Margarita - Partea 5
de Vasile Alecsandri
Cateva zile in urma cununiei, Alexis trimise Margaritei un mic medalion smaltuit, ce cuprindea frunze din florile buchetului compus de dansa pentru iubitul ei si tanarul primi in aceeasi zi din partea iubitei lui o mica cruciulita de briliant ce din copilaria ei, purtata la san, fusese martorul misterios al tuturor simtirilor inimii sale de vergina.
. . .
Primavara sosi! .. . cu dansa veni timpul de plecare in strainatate pentru Alexis. El facu o vizita de adio Margaritei, dar nu avu norocul de a o gasi singura; salonul ei era plin de persoane straine. in zadar el prelungi vizita lui vreo doua ore, cu sperare ca i s-ar prezenta ocazia de-a zice iubitei sale un cuvant neauzit de nimeni altul decat ea! Salonul, departe de a se deserta, se umplea inca mai mult de vizitatori, si atat Alexis, cat si Margarita erau munciti de un neastampar sufletesc pe care de-abia il puteau ascunde in ochii strainilor.
in fine, Alexis, desperand de a putea indeplini dorinta inimii sale, se pregati de plecat; deodata, Margarita, inspirata de geniul amorului, iesi iute din salon si se intoarse in curand cu medailonul aninat la piept. Alexis ii multumi prin o cautatura plina de dragoste si de recunostinta; apoi isi lua adio si pleca. Margarita ramase cufundata intr-o dureroasa melancolie, in vreme ce persoanele adunate in salonul ei ziceau, vorbind de Alexis: „Original tanar! in veci pe drumuri, in veci pe mare! Trebuie sa fie inamorat!“
Alexis se porni de la Moldova in luna lui mart, luand pe sora lui cu dansul pentru ca sa-i arate minunile civilizatiei in Germania, Francia si Englitera, si pe cat Alina se extazia la privirea acelor minuni, pe atat fratele ei era nesimtitor in fata lor, caci gandirea lui zbura necontenit aiure, fiind preocupata de suvenirul Margaritei. in zadar gingasa copila cata sa distraga mintea lui prin veselia caracterului ei, el zambea numai cateodata, si chiar acea zambire era mahnita.
Primavara, vara si toamna trecura fara stiri de la Margarita, caci nici un raspuns nu veni de la dansa la toate scrisorile ce-i adresase Alina din strainatate. Desi ea promisese ca va veni la Paris, barbatul ei nu se gasi in pozitie de a indeplini dorinta ei de calatorit, si prin urmare ea fu silita a petrece o mare parte din an la mosie. Pierzand deci sperarea de a o vedea in Paris, Alexis decise a se intoarce in tara, mai cu seama ca Alina incepea a simti dorul de parinti, si pe la finitul lui noiembrie ajunse in Iasi.
Revederea Margaritei cu Alexis fu pentru amandoi un izvor de chinuri, caci barbatul junei femei se gasea fata. Dupa o lunga si dureroasa despartire, dupa o lunga si fierbinte dorinta de a se revedea si a-si comunica simtirile cele mai gingase ale inimii, soarta ii osandi a se prezenta unul altuia ca niste straini si a-si cumpani vorbele, si a-si ascunde uimirea de care erau cuprinsi. Conversatia lor nu avu nici un interes, desi Alexis, ca un calator nou sosit, avea multe de spus, multe observari de facut asupra tarilor ce vizitase si mai ales asupra minunilor expozitiei universale din Londra.
— Adevarat e, intreba dl M. pe Alexis, ca ai facut un voiaj cu balonul?
— Adevarat! am avut curiozitate a cunoaste impresiile unei asemene calatorii in aer.
— Cum? zise Margarita, v-ati expus la un asa pericol? si nu v-a fost frica?...
— Frica? replica barbatul ei, razand. Amicul nostru e deprins sa zboare prin nouri; in calitatea sa de poet nu se inalta el in toate zilele prin ceruri, calare pe Pegas?
