Margarita - Partea 1

Margarita - Partea 1

de Vasile Alecsandri

In una din serile iernii de la 1850, palatul X din orasul Iasi era luminat ca pentru o serbare mai deosebita. Toate ferestrele straluceau pe intunecata lui fatada, si trecatorii din strada mare zareau inlauntru un mare numar de dame si cavaleri inotand in valuri de lumina. Un lung sir de calesti elegante se opreau una dupa alta la scara, si din ele se coborau alte dame si alti cavaleri intarziati, care se suiau repede la randul de sus, in sunetul armonios al unei orhestre si intrau apoi in salonul cel mare al palatului.

Acea sala ornata cu oglinzi nalte cat peretii si cu lazi de portocali, insirate de-a lungul colonadei de marmura ce sustinea galeria muzicantilor, acea sala, zicem, cuprindea in sanu-i tot ce poate incanta privirile si inchipuirea: toalete pariziene de gustul cel mai perfect, briliante stralucitoare, flori exotice, policandre numeroase de bronz aurit si mai cu seama figuri tinere, frumoase, vesele si mult adimenitoare. Toate acestea formau un tablou magic!

Focurile pietrelor scumpe se unea cu razele scanteietoare ale ochilor; parfumul imbatator al florilor se inalta in vazduh cu armonia orhestrei, si lumina candelabrelor se revarsa ca un val de aur pe fruntile, pe bratele si pe umerele albe ale damelor. Stralucita era intr-adevar acea adunare, caci venise sa asiste la cununia celei mai frumoase flori din aristocratia Moldovei, a domnisoarei Margarita X.

in asteptarea acelei serbari, damele asezate pe canapelele de jur imprejurul salonului vorbeau cu cavalerii de frumusetile miresei si se pregateau vesel pentru balul ce era sa urmeze dupa ceremonia nuntii. Deodata usile unui alt salon mai mic se deschisera si Margarita, intovarasita de maica-sa, se arata in toata pompa toaletei de mireasa si in toata mareata ei splendoare. Damele se sculara repede ca sa o vada mai bine, iar cavalerii, adunati gramada in fata ei, se inchinara ca dinaintea unei tinere regine. Un lung fior de uimire trecu prin inimile tuturor.

Margarita si cu maica sa, dupa o scurta oprire, se indreptara catre usa din fund care ducea la capela palatului. Ajungand insa la acea usa, copila se opri si se ingalbeni pe fata dand cu ochii de un tanar care, galben ca si dansa, i se inchina profund pentru ca sa-si ascunda tulburarea. Aceasta scena muta, ce cuprindea un mister adanc, trecu nevazuta de nime, si mireasa, urmand dupa maica sa, care o tragea de mana, iesi din salon. Damele si cavalerii se indreptara in graba spre capela unde era sa se celebreze cununia, iar tanarul, ramas singur, cazu pe un jilt cu inima zdrobita de o cruda suferinta; ochii i se umplura de lacrimi, si moartea ii aparu ca o binefacere dumnezeiasca!

Dupa o ora, societatea se intoarse in salon, felicitand pe socri si pe tinerii insurati, dupa vechiul obicei. Socrii plini de bucurie si noul insurat, glorios de fericirea lui, multumeau in dreapta si in stanga, pe cand Margarita se tinea deoparte, in tacere, ca o statuie de marmura alba; numai ochii sai dadeau inca semne de viata prin doua lacrimi dureroase in care se reflecta veselia adunarii.

Tanarul de care am vorbit si pe care il vom numi Alexis se apropie de dansa si ii zise cu glas uimit:

— Dati-mi voie, doamna mea, sa adaug si eu felicitarile mele pe langa toate complimentele cate ati primit in asta seara. Toti v-au adresat urari de fericire; eu va doresc implinirea dorintelor ce ati avut necontenit de a calatori in Francia si in Italia.

Margarita privi la tanarul ce-i graia cu o catatura lunga si intristata; apoi zise:

— Primit-ati un buchet de flori?

— Da, mi l-a dat domnul M., barbatul d-voastra, cand am intrat in salon.

— si v-a spus ca-i din partea mea?

— Nu.

— Acel buchet l-am compus eu insami pentru d-voastra, adauga ea, rosindu-se pe obraji.

— si eu ma jur sa-l pastrez toata viata mea ca un suvenir nepretuit!... raspunse Alexis, tremurand de uimire. Cateva persoane se apropiara de Margarita; iar Alexis se retrase incet, strangand la pieptu-i un mic buchet de flori de trandafir, de viorele si de rezeda. Din cea mai adanca desperare, el trecuse pe loc in cea mai vie bucurie.

— Ma iubeste! gandi el, ma iubeste! Ah! de-acum nu-mi pasa de suferinte, nu-mi pasa de moarte! ma iubeste Margarita!... Pe cand Alexis improviza in sine acel monolog poetic si naiv, pe care toti inamoratii il repeteaza de cand exista amorul, domnul M. il observa de departe si zambea, vazandu-l ratacind prin salon ca un om ce nu ar avea constiinta de sine. El veni in fata lui, il atinse cu mana pe umar si ii zise glumind:

— Trezeste-te, poetule, si te coboara pe pamant din regiunile lumii ideale, caci balul o sa inceapa in curand. Alexis tresari la glasul ce-l apostrofa astfel si ramase putin tulburat; insa dl M., luandu-l de sub brat, puse a se primbla cu el prin mijlocul salonului si urma a glumi asupra naturii fantastice a poetilor, pretinzand ca ei sunt vanatori de visuri nebune si de rime ne-bune. Dl M. cultiva cu destul succes soiul acel de spirit francez care se introdusese in societatea Iasilor si care consista intru a face jocuri de cuvinte si calambure.

