Extract din istoria misiilor mele politice - Partea 1

Extract din istoria misiilor mele politice - Partea 1

de Vasile Alecsandri



Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora


Sunt acum nouasprezece ani, un mare entuziasm inflacarase inimile romanilor!

Cuvantul magic de unire rasuna in toate gurile. Hora Unirii se canta, se dansa de poporul intreg si fiecare om isi uitase nevoile pentru ca sa se ingane voios cu sperarile unui viitor plin de ademeniri. Eu insumi, parasind campul inflorit al literaturii si aruncandu-ma in torentul ideilor politice, imi culcasem muza in fundul unui portofoliu ministerial si o acoperisem sarmana! cu un teanc de hartii oficiale, de memuare, de note consulare etc., etc.

Voturile unanime ale Camerelor din Iasi si din Bucuresti inaltand pe tronurile Moldovei si Valachiei pe colonelul Alexandru Cuza, noul Domn gasi de cuviinta a trimite Cabinetelor europene acea memorabila declaratie prin care zice ca: „desi pe tronurile Principatelor-Unite el era gata a depune ambele sale coroane pe fruntea unui Principe strain, daca marile Puteri ar voi sa realizeze dorintele natiei romane exprimate de Divanurile ad-hoc din anul 1858".

sapte exemplare din acest document istoric fura subscrise de Domnitor si expediate Puterilor semnatare tratatului de Paris. Maria Sa imi facu onorul a ma numara intre persoanele insarcinate de a le duce la destinatia lor si imi adresa oficial urmatoarea

scrisoare:

„Domnule ministru, Trebuinta cerand ca sa trimitem o persoana de incredere spre a transmite diverse depese importante inaltelor curti a Frantei, a Marii Britanii si a Sardiniei, am gasit de cuviinta a-ti incredinta o asemenea misie delicata. Facandu-ti dar cunoscut aceasta decizie a noastra, te rog sa te pregatesti a pleca indata, dupa ce vei primi instructiile noastre. Dumnezeu sa te tie in a sa sfanta paza.

Alexandru Ioan“.

instructiile ce-mi dete Domnitorul se cuprindeau in aceste singure cuvinte ce-mi zise la momentul pornirii mele: „Du-te si fa cum te-or povatui inima si constiinta!“

Apoi imi mai incredinta doua scrisori, una catre imparatul Napoleon si alta catre contele Walewski, ministrul afacerilor straine al Frantei, pe langa epistolele adresate contelui Cavour si lordului Malmersbury.

Astfel dar, infasurat in haina serioasa a diplomatiei, am plecat in misie politica la Paris, la Londra si la Turin pe la inceputul lui februarie 1859.

Moldova, Galitia si o mare parte din Germania erau albe de zapada, gerul foarte aspru, drumurile troienite, multe poduri daramate de sloiuri, calea foarte grea sub toate privirile, insa avantul patriotic ce-mi aprinsese sufletul facu sa nesocotesc viforii iernii, sa inving toate greutatile calatoriei si sa sosesc la Paris a saptea zi dupa plecarea mea din Iasi.

Aveam mult serioasa si mult delicata insarcinare de a apara pe langa Cabinetele Frantei, Engliterei si Sardiniei actele savarsite in Moldova si Valachia la inceputul anului 1859, precum alegerea de Domn a colonelului Alexandru Cuza in aceste doua provincii etc., acte care erau sa fie discutate in viitoarele conferinte din Paris. Misie importanta! raspundere mare si spaimantatoare!... Eu, un biet taran de la Dunare, aveam a ma gasi in contact cu capacitatile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai insemnati!... Nu dar fara griji ma intrebam de voi putea sa ma ridic si sa ma sustin la inaltimea misiei mele?... insa gaseam o imbarbatare in tainica si deplina convingere ce aveam de mult ca Dumnezeu tine cu romanii.

si in adevar, reusind atat in Londra, cat si in Paris mai presus de toate sperarile mele, gratie bunatatii si marinimiei imparatului Napoleon, veni randul sa-mi cerc norocul si la Turin.

