9. Cateva cugetari : Aghir
de Vasile Alecsandri
Limba este tezaurul cel mai pretios pe care-l mostenesc copiii de la parinti, depozitul cel mai sacru lasat de generatiile trecute si care merita de a fi pastrat cu sfintenie de generatiile ce-l primesc. Ea este cartea de noblete, testimoniul de nationalitate al unui neam; semnul caracteristic prin care membrii aceleiasi familii se recunosc in marea diversitate a popoarelor din lume; lantul tainic ce-i leaga impreuna si-i face a se numi frati; altarul imprejurul caruia toti se aduna cu inimi iubitoare si cu simtirea de devotament unii catre altii.
A se atinge fara respect de acest altar este o profanare; a cerca de a-i schimba forma sa originala, spre a-i da o aparenta straina este un act de pedantism si chiar de nebunie; intr-un cuvant, a dezbina marea familie, introducand diverse jargoane in diversele ramuri ale ei, este un fapt de les-nationalitate, caci el naste o fatala neintelegere intre frati si poate cu timpul sa produca instrainare intre dansii.
Cand dar vedem unele scrieri de peste munti iesite la lumina in zilele noastre, ne miram de forma limbii lor, lipsita de adevaratul sigil romanesc, si ne intrebam daca totdeauna a dominat in spiritul autorilor ardeleni si chiar bucovineni acea manie de schimonosire lingvistica, sub pretext de o absoluta latinizare? insa la intrebarea noastra vine eroul Arghir si ne raspunde ca pe la 1800 se uzita in Transilvania o limba limpede si armonioasa, pe care toti romanii din toate colturile tarilor noastre o intelegeau cu lesnire, caci o ferise inca Dumnezeu de contactul pedantismului.
Cine nu a citit poemul lui lon Barac din Brasov, care incepe cu aceasta poetica invocare?
Te visai miscand din buze
O! prea dragalasa muza!
Versi glas ingeresc din gura
Care inimile fura,
Fura si le amageste
Dupa ce le indulceste.
Te rog, muza mangaioasa
Care canti cantari frumoase,
Pica-mi putintica miere
Din maiastra ta putere
Sa pot canta cu simtire
A lui Arghir pribegire!
Cine nu s-a induiosat la citirea intamplarilor acestui erou care s-a iubit cu Elena prea frumoasa si a pierdut-o din ochi si a catat-o
Prin locuri care se schimba
in necunoscuta limba,
Tot prin locuri necalcate,
si prin paduri neumblate,
Tot prin vai necunoscute... etc.
O! Arghire! lunga cale!
Lungi necazurile tale!
Arghir lasa casa parinteasca, lasa frati, parinte, mama, desi mama lui, sarmana, ii zicea cu lacrimi:
O! fiule cu dulceata!
Cat te-am purtat eu in brate,
ti-am fost maica grijitoare,
Mi-ai supt tata hranitoare;
Sanul meu a ta dulceata,
Leagan ale mele brate.
Te aparam de tot vantul,
Te invatam cu cuvantul.
O! vai! o vai! nu te duce,
Tu, fiul meu cel prea dulce!
El paraseste tot pentru ca sa mearga pe unde n-a umblat nici pasarea maiastra si sa gaseasca pe frumoasa lui ursita.
Calca locurile toate
Pana nici cum nu mai poate
Deci in partea pustniceasca,
Cand era sa nimereasca
Dintru o pestera mare
Vede fum ca iese tare
si intr-acolo grabeste;
in case daca priveste
Vede un om mare foarte,
Cat s-a spaimantat de moarte!
A se-ntoarce nu cuteaza,
Gandind, fricos sa nu-l creaza,
Ci si-a facut indraznire
Gandind: sau trai, sau pierire!
Iara omul cel prea mare
Da o groaznica strigare:
— Cine este? Cine vine?
Cine ce cata la mine?
si cand slobozea cuvantul
Se cutremura pamantul.
El avea un ochi in frunte
si parea ca-i cat un munte.
Arghir tremura de frica
si nu ascundea nimica,
Ci se ruga de iertare... etc.
Uriasul se imblanzea, vorbea lui Arghir cu vorba mai asezata si pregatea cina ca sa-si multumeasca oaspele.
