Istoria unui galben - Partea a-2-a

Istoria unui galben - Partea a-2-a

de Vasile Alecsandri

Mai ales unul, un grec care fusese arn vremea domnului Ionita Sturza, ii pastra o dusmanie de cele ascutite, pentru ca simtea pe frunte, de o bucata de vreme, oarecare mancarimi ce-i infierbantau creierii si-l faceau sa viseze noaptea tot soiul de vite cornorate. El se asezase de vro doi ani in targul Hertei, si de vro opt luni se insurase cu o fata tanara, care era vestita de frumoasa pe toata linia hotarului.

Cum si ce fel se cunoscusera si se dasera in dragoste capitanul cu femeia arnautului, nu ti-oi putea spune... dar stiu ca in toate serile, pe la asfintitul soarelui, stapanul meu isi incaleca murgul si se ducea de se intalnea cu dansa la o cumatra a ei ce sedea in marginea targului. Arnautul se vede ca intelesese in sfarsit pricina vizitelor dese ce facea nevasta lui in casa cumetrei sale, caci se pregati de vanat, luandu-si haitasi, arme si c.l.t. Haitasii insa ii alesese printre cativa barbati, care ca si dansul aveau ceva pica asupra capitanului.

intr-o seara, cum rasari cea intai stea pe cer, stapanul meu, dupa ce isi imparti tovarasii pe la deosebite potice, incaleca murgul si se porni pe o carare ingusta ce ducea la marginea codrului. Era o luna cum o doresc amorezii, o luna plina de o tainica lumina, care invaluia tot codrul si razbatea printre frunzele copacilor. O tacere adanca, o liniste sfanta domnea in lume. Nu se auzea alta decat pasurile calului pe carare. Capitanul scoase de sub mintean o tambura mica cu strune de sarma si, impreunandu-si glasul cu ea, incepu a canta un vers jalnic, ce-mi patrundea inima, macar ca-i de metal.

Tot mergand si cantand, iata ca iesiram din codru si sosiram pe o culme nu departe de targul Hertei. Acolo stapanul meu se opri, c[...]mprejur si, punand doua degete in gura, dura o suieratura de cele haiducesti, care clocoti grozav in codru si care imi tiui multa vreme in urechi. indata pe urma, o ferestruica se lumina la o casa din targ; iar capitanul, sarind vesel de pe cal, se indrepta repede in partea ei. Dupa cateva minute el era in bratele frumoasei sale iubite si se dezmierdau si se dragosteau amandoi, precum odinioara ne dezmierdam noi, scumpa mea luna... iti mai aduci aminte?

Paraua (oftand): Ah!

Galbenul (asemene): si iar ah!... (Dupa o scurta si dure- roasa tacere.) Nimic nu-i statornic in lume: tineretile trec, norocul piere tocmai cand gandesti ca gusti mai bine placerile lui. Cat de fericite minute petrecea stapanul meu cu iubita lui si ce triste minute erau sa urmeze dupa ele!

    Asa-i legea crudei soarte,
    Azi placere,
    Maini durere,
    Azi viata si maini moarte!

Paraua (din fundul inimii): Of... of!

Galbenul (asemene): si iar of!... Ce sa-ti mai spun?

Voinicul meu capitan se vazu deodata inconjurat de vro zece oameni inarmati si comenduiti de insusi barbatul iubitei sale. intr-o clipala el fu aruncat la pamant si, in locul albelor brate ce-l strangeau cu un minut inainte langa un piept infocat, sarmanul! simti niste lanturi reci ce-i cuprinsesera tot trupul ca un sarpe. Pozitia lui era cu atat mai neplacuta ca avea multa asemanare cu pozitia zeului Mars, cand acest viteaz Don Juan ceresc fu prins cu Afrodita in mrejele lui Vulcan. Afrodita din targul Hertei a fost trimisa la o manastire, dupa staruintele arnautului, si nenorocitul meu stapan dus la una din cele 13 ispravnicii ale Moldovei. Acolo ispravnicul ii facu o de aproape cercetare si-l expedui la Iasi, unde, fiind judecat, i se incheie o hotarare destul de sarata, adica: i se incuviinta un cvartir de cativa ani la ocna pentru ca sa-si prefaca, sa-si imblanzeasca si sa-si indulceasca simtirile morale!... Cat pentru tovarasii sai de hotie, am aflat mai tarziu ca unii au trecut peste hotar, pentru ca sa faca voiajuri de placere, iar cativa au izbutit a se inalta intre oameni... prin ajutorul streangurilor spanzuratorii.

