Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 4-a

Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 4-a

de Vasile Alecsandri


Misia mea la Londra - Maresalul Pelissier - Lordul Malmersbury (1859)


Comunicatiile intre Paris si Londra se fac astazi cu o mare rapejune. Zece ore sunt de ajuns spre a te transporta din capitala Frantei la Calais, de la Calais pe mare la Douvres si de la Douvres cu drumul de fier in capitala Engliterei. Vaporul era plin de calatori ce se intorceau din toate unghiurile lumii, iar dintre toti cel mai interesant in ochii mei era un John-Bull scurt, gros, ros la fata ca o rodie, ros la par ca un morcov si care venea tocmai de la Honcong in primblare... O primblare de trei luni de la China prin India!... Fericit roscovan!

Sosind la Londra am scris indata lordului Malmersbury, ministrul afacerilor straine, instiintandu-l ca sunt insarcinat de printul Cuza a-i aduce o scrisoare autografa si rugandu-l sa binevoiasca a-mi acorda o audienta. Totodata am trimis si doua bilete lorzilor Clarendon si John Russel de la care reclamam favoarea de a fi primit ca trimis extraordinar al printului. Voiam a cere asemenea primire si de la lordul Palmerston, insa acest mare personaj lipsea din Londra.

Raspunsurile dorite imi venira numai dupa o saptamana de lunga asteptare, timp de care profitai pentru a face vizita mea ducelui de Malacoff, ambasadorul Frantei, si pentru a ma primbla ca un simplu turist prin toate partile orasului.

Palatul ambasadei franceze se afla langa poarta principala a lui Hyde-Parc, pe strada Piccadily. Ma prezentai a doua zi dupa sosirea mea la Londra si fusei introdus intr-un mare salon-cabinet unde gasii pe ducele de Malacoff. Maresalul Pelissier, al carui nume s-a ilustrat prin luarea Sevastopolului, este un om mic de stat, insa are umeri largi si zdraveni; parul sau e carunt si tuns scurt; figura lui energica exprima un caracter de bronz. El e tipul militarului francez ars de soarele Africii si otelit de focul razboaielor. Cand intrai in acel cabinet lung si spatios, un caine de Terre-Neuve ce sedea culcat langa maresalul, cu capul pe genunchii lui, se scula, veni spre mine, se ridica pe labele de dinapoi si rezema cele de dinainte pe pieptul meu. Dihania aceea neagra era mare cat un urs!

— Nu va temeti, dnule A... zise ducele raspunzand salutarii mele.

— N-am frica de caini, dnule Maresal, replicai, caci imi sunt foarte dragi.

Ca si cand ar fi inteles cuvintele mele, cainele incepu a se gudura sub dezmierdarile ce-i faceam, apoi, ascultand de porunca stapanului sau, el merse incet la fereastra si se puse a privi in Hyde-Parc.

Dupa complimentele obisnuite, ilustrul maresal imi zise:

— Ati venit la Londra spre a sustine evenimentele din Principate?... Rolul D-voastra e greu si chiar displacut, caci ministrii reginei sunt foarte preveniti contra actelor ce ati desavarsit in Camerele din Iasi si din Bucuresti.

— O stiu, dnule Maresal; Maiestatea Sa imparatul si contele Walewski m-au luminat asupra greutatii misiei mele, insa am speranta ca, prin ajutorul povatuirilor ce veti binevoi a-mi da, voi reusi a combate preventiile cabinetului englez.

— Cu greu! Cauza d-voastra a fost rastalmacita aici cu multa dibacie de ambasadorul Turciei, dnul Musuri.

— Nu ma indoiesc de aceasta, caci dl Musuri e fanariot, si in toate nenorocirile tarii mele, in toate persecutarile ce au patimit romanii, cei mai neimpacati agenti au fost fanariotii.

— Se poate, insa nu trebuie sa vorbiti astfel cu ministrii englezi. Aici politica de simtamant nu-si are loc. Graiti-le pozitiv si catati a le arata ca interesele Engliterei sunt legate cu chestia actuala a Principatelor; probati-le ca sunteti oameni practici si ca voiti a respecta tractatele ce aveti cu Imperiul Otoman, altminteri veti pierde timpul in zadar.

— Va multumesc, dnule duce, pentru aceste povatuiri si va incredintez ca voi profita de ele. Convorbirea mai urma catva timp asupra acestui subiect, apoi isi lua zborul spre tarmurile Cramului, unde vazusem intaia oara pe maresalul Pelissier, in timpul razboiului.

