobili fii ai Romaniei, unul din cei mai mari scriitori, martir al patriotismului! Zece ani dupa moartea lui, cel intai decret ce am supus lui Cuza Voda in calitatea mea de ministru, a fost decretul relativ la aducerea ramasitelor lui N. Balcescu in patria lui. Dar prigonirea soartei nu incetase inca pentru el. Ramasitele lui nu s-au gasit! P. S. — in brosura d-sale dl Tocilescu pare a avea oarecare indoiala asupra adevarului ca poemul in proza Cantarea Romaniei a fost compus de A. Russo si tradus numai de N. Balcescu. D-lui zice: „Aceasta taina literara se vede ca s-a impartasit numai de Alecsandri, pentru ca toti ceilalti amici ai lui Balcescu recunosc pe acesta de autor al Cantarii Romaniei“.

Dl Tocilescu nu stie ca acea lucrare s-a facut in urma unei intelegeri intre Balcescu, Russo si Eu, cu scop de a exalta spiritul si a dezvolta simtul de romanism al tinerilor studenti din Paris. Traducerea s-a publicat la 1851 in Romania viitoare si, dupa ce a produs efectul asteptat, a fost din romaneste tradusa in limba franceza pentru a destepta simpatiile francezilor in favoarea romanilor.

Pe atunci se intrebuintau toate mijloacele, chiar si subterfugiile inocente, pentru a ne face cunoscuti Europei si de a interesa partea inteligenta a ei la soarta Romaniei. Iata pentru ce A. Russo nu s-a refuzat de a sacrifica dreptul sau de paternitate asupra poemului mentionat; dar acum telul fiind atins si Romania, scoasa din intuneric, luandu-si locul ce i se cuvenea la soare, e un act de justitie de a da lui Cezar ce este a lui Cezar. Meritele si gloria lui Balcescu nu scad pentru ca nu ar figura Cantarea Romaniei in bagajul sau literar, dar numele lui A. Russo primeste de la acest poem o stralucire care ii revine cu drept.

Manuscrisul francez, adica manuscrisul primitiv al poemului se gaseste la mine, impreuna cu alte hartii ale lui A. Russo. Fie dar bine incredintat dl Tocilescu ca taina literara ce l-a mirat este un adevar... foarte adevarat.

(Mircesti, martie 1876)





1. Boierii asezate de Alexandru -Voda cel Bun si Batran
2. Formula de afurisenie
3. Epitaful lui Prale
4. Fragmente dintr-o poveste
9. Cateva cugetari : Aghir
5. Rime defectuoase
6. Cateva cugetari
7. Cateva cugetari : Cuvinte vechi franceze din XV secol
8. Cateva cugetari : Stoicismul romanului
10. Cateva cugetari: Neculai Balcescu
11. Cateva cugetari: Cantecul Bucovinei
12 Cateva cugetari: Geanta lui Mos Cosma



Aceasta pagina a fost accesata de 975 ori.
{literal} {/literal}