Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 2-a
de Vasile Alecsandri
Napoleon III - Trei audiente la Palatul Tiuilleriilor (1859)
I
indata dupa sosirea mea in capitala Frantei (februarie 1859) cerui audienta de la dl ministru afacerilor straine, contele Walewski, si a doua zi ma prezentai la palatul ministerial ce se ridica pe malul stang al Senei. Usierii ma introdusera intr-un mare salon ornat cu tot luxul palatelor regale: mobile aurite si imbracate cu catifea rosie, perdele lungi de stofa de Lyon cu torsade de fir, bronzuri artistice asezate pe camine de marmura alba, covoare groase impestritate cu diferite desenuri etc., etc. Iar dintre toate ornamentele acelui salon de primire cele mai demne de admirare sunt portretele imparatului Napoleon si al imparatesei Eugenia, lucrate de celebrii pictori Winterhalter si Diubiuf; tablouri minunate in privirea artei si a semanarii! Ele au totodata meritul de a reprezenta, unul, maiestatea imperiala imblanzita prin expresia de bunatate a figurii lui Napoleon, si celalalt, prestigiul imparatesc stralucind de tot farmecul frumusetii incoronate.
Un usier veni sa-mi anunte ca Excelenta Sa dnul ministru ma astepta in cabinetul sau. Intrai dar in acel sanctuar atat de important unde astazi se innoada si se deznoada firurile incalcite ale politicii europene si ma gasii in fata contelui Walewski. Excelenta Sa ma primi cu multa amabilitate si se puse a citi scrisoarea ce-i adusesem de la printul Cuza; apoi imi zise:
— Sentimentele de abnegare ale Domnului roman merita toata lauda, insa ele nu pot simplifica chestia Principatelor. Este de netagaduit ca actul alegerii sale, savarsit de romani, e de natura a recomanda patriotismul lor, dar totodata el e si de natura a produce grele complicari in politica Orientului. stiti prea bine, domnul meu, cate dificultati au avut a intampina guvernul Maiestatii Sale imparatului in sanul Congresului din Paris, prin urmare va este negresit cunoscut ca Turcia si Austria sunt impotivitoare Unirii Principatelor, ca Englitera sprijina sistematic politica Turciei, ca Prusia nu are nici un interes de a fi favorabila dorintei romanilor; cat pentru Rusia, cred ca nu mai aveti nici o indoiala despre caracterul politicii sale in privirea d-voastra.
— Asa este, domnule conte, raspunsei; insa oricat de mari impotriviri poate gasi chestia romanilor in unele cabinete ale Europei, noi nu pierdem curajul, incat vom fi siguri ca Excelenta Voastra va sustine interesele noastre in conferintele ce au a se deschide in curand, precum le-a sustinut si in Congresul trecut.
— Dar ce poate face Franta singura in contra Turciei, Austriei, Engliterei si celorlalte puteri?
— Franta, domnule conte, e mai puternica astazi decat poate se crede insasi. Ea poate arunca in cumpana politicii europene o greutate nemasurata, numele lui Napoleon.
— Asa este; insa marturiseste, domnul meu, ca actul alegerii colonelului Cuza este cam abatut din calea Conventiei.
— Marturisesc orice veti voi, domnule ministru, incat voi fi incredintat de sprijinul Excelentei Voastre... Acel act, desi considerat ca rebel Conventiei, are avantajul de a ne deschide calea Unirii, prevazuta de insasi Conventie, si dar noi credem ca am facut un act conform cu spiritul ei si chiar cu politica Frantei. Credinta noastra nestramutata este ca Franta nu ne va parasi, caci ea nu va voi a lasa neindeplinit dorul de renastere al unui popor intreg, un popor de vita latina ce se rudeste cu marele popor francez.
— Nu pierdeti din vedere ca Franta e singura.
— Singura, insa in capul celorlalte puteri. Daca ea va recunoaste actul alegerii printului Cuza, Europa va imita marinimia sa. Contele Walewski incepu a rade si observa ca popoarele tinere nu se indoiesc de nimica.
