Dumbrava Rosie - VIII - Aratul
de Vasile Alecsandri
VIII.
Aratul
Armata glorioasa e franta, risipita,
Ca muntii de nisipuri in Africe pustii.
Intr-un vartej de spaima din urma-i fugarita
Prin vai, prin munti, prin codri, prin rapi si pe campii.
Iar craiu-n desperare, din dealul Catilinei,
Priveste printre lacrimi frumoasa lui armata,
Ieri f loarea vitejiei, azi, vai! prada rusinei,
Cum fuge ca un nour sub raze-mprastiata,
S-acum el se gaseste cu adevarul fata!
Slab, mic, fara trufie, vazandu-si inainte
Spectacolul pieirii ce-i da fiori prin minte,
Si-n urma-i alt spectacol ce sufletu-i ingheata.
. . . . . . . . . . . . . . . .
Pe-un ses intins si galben, sub arsita de soare,
Cinci sute pluguri ara pamantul telinos,
Si domnul Stefan insusi, cu fruntea in sudoare,
Asista pe-un cal negru, sub un stejar frunzos.
Opt mii de lesi de oaste, legati, cu frau-n gura,
In loc de boi, la juguri se opintesc tragand;
Ei trag mereu, si fierul greu musca-n batatura,
Si unii gem, si altii cad pe genunchi plangand!
Dar biciul ii loveste si lancele-i impung
Se scoala-n branci si iarasi trag brazde pe pamant!
Multi dintre ei, sarmanii! in capat nu ajung
Si chiar in a lor brazde gasesc al lor mormant!
Romanii cu glas aprig indeamna ca sa-ntinda,
Strigand: Hais, ta, litfene; hais, ta, haram de plug!
Tu-mi pregatisei jugul, eu mi te-am pus in jug.
Hais, ta! Apoi din urma arunca-n brazde ghinda.
Iar Stefan la tovarasi le zice cu glas tare:
Asa scrie romanul a sale fapte mari,
Cu fieru-n brazda neagra! Romanul astazi are
Pamantul sau drept carte si pluguri carturari.
Aici pe unde astazi e numai camp, otava,
Umbri-se-vor urmasii sub Rosia Dumbrava!
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Trecut-au patru secoli din ziua cea fatala
Cand se-ngropa-n tarana a dusmanilor fala!
Si faptul cel istoric, sub forma legendara,
Din neam in neam romanii il povestesc in tara.
Priviti! langa-o dumbrava sta tabara de care.
Flacai voinici sed roata pe langa un foc mare,
Miranduse-ntre dansii cum vreascurile-n foc
Ca niste serpi se misca, sucindu-se in loc.
Stiti voi de ce stejarul, arzand, plange si geme?
(Intreaba-un roman ager pe care-a nins devreme.)
Cole,-n asta dumbrava, copacii uriesi
Sunt locuiti, se spune, cu suflete de lesi.
Pe timpul barbatiei au prins Stefan cel Mare
O oaste de navala s-au pus-o ca sa are;
Iar in pamantul negru cu sange-amestecat,
Spre lunga pomenirte el ghinda-au semanat!
. . . . . . . . . . . . . . . .
El zice, si dumbrava se pare ca roseste,
S-un aspru glas de vultur in noapte se trezeste.
El zice, focul arde, dumbrava luminand,
Prin crengile frunzoase trec umbre suspinand!
Mircesti
Convorbiri literare, 1 mai 1872
Dumbrava rosie - I - Visul lui Albert
Dumbrava Rosie - II - Tara in picioare
Dumbrava Rosie - III - Tabara leseasca
Dumbrava Rosie - IV - Tabara romana
Dumbrava Rosie - V - Stefan cel Mare
Dumbrava Rosie - VI - Asaltul
Dumbrava Rosie - VII - Lupta
Dumbrava Rosie - VIII - Aratul
Aceasta pagina a fost accesata de 3174 ori.