— Ati fost la Cram? ma intreba maresalul.

— Am fost, dupa luarea Sevastopolului, si am gazduit la colonelul de Vernon in cartierul general, alature cu locuinta Excelentei Voastre.

— si de ce nu v-ati prezentat mie?

— N-am indraznit, fiindca aveam de tovaras un jurnalist.

— A! Daca-i asa... bine ati facut, zise razand maresalul Pelissier, care nu putea suferi jurnalistii. El pretindea ca un jurnalist indiscret poate sa fie pernicios asemenea unui spion in cursul unei campanii; de aceea cat a comandat asediul Sevastopolului el dase ordin a nu se primi jurnalisti pe tarmurile Cramului ocupate de armia franceza.

Luandu-mi adio de la ducele de Malacoff, ma dusei sa fac o primblare in Hyde-Parc.

Acest parc intins cat o mosie si verde ca smaraldul era plin de echipajuri stralucite cu cate doi sau patru cai inhamati ΰ la Daumont, cu cate unul sau doi lachei purtand peruci pudruite; cat pentru birje nu se zarea nici una, caci Hyde-Parcul fiind o primblare aristocrata, birjele sunt oprite de a intra in el; si prin urmare cine nu are caleasca sa proprie se vede silit a mari numarul pietonilor ce se insira de-a lungul aleii Amazoanelor. Spectacol rapitor!

Cele mai frumoase fiice ale Engliterei pe caii cei mai frumosi de calarie trec in zbor ca niste visuri gratioase. Amazoanele, cu obrajii imbobociti ca niste trandafiri, indeamna caii cu glasul lor armo nios, iar fugarii infocati de alergare joaca in loc, necheaza, se alinta sub dezmierdarile mainilor albe, si bietii pietoni stau intr-un extaz destul de comic, in prezenta acelui vartej fermecator de gratii, de tinerete si de eleganta.

Duminicile in Englitera sunt consacrate religiei; locuitorii se ocupa cu citirea Bibliei in sanul familiei; toate trebile inceteaza, toate dughenile se inchid, toate petrecerile zgomotoase sunt oprite, incat orasele, de la cele mai mici pana la cele mai mari, devin triste si nesuferite pentru un strain.

Ma agatai, in cea intai duminica dupa sosirea mea in Londra, pe un omnibus care mergea la Rismond.

Rismond este un rai de verdeata! Parcul sau e vestit intre cele mai minunate din lume, insa ce mi-a placut si mai mult decat parcul, este amfiteatrul de culmi coronate cu case de tara ce se ridica pe malul Tamisei. Acele case numite cottage au o arhitectura variata si eleganta care formeaza un tablou incantator. Gradinile lor se coboara pana in apa cu buchete de copaci, cu straturi de flori si cu verzi covoare de gazon frumos ca o catifea. Multime de luntrisoare inguste pluteau pe oglinda Tamisei leganand copilasi balaiori si trandafirii la fata; altele erau conduse de tinere si rapitoare misses, adevarate figuri de keepseak. Spectacol poetic ce incanta privirea si face a crede la realizarea visului de perfectie a omenirii! Cine il vede nu se poate opri ca sa doreasca de a trai si a muri in acel loc de liniste, in sanul acelei naturi zambitoare! Petrecui o mare parte a zilei pe malul Tamisei, caci nu ma puteam desparti de acea priveliste poetica, si plecand la Londra spre seara, am vizitat in treacat gradina botanica numita Kew (kiu), unde sunt de admirat un turn chinezesc si mai multe sere de fier si de cristal. in una din acestea revazui vestita planta tropicala Victoria ale carei frunze sunt largi si rotunde ca niste mari tipsii, precum si gradinarul ce se ocupa special de cultura ei. Acest gradinar traieste cu planta sa favorita intr-o atmosfera de treizeci grade de caldura; el o cloceste cu ochii pentru ca sa o vada inflorind, si cand planta raspunde la dorinta lui, el are multumirea de a primi vizita intregii populatii din Londra. Adevarul e ca toti englezii vin sa admire floarea imbobocita, insa gradinarul se maguleste ca o mare parte din admirarea compatriotilor sai este pentru dansul, si astfel el se simte omul cel mai multumit din regatul Britaniei.

La anul 1851, cand am fost cu fratele meu la cea intai Expozitie, Victoria se gasea in deplina inflorire. Fratele meu intreba pe gradinar daca planta avea nevoie totdeauna de o asa fierbinte temperatura.