— Ferice de dansele, raspunsei, caci izvorul faptelor mari este credinta! Dupa o scurta tacere contele ma intreba, catand drept in ochii mei, daca este adevarat ca ambele Principate doresc deopotriva unirea lor intr-un singur stat?
— Adevarat — raspunsei in deplina convingere.
— Adevarat e ca alegerea domnitorului atat in Moldova, cat si in Valachia a rezultat din vointa unanima a Camerelor, iar nu din vreo inraurire oculta, exercitata asupra deputatilor?
— Adevarat!
— insa precat stiu, in timpul alegerii erau mai multi pretendent i la tron.
— Acei pretendenti au cercat a se pune in iveala, dar ei nu reprezentau decat ambitia lor personala, si natia era satula, dezgustata chiar de asemenea ambitii egoiste. Ea aspira la incoronarea unui principe mantuitor, iar nu la simpla inaltare a unui om. De aceea, cand a sunat ora alegerii, toti deputatii au fost animat i de adevaratul patriotism si s-au aratat demni de mandatul lor.
— Domnul actual era seful unui partid politic pana a nu fi ales?
— Nicidecum; el era simplu soldat in rangurile partidului national, ca noi toti.
— si credeti ca reprezinta in constiinta principiile pentru care v-ati luptat cu atata energie? Credeti ca va respecta Conventia?
— O credem. Contele se puse a gandi. Eu il priveam cu luare-aminte, cercand a ghici impresia produsa de raspunsurile mele, insa nu putui descoperi nimica.
— Domnule conte, zisei sculandu-ma de pe scaun, dati-mi voie a va adresa o intrebare: in urma convorbirii ce am avut onorul a tinea cu Excelenta Voastra, putem noi, romanii, avea sperare in sprijinul Ei pentru actul alegerii savarsite in Principate?
— Aceasta, raspunse contele zambind, atarna de la imparatul.
— Prea bine: putea-voi dar sa am onorul de a vedea pe Maiestatea Sa?
— Aveti vreo scrisoare pentru Ea?
— Am si scrisoare din partea Domnului Cuza, si insarcinare de a prezenta verbal omagiile sale respectuoase.
— E greu de a fi prezentat imparatului in zilele acestea, imi observa contele, caci Maiestatea Sa e foarte ocupata, si nu cred sa fii primit inainte de 15 zile.
— Voi astepta pana cand Maiestatea Sa va putea dispune de cateva minute in favoarea mea; tot ce va rog insa, dle ministru, este sa aveti bunatate de a spune imparatului ca sunt venit inadins cu o misie pentru Maiestatea Sa.
— Bucuros. Chiar astazi l-oi informa despre sosirea dvoastra. A revedere, domnul meu.
Iesind din cabinetul ministrului, ma simtii cuprins de o tainica grija. Cu cat imi repetam convorbirea mea cu contele Walewski, mi se parea ca adevaratul caracter al ei nu era incurajator. Ministrul se aratase in adevar foarte amabil, insa nu mai putin diplomat cu mine, caci se ferise de a se lega prin vreo promitere cat de mica. Totul atarna de la imparatul! imi zise el drept concluzie... Fie. Mai bine sa ai a face cu Dumnezeu decat cu sfintii, spune romanul in intelepciunea sa; insa cand oare va sosi ziua aceea fericita in care voi putea aborda geniul incoronat care tine soarta noastra in mainile sale?...
Ma dusei sa fac o primblare la Bois de Boulogne pentru ca sa-mi alin neastamparul si ma intorsei la hotel pe la cinci ore. Portarul imi dete un plic in care gasii urmatorul bilet:
„Maiestatea Sa imparatul va primi in audienta particulara pe dl Alecsandri maine, la unsprezece ore.
Duca de Bassano.“
II
La ora indicata ma prezentai la poarta pavilionului din mijloc al palatului Tuilleriilor, numit Pavilionul Orologiului.