Paraua: N-ai facut, dragul meu, o observare? Ca toti talharii de drumuri si de codri sunt spanzurati in targuri... Oare pentru ce?

Galbenul (declamand): Oů peut-on ętre mieux qu'au sein de sa famille!

Paraua (razand): Ha, ha, ha... bata-te norocul, ca poznas mai esti!

Galbenul: Ispravnicul ce ma luase odata cu doprosul era, cum se zice, un om al trebii. Cunoscand toate chipurile legiuite de obiceiul pamantului intru a se folosi de prilejuri, el izbutise a-si preface slujba in chiverniseala si, slava Domnului! dupa cativa ani, isi facuse o stare ca oamenii. Avea, sarmanul, doua mosioare luate de la razesi, avea cateva suflete de tigani, si era cunoscut in tot tinutul de gospodar cumsecade. Mai era inca cunoscut si de crestin cu frica lui Dumnezeu, pentru ca stia Crezul greceste pe de rost, macar desi nu intelegea nicidecum asta limba; pentru ca se impartasea de doua ori pe an si pentru ca facea ades paraclisuri in casa. Cu toate aceste, bunul nostru crestin nu se sfia a porunci sa bata la talpi pe vreun roman ce nu-si putea plati birul, tocmai cand el rostea Tatal nostru, tocmai cand zicea cu mare evlavie:

„si ne iarta noua, Doamne, greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri..." Altmintere era bun la suflet, atat de bun, incat cucoana d-sale il trimitea fara voie in comisii cand avea gust sa ramaie singura acasa.

Boierul ispravnic, precum am spus, avea o cucoana; cucoana avea un verisor al doilea. Boierul ispravnic era batran si urat; cucoana era intre doua varste, adica: nici prea cruda, nici prea coapta, nici urata, nici frumoasa, dar mai mult hazlie. Verisorul era numai de vro nouasprezece ani, destul de nostim, dar cam prostut din fire si cam obraznic din crestere. Boierul ispravnic iubea numai doua lucruri in lume : 1-i banii si 2-lea nevasta.

Cucoana, asemene, slavea numai doua lucruri pe pamant: 1-i banii si 2-lea verisorul. Verisorul iarasi adora numai doua lucruri in viata lui: 1-i banii si 2-lea vanatul.

Aceste trei deosebite patimi, al carora fondos eram noi, banii, se speculau intre ele cu fel de fel de chipuri, unele mai curioase decat altele, si prilejeau niste scene de tot comice. Spre pilda: cand simtea cucoana ca iubitul sau barbat se folosise de vrun chilipir, isi pregatea un arsenal intreg de cautaturi infocate, de suspinuri fermecatoare si de note in b mol, care cu toate erau menite spre a-i intoarce capul si spre a-i stoarce banii. Asa, inarmata de acea grozava si primejdioasa artilerie, ispravniceasa intra in odaia boierului si incepea dintai a-l improsca cu mii de sageti din ochi, unele mai dulci decat zaharul, altele mai patrunzatoare decat fierul; si cand vedea ca nenorocitul incepea a se uimi, atunci da drumul oftarilor arzatoare si notelor in b mol, care, ca un batalion de cavalerie, se aruncau asupra lui, il ameteau, il tulburau si-l aduceau in starea unui automat. Pe urm[...]ncolacire de brate imprejurul gatului si o dulce sarutare intre sprancene desavarseau biruinta, si indata toti galbenii din buzunarul boierului se strecurau zuruind in palma cucoanei. Nu am trebuinta sa mai adaug ca el, cand se destepta din acea amoroasa magnetire, se trezea totodata si pornit intr-o comandirovca poruncita de insasi dragastoasa lui nevasta.

