Marioara, Florioara - Partea III

Marioara, Florioara - Partea III

de Vasile Alecsandri


Legenda dedicata Principesei M. Cantacuzin

III.

Umbra noptii se 'ntindea
Petse munti se raspandea
Si prin vai se aancea,
Cand de-odata se ivea,
Sus pe munte stralucea
Tinta mica de lumina
Ce crestea mereu si lina,
Pan' se facea luna plina!
Luna plina si voioasa,
Ca o frunte de mireasa!
Ea pe deal mi se oprea,
Si cu drag de sus privea
Jos, in valea tainuita,
Pe o prispa-acoperita
Doua umbre adunate
Si cu drag imbratosate,
Care lung se sarutau
Si cu gura se 'mbatau
Si lumea 'ntreag' o uitau!
Iar cat luna le vedea
De foc dulce s' aprindea
Si la stele semn facea
Stelele viu straluceau,
Pe rand toate se iveau
Si de sus voios priveau
Cele umbre adunate
Cum sta dulce 'mbratosate.
Si cu drag se sarutau
Si cu gura se'mbatau
Si lumea 'ntreag'o uitau

Dar tarziu in miez de noapte,
Umbrele, cu blande soapte,
Nevazute, se facea,
Atunci luna se ducea,
Peste muntii nalti trecea
S-apoi lin, incet, scadea,
Dupa munti, se ascundea!
Iar stelutele sclipeau
Si 'ntre ele-asa grqaiau:
Surioare, calatoare,
Floricele arzatoare!
Cu vazul ati vazut
Pe paamntul cel tacut
Zinisoara muntilor,
Surioara florilor,
Cat de gingas suspina
Cat de drag se saruta
Cu ursitul ei iubit,
In cat nici ca ne-a zarit?
S'acum ei s'au tainuit,
Si din fata ne-au perit;
Surioare, calatoare,
Unde s'au ascuns ei oare!
Floricele lucitoare,
De vreti sa fim aflatoare
Hai sa trecem mai in sus
Drept fereastra din apus
Si prin'insa sa privim,
Taina s'o descoperim!.

Stelele curand plecau,
Spre apus ele-apucau,
Si drept ferestruica stau
Si 'n launtru se uitau.
Si cum stau si cum catau,
De foc dulce s'aprindeau
Si pe cer se raspandeau
Cu-a lor suflete curate
Cu-a lor raze 'mpreunate

Iar in urma despre zori,
La glas viu de cantatori,
Marioara se trezea.
Ca din vis se desmetea
Si trezindu-se vedea
Pe ursitu-i langa ea,
Care 'n brate-i o strangea
Si cu drag o desmierda,
Mii de sarutari ii da,
Cand pe fete rumeioare,
Cand pe buze 'ndulcitoare
Cand pe unda parului,
Cand pe valul pieptului
S' apoi sta de mi-o privea
Si din inima-i zicea:
-Alei, draga Zanisoara
Marioara, Florioara!
Mult esti mandra, mult esti dalba
Ca o proumbita alba!
Mult esti dulce si frumoasa
In betia dragastoasa!
Ochisori-si stralucesc
Obrajei-ti rumenesc,
Crinisori-ti infloresc
Dar ma' mbat si ma uimesc!
Stai, ah! stai sa te privesc,
Parul tau sa-l netezesc,
Si pe sanu-ti fecioresc
De zile sa ma sfarsesc!

Marioara-l asculta,
Sta putin si iar nu sta.
Si cu lacrimi ea radea
Si' n cosite-i s' ascundea.
S' apoi iar le departa,
Chipu-i vesel arata.
Si zicea vorbe din rai
Cu voiosu-i dulce grai.
Marioar' apoi tacea,
In vazduh un semn facea,
Si li s'arata de-odata
O masuta mult bogata,
Tot cu poame 'mpodobita,
Cu nafram' acoperita.
mandoi cat o zareau.
Langa ea voios sareau
Si mancau si veseleau,
Cu paharele 'nchinand,
Si cu dragoste zicand:
"Sa traim, sa ne iubim,
C'amandoi ne potrivim
Si la dalbe tinerete,
Si la suflete marete,
Si la ganduri trecatoare,
Si la inimi iubitoare."





Marioara, Florioara - Partea I
Marioara, Florioara - Partea II
Marioara, Florioara - Partea III
Marioara, Florioara - Partea IV
Marioara, Florioara - Partea V
Marioara, Florioara - Partea VI


Aceasta pagina a fost accesata de 762 ori.
{literal} {/literal}