Sub peristil se aflau cativa Cent-gardes, in uniforma lor stralucitoare, precum si mai multi usieri, care purtau lanturi de argint pe deasupra fracurilor negre. Unul din acestia, afland ca aveam o audienta la imparatul, ma introduse indata in salonul adiutantilor. Aici ma intampina un sambelan care, citind cartea mea de vizita, ma invita sa intru in alt salon, cu ferestre mari deschise pe gradina Tiuilleriilor. Acest salon are o insemnatate glorioasa, fiind sanctuarul stindardelor garzii imparatesti.
De-abia ma asezasem pe o canapea imbracata cu covor de Gobelini si auzii sunand intr-o camera laterala un timbru argintiu; sambelanul deschise indata o usa mare de lemn de mahon si in curand veni sa ma cheme in numele imparatului.
Inima-mi incepu a bate de o mare uimire... Trecui prin doua saloane mici si ma gasii in prezenta lui Napoleon. Maiestatea Sa facu doi pasi spre mine, in vreme ce ma inchinam, si zise cu bunatate:
— Domnule A... am aflat cu multumire sosirea d-tale in Paris. Cred ca-mi aduci vesti bune din Principate. Glasul plin de blandete, zambetul incurajator, cautatura binevoitoare, care impreunara cuvintele imparatului, alinara pe loc neastamparul inimii mele. Ca prin un efect magic ideile mele luara un zbor mai liber si mai inalt in atmosfera imperiala in care ma gaseam, si cauza patriei mele, incredintata mie, se prezenta atunci inaintea ochilor mei in toata marimea sa.
imparatul lua din mainile mele scrisoarea autografa a printului Cuza, se puse pe un jilt de marochin aproape de birou si imi facu semn sa sed pe un scaun alaturi.
in vreme ce Maiestatea Sa citea scrisoarea domneasca, eu examinam cu o curiozitate nesatioasa trasaturile acestei figuri marete care raspandeste o lumina atat de glorioasa in istoria secolului nostru. Napoleon e de stat mijlociu; parul sau incepe a carunti; tipul obrazului nu seamana cu acel al mosului sau Napoleon I, insa are un caracter de energie insotita cu o blandete fermecatoare. Fruntea e nobila; ochii albastri au o expresie adanca si visatoare; graiul e simpatic, convingator si indulcit prin efectul unei zambiri amicale care atrage inimile.
Toate persoanele ce traiesc in contact cu imparatul sunt subjugate de neincetata bunatate a sufletului sau si il adoreaza mai mult decat pe un om incoronat, il adoreaza ca pe un binefacator, ca pe un parinte. Generozitatea sa nu are margini; ea se manifesta la toate cazurile atat in favorul amicilor dinastiei napoleoniene, cat si in ajutorul strainilor.
Cabinetul imparatului e simplu mobilat; peretii sunt acoperiti cu harti geografice si cu portrete de familie. intre feresti, pe o consola de marmura, este bustul lui Napoleon l, iar pe camina bustul reginei Hortensia, mama imparatului actual. Sfarsind citirea scrisorii domnesti, imparatul se intoarse spre mine cu un aer de satisfacere si zise:
— Simt o mare simpatie pentru natia romana si pentru domnul Cuza, si vad cu multumire ca nu m-am inselat cand am judecat cauza Principatelor demna de sprijinul Frantei. Actul patriotic ce ati desavarsit de curand prin inaltarea unui singur om pe ambele tronuri, al Moldovei si al Valachiei, tactul politic ce ati probat savarsindu-l imi dau incredere ca meritati viitorul la care aspirati. Nu-mi ramane decat a va felicita si a va asigura ca ajutorul Frantei, ca simpatiile mele nu vor lipsi pe calea inteleapta ce ati apucat. La aceste cuvinte atat de magulitoare ma simtii patruns de o adanca uimire si raspunsei:
— Sire! Cuvintele binevoitoare ale Maiestatii Voastre sunt de natura a insufla mandrie sufletelor romane. Nu zic a mari recunostinta lor, caci romanii au un cult entuziast pentru numele Maiestatii Voastre. in tara mea, de la mic pana la mare, toti binecuvanteaza pe imparatul Frantei ca pe geniul mantuitor al Romaniei; si chiar in ora cand s-a savarsit actul alegerii Domnului, o presimtire puternica indemna pe reprezentantii Natiei a indeplini cu toata increderea acel act, ca unul ce le parea si conform dorintei Maiestatii Voastre, si avantajos intereselor romanesti. imparatul zambi cu multa bunatate la acest raspuns, aprinse o tigareta si replica:
— Cunosc simtirile romanilor pentru natia franceza, caci afara de chestia politica ce a contribuit a dezvolta acele simtiri, exista si o legatura de familie intre ambele natii. Sunteti de vita latina, si multi din d-voastra, chiar printul Cuza, mi se pare, v-ati facut studiile in Paris?
