Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 5-a

Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 5-a

de Vasile Alecsandri


Printul Napoleon (1859)


Printul Napoleon- Contele Kisseleff - Marchizul de Vilamarina - Cavalerul Nigra - Baronul Hubner - Dnul Thouvenel - Lamartine (1859)


In intervalul calatoriilor mele la Londra si la Turin, am facut vizite la mai multe persoane ce ocupau inalte posturi sociale si politice, persoane a caror influenta putea sa aduca o grEutate favorabila in cumpana intereselor noastre.

Cea intai vizita a fost pentru printul Napoleon, varul imparatului. Alteta Sa imperiala locuieste in Palatul Regal (Palais-Royal) imprEuna cu augustul sau parinte, fostul rege Jerome Bonaparte. Figura printului poarta vederat sigiliul napoleonian; manierele sale au o franca apucatura; spiritul sau este deschis si luminat; opiniunile sale liberale si favorabile principiului nationalitatilor. Alteta Sa ma primi indata ce-i cerui audienta, se exprima intr-un mod incurajator asupra evenimentelor din tara noastra, arata simpatie pentru poporul roman si pentru domnul Cuza; apoi incepu a vorbi cu entuziasm de cauza Italiei, intrebandu-ma daca aceasta cauza gaseste rasunet in Romania.

Am raspuns ca o cauza atat de justa si importanta a atras atentia tuturor popoarelor de vita latina si ca noi, romanii, suntem frati cu italienii.

— imi place de a va sti animati cu asemenea simtiri, zise printul, caci e cu putinta ca Italia sa aiba nevoie de concursul dvoastra. Pentru a merita de a fi liber, un popor trebuie sa fie gata la mari sacrificii.

Peste cateva zile am primit o invitare la masa din partea dlui Bixio, un amic intim al printului Napoleon. Alteta Sa imperiala, avand de sotie pe fiica regelui Victor Emanoil, printesa Clotilda, si respectand ideile sale religioase, se ferea de a da mese in palatul regal pe tot timpul cat tinea postul mare; cand voia sa onoreze pe un strain cu o invitare, dnul Bixio punea casa lui la dispozitia printului.

Convorbirea flutura asupra diferite subiecte interesante si in mare parte asupra tarii noastre, iesita deodata din unda ca o insula din fundul oceanului. Fiecare exprima cunostinte geografice si etnografice mai mult sau mai putin gresite in privirea acestui colt de pamant pierdut in umbra de atatea secole, insa fiecare facea urari binevoitoare in privirea viitorului sau. Printul Napoleon singur dezvolta un sir de idei exacte despre importanta intamplarilor de la noi, aproband alegerea colonelului Cuza ca domnitor pe amandoua Principate si considerand poporul roman ca o garda inaintata a civilizatiei latine in Orient.

Dupa pranz venira mai multe persoane cunoscute; caci salonul dlui Bixio era locul de intalnire al tuturor notabilitatilor politice, literare, artistice, stiintifice si sociale atat din Franta, cat si din intreaga lume. Astfel in acea seara avui multumirea de a cunoaste pe poetul Ronsard, pe dnul Charton, editorul Calatoriilor imprejurul lumii, pe unul din fratii ilustrului astronom Arago si pe generalul Trochu, care a fost guvernatorul Parisului dupa caderea imparatului Napoleon III. Acest general avea o elocventa naturala foarte atragatoare, mai cu seama cand el descria caracterul vesel si eroismul soldatilor francezi.

— Vous êtes orfèvre, Mr. Josse, ii observa printul Napoleon cu amabilitate, aplicandu-i o fraza din Molière. Pe urma Alteta Sa imperiala, in momentul de a se retrage, avu bunatatea de a ma indemna sa ma adresez bunavointei sale orisicand si pe orisice as avea nevoie.

Atat de mare si de generoasa era pe atunci simpatia familiei imperiale pentru juna Romanie!

A doua zi m-am dus la ambasada Rusiei, unde am gasit pe contele Kisseleff fumand dintr-un ciubuc turcesc. Eram foarte curios de a vedea pe acest om de stat care a jucat un rol atat de important in tarile noastre pe timpul ocupatiei rusesti de la 1828. Suvenirul administratiei sale si Reglementul Organic redactat sub inspirarile sale personale atatasera de mult in mine dorinta de a-l cunoaste. Contele e de stat inalt, are parul si mustata albe; iar portul si infatisarea sa au un caracter mai mult militar decat diplomat. Cum ma vazu, dl ambasador imi zise:

— Vizita D-voastra, dnule A., imi face mare placere, caci am cunoscut pe parintele D-voastra la Iasi.