Paraua: si ce facea ea cu atate parale?

Galbenul: Ce parale!... Zi galbeni.

Paraua: Asa vine vorba.

Galbenul: Cucoana ispravniceasa lua lectii de limba franceza, pentru ca ast[...]n Moldova e cam rusine sa vorbeasca cineva romaneste, si alesese drept profesor pe verisorul ei, care fusese crescut intr-un pension din Iasi si care invatase acolo a moncheri pe fiescare. Acele lectii se dau si se primeau seara, dupa purcederea barbatului, intr-o odaie plina de divanuri si luminata numai de o singura lampa. Profesorul si cu Scolarita lui se puneau pe o sofa si lectia se facea in urmatorul chip:

Scolarita: Spune-mi, verisorule, cum se zice frantuzeste: te iubesc?

Profesorul: Je vous aime!

Scolarita (cu o dragalasa cautatura): Je vous aime!

Profesorul: Sau: je vous adore.

Scolarita (adaugand pomenitei cautaturi un glas dulce si tremurator): Je vous aime, verisorule, je vous adore.

Profesorul (rusinandu-se): Et moi aussi.

Scolarita (luandu-l de mana): Dar... as vrea sa te sarut, cum se zice?

Profesorul (coborand ochii): Je voudrais vous embrasser.

Scolarita (cu glasul infocat): Je voudrais vous embrasser, verisorule.

Profesorul (tulburandu-se): Et moi aussi.

Scolarita: Dar... cine te opreste, cum se zice?

Profesorul: Qui vous en empeche?

Scolarita: Hai sa spunem de la inceput.

Profesorul (tremurand): Je vous aime.

Scolarita (cu patima): Je vous adore.

Profesorul: Je voudrais vous embrasser.

Scolarita (iute): Qui vous en empeche, verisorule?

Da-mi voie, scumpa mea, sa nu urmez pan' la sfarsitul lectiei: ti-oi spune numai ca din je vous aime in je vous adore, toti galbenii luati din sanul ispravnicului treceau in mainile verisorului, drept plata sarguintei sale.

Prin asemene chipuri si eu, draga mea, am calatorit din punga in punga si am ajuns in sfarsit a fi proprietatea tanarului profesor de: je voudrais vous embrasser.

ti-am spus ca el iubea vanatul. Aceasta patima se dezvelise in inima lui cu atat mai strasnic ca era foarte rau chitas si, in urmare, mai toate pasarile ii treceau pe la nas. in zadar el le alunga cu haliciurile prin vazduh; nici una din ele nu vroia s[...]mplineasca multumirea de a pica. intr-o zi, nenorocitul meu vanator se trezi cu hotararea sa faca minuni si sa nu se intoarca acasa decat cu cel putin doua care mocanesti pline de jiganii ucise; dar, precum stii, hotararea si implinirea sunt doua lucruri care n-au obicei a se intalni cam ades. Cu toate aceste, stapanul meu se imbr[...]n tot costumul de vanator si se porni cu palaria de paie pe urechi, suierand o bucata din opera Zampa : Il faut céder ŕ mes lois... ca un om sigur de biruinta. si nici nu putea fi altmintere de vreme ce avea cu el treizeci de incarcaturi gata, o torba noua si o pusca de Lepage cu doua tevi. Bine incredintat deci in dibacia lui, el iesi la camp, aruncand imprejurul sau cautaturi pline de lacomie si de cruzime.