Am plecat deci din Paris cu drumul de fier a Lionului si multumita ordinelor marchizului de Vilamarina, ministrul plenipotent iar al Sardiniei pe langa curtea Frantei, am gasit toate inlesnirile in calatoria mea pana la Turin. Vamesii din Savoia m-au lasat sa trec la frontiera fara a cerceta bagajul meu si, la St. Jean de Norienne, am gasit o caleasca de curier ce ma astepta ca sa ma duca peste muntele Cenis pana la Suza. Afara de aceste atentii delicate ale guvernului piemontez, am fost intampinat la Chambery de un magistrat care primise ordin sa ma intovaraseasca de-a lungul Savoiei.

Am sosit la Turin in faptul zilei si am tras la hotelul Trompeta, unde mi se pregatise un frumos apartament, si am fost acolo intampinat de cavalerul Vegezzi Ruscalla, ce avuse bunatate sa vie inaintea mea la acea ora matinala. Dl Ruscalla este unul din acei oameni privilegiati a caror tinerete sufleteasca se conserva pana la cele mai adanci batranete. Desi parul sau e carunt, figura sa e vie, inteligenta, miscatoare ca o figura de june conspirator italian, caci ea exprima pornirile entuziaste ale iubirii de patrie. Filolog erudit, el cunoaste mai multe limbi si literaturile lor. Patriot ardent, el viseaza neincetat la unirea si neatarnarea Italiei, si visurile sale se inalta pana la culmea ideii de reinviere a intregii familii latine.

Aceste tendinte de panlatinism l-au indemnat a studia dialectele tuturor popoarelor ce se rudesc cu neamul italian, incat astazi el e singurul literator din Italia care sa cunoasca limba, literatura si aspirarile romanilor, el, prin urmare, a si intreprins nobila misie de a le face cunoscute compatriotilor sai. Cerceteaza toate gazetele, toate publicatiile moderne din Italia si ori in care vei gasi un articol politic sau filologic asupra Principatelor noastre, fii incredint at ca e scris de Ruscalla. Noi, romanii, ii suntem mult datori si s-ar cuveni sa-l recunoastem de cetatean roman, fiind el nu numai unul din cei mai fierbinti patrioti ai Italiei, dar si unul din cei mai devotati patrioti ai Romaniei.

Dupa o lunga si interesanta conversatie asupra intamplarilor din Principate si din Piemont, amicul meu dl Ruscalla ma lasa sa ma odihnesc, fagaduindu-mi ca va instiinta pe contele Cavour de sosirea mea si ca va veni mai tarziu sa-mi anunte ora audientei ce mi se va acorda.

Pe la amiaza, dl Vegezzi ma instiinta ca voi fi primit chiar in aceeasi zi de dl ministru al afacerilor straine, si dar ma indreptai spre aripa Palatului regal in care se afla toate ministerele. Gasii pe Exelenta Sa intr-un mic cabinet, dinaintea unui birou incarcat de hartii, expediind ordine si telegrame in toate unghiurile Italiei. Cine nu cunoaste astazi numele acestui om mare, acestui ministru care prin talentele sale de administrator, prin tactul sau politic, prin energia sa inteleapta, prin cunostintele sale intinse, prin stiinta cumpanirii intereselor Italiei cu ale Europei, a reusit a ridica regatul Sardiniei la nivelul statelor celor mari si a indrepta aspirarile italienilor catre un tel unic: Neatarnarea si Unirea Italiei! Contele Cavour e de stat mijlociu si in puterea varstei. Figura lui rotunda, alba, putin colorata pe obraz, se lumineaza de scanteile ochilor sai albastri, desi acestia stau ascunsi din dosul unor ochelari de aur, si se invioseaza prin farmecul zambirii sale fine si placute. Contele ma primi cu o simplitate afectuoasa, ma puse langa dansul pe canapea, citi scrisoarea domneasca ce-i adusesem si apoi imi zise:

— V-as complimenta bucuros pentru actul patriotic ce ati desavarsit in tara d-voastra, daca n-as sti ca complimentele sunt de prisos unui popor ce se simte mandru si fericit de faptele sale. Romanii, acesti frati departati ai italienilor, au dat mare proba de patriotism, un exemplu admirabil de Unire, pe care noi, italienii, suntem gata de a-l urma. „Domnule conte, raspunsei, daca am izbutit a realiza dorinta noastra seculara, aceasta reusire o datoram in parte si Excelentei Voastre, care ati aparat cu atata caldura drepturile Principatelor la Congresul din Paris.“

— Am facut, aparandu-le, un act potrivit cu convingerea mea si conform intereselor familiei latine, si voi continua aceeasi politica din toate puterile mele. Unirea Principatelor si consultarea votului poporului este inceputul unei ere noi in sistemul politic al Europei. Ele vor pregati prin triumful lor unirea tuturor italienilor intr-un singur corp, caci astazi nimeni nu se poate impotrivi ca faptul minunat ce s-a realizat la poalele Carpatilor sa se realizeze si la poalele Alpilor.

„Cu un rege valoros ca Victor Emanoil si cu un ministru energic ca contele de Cavour, observai, ce nu poate indeplini o natie inteligenta ca natia italiana!“

Contele zambi si-mi adresa o multime de intrebari asupra tarii mele, la care raspunsei cu franchete fara a exalta calitatile si fara a ascunde defectele noastre, caci mi se parea ca vorbesc nu cu un strain, ci cu un compatriot. Apoi rugai pe dl ministru sa grabeasca trimiterea unui consul sard in Principate si sa binevoiasca a-mi inlesni transportul a zece mii de pusti daruite noua de imparatul Napoleon. Contele imi anunta ca a si numit in postul de reprezentant al Sardiniei pe cavalerul Strambio si imi promise ca va pune la cale nolisarea de vase de comert pentru transportul armelor la Galati.

„Acum, dnule conte, adaugai, dupa toate bunatatile ce ati avut pentru noi imi iau libertatea de a va adresa o intrebare foarte serioasa si de o mare importanta pentru Principate, la care va rog sa-mi raspundeti categoric: bine sau rau am face daca am proclama noi insine Unirea definitiva a Moldovei si a Valachiei, dupa ce am ales un singur Domn pentru ele?“

Contele imi raspunse nu, caci, prin o noua complicatie politica, am compromite actul alegerii de la al carui succes atarna viitoarea noastra Unire.

Dupa aceste cuvinte ce se potriveau cu acele ale lui Napoleon, contele trimise ca sa invite in cabinetul sau pe generalul Lamarmora, ministrul de razboi, si ma prezenta Excelentei Sale, anuntandu-i totodata ca aveam misii de la printul Cuza de a ma infatisa regelui. Generalul, nalt de stat, inzestrat cu o figura martiala, se ocupa cu o neincetata activitate de reorganizarea oastei in prevederea luptelor viitoare pentru independenta Italiei, si era cel mai energic auxiliar al contelui de Cavour, avand increderea deplina a regelui si bucurandu-se de o mare popularitate ce o dobandise in Crimeea. El a fost comandantul micii armate piemonteze care a cooperat la luarea Sevastopolului, impreuna cu armatele aliate franceza si engleza.

Generalul Lamarmora ma stranse militareste de mana si ma indemna a merge a doua zi la palat, asigurandu-ma ca voi fi primit indata de Maiestatea Sa.

— Maine, zise el, avem consiliu la regele. Gasiti-va in salonul adiutantului de serviciu cand vom iesi de la Maiestatea Sa, si va voi introduce eu insumi.