— Sunt fericit, dnule conte, am raspuns, de a vedea ca va aduceti aminte de Principate si de locuitorii lor, caci suvenirul Ex. Voastre nu s-a sters din mintea romanilor. Parintele meu mi-a vorbit adeseori de contele Kisseleff.

— Am cunoscut si pe tatal printului Cuza, la Galati; am cunoscut pe toti boierii din Moldova si din Valachia.

— Multi din ei nu mai exista, dnule conte. Moartea a secerat fara mila timp de 30 de ani.

— Dar!... acum ati ramas voi, copiii, in locul batranilor; voi pe care v-am vazut, pot zice, in fasa; voi, generatia cea noua, cea revolutionara, observa razand contele.

— Noi, scolarii Excelentei Voastre, replicai, caci Excelenta Voastra a fost cel intai revolutionar in tara noastra.

— Eu, revolutionar!

— Aduceti-va aminte de reformele ce ati introdus in tara in timpul administratiei Ex. Voastre. Fiecare din acele reforme era menita a produce o revolutie radicala in starea sociala a Principatelor. Aduceti-va aminte mai cu seama ca Reglementul Organic prevede si consacra chiar principiul unirii lor. Noi n-am facut alta decat a-l traduce intr-un fapt national; de aceea si avem buna sperare ca la viitoarele conferinte contele Kisseleff, astazi ambasador, va sustine ideile contelui Kisseleff, ex-guvernator al Principatelor.

— Vom vedea, vom vedea, insa, adauga contele cu veselie, nu ma pot opri de a rade la ideea ca Eu trec in ochii romanilor de revolutionar.

— Revolutionar ultra! Daca vi s-ar ridica vreodata o statuie, ea va purta urmatoarea inscriptie: Contele Kisseleff, intaiul reformator revolutionar al Principatelor Dunarene!... si mai jos, intre parenteze, va figura in litere de aur articolul din Reglement care prevede Unirea lor.

— insa acel articol a fost sters in urma din Reglement, daca nu ma insel?

— insa nu a fost sters din inimile romanilor.

— A! ... zise contele dupa o scurta tacere; am pastrat scumpe suvenire de Iasi si de Bucuresti!... drept proba, iata ciubucul meu favorit; il am tocmai de cand eram guvernator si de cate ori fumez din el, gandul meu zboara spre trecut... Ce femei frumoase erau in Moldova si in Valachia! ce contraste de obiceiuri! ce popor viu, inteligent si vesel! Era o multumire de a lucra la imbunatatirea soartei lui chiar in contra ordinelor de la Petersburg!... A! credeti ca am facut tot ce mi-a fost prin putinta ca sa fie administratia mea folositoare moldovenilor si valachilor si sa destepte in ei avantul progresului.

— O stim, dnule conte, si va suntem recunoscatori; insa va este si acum prin putinta de a va arata amicul nostru si de a va completa opera inceputa la 1828.

— Cum?

— Aparand cauza romanilor si sustinand alegerea Domnului Cuza in sanul conferintelor.

— Vom vedea, vom vedea, replica ambasadorul; insa daca vreti ajutorul Rusiei, trebuie sa va linistiti spiritele si sa nu va mai ganditi la revolutii.

— Credeti, dnule conte, ca vom deveni oamenii cei mai pasnici cand ne-om vedea tara intrata pe o cale de autonomie si de libertate; dar pentru ca sa se aline fierberea spiritelor noastre avem nevoie de recunoasterea faptelor ce am savarsit, avem, prin urmare, nevoie de sprijinul Ex. Voastre.

— Daca ar fi sa urmez numai dupa dorinta mea, observa contele cu un aer de franchete, v-as face cea mai sigura promitere; insa stiti ca ambasadorii nu sunt totdeauna stapani pe vointele lor... cu toate acestea nu trebuie a despera de nimica pe lume... simpatiile mele personale le aveti, ele ma vor conduce, pe cat imi va fi iertat, pe calea cea mai favorabila acelor tari iubite in care am petrecut anii cei mai placuti ai vietii mele.

Zicand aceste cuvinte, contele Kisseleff ma insarcina ca sa exprim complimentele sale printului Cuza, si astfel ne despartiram in termenii cei mai convenabili. Ambasadorul de atunci al imparatului Alexandru II intelegea politica Rusiei intr-un mod mult mai larg si mai demn decat oamenii de stat actuali.

De la ambasada ruseasca ma indreptai catre Legatia de Sardinia spre a vizita pe marchizul de Vilamarina. Reprezentantul Maiestatii Sale regelui Victor Emanoil este un vechi colonel de cavalerie si are o fizionomie cu totul italiana; ochi negri si expresivi, mustata insotita de imperiala si acel sigiliu particular ce se intipareste cu vremea pe fata oamenilor dedati artei militare. Marchizul ma primi cu o politete foarte amicala, vorbi cu entuziasm de natia romana si termina zicand ca: italienii sunt mandri de fratii lor de la Dunare.