— Cu toate aceste, observa Alexis, nu as fi indraznit poate a ma risca prin nouri, precum zice foarte malitios dl M., daca nu as purta la sanu-mi un talisman nepretuit, care ma apara de orice pericol. Margarita intelese ca Alexis facea aluzie la cruciulita ce-i dase ea, si toata figura ei se lumina de razele acelui soare tainic ce rasare in inimile iubitoare cand ele sunt patrunse de o neasteptata fericire. Dl M., insa, incepu a rade cu hohot si adauga glumind:
— Zau! Ai slabiciunea a crede ca orientalii in puterea talismanelor?!
— Marturisesc, raspunse Alexis, ca am aceasta slabiciune.
— O! poet, poet, poet!
— Nu rade, dl meu, caci daca ai fi avut norocire sa capeti un talisman ca al meu, si mai cu seama tocmai talismanul meu, te-ai considera omul cel mai ferice din lume... Barbatul, intrigat, inceta de-a rade; Margarita zambi, aruncand lui Alexis o ochire expresiva; iar acesta, inchinandu-se, iesi din salon.
— Ce talisman sa aiba? intreba dl M. pe Margarita cand se gasira singuri.
— Cine stie ?... poate vreo cruciulita!... raspunse juna femeie, deschizand un album.
— Nu se poate... Alexis e crescut in Paris, si Parisul nu-i fabrica de bigoti. Mai lesne imi vine a crede ca a fi vreo vita de par de la o persoana iubita, caci poetii sunt peruchierii amorului.
Margarita, suparata prin aceasta observare ridicola, se scula si se retrase in camera ei de toaleta, iar barbatul ei incepu a canta incet si se duse la un amic al sau, unde isi petrecea zilele cu jocul de carti. Iarna intreaga trecu fara ca ambii amorezi sa aiba prilej de a se intalni aiure decat la teatru si la baluri, sub ochii unei numeroase adunari. Toate cercarile lor de a se gasi impreuna erau zadarnice, caci intr-un oras ca Iasii, unde purtarea fiecarui e controlata de toti, ei erau obligati a se feri cu multa luare-aminte de a nu da prepusuri. Prin urmare, vizitele lui Alexis in casa Margaritei se rareau cu cat iarna inainta, si gratie acestei tactici ei reusira a pastra secretul lor neghicit de nimeni, insa numai Dumnezeu stia cate suferinte patimeau ei in tacere. Astfel anul 1852 gasi pe Margarita si pe Alexis in lupta necurmata cu iubirea lor, iubire ce crestea cu atat mai tare cu cat ei cautau a o comprima.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cand soarele lui mai aduse naturii o noua intinerire, Alexis decise a merge sa viziteze muntii si manastirile Moldovei. El se duse la Falticeni, oras vestit prin iarmaroacele lui, si deacolo la Slatina, unde piosul mitropolit Veniamin muri dupa retragerea sa din scaunul eparhiei. De aici, Alexis se indrepta spre Targul Neamtului prin Rasca si se opri cateva ore pe ruinele cetatii, ascultand in uimire glasurile tainice care soptesc intre ziduri cu suflarea vantului si amintesc de gloria stramosilor nostri.
inspre seara, el apuca drumul ce duce la Agapia si ajiunse odata cu noaptea in sanul acestei misterioase manastiri asezata intre munti. intunecimea, strapunsa de cateva raze argintii ale stelelor ce se iveau printre brazii de pe culmile inaltate, raspandea un val de tristete asupra acelui sfant locas. Tacerea adanca ce domnea in el era inganata prin curgerea paraului Agapia si prin tipatul infiorator al pasarilor de noapte, care zburau din clopotnita pe stresinile manastirii si de pe acoperis in codri.
Alexis fu primit la arhondaric de maica iconoama si dus intr-o chilie simplu mobilata ce se gasea in fundul unei tinzi intunecoase. Batrana calugarita il intreba de numele lui si daca avea neamuri in manastire. El raspunse ca avea o vara primara, numita Evghenia S., pe care nu o vazuse tocmai din copilarie, si ca dorea prea mult sa se intalneasca cu dansa.