„Va multumesc, dnule general, de aceasta amabilitate, raspunsei, si totodata va exprim adanca satisfactie ce simt de a va revedea in ajunul marilor evenimente ce se pregatesc.“

— A ma revedea? intreba generalul cu mirare... Unde ne-am mai vazut?

— in cartierul general al maresalului Pelissier.

— Ati fost in Crimeea?

— Dar, si am vizitat lagarul artistic al armatei piemonteze.

— La ce epoca?

— Cateva zile in urma luarii Sevastopolului.

— Suntem dar cunoscuti vechi... A revedere in curand pe un alt camp de razboi mult mai important pentru noi, insa pana atunci, a revedere la palat.

Multumind ambilor ministri de buna lor primire, ma intorsei la hotel, unde gasii pe cavalerul Strambio, caruia contele de Cavour pusese insarcinarea de a-mi inlesni vizitarea curiozitatilor de Turin, si deschiderea lojilor ministeriale in teatre, etc. Am facut impreuna o lunga primblare prin oras, admirand fizionomiile vesele, vioaie si entuziaste ale generatiei tinere.

Capitala Piemontului este unul din orasele cele mai considerabile de peste Alpi. Asezata la poalele acestor munti, pe malul stang al raului Po, ea cuprinde o populatie activa de 180.000 de suflete. Strazile sale sunt drepte, casele nalte, magaziile elegante, insa afara de strada numita Po, care este formata de arcade, toate celelalte strazi nu au nici un sigiliu particular. Turinul e lipsit de monumente importante in privirea artei, precum le poseda Genova, Florenta, Venetia, Roma etc., insa el rasufla un aer de libertate ce-i da o superioritate mareata asupra surorilor lui. Pe piete nu se inalta catedrale monumentale precum Domo la Milan, Santa Maria de Fiore la Florenta, San Marco la Venetia, San Petro la Roma etc., dar se ridica statui de eroi-martiri ai libertatii nationale. Astfel pe piata Castello albeste la soare o statuie de marmura ce reprezinta, in suvenirul nenorocirilor de la 1848, un ostas piemontez in lupta pentru apararea Italiei si pe piata San Carlo, cea mai frumoasa si mai regulata dintre toate, se-nalta statuia ecvestra de bronz a regelui Emanoil Filibert, lucrata de vestitul Marochetti, etc. Palatul regal e o zidire nalta, lipsita de orice ornamente arhitecturale si ridicata in fundul pietei Castello. Apartamentul regelui se gaseste la al doilea rand unde duce o scara de piatra, larga si mareata. Cea intai camera in care intri e o sala spatioasa si destul de goala, ale carei ferestre dau pe gradina palatului; ea-i ocupata de servitori in livrea si de cativa militari de serviciu. Usa din fund se deschide intr-o a doua camera mica si intunecoasa unde sta adiutantul insarcinat cu introducerea persoanelor ce au audiente. Aceasta e vecina cu salonul regelui, salon simplu mobilat, imbracat pe pereti cu stofa de matase visinie. Un singur obiect de arta orneaza salonul, dar el merita admirarea privitorilor. E un grup de marmura alba ce reprezinta pe tustrei copiii lui Victor Emanoil jucandu-se cu un caine de Terre-Neuve.

Nu asteptai mult in camera adiutantului, a doua zi cand ma dusei la palat, si vazui pe ministrii care tinusera consiliu cu regele. Generalul Lamarmora, zarindu-ma, veni sa-mi deie mana, apoi imi zise sa intru in cabinetul Maiestatii Sale. Trecui prin salon si gasii pe Victor Emanoil in picioare, purtand haine civile de culoare neagra, insa avand un aer militar si cavaleresc foarte impozant. Regele e nalt, are forme erculane, ochii semeti si patrunzatori si o figura careia mustatile sale stufoase si rasucite dau un caracter de nobila si energica barbatie.

Ma inchinai respectuos dinaintea Maiestatii Sale.