— Dnule marchiz, am raspuns, romanii sunt astazi fericiti de a se vedea astfel imbratisati de natiile civilizate ale Europei, dar numai atunci fericirea lor va fi deplina cand ei vor vedea intreaga ginta latina strans unita si ridicata iar la locul ce i se cuvine in lume.

— Aceasta nobila dorinta se va realiza in curand, asigura dl de Vilamarina, caci triumful cauzei italiene va urma de aproape triumful cauzei romane.

Dupa o convorbire intinsa asupra intereselor atat de identice ale celor doua surori departate ce poarta numele de Italia si Romania, marchizul se informa de ziua plecarii mele la Turin si imi promise de a anunta prin telegrama sosirea mea in capitala Piemontului; apoi, luandu-si adio de la mine, ma invita sa merg a face cunostinta cu cavalerul Nigra, primul secretar al Legatiei si ginere al filoromanului Vegezzi Ruscalla.

Gasii un tanar nalt, cu parul balai, cu mustata fina, cu o figura simpatica si placuta, un adevarat secretar de ambasada, elegant, gentilom, invatat si poet. La cea intai privire ne imprieteniram si incepuram a ne destainui sperarile noastre, dorintele noastre, ca si cum ne-am fi cunoscut de 20 de ani. Nigra si Eu avem aceleasi gusturi, acelasi amor pentru poezia populara; ca si mine el a facut o colectie de cantece ale poporului italian; ca si mine el a parasit ocupatiile sale literare pentru calea spinoasa a politicii, spre a servi cauza patriei sale, dar ca si mine el aspira a vedea sfarsitul luptei, pentru ca sa se poata retrage in sanul familiei, in linistea cabinetului, in domeniul inflorit si fermecator al literaturii. Vis dulce si nerealizabil poate pentru Nigra, caci acest tanar este unul din cei mai apreciati de contele de Cavour si cred ca el e destinat la un viitor insemnat.

Dupa vizita mea la reprezentantul Sardiniei, gasii o placere originala de a merge la reprezentantul Austriei. Baronul Hübner este tipul diplomatului ce-si cumpaneste vorbele de trei ori pan-a le pronunta. Obrazul sau e ras cu totul: fizionomia sa denota o finete care ii disimuleaza chiar anii. Ex. Sa ma primi intr-un cabinet elegant, spatios, mobilat cu un gust sever, si luminat de mari ferestre ce se deschid pe gradina hotelului Ambasadei. Scena ce jucaram amandoi in timp de jumatate de ceas ar putea figura intr-o inalta comedie de salon. Voi cerca a o reproduce aici cu cea mai deplina exactitate, ca un model de strategie diplomatica:

Baronul (cu o politete perfecta): Sunt prea onorat de vizita D-voastra, dle A. Binevoiti a lua un jilt.

Eu (inchinandu-ma): Tot onorul este pentru mine, dnule baron... inaltimea sa printul Cuza m-a insarcinat a aduce complimentele sale tuturor personajelor insemnate ale diplomatiei Europene, si m-am grabit a ma prezenta Ex. Voastre.

Baronul (salutand): Ma simt foarte magulit de aceasta atentie din partea printului... De curand ati sosit la Paris?

Eu: Chiar ieri m-am intors din Londra.

Baronul: Cred ca a trebuit sa faceti o calatorie prea grea de la Moldova pan-aici in timpul iernii?

Eu: in adevar am avut ceva grEutati, insa am putut calatori destul de repede. Aveam mare graba a sosi in Paris pentru ca sa arat cui se cuvine adevarul asupra evenimentelor din Principate si sa reclam bunavointa oamenilor de stat ce au a hotari in conferintele viitoare chestia alegerii domnului roman... De aceea chiar una din primele mele vizite s-a cuvenit cu drept Ex. Voastre.

Baronul (zambind): Ce varsta are Printul Moldovei?

Eu: Domnul Principatelor Unite are 40 de ani.

Baronul (cu putina mirare): A!... si ce caracter are?

Eu: Un caracter conform cu imprejurarile politice ale tarii; un caracter ce da toate garantiile de mentinerea ordinii inlauntru si de cea mai deplina armonie cu puterile vecine. Avem dar buna sperare ca guvernul Maiestatii Sale imparatului Austriei va recunoaste fara dificultate alegerea colonelului Cuza ca domn al ambelor Principate.

Baronul: Printul Moldovei e de vreo familie mare?

Eu: Familia domnului Principatelor Unite este una din cele mai vechi dintre familiile romane.

Baronul: in ce stare se gasesc partidele la d-voastra?

