Istoria unui galben - Partea a-3-a

Istoria unui galben - Partea a-3-a

de Vasile Alecsandri

Puskin face o descriere foarte vie de un lagar tiganesc la inceputul poemului sau:

    Ei astazi iata au ramas
    La mal de apa pentru mas.
    Cu toluri rupte, afumate,
    Carutele le invelesc
    Pe deasupra pan' la roate;
    Apoi femeile gatesc
    Mancare proasta si se pun
    Buluci langa ceaun.
    in departare se prevede
    Cum caii pasc la iarba verde,
    Iar dupa satre, dezlegati,
    sed ursii bine invatati.
    Galcevi si vorbe, si strigare,
    Amestecate cu cantare,
    si sunetul de fierarii
    Asurda locul in campii.

Cum si-au asezat corturile in apropierea unui targ sau a unui sat, barbatii, dintre care cei mai multi sunt fierari si lingurari, purced sa vanda drambe, coveti, lacate, fuse s.c.l.; babele se duc de trag cu sortii fetelor romance pe la case; flacaii merg de joaca ursul prin ograzile boierilor; si numai nevestele raman la satre pentru ca sa gateasca de mancat, in vreme ce copiii lor alearga goi pe camp jucand tananaua. Iar cand se intorc cu totii seara la corturi, atunci sa auzi racnete de copii ce cer de mancare, latraturi de caini goniti de la ceaunul cu mamaliga, nechezuri de cai ce vin de la pascut, cantece de flacai si de fete mari ce se intorc din lunca de la culesul fragilor, sfezi, dezmierdari, vaiete, hohote, chiote, sunete de cobze, de scripci, de drambe; toate aceste la un loc, ridicandu-se in vazduh odata cu fumul ce iese de sub fiecare satra. si putin mai in urma, cum s-a culcat soarele, cum s-au stins focurile, pare ca nici n-au fost, nici nu mai sunt... O tacere adanca domneste peste tot; oameni si dobitoace, toti odihnesc; numai cainii se aud latrand la luna si numai vro baba-cloanta se zareste culegand buruieni pentru descantece.

Astfel de viata petrecea si Zamfira cu Nedelcu, cu asta deosebire, insa, ca pe dansii nu-i fura somnul indata ce rasareau stelele, pentru ca ei se iubeau cu tot focul tineretii si le placea lor mult a se primbla impreuna pe luna.

Paraua: Curios lucru! ce plecare au poetii, amorezii si privighetorile pentru luna!

Galbenul: Eu socot ca aceasta vine din tainica legatura ce este intre ei. Razele lunii sunt dulci ca glasul privi(ghe)torii, ceresti ca poezia sufletului si tainice ca amorul sfant.

Paraua: Foarte frumos; dar pentru buhne si lilieci ce poti zice?

Galbenul: Aceste iubesc luna pentru ca... nu le place soarele si traiesc la intuneric pentru ca sa faca cum au facut parintii si stramosii lor. Dar inca o data, sa ne intoarcem la Zamfira. Istoria ei este foarte interesanta si trebuie sa ti-o povestesc.

Paraua: Cauta insa, te rog, sa fii mai scump la vorbe, pentru ca vorba multa-i saracia omului.

Galbenul: N-ai frica; mi-oi face gura punga.

Zamfira s-a nascut sub satra, pe malul Oltului, unde isi intinsesera lingurarii corturile pentru ca sa petreaca vara. Tatal sau era jude si maica-sa tragea cu boghii sau c[...]n oglinda si in talgere cu apa prin curtile boieresti, pentru ca era vestita de maiastra si le spunea la toti norocul ca si cand ar fi citit pe carte. stii, scumpa mea, ca tigancele sunt foarte dibace in tot soiul de vrajitorii si de descantece de deochi, de sarpe, de dragoste s.c.l. Aceste taine au fost introduse in tarile aceste odata cu venirea tiganilor si, dupa parerea mea, ele nu sunt alta decat niste slabe si proaste ramasite ale acelei stiinte oculte, care era atat de dezvoltata la vechii egipteni.

Toata copilaria sa Zamfira o petrecuse in calatorii dintr-un tinut intr-altul, oprindu-se cu satrele vara in apropierea targurilor si iarna in fundul codrilor, sub bordeie de pamant. Acea vreme fu pentru dansa o vreme fericita, c[...]ndata cum rasarea soarele, ea alerga pe campi cu ceilalti copii, alungand fluturi din floare in floare, se ratacea prin lunci dupa cules mure, dupa cuiburi de pasari, sau culegea lemne verzi de facut fuse si linguri la strung.

Duminicile se ducea la horele din sat, se da in scranciob, privea cum juca ursul dupa sunetul daerelei, si seara, cand se intorcea la satra, se aduna gramada cu ceilalti copii pe langa foc, asculta povesti de la mosnegi si adormea voioasa in cantecele fluierelor.