— Adevarat, Sire; conformitatea de caracter, de gusturi si de idei cu francezii ne indeamna a veni de preferinta in sanul Frantei pentru ca sa primim lumina civilizatiei. Printul Cuza a fost unul din cei intai tineri romani care au studiat in universitatile Parisului.
— Ce varsta are printul?
— Patruzeci de ani, Sire.
— Pan’ a nu fi ales Domn, era colonel?
— Dar, Sire!... si acum ca a ajuns la cea mai inalta pozitie in patria sa, ambitia sufletului sau este de a fi in Orient cel intai locotenent al Maiestatii Voastre.
— Care este starea actuala a Principatelor in privirea administrat iei, a finantelor si a puterii armate?
— Sire! Principatele se afla intr-o deplina dezorganizare administrativa in urma deosebitelor guverne provizorii ce s-au succedat in timp de doi ani; finantele sunt reduse la zero, si armata regulata, compusa de 10.000 oameni, este rau organizata, caci ea se resimte de regimul vechi, si rau armata, caci nu are decat pusti si sabii vechi aduse din Rusia.
— Cum? N-aveti fonderii de tunuri, fabrici de capsule si de praf?
— N-avem nimica, Sire; ne gasim saraci de toate, si de arme bune, si de ofiteri cu experienta. Singura noastra sperare se reazema in generozitatea Maiestatii Voastre. Am dori sa aducem din Franta ofiteri instructori pentru toate ramurile artei militare si sa introducem in oastea romana administratia, disciplina si mai cu seama acel spirit militar care face din armata franceza o armata de eroi.
— Prea bine, raspunse imparatul; aprobez dorinta romanilor si le daruiesc 10.000 de pusti cu capsule. Totodata le promit a trimite ofiteri instructori de toata arma, precum si oameni speciali pentru infiintarea fonderiilor si fabricilor trebuitoare oastei. Marturisesc ca auzind aceasta fagaduinta neasteptata, nu gasii cuvinte ca sa exprim in deplin simtirea recunostintei mele. Uimit, ma inchinai in tacere.
— Aveti ceva artilerie? ma intreba iar Maiestatea Sa.
— Am avut. Sire, vreo cateva tunuri pan’ a nu se aprinde razboiul Orientului; insa cand s-au retras rusii din Principate, ei au ridicat mica noastra artilerie cu a lor. Pe urma austriecii, ocupand Principatele, au gasit prilej a vinde guvernelor de atunci cateva tunuri vechi, precum si o suma de sabii de pe timpul Mariei Tereza. Napoleon incepu a rade si adauga:
— V-as da si doua baterii de artilerie, daca ar fi inlesnire de a le transporta in Principate.
— Sire, raspunsei, guvernul Maiestatii Voastre nu va avea nici o suparare intru aceasta; eu insumi ma insarcinez cu transportul armelor.
— Prea bine; ocupa-te deocamdata cu expeditia acelor 10.000 de pusti si a munitiilor lor; eu voi da instructiunile necesare ministerului meu de razboi. Cat pentru artilerie, vom aviza mai pe urma.
imparatul lua condeiul si facu un semn pe o coala de hartie; apoi urma intrebarile sale:
—- Mi-ai spus ca finantele d-voastra sunt in proasta stare. N-ati gandit a face un imprumut in strainatate?
— Sire, pan’ a nu pleca din tara, ministrul elabora un proiect de imprumut de 6.000.000 fr. cu gand de a-l supune Camerelor; si printul Cuza m-a insarcinat a cerceta daca un asemenea imprumut s-ar putea efectua aice.