Trebuie sa stii, iubita mea, ca nu este tigru, nu este hiena, nu este, in sfarsit, lighioaie pe pamant mai cruda decat un vanator prost in cele dintai ale lui cercari. telul sau este numai ca sa ucida pentru ca sa se increada ca-i puscas; de aceea trage in toate partile, in toate jiganiile, fara deosebire: gaini, prepelite, curcani, vrabii, ba inca, de nu s-ar sfii, ar slobozi pusca si peste oameni. Se intelege de la sine ca cele mai multe ori el imprastie in vant oci intregi de praf si ca se osteneste zile mari degeaba. Iar daca i se intampla sa oboare vreo pasaruica oarba... sa-l vezi atunci cum alearga cu ochii bolditi la locul unde a zarit-o picand: gard, sant, spini, el razbate tot, fara sfiala; ar trece si prin foc fara a lua seama, caci atunci el nici nu vede, nici n-aude. isi pierde ceasornicul, palaria, pusca... dar nu-i pasa; el a lovit!... si de vreme ce-a lovit, e puscas bun.

Aceasta idee magulitoare atata focul ce-l inflacara si da aripi picioarelor sale, care alearga, salta, zboara far-a atinge pamantul.

si cand zareste in iarba pasarea ranita, sa-l vezi cu ce turbare se arunca asupra ei, si pe urma cu ce fudulie o ridica pana la ochi ca sa o priveasca mai de aproape. Atunci i se pare ca tine o lume in mana! Bucuria lui este nebuna; ar voi sa lege pasarea la piept, ca o decoratie, dar, aducandu-si aminte ca are o torba, o pune intr-insa, si apoi o scoate de zece ori pe minut pentru ca sa o mai vada. Desertaciunea lui gaseste pricina de fala in moartea unei fiinte nevinovate!

Cea intai pasare care a fost jertfa cruzimii stapanului meu era un botgros. Pare ca-l vad si acum pe creanga unui par salbatic, cu gusa umflata de cantare! Vanatorul meu se apropie de el pe furis, ca un motan, il chiti multa vreme, trase chedica pustii, si bietul botgros pica pe iarba, slobozind un tipat dureros!... il lovise tocmai in gusa. Acea scena m-a infiorat asa de tare si totodata a trezit in mine o ura atat de cumplita asupra tuturor oamenilor, incat m-am hotarat pe loc a ma departa de verisorul ispravnicesei si, dar, profitand de uimirea ce-l cuprinsese in vremea cand alerga sa puie mana pe victima lui, am sarit iute din buzunar si m-am ascuns in iarba. De atunci, iubita mea, am ramas incredintat ca in oameni sunt seminte de cruzime care, daca ar avea prilejuri favoritoare pentru dezvelirea lor, ar acoperi fata pamantului cu mii de Neroni.

Paraua: De nerozi?

Galbenul: Neroni. Cat pentru nerozi, dupa cum le zic in Valahia, slava Domnului! semintia lor s-a dezvelit si a inflorit destul de bine in lume.

Paraua: Mai ales de cand s-a latit mania de a avea spirit.

Galbenul: Acum eram liber!... liber!... intelegi tu, iubita mea, toata dulceata si toata puterea acestui cuvant? Neatarnat de nimeni, scapat de inchisorile pungilor!... volnic de-a face tot ce-mi placea!... in ceasul acela am gustat cea mai mare fericire in sufletul meu, caci nimic pe lume nu e mai scump si mai slavit decat libertatea; ea este darul cel mai nepretuit ce l-a dat Dumnezeu oamenilor. si sa stii de la mine ca atunci o natie se apropie de moarte cand incepe a fi surda la glasul libertatii!

Paraua: Acest adevar e vechi de cand lumea si il stiu de mult.

Galbenul: Cum se poate?... Eu credeam ca l-am descoperit singur.

Paraua (zambind): Spiritele inalte se potrivesc ades la ganduri.

Galbenul (se inchina): Eram liber, precum ti-am spus, intr-o campie inflorita, ce rasuna de cantecele pasarilor.

Ciocarliile voioase in vazduh se leganausi-nturnarea primaverii prin dulci ciripiri serbau.