Nu avea nici o grija!... putin ii pasa ca de-abia o acoperea o camesuica rupta, caci daca-i era cald, ea se scalda in Olt, si de-i era frig, ea juca tananaua, cantand din gura:

    O para, da-mi o para,
    Ca sa-ti joc o tanana.

Nici nu stia ce sunt papucii; ea calca cu picioarele goale pe iarba verde, si cand era ostenita, tatal sau o punea intr-o desaga aninata de spinarea unui cal. Fericit trai a fost acela pentru Zamfira, dar n-a tinut mult, din pacate.

intr-o zi (abia era atunci Zamfira de sapte ani), un dorobant veni la tatal ei si ii porunci sa-l urmeze cu tiganii la ocarmuire. ii duse pe toti la Craiova, unde cu adevarat ii astepta o mare nenorocire. Stapanul lor saracise si, fiindca era silit sa plateasca niste datorii ce avea, el se hotarase a-si vinde robii prin mezat.

Cand sosi ziua mezatului, piata ocarmuirii infatisa un tablou vrednic de cele mai crunte vremi ale barbariei. Ea era ticsita de tigani lungiti la pamant cu tigancele si cu copiii lor, plangand impreuna si cainandu-se ca niste adevarati osanditi la moarte. O multime de boieri si de negustori umblau printre dansii, calcandu-i in picioare si aratandu-i cu degetul ca pe niste vite. Unul zicea:

- Aista face zece galbeni. Altul raspundea: - Eu n-as da nici un caus de faina pe el. Altul iar striga: - Vere, vere, nu te incurca in negustorii de tigani, ca-s mai bune cele de boi. Din toate partile auzeai vaiete amestecate cu rasuri, lovituri de bici, tipete, ocari si blestemuri.

Telalul, in sfarsit, iesi din cancelarie in mijlocul ograzii si racni in gura mare:

- Cinci galbeni salasul!... Cine da mai mult?

- sase, raspunse un boier.

- sase si trei parale, zise razand un casap bogat.

- sase si opt parale, adauga altul.

- sapte galbeni, racni iar cel dintai.

in vremea asta, un boier cu slic si cu ciubote rosii se apropiase de Zamfira, o apucase de mana si o intorcea cand in dreapta, cand in stanga, masurand-o cu ochii din cap pan-in picioare. Dupa aceasta ii porunci sa umble putin, pentru ca sa vada de nu-i oloaga; ii cerceta dintii si se duse degraba spre telal zicandu-i:

- Dau zece galbeni pe fata judelui. Telalul striga indata:

- Zece galbeni fata judelui!... Cine da mai mult? Una, doua, trei, hareci! Sa-ti fie de bine, cucoane.

Boierul plati banii si se intoarse la Zamfira ca sa o ia. Tatal ei insa si maica-sa, care auzisera targuirea, se otarara ca si cand lear fi trecut un sarpe rece prin san si se aruncara la picioarele boierului, sarutandu-i poalele anteriului si rugandu-l cu desperare ca sa nu-i desparta de copila lor. - Nu te indura de noi, maria ta - ziceau sarmanii - ca n-avem alt copil si suntem batrani; nu ne lua pe Zamfira, pentru numele lui Dumnezeu Sfantul! ca ne rupi inima. Vai de noi si de noi!... Fie-ti mila, cucoane, ca d-ta esti boier mare si ti-a da Maica Precista toate bunatatile lumii. Sa-ti traiasca cucoana si copilasii, ca sa-i vezi mari ca niste imparati... Cumpara-ne si pe noi, ca sa fim la un loc cu Zamfira, si ti-om fi robi la ce ne-i porunci... Zamfiro, draga tatei si a mamei, saruta si tu poalele mariei sale, ca sa se indure de tatal tau si de ma-ta, ca maria sa-i boier mare si-i va da Sfantul Hristos orice-a dori. Vai de noi! pacatosii de noi!... Of! lasa-ne pe Zamfira! si plangeau nenorocitii de ar fi induplecat o inima de tatar, si se incolaceau de picioarele boierului, si se trageau cu mainile de par, si strangeau pe copila lor in brate, ca si cand ar fi vroit sa o faca una cu trupul lor. Boierul insa ii impinse cu piciorul ca pe niste caini, lovindu-i cu calcaiul peste cap, si striga manios:

- Duceti-va la dracu, cioare baltate, ca va pun acusi sa va masoare cu biciul. si zicand aceste el smuci pe Zamfira dintre dansii ca pe o buruiana din pamant.

tiganul se scula de jos plin de sange si se puse pieptis dinaintea boierului nemilostiv: - Da-mi copila - striga el cu glas desperat - da-mi copila, ca ma simt intr-un ceas rau; da-mi pe Zamfira, paganule, ca-s turbat, imi pierd mintile, da-mi... Nu apuca insa sa sfarseasca si boierul il izbi cu palma peste ochi. Atunci nenorocitul jude nebuni de tot... intr-o clipala el se arunca asupra boierului de-l amesteca cu tarana si, luand in brate pe Zamfira, o saruta de trei ori si o ridica in sus cu gand ca sa-i sfarame capul de o piatra: - Mai bine te-or lua moarta decat vie!... racnea sarmanul parinte in durerea sa.