— 6.000.000 numai? Nu cred sa poata ajunge o asemenea suma la nevoile unei natii care voieste a renaste si a se organiza. Care sunt garantiile ce ati infatisa pentru asigurarea imprumutului?
— Avem, Sire, mai multe venituri mari ale statului, precum vamile, ocnele, exportul granelor etc., care sunt in stare a garanta un imprumut mult mai important.
— De este asa, hotarati-va mai bine a contracta un imprumut de 12.000.000 franci, si, in cat priveste inlesnirea efectuarii sale, voi vorbi eu insumi cu unul din cei mai mari bancheri din Paris, cu Pereire; insa nu uita a scrie indata printului Cuza ca sa-ti trimita o imputernicire legalizata pentru a putea incepe asemenea negociere, precum si titlurile garantiei imprumutului.
— Sire, raspunsei inchinandu-ma, voi urma intocmai povatuirilor Maiestatii Voastre.
Napoleon mai facu un semn pe coala de hartie, aprinse o a doua tigareta si zise:
— Mi-ai spus iara ca armata romana se suie numai la 10.000 de oameni. Pentru ce acest mic numar de soldati intr-o populatie de 4.000.000?
— Pentru ca pana acum am fost strans legati in fasele Regulamentului Organic; cu toate acestea insa, noi am gasit chipul de a mari puterea noastra armata prin infiintarea de deosebite corpuri neregulate, precum dorobanti, plaiesi, graniceri, al caror numar se suie la 15.000; incat socotind unii cu altii, avem 25. 000 de oameni purtatori de arme.
— Bun soldat e romanul? intreba imparatul.
— Precat imi este iertat a judeca asemenea chestie in nestiinta mea de arta militara, eu consider, Sire, soldatul roman ca pe unul din cei mai buni din Europa, caci este disciplinat prin insasi natura sa, deprins cu toate greutatile vietii, cu foamea, cu osteneala, cu caldura, cu gerul, si are o aplecare la soldatie. in vremea cand rusii au organizat cel intai batalion romanesc, ei se minunara astfel de lesnirea tinerilor recruti a deprinde manuirea armelor, cat ii numeau franzuski, adica francezi. Ceea ce le lipseste ostasilor romani este o organizare inteleapta, o instructie militara care sa destepte in sufletul lor acel simt de demnitate personala, acel amor fanatic al steagului, care insufla inimile militarilor francezi si ii indeamna a face minuni de vitejie.
imparatul ma asculta cu luare-aminte. Ma oprii din zborul entuziasmului ce ma apucase in privirea soldatilor romani si a armiei franceze, caci as fi putut vorbi o ora intreaga asupra acestui suget.
— Vad cu placere, observa Maiestatea Sa, ca ai o sincera admirare pentru armia mea.
— Sire, admirarea mea pentru dansa este asa de adanca, ca in ochii mei armata este partea cea mai nobila a natiei, adevarata cavalerime din secolul nostru, caci religia sa e intemeiata pe cele mai sublime simtiri: onor, barbatie, glorie si abnegare! Napoleon facu semn de aprobare si, sculandu-se de langa birou, ma invita a ma apropia de-o mare harta geografica intinsa pe peretele din fata ferestrelor.
— Vina, imi zise Maiestatea Sa, de-mi arata configurarea provinciilor ocupate de romani.
Atunci in vreme de un patrar de ora debitai un curs intreg de geografie romaneasca, aratand cu degetul mai intai Principatele Unite, apoi Banatul, Transilvania, Bucovina si Basarabia, ce le inconjoara, apoi satele romanesti raspandite pe malul drept al Dunarii, vorbind de omogenitatea poporului ce locuieste aceste parti ale Orientului, de rodirea pamantului, de desimea padurilor, de bogatia minelor, de taria Carpatilor ca punct strategic, de multimea raurilor etc., si sfarsii, zicand cu un entuziasm bine simtit:
— Vedeti, Sire, cat e de intinsa adevarata Romanie, si ce Regat important ar constitui cu ale sale 9.000.000 de romani, daca Providenta ar realiza visul si aspirarile lor. Pus de o mana puternica in cumpana politicii moderne, el ar hotari pentru totdeauna solutia atat de grea a chestiei Orientului.
imparatul tinti ochii sai patrunzatori asupra mea; apoi schimba nd sirul convorbirii ma intreba de am a pleca in curand la Londra?