Florile dezmierdate de un vantusor lin raspandeau in aer feluri de miroase, ce ma imbatau de multumire. Stam culcat intre doi toporasi si ma uitam la soare cu dragostea unui frate, caci, dupa zisa poetilor, soarele nu este alta decat un glob de aur. Razele sale lunecau pe fata mea, dandu-mi o sarutare fierbinte, ce ma facea sa stralucesc de bucurie. Vai mie! puteam oare gandi ca tocmai el va fi pricina nenorocirii mele si a de iznoavei robiri in care am ajuns!...

Acum sunt incredintat de adevarul proverbului romanesc ce zice ca: fratele-ti scoate ochii!... si pastrez o deosebita admirare pentru fabula lui Alexandrescu, Toporul si padurea, care zice:

    Ca in fiesce tara
    Cele mai multe rele nu vin de pe afara,
    Nu le aduc strainii; ci ni le face toate
    Un pamantean de-ai nostri, o ruda sau un frate.

Paraua (cu entuziasm): Aferim, aferim!

Galbenul (dupa o scurta tacere): ti-am spus, draga mea, ca campia unde ma desfatam cu atata multumire vuia de cantecele pasarilor, dar mai cu seama de vro cateva minute ea rasuna de glasul ingeresc al unei tinere copile, ce culegea flori aproape de mine. Zic ingeresc, pentru ca asa-i obiceiul, cu toate ca nime nu cred ca a auzit glasul ingerilor; si socot ca as nimeri mai bine zicand argintiu, mai ales ca acest cuvant imi aduce aminte de glasul tau, ce m-a incantat asa de mult in buzunarul capitanului Costita.

Paraua (varsa o lacrima de induiosare).

Galbenul: Ai insemnat ca si mine, scumpa mea, cat e de frumos neamul tiganilor care traiesc in partea muntilor si ce figuri regulate si vioaie se gasesc printre femeile lor; dar crede-ma ca niciodata, de cand ma aflu in Principatele romanesti, n-am intalnit trasaturi atat de gingase, atat de bine impreunate si intr-un cuvant atat de placute ca a Zamfirei (asa se numea copila ce culegea flori langa mine). Lasa ca era tanara numai de vro saisprezece ani si ca avea inca acea fragezime copilareasca atat de nepretuita in podoaba unei femei, dar apoi toate miscarile ei, cautatura sa, glasul sau aveau un ce mai deosebit, un aer de salbatacime incantatoare, ce o asemanau cu o caprioara sprintena in momentul cand simte vanatorul in codri. Parul sau negru ca pana corbului era impletit in cosite impodobite cu banuti de argint si cu floricele; la gat purta o salba de margele rosii si albe si de rubele, care salta pe sanu-i la tot pasul, pricinuind un zinghet delicat si stralucind felurit sub razele soarelui. Toata haina ei era o camasa alba cusuta cu altite de fir si de matase pe la umeri si pe la gat si o fota albastra cu dungi visinii, ce inconjura trupul sau mladios ca o trestie si tras prin inel, dupa cum zic romanii.

Ce sa-ti mai spun?... Pentru ca sa-ti dau o slaba idee de toata persoana Zamfirei ar trebui sa fac o fiziologie intreaga de fiestecare parte indeosebi, sau sa urmez unor autori care, vroind a descrie un portret, intrebuinteaza chipul obisnuit in pasapoarte. As zice dar ca dansii ca avea:

    Ochii, ca seninul dupa ploaie sau ca floarea de cicoare.
    Genele, lungi ca un val de matase.
    Sprancenele, bine arcate ca arcul amorului.
    Obrajii, rotundo-lungareti si vopsiti usurel de purpura aurorei, care de cate ori se iveste totodata si zambeste, pentru inlesnirea rimei si placerea poetilor.
    Gura, boboc de trandafir, jumatate desfoiat.
    Dintii, samburi de mar fara coaja, sau margaritar.
    Parul, vezi mai sus.
    Gatul, de lebada, dupa obiceiul vechi.
    Sanul...

Paraua (cu putina gelozie): Cred ca nu l-ai cercetat de aproape.