Cativa dorobanti ce se gaseau aproape ii smucira copila din maini, iar pe dansul il legara cu picioarele la falanga si incepura a-l zdrobi cu bicele. in vremea asta stapanul Zamfirei se scula din colb schiopatand si, apucand-o de par, o trase cu de-a sila de pe piata ocarmuirii, care rasuna de vaietele tatalui sau si de bocetele maicai sale. Asa biata fetita fu despartita pentru totdeauna de dragostea si dezmierdarile parintilor sai!...

Oi trece cu tacerea asupra vremilor celor dintai ale petrecerii sale in casa noului stapan. Toata acea epoca e plina de dureri sufletesti, de lacrimi, de zadarnice jeliri si mai ales de necazuri mici, de pedepse fara vina mai crude si mai infricosate decat o mare nenorocire. Opt ani de zile tinu acea chinuire necurmata!... opt ani biata copila fu supusa la lucrurile cele mai ostenitoare. Zi si noapte ea trebuia sa fie pe picioare gata a urma tot soiul de porunci. Iarna, vara, pe ploaie, pe ninsoare, era osandita la spalat in casa, la ceruit scandurile, la varuit peretii s.c.l. si pentru cea mai mica greseala, pentru un pahar stricat, pentru o impunsatura gresita la gherghef, ocari, blestemuri, batai, toate napadeau asupra ei din partea jupanesei Saftei.

Aceasta rea femeie era tipul acelor slujnice obraznice, carora slabiciunea si bunatatea stapanilor le incredinteaza oarecare putere pentru privegherea casei; ea parea sa fi fost destul de frumoasa in vremea ei si se intelege prea lesne cum a ajuns treptat din fata-n casa a fi jupaneasa in casa si in sfarsit stapana casei si a boierului, caci acesta era holtei. Jupaneasa Safta avea acum vreo patruzeci de ani, era nalta, uscata, galbena de venin si slutita mai mult de rautatea ce fierbea intr-insa, caci nimic nu preface atat obrazul unei femei ca rautatea inimii. Ea simtea foarte bine ca si-au trait traiul si si-a mancat malaiul, dupa cum zice vorba, si de ciuda isi razbuna asupra Zamfirei, pentru ca Zamfira acum era de cincisprezece ani, era tanara, era frumoasa, vestita de frumoasa, incat toti din targ se minunau de ea. Iar mai cu seama boierul, de o bucata de vreme, o gasea foarte pe plac si, fara nici o rusine, ii zicea vorbe si ii facea propuneri marsave, pe care Zamfira nu le putea intelege. De cate ori se intalnea cu dansa, el o saruta, o dezmierda si daca ea vroia sa fuga, o ameninta cu bataia. De acolo prepusuri din partea jupanesei Saftei, gelozii si in urmare iar pedepse pentru biata fata. Aceste scene triste se reinnoiau pe toata ziua; dar, in sfarsit, Dumnezeu se milostivi de dansa.

intr-o seara, dupa ce adormira toti in casa, Zamfira se cobori in gradina. Era o luna plina si voioasa, ce-i aduse aminte de copilaria sa. Ea se puse pe ganduri si incepu a plange, cand deodata auzi dupa zaplaz un glas strain ce o chema pe nume si zari dincolo de gradina un tigan tanar ca de vro douazeci de ani.

- Zamfiro, Zamfiro - zicea tiganul - nu ma cunosti? Uitate la mine: eu sunt Nedelcu. Ada-ti aminte cand ne jucam impreuna pe malul Oltului, langa satre, si cand alergam prin codru dupa cuiburi de pasari.

- Nedelcu! Tu esti, Nedelcu?... Nu putu rosti mai mult biata fata, caci o apuca un plans de jale si de bucurie ce o inadusea.

- Eu insumi, Zamfiro draga, m-am pornit inadins de la satre ca sa te gasesc si de-abia dupa trei luni am putut afla ca esti aici.

- Sai degraba zaplazul, Nedelcule, si vina langa mine.

intr-un minut amandoi fura in bratele unul altuia.

- Ce face tatal meu si maica-mea? intreba ea.

- Traiesc, sarmanii, si te jelesc!

- Unde se afla acum?

Nedelcu cumprejur si, coborand glasul, raspunse:

- Ei sunt fugiti la Moldova si te asteapta la hotar dincolo; daca vrei sa-i mai vezi pana ce mai sunt cu zile, hai cu mine, Zamfiro.