— Cat mai in curand, Sire, raspunsei; caci afara de misia mea in Englitera, am insarcinare a merge si la Turin.
— Te indemn dar, zise Maiestatea Sa, a nu intarzia nicidecum calatoria d-tale la Londra, caci acolo este adevaratul camp al misiei d-tale. Aici ai gasit calea usoara, fiind politica mea favorabila chestiei Principatelor; insa la Londra vei gasi oarecare preventii in contra alegerii Domnului, ce e considerata ca o calcare a Convent iei si poate chiar ca un act de premeditare in contra integritatii imperiului otoman. Misia d-tale e delicata si grea, insa nu pierde curajul. Mergi, pan’ a nu pleca, de te sfatuieste cu contele Walewski, si cand vei ajunge la Londra, du-te de vezi pe ambasadorul meu, Duca de Malakof, care iti va da bune povatuiri.
— Sire, raspunsei patruns de atata bunatate, ma astept la mari greutati de infruntat in Englitera, si chiar poate la o trista neizbanda in negocierile mele, dar bunatatea ce mi-a aratat Maiestatea Voastra imi da curajul a aborda orice lupte, orice improtiviri. Napoleon imi facu onorul neasteptat de a-mi da mana, concediindu-ma, si replica:
— Cum te-i intoarce din Englitera, sa vii la Tiuillerii. Ma inchinai cu recunostinta. imparatul adauga:
— Scrie printului Cuza ca are toata simpatia mea, si arata compatriotilor d-tale deplina mea satisfacere pentru actul politic ce au desavarsit cu patriotism, curaj si spirit.
— Sire, replicai cu glasul cam tremurator, deie-mi voie Maiestatea Voastra a depune la picioarele sale multumirile romanilor pentru aceste cuvinte atat de incurajatoare si totodata a-i expune nedumerirea critica in care ei se gasesc. Napoleon imi facu semn de a vorbi liber:
— Sire! Suntem un popor tanar, fara nici o ispita de viata politica, si dar precum am fost luminati de un instinct providential a face un act ce a atras laudele Maiestatii Voastre, am putea comite si greseli. Fie generoasa Maiestatea Voastra si binevoiasca a ne arata calea ce trebuie sa urmam. Noi in ora de fata ne gasim in exaltarea izbandei. Am facut un pas mare, care ne mandreste si ne impinge a pasi tot inainte. Trebuie oare sa cedam acestei porniri entuziaste proclamand Unirea definitiva a Principatelor? Cu un singur cuvant, cu un semn, Maiest. Voastra ne va conduce cat de departe sau ne va opri pe loc.
— Nu, raspunse imparatul; nu se cuvine acum deodata sa faceti un al doilea pas, caci insasi Franta, desi va este favorabila, nu v-ar putea apara in contra acuzarii de calcare a Conventiei. Aceasta Conventie este un act oficial european, subsemnat de sapte puteri; el trebuie respectat! in alegerea Domnului, romanii au avut spiritul de a profita de o lacuna ce exista in Conventie, nefiind prevazut cazul numirii aceluiasi Domn in Principate; insa prin proclamarea intempestiva a Unirii ati rasturna deodata tot lucrul Congresului de Paris, si atunce chiar eu insumi nu as mai putea sa va tin parte. Ceea ce se cuvine sa faceti acum este sa asteptati in liniste viitoarele Conferinte si sa va ocupati cu seriozitate de reorganizarea administrativa, financiara si militara a Principatelor. Catati a va recomanda Europei prin intelepciunea reformelor din launtru, precum v-ati recomandat prin patriotismul de care ati dat dovada, si va pregatiti nu a silui evenimentele, ci a profita de cursul lor.
— Sire, intrebai, Maiestatea Voastra imi permite de a scrie aceste printului Cuza?