Eu: Partidele toate s-au contopit intr-un singur partid, precum este probat prin voturile unanime ale ambelor Camere din Iasi si Bucuresti. Linistea cea mai perfecta domneste pretutindeni, caci toti romanii asteapta cu incredere aprobarea Europei civilizate pentru actul politic savarsit de ei... Romanii, dle baron, cunosc mai cu seama cate interese de comert si de vecinatate ii pune in contact zilnic si, pot zice chiar, ii leaga cu imperiul Austriei, si sunt cu totii incredintati ca acele interese vor pleda puternic in favoarea cauzei lor prin organul reprezentantului austriac in sanul conferintelor.

in zadar intindeam undita, pestele nu voia sa muste; in zadar aduceam vorba la chestia Principatelor, Baronul sovaia imprejurul ei, ferindu-se de a se atinge de dansa. in loc de a da un raspuns oare care, el se inchisese, ca intr-o cetate, intr-un sistem de intrebari care ii evitau nevoia de a da cea mai mica explicare asupra politicii austriece. Admiram aceasta strategie diplomatica, desi ea contraria asteptarea mea, si ma credeam ca asistam la o comedie jucata in perfectie de personajul ei principal. Baronul raspunse la cuvintele mele din urma iarasi printr-o intrebare:

— Trecut-ati prin Viena, domnul meu, cand ati venit la Paris? Aici, marturisesc ca nu ma putui stapani de a rade putin si raspunsei:

— Ba nu, domnule baron, n-am trecut prin Viena, caci un amic al meu a fost insarcinat de printul Cuza a duce scrisoarea inaltimii Sale adresata dlui ministru al afacerilor straine din Viena, insa la intoarcerea mea in tara negresit ma voi abate prin capitala Austriei, spre a va prezenta omagiile mele, daca Ex. Voastra s-ar afla din intamplare acolo.

Baronul ma asigura ca ar fi incantat de a ma revedea, si dupa o salutare foarte politicoasa ne despartiram zambind amandoi, el cu putina malitie, Eu cu putina ciuda.

Printre persoanele insemnate ce am mai vazut la acea epoca nu voi trece sub tacere pe dnul Thouvenel, ambasadorul Frantei la Constantinopol, si pe ilustrul poet Lamartine.

Dl Thouvenel care ne-a fost de mare ajutor in lupta noastra pentru alegerea deputatilor sub caimacamia lui Vogoridi, este un spirit inalt, un caracter drept si energic, unul din acei oameni pe care o natie intreaga se poate rezema cu incredere. Ex. Sa a manifestat o adevarata multumire pentru curajul si patriotismul ce au aratat romanii in ultimele evenimente si a adaugat:

— De mult asteptam ca natia romana sa dea semne de viata si sunt fericit ca asteptarea mea nu va fi inselata. incat un popor nu da acele semne, el nu merita de a atrage atentia si simpatia lumii. Dnul Lamartine, dulcele poet al inimilor tinere, eroul poetic al revolutiei de la 1848, desi ajuns acum in iarna vietii, totusi poarta pe a sa frunte larga aureola geniului. Conversatia sa e armonioasa si fermecatoare ca un rau limpede ce curge intre maluri inflorite. Simtirile inalte, ideile sublime, cugetarile filozofice curg din buzele sale sub forma cea mai corecta a limbii franceze si cu o bogatie ce minuneaza pe ascultatori. Nu cred sa se gaseasca aiure ca in Franta asemenea oameni care sa posede o facilitate atat de mare de a-si exprima gandirile. Lamartine are o elocventa rapitoare chiar in convorbirile vietii private, si care in imprejurarile cele mari ale vietii publice devine o putere ce opreste omenirea pe malul prapastiei sau o impinge in fundul ei. L-am ascultat, timp de o ora, cu nesat, facand o mult ingenioasa disertatie asupra poetului Béranger, si mai cu seama l-am admirat cand a desfasurat dinaintea noastra minunata panorama a Orientului intrevazut de el prin valul geniului sau. Dezvoltand o teorie stralucita si mult seducatoare asupra viitorului oriental, marele poet s-a adresat catre mine si a rostit aceste cuvinte, demne de meditat:

— Domnul meu, desteptarea unei Natii este cel mai sublim spectacol ce-l poate da omenirea cerescului Creator; insa cand o natie are norocul de a atrage privirea lui DumnezEu, ea trebuie sa se mentie la inaltimea pozitiei si a demnitatii sale. Eu, dnul meu, fac sincere urari pentru prosperitatea si marirea romanilor, caci mi-a placut totdeauna a vedea pe copii pasind pe urmele onorabile si glorioase ale strabunilor!




Extract din istoria misiilor mele politice - Partea 1
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 2-a
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a-3-a
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 4-a
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 5-a




Aceasta pagina a fost accesata de 884 ori.
{literal} {/literal}