La aceste cuvinte neasteptate Zamfira era sa nebuneasca de multa bucurie; ea se lipi de pieptul lui Nedelcu si zise: - Dumnezeu sa-ti dea inzecit tot binele ce mi-l faci tu acum, Nedelcu!...

Haideti, sa scap odata de aceasta casa, unde mi-am ros inima in dureri si in deznadajduire. Haide, Nedelcu; eu de astazi ma dau tie; tu sa-mi fii frate, ruda, ce-i vrea; imi pun viata in mainile tale.

Iar tu, casa afurisita, ce mi-ai slujit de temnita... sa pice trasnetele pe tine si sa nu se cunoasca nici locul unde esti zidita!

Zicand aceste, Zamfira sari cu Nedelcu peste zaplaz si se departara amandoi de casa boiereasca.

Paraua: stiu ca acum ai sa-mi povestesti greutatile ce au intampinat amandoi pana ce au trecut hotarul si bucuria ce a simtit Zamfira cand si-a vazut parintii, insa fiindca toate aceste mi le pot inchipui eu insami, te poftesc sa treci cu tacerea asupra lor si sa-mi spui in scurt cum te-ai despartit de Zamfira.

Galbenul: Aceasta observare este foarte putin magulitoare pentru ambitia mea de narator; cu toate aceste iata ca-mi infranez limba... Zamfira si Nedelcu traiau acum de vro sese luni de zile in toata fericirea unei dragoste linistite; toate le mergeau pe plac si dulce le era viata.

intr-o noapte, cerul se acoperise de nori intunecati printre care serpuiau mii de fulgere, si batea un vant puternic care clatina tolurile satrelor ca pe niste panze de corabie. Trei calareti se oprira langa cortul lui Nedelcu, pentru ca acum incepuse a ploua, si intrara inlauntru. Zamfira se ingalbeni ca o moarta cand ii zari, caci unul din trei era tocmai stapanul ei.

- Ha, ha! racni boierul; aici mi-ai fost, jupaneasa Zamfira?...

De sase luni de cand ai fugit de la mine, te lafaiesti cu cioroii prin satre?... Las' ca te-oi invata eu sa parasesti casa stapanului.

- si cum ii invata-o? striga deodata Nedelcu, sarind drept pe picioare dinaintea lui.

- Cum?... Asa! raspunse boierul, izbindu-l cu palma peste gura. Sa stii, cioara, alta data sa nu te vari in sufletul boierilor.

Nedelcu se facu vanat de manie, iar stapanul Zamfirei, intorcandu-se catre ceilalti doi calareti, le dete porunca ca sa o lege cot la cot si sa o puie pe unul din caii lor. Slugile se aruncara asupra ei, dar nu avura vreme nici sa se apropie de dansa, caci Nedelcu, apucand iute un topor, il repezi orbis intr-insii, si boierul pica mort la pamant, cu capul crapat in doua. Tovarasii lui se facura pe loc nevazuti. Asa biata Zamfira a scapat de a doua oara din lantul robiei, dar ce folos! Nedelcu peste cateva zile fu prins, ferecat, judecat si spanzurat.

Paraua: Dar Zamfira?

Galbenul: in ceasul cand iubitul ei se zbatea in streang, dand o lectie de moral poporului adunat, sarmana lesina langa spanzuratoare si isi pierdu mintile pentru totdeauna.

Paraua (cu spaima): Cum! nebuna?

Galbenul: Nebuna! Din ceasul acela sarmana simti o ura grozava asupra oamenilor si parasi tot, satre, rude, parinti, pentru ca sa se ascunda in mijlocul codrilor. Toata ziua ea alerga cu ochii tintiti inaintea ei ca si cand ar fi alungat o umbra si, daca intalnea vreun om, tipa cu infiorare si fugea pana ce pica obosita la pamant.

Iar noaptea, cand toata natura era cufundata in tacere, Zamfira incepea a canta cu glas jalnic doinele ce invatase de la Nedelcu, si indata pe urma fata ei se lumina de o bucurie necunoscuta; ea se apuca la joc atunci, pana ce iarasi cadea ca o moarta jos.

Sarmana Zamfira! ea care era atat de frumoasa, sa o fi vazut peste cateva saptamani, te-ai fi speriat!... Ochii i se infundasera in cap, obrajii i se uscasera, parul ei curgea pe umeri despletit si incalcit.

Din tot trupul ei atat de bine facut nu-i ramasesera decat pielea si oasele. Sarmana Zamfira! in ce stare ticaloasa o adusese desperarea!

Paraua s i Galbenul (ofteaza impreuna).

Galbenul (dupa o scurta tacere): intr-o zi cativa oameni beti, intalnind-o pe camp, o luara de goana ca pe o fiara salbatica, cu gand de a glumi. Nenorocita fugea speriata, tipand cu groaza, cand deodata un tanar ce se gasea pe acolo la vanat se puse inaintea gonasilor si intinse pusca spre ei. Acestia se facura pe loc nevazuti prin tufe, iar Zamfira, apropiindu-se de aparatorul ei, se uita la el cu ochii plini de lacrimi si-i zise: - M-ai scapat de la moarte!... tine Galbenul ista ca ti-a fi cu noroc. Dupa aceasta ea ma dezlega pe mine din salba, ma dete in mana tanarului care sta inlemnit de mirare si se departa de dansul in fuga mare.