— Negresit, raspunse imparatul, si-i veti adauga ca il sfatuiesc sa pastreze ordinul cel mai deplin in Principate! Pe urma concediindu-ma cu o zambire binevoitoare imi zise:
— A revedere dupa intoarcerea d-tale din Englitera. Ma inchinai respectuos si iesii din cabinetul imparatesc, incantat si transportat de gratiozitatea cu care Maiestatea Sa ma tratase timp de o ora. Salonul de alaturi era plin de persoane in cravate albe care asteptau audiente de la imparatul. Ne salutaram cu totii, si in sfarsit alergai la fratele meu pentru ca sa-l insarcinez cu operatia transportarii armelor. in nime altul nu ma puteam increde mai bine pentru o asemene misie delicata, care reclama o inteligenta vie si unita cu o mare discretie.
A doua zi vizitai, pe contele Walewski, dupa ordinul imparatului. Excelenta Sa ma povatui de a fi foarte restrans in vorba cu oamenii de stat ai Engliterei si de a sustine alegerea prin argumente doveditoare de respectul romanilor pentru Conventie si de a lor credinta catre suzeranitatea inaltei Porti; apoi ma asigura ca Duca de Malakoff va fi instiintat prin telegraf de sosirea mea la Londra. Asadar, plecai din Paris seara la opt ore, dupa ce mai intai am scris printului Cuza toate detailurile audientei mele la imparatul si dupa ce am stenografiat toate cuvintele imparatului Napoleon, pentru ca sa cunoasca mai tarziu romanii cat de generos si de afectuos a fost pentru noi Napoleon III.
III
La intoarcerea mea din Englitera, unde misia mea avu o reusita satisfacatoare, cerui audienta si ma prezentai indata la palatul Tiuilleriilor dupa ordinul ce primisem de la imparatul. Napoleon se gasea in cabinetul sau impreuna cu maresalul Vaillant, ministrul de razboi, si ma primi cu bunatatea sa obisnuita, ma onora cu darea sa de mana si ma invita sa iau un scaun; apoi, adresanduse catre batranul maresal, ii zise:
— Domnule ministru, vei sti ca am daruit zece mii de pusti cu munitiile lor armatei romane. Vei da ordinele necesare, pentru de a le tinea gata la dispozitia domnului A. care se insarcineaza cu transportul lor. Totodata vei alege un numar de ofiteri instructori de toata arma, cu destinare pentru ei de a merge in Principate indata ce va veni cererea oficiala de la guvernul printului Cuza. Maresalul intreba daca nu ar fi necesar de a se trimite si un ofiter superior cu cunostinte de inalta strategie? Apoi, adresanduse de-a dreptul la mine, imi zise:
— Aveti in tara oameni capabili de a purta comanda unei armate intregi si de a pune Principatele in stare de aparare la caz de nevoie?
— Avem, raspunsei, putini tineri care au facut studii militare, dar carora le lipseste practica, experienta.
— Nu e destul, replica maresalul. Pre cat inteleg, aveti elemente de buni sefi de batalioane cel mult, iar nu inca de ofiteri superiori, de generali.
— Pe cine socotiti, domnule ministru, sa insarcinam cu asemene misie? intreba imparatul.
Maresalul statu pe ganduri, iar imparatul imi facu intrebare daca cunosteam vreunul din ofiterii superiori care ar primi sa mearga in Principate?... Numii pe generalul Rose, unul din cei mai bravi si mai tineri militari, ajunsi la un grad asa de nalt prin meritele lor.
— Rose? replica Maiestatea Sa zambind, imi trebuieste mie; nu pot sa vi-l dau.
— Rose? adauga maresalul, bravo! Vad ca stiti a alege, insa Rose e necesar armatei franceze. Sire! Ma voi ocupa insumi a gasi un ofiter capabil pentru Principate si voi raporta indata Maiestatii Voastre.
Maresalul se scula, adunand intr-un mare portofoliu mai multe hartii de pe birou. imparatul zise:
— Prea bine! Domnul A... se va adresa de acum de-a dreptul catre d-voastra atat pentru arme cat si pentru ofiteri instructori.