Masa langa foc o pune
La lumina de taciune,
si se pun pe langa vatra,
Pe cate un jgheab de piatra,
Arghir pana sa imbuce
O plosca de vin aduce
Dintr-ale sale merinde
Care foarte bine prinde.
Uriasul daca-l gusta
Cu stomah ca de lacusta
I-ar fi placut ca sa traga
Pe gat o bute intreaga etc.
A doua zi Arghir pleaca iar in lunga sa pribegire ca sa descopere Cetatea in care sta ascunsa Elena, iubita lui care nu are seaman pe lume.
Nici cantaretele muze
Ce scot cantece din buze
Nu sunt asa dragastoase
Ca Elena cea frumoasa.
Par de aur straluceste,
Pe pamant se taraieste;
Precum luna cea ivita
E noua si neplinita
Asa-i fruntea cea suita
Cu sprancene cercuita.
Ochii privesc cu jindire
Ca a stelelor sclipire.
Trandafirul infloreste,
si pe fata ei roseste.
Iar albeata-i de pe fata
E si-n sanu-i cu dulceata
Unde doua merisoare
Stau ascunse rotunjoare,
Ca crinul cel prea subtire
si inalt la a sa fire
Asa oabla ei faptura
si mandra-i cautatura.
Vestmintele ard ca focul
Care-mpodobesc mijlocul.
A amorului sageata
Sa vezi cum sta agatata
Cam pe langa subtioara,
De unde la Arghir zboara
si se-nfige aurita
in inima nimerita! etc.
Dupa multa cale si multe necazuri Arghir ajunge la Cetatea Elenei si intra in o gradina cum nu mai vazuse Craisorul:
Cate flori impodobite,
Cate rauri limpezite!
Oh! cati trandafiri miroase
Cu foi rumene frumoase!
Rosmarinii au verdeata
si garoafele roseata.
Aici crinul se albeste.
Colea nardul frumos creste.
Codrul ramurile-si tinde
Care mult vazduh cuprinde
Ciprul frunza inverzeste
si vazduhul le clateste.
Izvoarele curg racite,
Ca cristalul limpezite.
Scaune vezi doua sute
Tot din pajiste facute,
Cu lastre acoperite,
Toate craiesei gatite.
Arghir se culca pe ele
Sa-i treaca de ostenele. Etc.
s-au adormit tare foarte
Ca o parere de moarte etc.
in sfarsit ambii amorezi se intalnesc dupa un sir de intamplari care i-au despartit necontenit, fac nunta imparateasca la care
Foarte multi oaspeti aduna
Facandu-si inima buna.
Stralucesc mesele-ntinse
Tot cu flori cu sarma prinse,
Sclipesc vase-argintuite
si pahare aurite.
Beau, mananca, ospateaza,
Toata firea invieaza.
Suna laute voioase
si fluieri, cimpoi frumoase. Etc.
Ospatul sase luni tine,
Toti cu inimile pline,
Apoi toti in hore salta
Cu bucurie inalta.
Iar Elena cu Arghir, ajunsi acum pe pragul fericirii dupa atata amar si jale,
Traiesc fara suparare
in dragostea cea mai mare.
Dupa chin dulce viata
si dupa amar dulceata.
Ce fu uscat inverzeste.
Amarul se indulceste!
Acum e lumea intreaga
Cand le e viata draga. Etc.
Iata cum se scria limba romaneasca peste munti la anul 1800!
Pentru ce urmasii lui Barac s-au abatut asa de mult din calea lui
Arghir si a prea frumoasei Elene! Un autor francez a zis ca nimic nu e mai usor decat de a nu face o tragedie; am putea sa zicem si noi: nimic nu ar fi mai usor decat de a nu scrie ungro-latineste.
1. Boierii asezate de Alexandru -Voda cel Bun si Batran
2. Formula de afurisenie
3. Epitaful lui Prale
4. Fragmente dintr-o poveste
9. Cateva cugetari : Aghir
5. Rime defectuoase
6. Cateva cugetari
7. Cateva cugetari : Cuvinte vechi franceze din XV secol
8. Cateva cugetari : Stoicismul romanului
10. Cateva cugetari: Neculai Balcescu
11. Cateva cugetari: Cantecul Bucovinei
12 Cateva cugetari: Geanta lui Mos Cosma
Aceasta pagina a fost accesata de 2042 ori.