Paraua: si n-ai aflat ce s-a mai facut?

Galbenul: Peste cateva luni ea a murit la manastirea Varaticului, dupa multe dureri grele!

Paraua: Nenorocirile Zamfirei si ale lui Nedelcu m-au patruns peste masura. Dar cu toate aceste, te rog, iubite, sa mai scurtezi povestirea intamplarilor tale, pentru ca de-abia ne mai ramane un ceas pan-in ziua, si, dupa cum stii, cantecul cocosului este pentru noi, fiinte neglasuitoare, un semn de spaima. Numai oamenilor le este data dreptatea de a rosti minciuni si parascovenii in ziua mare; iar noi nu putem avea glas decat de la miezul noptii si pan-in zori.

Galbenul: Nu te ingriji, scumpa mea; voi cauta sa sfarsesc cat mai degraba, pentru ca de cand vorbesc mi s-a cam dogit glasul, si mai ales ca sunt curios sa cunosc si intamplarile tale.

Afara de tanarul la care ma gasesc acum nu am mai avut alti stapani decat pe necunoscutul caruia ma dase Zamfira si pe un poet. Cel dintai avea o figura blanda si frumoasa, un port elegant, un glas patrunzator, care ma facura intr-o clipala prietenul sau.

Toata persoana lui avea un ce magnetic care ma tragea la el, si marturisesc ca din ceasul cum am intrat in mainile lui, m-am simtit gata de a-mi jertfi si viata pentru dansul!... insemnat-ai, draga mea, ce inraurire are fizionomia unor persoane asupra inimilor si putut-ai vreodata sa-ti talmacesti misterul simpatiei? De unde vine ca deodata te simti robit la privirea unei figuri, far' a-ti putea da seama de ceea ce simtesti? De unde vine...

Paraua: Acusi canta cocosul.

Galbenul (zambind): Am inteles!... Dar daca ma intind cu vorba asa de mult asupra simpatiei, aceasta o fac pentru ca sa poti intelege cum de am fost in stare sa-mi pun eu zilele in pericol pentru ca sa scap pe stapanul meu de la moarte. Nu rade si nu socoti ca ma laud, caci nu am slabaciunile oamenilor. Eu, precum ma vezi, fiinta mica si neinsemnata, m-am impotrivit dusmanului ce-l ameninta, m-am luptat cu el, l-am biruit si am scos din ghearele mortii pe singurul om din lume ce mi-a insuflat dragoste.

Sa fi fost oricare altul in locul lui il lasam sa piara, caci, desi oamenii ne slavesc pe noi, monedele, stii ca din impotriva noi nu-i avem la ochi buni.

Paraua (cu nerabdare): Nu-ti lasa iar sugetul, frate.

Galbenul: Tanarul meu iubea o dama cu multe gratii, cu mult spirit si cu mult urat barbat.

Paraua: Iar o istorie de amor si de barbat urat?

Galbenul: Toate istoriile din lume sunt drese cu amor, acesta este cel mai vechi si cel mai cu gust mezelic al unei intamplari; cat pentru barbatul urat, se talmaceste lesne prin natangia oamenilor care repeteaza, de cand mitologia, istoria Afroditei cu Vulcan. Eu, daca as fi domn intr-o tara, as face o pravila dupa care numai oamenii cei frumosi ar avea drept sa se casatoreasca cu femei frumoase, iar cei urati ar fi siliti sa ia pe cele urate, si prin chipul acesta sunt sigur ca as curma raul nestatorniciei si al necredintei. Ah! Doamne! De ce nu-s domn!

Paraua: Pentru ca esti numai un biet ban.

Galbenul: Mihai Viteazul inca a fost ban, dar s-a facut erou stapanitor, incat a tremurat tarigradul la numele lui. Eu sunt ban de Olanda si, desi nu-mi este dat a fi niciodata domn, gandesc ca pot sa fac domni!

Paraua: Pare ca canta cocosul.

Galbenul: Cu vorba de cocos ma faci un pui de gaina.

Iata dar ca ma intorc la tanarul meu.

La unul din balurile stralucite ce s-au dat in iarna trecuta, el sta deoparte si vorbea cu o dama de cele pe care politetea veacului nostru le numeste mobili, cand deodata un cavaler strans in frac, ce tinea doua dame de mana, se opri dinaintea lui si ii facu intrebare daca prefereaza un inger sau un drac? Aceasta era o figura de la mazurca. Tanarul meu se scula pe picioare si raspunse zambind ca: „fiind sigur sa mearga in iad dupa moartea lui, vroieste sa castige mai dinainte favorul dracilor si ca, in urmare, ii prefereaza mai mult decat pe ingeri". Atunci cavalerul ii prezenta mana unei din ambele dame si se departa jucand cu ceealalta.