— Sire! indraznii atunci a zice; deie-mi voie Maiestatea Voastra a cere o noua gratie in favoarea organizarii armatei noastre.
— Care? intreba Napoleon.
— invoirea Maiestatii Voastre de a se primi studenti romani in scoalele militare de la Saumur si de la Metz, precum si la scoala politehnica, si a statului major.
La aceasta propunere cam indrazneata maresalul se intoarse repede spre mine, voind negresit sa faca o observare: insa imparatul nu-i dete timp, caci imi acorda cererea cu generozitate, zicand ministrului ca sa ia nota de dansa. Batranul maresal se inchina si iesi din cabinet; atunci Napoleon se apropie de camina. isi aprinse o tigareta si ma intreba care a fost rezultatul misiei mele la Londra? Ma grabii a face in scurt istoricul audientei mele la lordul Malmersbury, ministrul Foring-Oficiului, si adaugai:
— Sire! Am buna sperare ca Englitera va fi de opinia Maiestatii Voastre in chestia Principatelor.
Napoleon ma asculta cu atentie si curiozitate, apoi binevoi a ma felicita de rezultatul fericit ce obtinusem si zise:
— incat Franta si Englitera vor fi in acord, orice chestie e sigura de a triumfa.
Dupa aceste cuvinte memorabile, M. Sa ma intreba daca in timp cat m-am gasit la Londra am observat vreun simptom de ingrijire in privirea complicarilor politice dintre Austria si Italia?
— Mai toate persoanele ce am cunoscut in Englitera, raspunsei, mi-au parut preocupate de iminenta unui razboi austro-italian. Mi s-a facut pretudindeni intrebare daca in caz de agresie din partea Austriei, Franta ar merge in ajutor Piemontului; insa m-am ferit, Sire, de a emite vreo opinie personala in aceasta chestie importanta.
— Ai vazut pe lord Palmerston?
— Nu, Sire, caci era absent din Londra; insa am facut vizita lorzilor Clarendon si John Russel.
— Care e opinia lor asupra cauzei d-voastra?
— I-am lasat in cele mai bune dispozitii pentru noi. Napoleon suna un timbru de argint. sambelanul de serviciu intra si primi ordin de a trimite sa cheme la Tiuillerii pe contele Walewski. Pe urma Maiestatea Sa, asezandu-se langa birou, ma intreba daca cunosteam armia austriaca?... etc.
. . .
in sfarsit, imparatul se informa despre ramasitele arheologice ale romanilor in tarile noastre precum: monumente, medalii, inscriptii, urme de lagare etc. si, aducand conversatia asupra limbii noastre, ma invita sa scriu o fraza romaneasca pe o coala de hartie, pentru ca sa poata judeca despre latinitatea ei.
— Iata, Sire, am zis, doua versuri dintr-un cantec popular pastrat in Romania de pe timpul unchiului Maiestatii Voastre, Napoleon I, si am scris:
Bunaparte nu-i departe,
Vine sa ne dea dreptate!
imparatul cunostea acest cantec, caci la 1855 raposatul Ioan Voinescu, unul din exilatii de la 1848, luandu-l de la mine, il comunicase impreuna cu traducerea lui bibliotecarului imparatesei Eugenia. Maiestatea Sa parea a se interesa mult la acel glas departat din fundul Carpatilor, care celebra legenda napoleoniana. Aceasta a doua audienta tinu o jumatate de ora, in care m-am convins si mai mult de simtirile, pot zice, parintesti ale imparatului pentru romani; apoi concediindu-ma, Maies. Sa imi zise cu multa bunatate:
— stiu ca ai sa pleci in curand la Turin. Observa, cat vei fi in Piemont, starea spiritelor, si cand te-i intoarce la Paris, vina iar la Tiuillerii ca sa-mi comunici observarile d-tale. Ma inchinai respectuos si, intors la hotel, imi facui pregatirile de plecare in Italia.
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea 1
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 2-a
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a-3-a
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 4-a
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 5-a
Aceasta pagina a fost accesata de 2764 ori.