— Prea bine, fiule, zise iconoama; ma duc sa-i dau de stire c-ai venit; si iesi din chilie. Alexis se duse in balconul de lemn al arhondaricului, balcon care se prelungea pe dinaintea chiliilor de jur imprejurul ograzii. El se simti patruns de o melancolie adanca privind varfurile muntilor ce pareau a cadea pe manastire, biserica pierduta in intunericul noptii si zidirile acele tacute, care serveau de locuinta calugaritelor. Din timp in timp, el zarea umbre negre ce se furisau de-a lungul galeriilor sau pe cararile care duc de la chilii la biserica si i se parea ca se gaseste sub impresia unui vis fantastic.
„Iata, zise el in sine, o colonie intreaga de femei, si numai de femei, condamnate a duce o viata monastica, a stinge toate glasurile inimii lor, a opri zborul imaginatiei, a-si ingropa tineretile, a se lipsi de multumirile lumii si a trai numai cu sperarea de a merita intrarea lor in rai! Curios si puternic efect al bigotismului asupra omenirii! cum denatureaza chiar legile dumnezeiesti!... Femeia a carei misie pe pamant e atat de frumoasa si sacra! femeia destinata a fi amanta, a fi sotie, a fi mama, a fi mangaierea cea mai scumpa a omului, iata-o redusa la un rol contrariu naturii sale iubitoare, iat-o ajunsa in starea unei flori vestede, decolorate, fara parfum si fara viata!“
Gandurile lui ar fi mers departe daca nu ar fi fost distrase prin sosirea a doua umbre ce se oprira langa el. Erau maica iconoama si vara lui Alexis.
— Domnule, zise batrana, iata maica Evghenia! si se departa in intuneric.
— Dumneata esti, vere Alexis? intreba un glas dulce si tanar.
— Eu, maicuta... am venit sa vizitez Agapia si am dorit sa te vad.
— si eu de mult o doresc, caci sunt ani de cand nu ne-am mai intalnit.
— Haideti dar in chilia mea, observa Alexis, pentru ca sa ne vedem la fata.
Intrand in acea chilie si aruncandu-si ochii la calugarita, el ramase uimit de frumusetea ei si de expresia adevarat ingereasca a figurii sale. Alba ca un crin, albeata ei era mult mai stralucitoare sub comanacul si neagra imbrobodire a hainelor calugaresti. Ochii sai albastri ca floarea inului aveau o limpezime care reflecta virginitatea sufletului, gura ei mica si gratioasa se desena sub o zambire de bucurie, si genele sale lungi lasau umbre usoare pe rotunzimea obrajilor. intr-un cuvant, ea paru atat de admirabila in lumina lampii, ca Alexis nu se putu opri de a zice:
— Ah, verisoara, cum de te-ai calugarit fiind asa de frumoasa? Juna maicuta cobori ochii si raspunse:
— Nu m-am calugarit de bunavoie, verisorule!
— Cum? striga Alexis, luand-o de mana, o mana delicata de copil.
— M-au silit parintii mei sa pun rasa.
—Ce nelegiuire! N-au mila de tineretile tale?
— Nu! Am varsat siroaie de lacrimi, le-am cazut la genunchi, i-am rugat, le-am declarat ca nu ma tragea inima sa ma ingrop de vie in manastire... toate au fost in zadar! intr-o zi m-au amenintat ca m-or blestema daca m-as improtivi dorintei lor, si atunci a trebuit ca sa plec capul. Eu, care eram mandra de lungimea si de frumusetea parului meu, am fost tunsa ca un facator de rele; eu, care ma numeam in lume Lucia, m-am trezit deodata despartita de aceasta lume sub numele de Evghenia. Zicand aceste, maica incepu a plange si cazu pe un scaun. Alexis, induiosat, cata sa o linisteasca prin cuvinte mangaietoare, dar nu putu sa reuseze decat pomenindu-i de zilele copilariei lor.
— iti aduci aminte, draga verisoara, de teiul cel mare din ograda de la mosia noastra?... iti aduci aminte cum ne jucam la umbra lui si cum ne speriam unul pe altul, ascunzandu-ne dupa trunchiul sau?
Copila, auzind aceste cuvinte, isi ridica ochii plini de lacrimi, ii tinti cu drag asupra lui Alexis si zise zambind:
— iti aduci si tu aminte, verisorule, cand te-ai suit in copac pentru ca sa-mi rupi o creanga inflorita si ai cazut langa mine?... Doamne! cat m-am speriat atunce!... Chiar acum, dupa trecere de atati ani, inca imi bate inima cand gandesc ca puteai sa te ucizi.