Acea mana era atat de mica si alba!... bratul ei era atat de alb si rotund, incat ochii tanarului meu, lunecand de pe mana pe brat, de pe brat pe umeri, si de pe umeri pe figura, au facut in cateva secunde cel mai frumos voiaj din lume, dar totodata si inima lui, urmand drumul ochilor, se gasi departe de starea linistita in care se afla c-un minut mai inainte. El sta cufundat intr-o mirare sau, mai bine zicand, intr-o admirare adanca, ce il inlemnise pe loc, si cand dulcele glas al damei il scoase din acel vis dumnezeiesc, el se trezi inamorat ca saptezeci de amorezi.

- La ce gandesti, domnul meu, cu atata tintire?... il intreba dama.

- Gandesc, doamna mea, - raspunse el - ca daca iadul e locuit de draci ca d-ta, el trebuie sa fie raiul acel fagaduit sufletelor placute lui Dumnezeu.

Dama incepu a rade, aratand niste dinti de margaritar, si zise:

- Se vede, domnule, ca ai mare plecare pentru iad, de vreme ce cauti sa te faci pacatos spunand neadevaruri.

- Ce poate fi mai placut decat un pacat care sa-mi meriteze drept osanda compania d-tale?

Aceste putine cuvinte fura zise in vreme ce amandoi faceau figura mazurcii. Stapanul meu duse dama la locul ei si, pana a nu se departa, primi din parte-i fagaduinta de a juca un contradans impreuna.

Peste putin orchestra incepu acel mult dorit contradans. Tinerii mei alesera locul lor si facura cea intai figura far-a se vorbi nici un cuvant. Amandoi stau pe ganduri ca nealtadata, dar mai ales stapanul meu era tulburat de tot si nu putea gasi nici doua cuvinte ca sa inceapa convorbirea. Amorul e cel mai mare dusman al limbii si al mintii; pe una o leaga si pe alta o ameteste intratata, incat omul cel mai cu spirit poate atunci sa fie socotit de prost. Aceasta tacere s-ar fi prelungit inca mult, daca nu ar fi curmat-o prin o intrebare ce-i facu asupra unei persoane ce le facea vis-ŕ-vis la contradans.

- Cum o gasesti pe doamna G?... asa-i ca-i frumoasa de tot in asta seara?

- Cu adevarat - raspunse stapanul meu - frumoasa pe cat poate fi o statuie fara viata si fara suflet. Ea domneste asupra ochilor, iar nicidecum asupra inimilor.

- Cu atat mai mult dar ea meriteaza slavirea d-voastra, pentru ca puteti gusta in pace placerea de a o privi.

- Aveti toata dreptatea, dar natura noastra e atat de ciudata, ca omul cel mai pasnic iubeste a se razboi cu sinesi in preajma unei figuri frumoase. Acea lupta sufleteasca are un farmec ascuns ce se revarsa asupra lucrurilor care-l imprejura, le impodobeste, le inviaza si il face pe om a se crede intr-o alta lume.

- Ce fel e acea lume? intreba dama zambind.

- Aceea e o lume de naluciri placute, de sperari magulitoare, de podoabe dumnezeiesti, un rai de ingeri sau, mai bine zicand, un iad ca acela al carui locas seamana d-tale.

- La care numar crezi, domnule, ca se pot sui complimentele ce s-au zis in asta seara prin bal?

Contradansul era acum pe la sfarsit; cele de pe urma acorduri rasunau vesel in salonul acela plin de lumina, si focul veseliei lucea in ochii tuturor damelor si ai cavalerilor. Stapanul meu se pleca spre dama sa si-i zise cu glasul tremurator:

- Sunt lucruri, doamna mea, care nu ar trebui sa aiba sfarsit.

- De pilda? intreba ea.

- Contradansul acesta.

Dama se facu ca nu intelege si raspunse razand: „Ideea unui dans vesnic nu mi-a trecut inca prin minte, si as fi curioasa sa vad figura ce ar face niste persoane care ar fi osandite a dantui toata viata lor".

Tanarul se mahni mult la aceste cuvinte si s-ar fi departat de dansa cu desperarea in suflet, daca ea nu l-ar fi mangaiat prin o dulce cautatura. Din minutul acela insa el fu nebun ca un amorez si inamorat ca un nebun. E de prisos sa mai adaug ca in tot cursul balului el nu mai avu ochi decat pentru iubita lui.

Paraua: Dar ea?

Galbenul: Ea, ca o femeie bine crescuta, isi stapanea ochii cat putea, dar oricat facea, tot ii scapa destul de ades in partea lui.