— Oh, yes! raspunse gradinarul cu un aer de profesor de botanica.

— si d-ta traiesti necontenit in aceasta atmosfera tropicala?

— Oh, yes!

— Ia seama, dnul meu, sa nu cresti si d-ta odata cu planta, fiind expus la acelasi regim, si tot crescand pe tot anul, sa te trezesti intr-o zi mare cat un urias.

Gradinarul, mic de stat ca Ghemis din balada, tranti niste hohote care produsera un adevarat cutremur in sera, si de atunci el spune la toti vizitatorii ca s-a inchis la caldura inadins pentru ca sa dobandeasca proportii gigantice; insa, departe de a creste, sarmanul! nu face decat sa scada, si de va urma tot astfel cu scaderea, peste cativa ani el are sa ajunga a fi piticul cel mai pitic din Englitera.

intorcandu-ma la Murley-otel, Trafalgar Square, unde sedeam, prin sirul acel de strazi care nu se mai sfarsesc si care poarta numele de Piccadily, Regent-Street, Oxford-Street, Pall-Male etc., gasii un bilet de la secretarul lordului Malmersbury prin care mi se anunta ca voi fi primit de Excelenta Sa dnul ministru, a doua zi la o ora dupa amiaza, insa nu ca o persoana oficiala, nefiind inca recunoscuta alegerea domnitorului, etc.

Acest bilet foarte categoric ma puse pe ganduri si imi dete oarecum cheia politicii engleze in privirea Principatelor. imparatul Napoleon imi facuse onorul de a ma primi ca pe un ministru, lordul Malmersbury nu voia a-mi recunoaste nici un caracter de oficialitate, ci ma reducea la rolul simplu de un trimis particular. Pozitia mea devenise foarte delicata; insa nu era loc de a da indarat; trebuia sa merg inainte si sa sacrific amorul propriu personal in interesul cauzei noastre comune.

in sfarsit sosi ziua, suna ora intalnirii mele cu lordul Malmersbury! Mergand la Foring-Office, secretarul ministerului ma introduse in cabinetul Excelentei Sale. Ma gasii in fata cu un personaj nalt, demn si sever, carui adresai urmatoarele cuvinte:

— Mylord, am fost insarcinat de inaltimea sa printul Cuza a va aduce aceasta scrisoare pe care Va rog sa o primiti. Lordul Malmersbury pan-a nu lua scrisoarea imi observa ca daca mi-a acordat o audienta a facut-o ca pentru o persoana particulara, iar nu ca pentru o persoana oficiala, fiindca titlul de Domn nu a fost recunoscut de Puteri colonelului Cuza; ca prin urmare insasi scrisoarea ce-i prezentam o primeste ca de la simplul colonel, si nu ca de la printul Cuza.

— Binevoiti, ii raspunsei, a o primi ca de la colonelul Cuza, scrisa pe tron.

— Ma iertati, replica lordul, convenientele diplomatice nu-mi permit a considera inca pe colonelul Cuza decat ca simplu colonel, nici a privi aceasta scrisoare decat ca scrisoarea particulara a unui colonel.

— Fie, zisei; aveti insa bunatate a o primi pentru ca sa nu fiu silit a o duce inapoi la Moldova.

Excelenta Sa o lua, insa nu o deschise dinaintea mea, ci o puse intr-o cutie, lasand un colt al scrisorii iesit afara, si ma incredinta ca o va citi mai tarziu cu toata luarea-aminte. Dupa aceasta operatie, ma invita sa ma pun pe un scaun si se aseza pe jiltul de langa biroul sau.

Se facu o scurta tacere, dupa care lordul lua cuvantul cu un ton foarte sever si zise:

— Domnul meu... cele de pe urma evenimente din Principate au avut un caracter de neoranduiala si de dispret pentru Conventie, care ne-au surprins din partea unui popor ce invocase protectia puterilor occidentale. Sub inraurirea unui partid violent, voturile Camerelor s-au ratacit din calea prescrisa si au ridicat acelasi Domn pe ambele tronuri ale Principatelor, act contrar Conventiei care stipuleaza ca fiecare Principat va avea printul sau stapanitor! Acest act nu poate fi aprobat de guvernul Maiestatii Sale Regina Engliteriei, caci afara de caracterul sau ilegal, el tinteste la lovirea intereselor Curtii Suzerane; el ameninta integritatea Imperiului Otoman prin o lucrare tainica si revolutionara ce cauta a dezlipi Principatele de acest imperiu. Domnul meu, romanii au comis o mare greseala politica, caci prin nerabdarea lor, prin dorul de independenta ce-i domina, prin visul de cuceriri cu care se ingana, ei nu numai ca nu vor castiga nimica, dar inca vor pierde simpatiile Europei. Englitera, de a carei bunavointa Principatele au avut bune dovezi, se vede astazi silita a face mari rezerve in privirea lor, fiindca ele au trecut peste limitele prerogativelor acordate lor, alegandu-si un singur Domn si pregatindu-se, pe cat stiu, a proclama Unirea lor definitiva. Rapoartele ce am primit de la Constantinopol nu-mi lasa nici o indoiala despre spiritul revolutionar ce anima pe romani si va declar, domnul meu, ca Englitera nu poate suferi dezvoltarea unui asemenea spirit periculos intrun stat aliat; de aceea nu e dispusa a recunoaste alegerea colonelului Cuza ca Domn pe ambele provincii.

in fata unei asemenea formale declarari, inspirata de cuprinsul unor rapoarte calomniatoare tarii mele, ma cuprinse o dureroasa indignare. imi ridicai fruntea privind drept in ochii ministrului si raspunsei cu o liniste perfecta:

— Mylord, rapoartele de la Constantinopol cuprind acuzari foarte grave in contra natiei mele, dar nu ma mira fiind venite de la Constantinopol, unde chestia Principatelor e rau inteleasa. Dati-mi voie dar a raspunde la acele invinovatiri pe care le-am dispretui daca ele nu ar fi de natura a ne lipsi de simpatia si protectia Guvernului binevoitor al Engliterei. Acei ce au interes a compromite cauza noastra au raspandit vorbe mari, pentru ca sa fie crezuti mai bine, si au atribuit romanilor planuri gigantice, care, norocire pentru noi, sunt astfel de rau inventate incat ele cad si dispar sub ridicol. Ei au zis ca ne hranim cu visuri de independenta absoluta, ca tintim la rasturnarea Imperiului Otoman, ca avem proiecte de mari cuceriri si celelalte. Pentru ca sa sustie asemenea idei, negresit ei trebuie sa creada ca noi nu am avea nici o cunostinta de interesele noastre, si tocmai aceasta probeaza saracia imaginatiei lor. Toate popoarele au un simt instinctiv de nevoile si de conservarea lor. Romanii asemenea au acel simt mantuitor si cred din vechime intr-acest adevar politic, adica: ca soarta lor e strans legata cu soarta Imperiului Otoman, ca integritatea tarii lor e atarnata de integritatea teritoriului turcesc. Pieirea ce i-a amenintat pan-acum nu se afla peste Dunare, si prin urmare ei s-au aratat totdeauna credinciosi Curtii Suzerane. Istoria insasi o probeaza: la 1821, cand a intrat Ipsilanti in Moldova ca sa inceapa revolutia greceasca, din porunca imparatului Alexandru al Rusiei, luat-au romanii armele impotriva turcilor? Nu, desi proclamatiile lui Ipsilanti erau redactate in numele religiei si al independentei. Din contra, ei se rasculara contra grecilor care sub steagul libertatii faceau pradaciunile cele mai barbare. Mai tarziu, la 1828, cand Rusia a declarat razboi Turciei, cand armiile sale au cuprins Principatele, luat-au parte romanii la acel razboi in contra suzeranului? Nu, ei au suferit in tacere toate relele unei ocupatii de sapte ani. Douazeci de ani mai pe urma, la 1848, cand toata Europa, afara de Englitera, a fost zguduita de paroxismul revolutionar, care a fost caracterul miscarii din Principate? Romanii au ars in piata publica Reglementul Organic impus de Rusia si au strigat: jos protectoratul moscalesc si sa traiasca Sultanul! Divanul adhoc, la care a asistat Sir Henry Bulwer, comisarul englez, manifestata vreo dorinta contra intereselor Turciei ? Nicidecum; el a cerut Unirea cu un Domn strain si respectarea tratatelor cu inalta Poarta. in sfarsit acum, cu prilejul alegerii Printului, care a fost cea intai lucrare a Camerelor? Cererea de investitura la Constantinopol! Ce probeaza toate aceste acte? Spiritul revolutionar al romanilor impotriva Sultanului sau dorinta lor de a sta lipiti de Imperiul Otoman pe baza tratatelor? Judece insasi Excelenta Voastra. Ca romanii au visuri de independenta, cine poate sa-i mustre? Este oare oprit unei natii destepte de a dori imbunatatirea soartei sale, si incat acea natie se poarta cu intelepciune si nu ataca interesele nimanui, merita ea oare de a fi osandita? Iar ca romanii viseaza cuceriri, aceasta inventie e cu atat mai sublima ca de la sublim la ridicol nu e decat un pas. Cuceriri? Cu ce? Cuceriri? Care? Nu cumva ei voiesc sa incorporeze Rusia sau Austria, sau Turcia Europei, de care sunt inconjurati, ca un pitic intre trei uriasi? Poate ca tintesc mai departe? La cucerirea Parisului, a Londrei? Cine stie? Pe o asemenea cale de gluma toate presupunerile sunt permise. Lordul Malmersbury incepu a zambi, si-mi facu semn sa urmez, dand o mare atentie la cuvintele mele.