Galbenul: Ba inca m-am si leganat pe el!... si pot zice fara rusine ca m-am simtit oarecum mangaiat de pierderea libertatii mele cand a dat Zamfira cu ochii de mine (caci sticleam din pricina soarelui)! si mai ales cand, zambind cu multumire, m-a aninat de salba si m-a culcat pe sanul ei atat de minunat, atat de rotund, atat de frumos! Ce leagan, scumpa mea, ce leagan!

Sa traiesti si sa mori pe dansul far-a dori alta fericire pe pamant si alt rai pe ceea lume.

Paraua: Bre, bre! ce entuziasm!... Daca nu te-as cunoaste, as crede ca esti un tanar poet ce ai scapat de-abia de pe laitele scoalelor.

Galbenul: si n-ai gresi, pentru ca infatisarea Zamfirei m-a cuprins de o mirare asa de infocata, incat deodata m-a trasnit un fulger poetic si am improvizat pe loc urmatoarele versuri:

    Frumoasa copilita!
    Spune-mi de unde vii
    Cu zambet pe gurita,
    Cu mandri ochi si vii?
    Ce inger mult ferice
    Din ceruri te-a adus
    si pe pamant, aice,
    Gingasa te-a depus?
    Tu esti o nalucire,
    Un farmec aurit,
    Un vis de fericire,
    Un inger de slavit!
    Din cer esti o minune,
    si dulce-i glasul tau
    Ca sfanta rugaciune
    Cand bate ceasul rau!

Paraua: Bravo, bravo!... imi pare bine ca, pe langa cele multe calitati, mai ai si talentul improvizatiei in privirea tigancelor.

Toata bucata e plina de o armonie muzicala ce suna a dramba, dar mai cu seama farmecul aurit imi place si-mi aduce aminte de minunatul compliment ce a facut odata un scriitor de la oarecare instanta unei duduci din oarecare mahala, zicandu-i ca-i frumoasa ca o otnosenie scrisa pe hartie galantki.

Galbenul: Ah! parale, parale! Fiinte neintelese ce sunteti!

Vroiti totdeauna sa ne tineti in mrejele voastre si sa nu avem nici ochi, nici gura, nici suflet decat numai pentru voi. Iar daca ni se intampla sa ne intoarcem cautaturile aiure, atunci vai si amar pentru noi, sarmanii galbeni olandezi!... Acele versuri pe care numai eu stiu cat am asudat pana ce le-am improvizat!... acele versuri in care mi-am varsat toata inima!... tu le iei in ras pentru ca au fost adresate alteia, iar daca le-as fi facut pentru tine sunt sigur ca le-ai fi gasit minunate. Dar ce stau eu de te invinovatesc...

Astfel este sexul, nu e vina ta.

Paraua: Asa, frumos va sade! Voi ne inselati, s-apoi voi sariti cu gura inainte; alta vorba n-aveti decat ca astfel este sexul, far-a mai lua in privire toate jertfele cate le facem noi pentru voi.

Galbenul: Daca-i vorba de jertfe, apoi ma inchin cu plecaciune (se inchina) si ma intorc iarasi la sanul fermecator al Zamfirei. Ea ma duse spre niste corturi ce se zareau departe, la poalele unui codru, si cand fuseram aproape de ele, ne iesi inainte un flacau tigan, nalt, sprinten, voinic, cu ochii mari si negri, cu parul lung si negru, cu fata arsa de soare, dar frumoasa si vioaie.

El era Nedelcu, lautar vestit, ce iti rupea inima cand tragea din arcus un cantec de jale si care te facea sa joci fara voie cand suna o hora. El se iubea cu Zamfira din copilarie si dupa multe necazuri si chinuri ce suferisera amandoi de ceea parte de Milcov, izbutisera a scapa din ghearele unor stapani nemilostivi si a trece in Moldova, unde traiau in pace impreuna de vro sase luni.

- Cules-ai multe flori, draga Zamfira? ii zise Nedelcu sarutand-o.

- Am cules cele mai frumoase din camp, pentru ca sa le pun la palaria ta, dar cea mai scumpa mi-am pus-o eu la gat. si zicand aceste, Zamfira ma arata pe mine in salba.