Ajungand acasa, tanarul, imbatat de delirul dragostei, se puse pe scris ravase de amor atat de infocate, ca putea sa friga degetele, si alese dintre toate pe urmatorul, pe care il si trimise damei.

„Doamna mea,Viata sau moarte! Cu un cuvant puteti sa-mi dati una din doua. Nu as indrazni sa vi le scriu aceste, daca nu as sti ca aveti un spirit prea mare pentru ca sa va maniati si o inima prea nobila pentru ca sa radeti de nebunia in care m-a aruncat balul de ieri" .

Iata raspunsul ce primi peste doua ceasuri: „Domnul meu,Maine, cand s-a face ziua, te astept la rediu cu doi prieteni ai mei, un martor si un secundant; te cred prea bine crescut pentru ca sa lipsesti de a veni sa iei raspunsul ce meritezi.

BaRBATUL"

imi este peste putinta ca sa-ti descriu mirarea ce cuprinse pe stapanul meu la citirea acestor randuri, iar ceea ce il despera mai mult era de a gandi la pozitia critica in care adusese pe iubita lui.

A doua zi el se gasi la rediu, la ceasul hotarat, cu o cutie de pistoale si cu doi prieteni ai lui, dintre care unul, fiind poet, ii fagadui ca mangaiere o frumoasa elegie asupra mortii lui. Ambele parti protivnice se inchinara una la alta in tacere; locul duelului se hotari de secundanti, si stapanul meu, si dusmanul sau se pusera fata-n fata la departare de cincisprezece pasi.

Semnul se dete de catre un martor si deodata barbatul slobozi pistolul. Eu insa care pandeam din buzunarul jiletcii, unde ma aflam, toate miscarile dusmanului nostru, simtind ca plumbul lui venea spre noi, prin o repede miscare ma pusei drept in contra lui si ii amortii astfel lovitura. Plumbul pica jos rusinat, si stapanul meu scapa cu viata teafara. Iata, scumpa mea, cum l-am scos eu de la moarte. Ei bine! stii cum mi-a rasplatit pentru fapta mea?... dandu-ma unui sarac batran care, intalnindu-l in ulita, cand se intorcea de la rediu, ii ceru pomana cu o mana, in vreme ce cu cealalta ii dete un ravas de la iubita lui.

Paraua: Ce nerecunostinta! si cum ai scapat de la acel calic?

Galbenul: Poetul ce slujise de martor duelului, vazand o astfel de nelegiuire din partea prietenului sau, ma scoase din mainile saracului, dandu-i trei galbeni pentru mine, si ma pastra la dansul ca o moneda rara, care, dupa cum zicea el, avea meritul de a fi poetica.

Paraua: s-apoi pas de mai zi ca poetilor le lipseste o doaga.

Galbenul: Aceasta o zic numai acei carora le lipsesc doua doage.

Paraua: Spune-mi, te rog, ce fel de lighioaie era acel poet?...

Caci trebuie sa stii ca doresc de mult a ma lamuri asupra acestui soi de oameni ce se zic cantareti.

Galbenul: in adevar ei isi dau acest titlu cu mare siguranta, dar crede ca putini am cunoscut care sa fi stiut a canta doua note. Glasul lor sta in condei. Deosebitele scartaituri ce face acest instrument pe hartie produc cateodata niste armonii poetice, care incanta sufletul si inchipuirea. De pilda aici in tarile romanesti...

Paraua: Lasa pildele, scumpul meu, pentru ca sa nu se supere acei ce merita de a fi trecuti sub tacere.

Galbenul: Ai dreptate; nu este fiinta mai tafnoasa ca poetul fara talent.

Paraua: in care numar il pui pe acela la care te-ai aflat?

Galbenul: il socot intre poetii cu viitor. El avea numai un defect, o uitare curioasa, care-i pricinuia o multime de desplaceri si care a fost si pricina despartirii noastre. Un lucru iar m-a mirat mult la el: niciodata versurile ce scria nu erau in analogie cu starea sufletului sau; vreau sa zic ca, in contra altor poeti, el facea elegii duioase cand avea vro bucurie mare si, dimpotriva, cantece vesele cand era mahnit... Dar pentru ca sa intelegi mai bine aceasta nepotrivire, trebuie sa-ti descriu ziua in care el a compus una din cele mai triste poezii ale lui, intitulata Desperarea.

intr-o dimineata de primavara el se trezi voios, pe cat poate fi un om ce a petrecut o noapte placuta la bal si care, cand deschide ochii, vede un cer frumos dinaintea lui. Pasarile ii cantau pe la ferestre si razele soarelui se jucau vesel pe patul lui. Toate lucrurile parea ca se impodobisera inadins pentru ca s[...]ndemne a gusta bunatatile lumii, si cu adevarat el insusi simtea in inima acea multumire linistita pe care nici o grija nu o ameninta. Cu toate aceste poetul meu lua degraba condeiul si scrise intr-un album urmatoarele versuri:

    Ce soarta nemiloasa
    E soarta ce m-apasa!
    Ades in desperare eu stau si ma gandesc,
    Dupa-orice multumire,
    Necazuri si mahnire
    Ca o rasplata cruda asupra-mi navalesc.