— Intr-adevar, mylord, urmai dupa o scurta pauza, este o cucerire la care aspiram cu o vederata ambitie, mai cu seama de la anul foametei Irlandei; singura cucerire despre care negresit Musurii din Constantinopol si din Londra nu au pomenit in rapoartele lor; vreau sa zic cucerirea bogatiilor noastre teritoriale, cucerirea deplinei libertati de a dezvolta lucrul pamantului nostru, cu gand de a schimba produsele agricole ale tarii romanesti pe acelea ale manufacturii engleze. La 1846, cand foametea Irlandei a fost usurata prin ajutorul granelor din Principate, Parlamentul britanic a rasunat de un mare adevar; s-a zis atunci ca Principatele Dunarii sunt magaziile de abundenta ale Engliterei! Noi voim a consacra acest adevar si a profita de rodul pamantului nostru spre a introduce la noi, prin canalul schimbului comercial, confortul civilizatiei reprezentat de produsele minunate ale industriei engleze. Daca o asemenea ambitie, daca un asemenea dor de cuceriri sunt simptome revolutionare, apoi meritam in adevar a pierde simpatiile si protectia Guvernului Gratioasei Sale Maiestati. Lordul Malmersbury avu bunatatea a raspunde ca incat romanii se vor ocupa de imbunatatirile dinlauntru si de dezvoltarea comertului lor, Englitera le va conserva stima ce merita oamenii practici; insa, adauga lordul:

— Cum se face ca un popor insuflat de idei sanatoase s-a alunecat a uita respectul cuvenit unui act oficial european, al Conventiei, alegand un singur Domn pentru ambele Principate ?

— Mylord, raspunsei, actul alegerii savarsite de romani este din contra cel mai mare semn de respect al lor catre Conventie si catre inaltele Puteri ce au subscris-o.

— Cum asta? intreba ministrul zambind.

— Dati-mi voie sa ma explic. Acea Conventie poate fi sau avantajoasa, sau neavantajoasa intereselor Principatelor; prin urmare, romanii sunt in dreptul lor sau de a o aplica in tara, sau de a nu o aplica, si in cazul din urma Europa generoasa i-ar lasa in voia lor, caci in epoca de astazi legile nu se mai impun cu sila popoarelor. Pan-a nu li se da noua Conventie, romanii aveau Reglementul Organic; ei puteau dar alege intre aceste doua sarte, si, gasind lucrarea Conferintelor de la Paris neaplicabila, sa o lase deoparte si sa urmeze a se guverna dupa regimul trecut. Daca am fi urmat astfel, atunci negresit ca am fi probat o lipsa flagranta de respect catre marile Puteri ce au binevoit a se ocupa de soarta noastra; insa ce am facut noi? Plini de recunostinta catre Ele, am primit Conventia cu entuziasm si am voit sa o aplicam in constiinta, mai cu seama ca ea parea a cuprinde elementele de realizarea dorintelor noastre, a Unirii. Ei bine, Mylord, va marturisesc ca de la cele intai pasuri pe calea regimului nou, am inteles, cu toata simplicitatea noastra de tarani ai Dunarii, ca am intrat nu pe un drum neted, ci in sanul unui labirint ingrozitor, un labirint din care desfid pe oamenii de stat cei mai practici ai Engliterei si ai Frantei de a putea iesi. si in adevar, Mylord, ce garantie de buna oranduiala si de progres infatiseaza un regim guvernamental in care domineaza influentele contrare a cinci puteri independente una de alta: doi Domni, doua Camere si o Comisie centrala! Cum se va acorda pasirea Principatelor catre Unire, cu vointele, cu interesele de dinastie a doi Printi, cu spintec de partid, cu luptele parlamentare a doua Camere, si cu rolul de legislator, cu dreptul nelamurit de control al Comisiei centrale? Ca si cand s-ar fi inhamat cinci cai la o trasura, trei dinainte, doi indarat, care, tragand in doua parti contrare, rup hamurile si sfarama trasura. Cu toate acestea, noi nu ne-am descurajat; decisi de a arata bunavointa din parte-ne, si respectul nostru catre actul oficial al Europei, am cercat a simplifica resorturile masinii guvernamentale spre a o pune in stare de a functiona mai usor. Ne-am rezemat dar pe o maxima a codului politic ce declara ca tot ce nu-i oprit este permis, si vazand ca Conventia nu ne opreste de a alege acelasi Domn in ambele Principate, am inlesnit aplicarea ei prin reducerea numarului puterilor constitutionale ale noului nostru regim. in loc de cinci, precum am avut onorul a vi le enumera, domnule ministru, le-am redus la patru; adica in loc de cinci cai rau inhamati, am lasat numai patru, destinati a trage cu totii inainte spre a urni carul statului. Carul e greu intr-adevar, calea e nebatuta, plina de piedici, caii nu sunt inca bine deprinsi, dar in sfarsit, cu chipul acesta, nu suntem amenintati de a sta locului; cu chipul acesta procedam macar cat de incet la aplicarea stipulatiilor Conventiei si probam respectul nostru pentru vointa marilor Puteri.