— Bine ai venit, domnul meu!... imi zise regele cu glas puternic. Ce face printul Cuza?

„Maria Sa, raspunsei, depune omagiile sale la picioarele tronului Maiestatii Voastre si asteapta cu incredere continuarea generoaselor sentimente ale M. Voastre pentru Principatele Romane.“

— Are dreptate printul, caci am stima si simpatie pentru natia romana. „Natia romana presimte aceasta simpatie, Sire, si priveste in persoana Maiest. Voastre pe seful familiei latine, din care face si ea parte.“

— Nu am putut inca face nimica pentru dansa, dar am sperare in Dumnezeu si in poporul italian ca in curand voi indeplini ceea ce parintele meu a cercat la 1848. Atunci am fost nenorociti, insa nenorocirile noastre au dat un caracter sacru cauzei Italiei.

„Aceasta sfanta cauza, Sire, va triumfa, credem noi, romanii, pentru ca are pentru succesul ei spada Maiestatii Voastre si simpatiile natiei franceze.“

— Ai vazut pe imparatul la Paris? intreba regele, dupa o scurta tacere.

„Am avut onorul a fi primit de doua ori de Maiestatea Sa“, raspunsei.

— Crezi ca Franta va veni in ajutorul Piemontului daca acesta ar incepe ostilitatile? „Opinia publica, Sire, este pentru participarea Frantei in favoarea Italiei.“

— Oricum sa fie, replica regele, punand o mana in sold, eu nu voi da inapoi vis-à-vis de Austria; si chiar de-oi fi parasit de ajutorul Frantei, voi tinea lupta singur, cu armata mea. Poporul sard e brav si deprins cu razboiul. Am astazi o suta de mii de ostasi, si, de va fi nevoie, alti o suta de mii vor alerga la un semn al meu, ca sa ia rand sub steagul patriei.

Rostind aceste cuvinte, figura lui Victor Emanoil se luminase de acea sublima flacara a entuziasmului ce inspira sufletelor viteze simtirea amorului de patrie. in acel moment geniul sau parea a patrunde misterele viitorului si a intrevedea realizarea glorioaselor aspirari ale Italiei.

„Sire! zisei in admirarea ce-mi inspira regele, Providenta ajuta inimilor mari. Cauza Italiei va triumfa, caci intreaga Italie va raspunde la apelul Maiestatii Voastre. Natia italiana stie acum unde merge, caci ea stie cine o conduce. in scurtul timp de cand ma aflu aice, am observat in fizionomia poporului un aer de convingere si de hotarare energica care imi probeaza ca ora luptei a sunat. Tot italianul astazi pare convins de triumful principiului mantuitor al independentei si pare gata a reincepe lupta de la 1848, ca sa razbune pe parintele Maiestatii Voastre.“

— Asa este si asa va fi! replica regele cu glasul rasunator. Dupa aceste cuvinte, Victor Emanoil se informa de starea spiritelor in Ungaria si in Principate, apoi ma concedie zicandu-mi:

— Arata complimentele mele afectuoase printului Cuza si spune-i din parte-mi ca toate scolile civile si militare din regatul meu sunt deschise pentru romani, care vor fi primiti ca niste frati! Ma inchinai profund si iesii entuziasmat de caracterul eroic al regelui. Cuvintele sale rasunara puternic in mintea mea, ca niste profetii de mari evenimente. Ce se va intampla oare in viitor? Dumnezeu singur o stie! Tot ce se poate prevedea este ca de se va incepe lupta cu Austria, Piemontul, condus de Victor Emanoil, va sti a face minuni de vitejie, spre a razbuna suvenirul amar al catastrofei de la Novara.





Extract din istoria misiilor mele politice - Partea 1
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 2-a
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a-3-a
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 4-a
Extract din istoria misiilor mele politice - Partea a 5-a




Aceasta pagina a fost accesata de 872 ori.
{literal} {/literal}