- Un galben! striga Nedelcu cu mirare. Unde si cum l-ai gasit?

- in camp, cautand flori cu gandul la tine... caci de cate ori gandesc la tine, totdeauna dau de noroc.

Nedelcu si-n sus, chiuind de bucurie si pe urma, ridicand pe Zamfira in brate, o duse pana sub cortul lui, jucand ca un copil si sarutand-o cu dragoste.

Nu stiu daca ai insemnat vreodata satrele tiganesti si daca ai vreo idee lamurita asupra vietuirii curioase acestui neam nomad, ce se poarta necontenit cu toata averea lui din camp in camp, din sat in sat, din codru-n codru?... Fiestecare tigan are satra lui, facuta din mai multe bucati de toluri afumate, si o caruta cu roti nalte ce-i slujeste de culcus sub cort, cand se opreste, si in care isi poarta toata familia si toate maistriile cand calatoreste. Puskin, vestitul poet rusesc, zice in poemul sau tiganii, tradus romaneste de A. Donici:

    Magarii in spinare duc
    Copii mici; iar ceilalti,
    Femei si fete, si barbati,
    Dupa caruti pe jos se duc,
    Toti peticiti si dezbracati.
    Ce veselie, ce cantare!
    Ce vorbe si ce vuiet mare!
    Racneste ursul, cainii latra
    si scartaie neunsa roata.

in adevar, nu e priveliste mai desantata si mai originala decat a unei cete de tigani la drum! Judele cu barba alba si cu fata neagra merge pe un cal pag inainte, imbracat cu giubea rosie si inconjurat de vro trei sau patru batrani ca dansul, seriosi si purtand giubele albastre si lungi. Ei sunt carmacii caravanei si totodata sfatul ce judeca si hotaraste pricinile si galcevile intre ceilalti tigani.

Dupa dansii vin in rand o multime de carute nalte si pline de copii, de capre, de foi, de zdrente s.c.l., caci tiganul nu poate trai fara zdrente. El si ele au o tainica potrivire. Cu cat giubeaua e mai ferfelita, cu atat tiganul e mai fudul, si cand ii trece parul prin caciula, atunci ii pare ca poarta coroana. Asa-i firea lui; ii place sa-l bata vantul si sa-l arda soarele; si cele mai de multe ori, pentru ca sa-si implineasca aceasta placere, el se dezbraca gol pana la brau. Atunci sa-l vezi cat e de vesel! sa-l auzi cum canta de voios! pare ca-i toata lumea a lui.

Paraua: Mi s-a intamplat si mie odata de am vazut o claie de laiesi in treacat, si cu adevarat acel spectacol mi-a facut asa de mare impresie, ca nu-l pot uita. Batranii garbovi de varsta stau culcati in carute si se parleau la soare, iar pe langa ei urma pe jos toata familia: femei cu copii la san, fete cu cofe albe pe cap, flacai tragand ursi dupa dansii, cai, manji, vaci, caini, toti buluc la un loc, toti graind, racnind, razand, nechezand, urland si umpland campii de un zgomot salbatic ce da fiori. Cat pentru zdrente nici nu pomenesc, pentru ca in adevar ele sunt una din partile cele mai caracteristice ale tiganilor nomazi; am insemnat insa ca ei au si o dragoste mai deosebita pentru caii pagi si baltati.

Galbenul: Aceasta e inca o taina a gustului tiganesc, pe care nu mi-am putut-o talmaci decat prin proverbul latinesc: de gustibus non disputandum... Cati oameni care in privirea coloritului sunt si mai neintelesi, ca-si schimba floarea in toate zilele, atat trupeste cat si sufleteste! Dar sa lasam aceste insemnari fiziologice si sa ne intoarcem iar la tigani. Pre cat ei sunt vrednici de privit in calatoriile lor, cu atat si popasurile lor sunt curioase.




Istoria unui galben
Istoria unui galben - Partea a-2-a
Istoria unui galben - Partea a-3-a


Aceasta pagina a fost accesata de 6743 ori.
{literal} {/literal}