Lordul Malmersbury statu putin a gandi, apoi zise:

— Se poate ca Conventia sa aiba oarecare defecte, caci nu e lucru usor de a face legi pentru tari departate, insa trebuie sa credeti ca intentiile Puterilor au fost toate in favorul d-voastra.

— Noi o credem, Mylord; de aceea am acceptat noua legiuire fara a da semne de vreo nemultumire, insa e cu drept ca si Puterile sa ne creada.

Dupa aceasta, conversatia se intinse asupra varstei si caracterului colonelului Cuza, precum si asupra nemultumirii ce ar fi produs in Principate suirea sa la domnie dupa cuprinsul rapoartelor facute de partizanii separatismului, turci, greci si austrieci.

incredintai pe dnul ministru ca cea mai mare liniste domneste in tara, ca entuziasmul locuitorilor romani e nemarginit si ca de la 5—24 ianuarie Principatele, departe de a fi in doliu, sunt in sarbatoare si asteapta cu toata increderea de la dreptatea Puterilor mari recunoasterea actului patriotic ce au desavarsit.

La aceste cuvinte lordul se scula, se uita la mine cu o expresie de figura mult mai blanda si zise:

— Dnule A... sunt foarte multumit de vizita D-voastra si de informarile ce mi-ati dat asupra evenimentelor din tara dvoastra. Englitera e patria libertatii si prin urmare ea nu are nici un interes de a se impotrivi la dezvoltarea fericirii si a libertatii altor natii. Daca este adevarat, precum m-ati incredintat, ca aspirarile romanilor nu sunt contrare intereselor Imperiului Otoman, ca ei vor sa pastreze legaturile lor cu Curtea Suzerana, ca gandul lor e de a respecta Conventia si de a se ocupa, ca oameni intelepti si practici, de imbunatatirea institutiilor dinlauntru, va declar cu lealitate ca Guvernul Maiestatii Sale va va da cele mai vii probe de a sa stima si bunavointa. El va arata chiar in viitoarele conferinte cele mai favorabile dispozitii in chestia alegerii printului Cuza.

— Va multumesc, Mylord, in numele compatriotilor mei, raspunsei inchinandu-ma, si adaug multumirile mele personale pentru bunatatea cu care m-ati ascultat si mai cu seama pentru gratiozitatea cu care ati dat chiar acum titlul de Print colonelului Cuza.

Excelenta Sa zambi si-mi dete mana, replicand: „De astazi nu-i voi mai da alt titlu“. Iesind din cabinetul lordului, bucuria mea era atat de zburdalnica incat putin a lipsit ca sa-mi uit gravitatea rolului meu de sol si ca sa incep a canta in gura mare: God save the Queen! Am alergat numai intr-un suflet la hotel, am raportat inaltimii Sale rezultatul conferintei mele cu ministrul reginei Victoria, si a doua zi am plecat la Paris ca sa raportez imparatului rezultatul fericit al misiei mele in Englitera.





Extract din istoria misiilor mele politice - Partea 1
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 2-a
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a-3-a
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 4-a
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 5-a




Aceasta pagina a fost accesata de 789 ori.
{literal} {/literal}