— in adevar, observa Alexis, lumea ne crede pe noi, poetii, cam nebuni, fiindca noi vedem lucrurile printr-un val magic, ce le infrumuseteaza; insa nu mergem cu nebunia pana la gradul de a nu recunoaste defectele si ridicolele societatii.

— Nu ma indoiesc despre aceasta; insa martureste ca daca societatea are unele parti urate si blamabile, ea poseda si avantaje de o mare valoare.

— Care? intreba Alexis, oprindu-se langa una din coloanele galeriei.

— Poeti de talent ca d-ta, amici sinceri ca mine si mai cu seama fiinte ingeresti ca Margarita. Priveste cat e de frumoasa sub cununa ei de peteala. Ce asemanare poetica ai putea gasi pentru ea? Un inger incoronat cu raze de soare? Un crin zambitor sub roua diminetii? Un. . . urmeaza d-ta, care esti poet, caci eu nu mai gasesc nimica.

— Nici eu, spuse Alexis, privind cu admirare pe Margarita in mijlocul amicelor sale.

— Cum?... Muza d-tale iti face infidelitati? intreba dl M. razand.

— Muza mea, am obicei sa o culc frumusel acasa cand ma duc la baluri.

— si ea doarme in tot timpul cat esti absent?

— Doarme dusa pe ceea lume.

— Buna casa tineti impreuna! Am sa spun Margaritei istoria muzei d-tale si chipul ce ai descoperit de a trai cu dansa in buna armonie.

— Cred ca nu ai de gand a intrebuinta cu doamna M. acelasi sistem...

— O! nu, nu inca. . . mai tarziu... vom vedea. insa spune-mi in toata sinceritatea, ce ai face in locul meu daca te-ai fi insurat d-ta cu Margarita?

— Eu? intreba Alexis tulburandu-se. Nu inteleg...

— Vreau sa zic, cum ai urma in timpii cei dintai ai casatoriei?

— As urma moda engleza; adica mi-as lua sotia la finitul balului, m-as sui cu dansa intr-un cupet de voiaj si m-as duce intins la Napoli sau aiure, pentru ca sa-mi petrec luna numita de francezi luna de miere. Astfel as realiza un vis placut al dnei Margarita si...

— Cum, ai petrece pe drumuri zilele cele dintai ale fericirii casnice? O! poet, poet! esti sublim! ma duc sa te spun Margaritei. Zicand acestea, dl M. alerga razand langa juna lui sotie si incepu cu ea o convorbire in vremea careia aruncau impreuna priviri deosebite asupra lui Alexis, el cu o expresie sardonica, si ea cu o expresie de jale adanca.

Semnalul balului se dete; orchestra preluda prin un vals nou de-al lui Strauss, si mai multe perechi de dame si cavaleri se repezira vesel in vartejul dansului. Margarita, obligata de a incepe balul, facu de doua ori jurul salonului, stransa la pieptul barbatului sau. Dupa vals veni un contradans. Margarita avea asta data pe Alexis de cavaler; amandoi insa erau intr-un neastampar sufletesc astfel de mare, incat mainile lor tremurau; lor li se parea ca toata lumea ii observa cu malitie si ca citea in inimile lor. Dupa figura intai, Margarita zise lui Alexis:

— Adevarat e ca esti decis a pleca din tara?

— Adevarat.

— si pentru mult timp ai de gand sa te departezi?

— Pentru mai multi ani. Ea cobori ochii si dupa o scurta tacere intreba iar:

— Cand ai hotarat sa pleci?

— Peste doua luni, la primavara.

— Ai sa petreci vara in Paris?

— Nu cred, fiindca voi merge negresit la Londra, ca sa vizitez palatul expozitiei universale, si apoi din Englitera poate ca ma voi imbarca pentru ca sa ma duc in America.

— Tocmai in America!... singur! replica Margarita cu durere.

— Singur in America sau singur in Europa nu e totuna pentru mine? observa Alexis suspinand. Deodata, Margarita isi ridica ochii, ii tinti drept in ochii lui Alexis si zise, inspirata de-o gandire ademenitoare:

— Dar... daca voi veni si eu la primavara in Paris... sau la vara... sau la iarna anului viitor, imi promiti ca te-oi gasi acolo?

— Promit sa ma aflu in orice parte a lumii vei merge si oriunde vei dori ca sa fiu. Figura Margaritei se lumina de focul unei bucurii nemarginite; si cand la finitul contradansului Alexis o duse la locul ei, tanara mireasa ii zise strangandu-l de mana:

—Ma incred in cuvantul d-tale. El se inchina in tacere si peste putin timp iesi din bal, purtand in sufletul lui o comoara de simtiri vesele si dureroase, care ii aduceau in ochi cand lacrimi amare de desperare, cand dulci lacrimi de fericire!





Margarita - Partea 1
Margarita - Partea 2
Margarita - Partea 3
Margarita - Partea 4
Margarita - Partea 5
Margarita - Partea 6
Margarita - Partea 7
Margarita - Partea 8


Aceasta pagina a fost accesata de 6426 ori.
{literal} {/literal}