— Ah! observa Alexis. stii ca lucrul rau nu piere.
— De aceea poate n-am pierit nici eu cand m-au calugarit, replica maicuta, razand incet. Dar spune-mi, verisorule, ce te-ai mai facut din copilaria noastra? Stiu ca ai fost multa vreme in strainatate! Ai studiat in Francia... Sunt si acolo manastiri si calugarite?
— Sunt, draga, in toate tarile persoane nenorocite, caci prostia omeneasca nu are hotare.
— Dar tu, fost-ai incalte si esti fericit?
— Eu, draga? raspunse Alexis suspinand, desi traiesc in lume, duc zile mai negre si mai amare decat voi, care sunteti inchise in manastiri.
— Esti nefericit tu, Alexis? zise copila, apropiindu-se de varul ei si apucandu-l de mana... Cum?... Ce durere poti sa simti cand parintii tai au iubire pentru tine, cand toata lumea trebuie sa te stimeze si sa-ti arate simpatie?... iubesti poate vreo persoana pe care imprejurarile nu-ti permit de a o lua de sotie!?... Dar... inimami spune ca nu este alta cauza durerii tale.
— O! Suflet ingeresc! ai citit in sufletul meu si ai descoperit adevarul! racni Alexis cu desperare. Asa este, Lucio, iubesc o fiinta inzestrata cu toate darurile naturii, si ea-i condamnata a face bucuria altuia.
— Ah! replica Evghenia, esti mult mai de jelit decat mine, draga Alexis. Amandoi ramasera catva timp cufundati intr-o dureroasa tacere, cand sunetul unui clopot ii trezi din cufundarea gandurilor.
— Ce este? intreba Alexis. Pentru ce trage clopotul la miezul noptii?
— Trage pentru utrine, raspunse maica... Merg la biserica... Vii si tu, verisorule?
— Vin sa te vad in strana.
— si sa ma auzi cantand, adauga ea, ca sunt eu de rand in asta-noapte.
Peste un cuart de ora, Alexis cobori scarile arhondaricului si apuca pe-o cararusa in sunetul toacei batute de o calugarita pemprejurul bisericii. El intra in sfantul locas luminat de o singura lampa aprinsa dinaintea icoanei Maicei Domnului. De la usa pana langa stranele cantaretelor, biserica era plina de calugarite pierdute in umbra, unele culcate pe lespezi, altele dormitand prin strane, iar aproape de usa altarului sta maica Evghenia, acoperita cu o mantie lunga si creata. Ea canta psalmele rugaciunii, cu ochii ridicati spre icoane si luminati de flacara slaba a lampii de argint. Glasul ei melodios rasuna sub bolta intunecata si varsa in inima simtirea pietatii. Alexis o privi cu o respectuoasa admirare si crezu ca vede un palid serafim coborat din ceruri pentru ca sa continue pe pamant imnul de adorare catre Dumnezeu.
Rezemandu-se de strana mitropolitului, el cazu intr-o reverie profunda si adresa cerului fierbinte rugaminti pentru fericirea Margaritei; caci imaginea iubitei sale ii aparea in toate tablourile marete ce se prezentau ochilor lui. La finitul serviciului, Evghenia intovarasi pe Alexis pana la scara arhondaricului unde isi zisera adio, caci el avea a pleca a doua zi de dimineata.
— Cand ne-om mai vedea, verisorule? intreba maica.
— Dumnezeu stie! raspunse Alexis, caci sunt decis a pleca iar in strainatate.
— Vrei sa fugi de durere? zise copila; in zadar, ea-i umbra omului.
— Sau poate ca omul e umbra durerii! Adio, draga Lucie!
— A revedere dar, verisorule, cand a vrea Dumnezeu! adauga ea cu glas intristat si disparu ca o nalucire.
Margarita - Partea 1
Margarita - Partea 2
Margarita - Partea 3
Margarita - Partea 4
Margarita - Partea 5
Margarita - Partea 6
Margarita - Partea 7
Margarita - Partea 8
Aceasta pagina a fost accesata de 1892 ori.