Peste putin el se imbr[...]n haine noi; isi puse un frac care-i desena o talie cu adevarat eleganta; feciorul ii increti parul dupa moda, si el, dupa ce isi gati toaleta, se duse in fata psiselei, unde, zambindu-si cu dragostea unei tinere cochete, adauga aceasta a doua strofa la cea dintai:

    La orice pas in viata
    Simtirea-mi se ingheata
    si de dezgustul lumii amar ma simt cuprins;
    Placerea tineretii
    si farmecul frumsetii
    imi par nimic, caci focul din inima-mi s-a stins!

Feciorul intra in odaie aducand gazetele romanesti. Tanarul meu le lua iute si isi tinti ochii cu bucurie asupra unuia in care se gasea un articol plin de laude pentru talentul lui in poezie. Nu pot sa-ti descriu multumirea ce se zugravea pe fata sa, in vreme ce citea pentru a treia oara pasajele magulitoare din acea gazeta; si macar ca sufletul lui era plin de mandrie, iata ce versuri mincuinoase el compuse indata:

    Gloria-mi zambi odata
    si-n calea-i luminata
    O tainica sperare de suflet ma tragea.
    Voiam atunci in lume
    Sa dobandesc un nume...
    Eram copil!... si lumea atunci inca-mi zambea.

Paraua: Da' bine ca-i de necrezut!

Galbenul: Asteapta ca inca nu-i tot. Dupa ce prescrise acele versuri, el se sui intr-o trasura eleganta si se duse la o dama frumoasa ca raiul lui Mohamed, pe care o iubea cu tot focul unui suflet de tanar poet. Acea vizita fu pentru dansul epoca cea mai fericita din viata lui, caci se incredinta de amorul ingerului adorat.

Ei bine, soro, cand se intoarse acasa, el sfarsi bucata de poezie inceputa dimineata prin urmatoarele strofe:

    Ca soimul tanar inca
    Ce salta de pe stanca,
    si, vrand la cer sa zboare, jos pica faramat,
    Asa trista-mi junie
    s-a mea sperare vie
    Din visul lor de aur in pulbere-au picat.
    Acum s-au trecut toate!
    Acum nimic nu poate
    Rasunet sa mai nasca in pieptu-mi obosit.
    Acum glorie, iubire,
    Le vad ca nalucire,
    Ca umbre ce-n pustiuri de mult m-au parasit!

Paraua: Poetul tau n-avea nici cat de putina simtire.

Galbenul: Ba, dinpotriva, te pot incredinta ca avea prea multa.

Paraua: Apoi dar vroia numaidecat sa adevereze proverbul ce zice: „minciunos ca un poet".

Galbenul: Zi mai bine: uitit ca un poet; caci din pricina acelei uitari m-a departat pe mine de la sanul lui.

Paraua: Ce fel?

Galbenul: M-a dat, far-a baga de seama, in plata subscrierii la un jurnal ce iese acum in Iasi: Propasirea.

Paraua : Cui te-a dat?

Galbenul: Tanarului la care ne gasim acum impreuna si care este unul din redactorii foaiei.

Paraua: Allah! de-a fi auzit toate cele ce-am spus in asta noapte, el ii in stare sa ne puie in gazeta lui.

Galbenul: Macar de ne-ar pune, ca sa ne faca nemuritori.

Paraua (coborand glasul): Ce opinie ai de stapanul nostru?

Galbenul: im pare un tanar...

Deodata cantecul unui cocos rasuna in odaie, si glasul monedelor mele se curma pe loc. Ciuda ce ma cuprinse asupra acelei pasari blestemate nu se poate talm[...]n cuvinte, dar marturisesc ca in minutul acela as fi avut multa placere a privi intr-o frigare pe acel cocos, fiindca glasul lui ma oprise de a cunoaste opinia Galbenului asupra mea; opinie dreapta si nepartinitoare, caci, dupa socotinta mea, banul este cea mai sigura piatra de cercare a firii omenesti.

N.B. A doua zi, cand m-am trezit, am avut curiozitate sa vad de aproape Galbenul si Paraua care imi prilejuisera o noapte atat de interesanta prin convorbirea lor, dar din nenorocire am scapat Paraua dintre degete si am vazut-o, cu mare mahnire, picand intre scandurile camerei mele. Rog dar pe iubitii mei cititori ca sa binevoiasc, a ingadui pana ce voi scoate-o din locul unde s-a ascuns, pentru ca sa le pot impartasi istoria ei.





Istoria unui galben
Istoria unui galben - Partea a-2-a
Istoria unui galben - Partea a-3-a


Aceasta pagina a fost accesata de 7100 ori.
{literal} {/literal}