Un salon din Iasi - Scena 2
de Vasile Alecsandri
Scena II
N. B. Aceasta Scena se petrece intr-un salon mic, pe care francezii il numesc boudoir, alaturi cu salonul de joc. El este luminat prin doua lampi cu gazojen, care raspandesc o palida lumina pe tapiseria bogata, pe mobilele elegante si pe etajerele pline de bronzuri artistice si de portelane petioase care impodobesc acel locas misterios. Trei dame tinere s-au retras in el, urmarite fiind de un cortej de cavaleri admiratori ai frumusetii lor. Una din ele sade pe o canapea imbracata cu stofa argintie; a doua s-a incuibat, ca o porumbita delicata, intr-un jilt elastic; a treia sta pe picioare langa un clavir mic de Erhard, si degetele sale fragede se primbla pe tusele instrumentului, scotand note armonioase si cercand melodia unei romante noi. Fiecare dintr-aceste trei gratii este inconjuÂrata detineri eleganti ce flutura cu uimire imprejurul lor.
Dama de pe canapea: Frumoasa melodie!... Ce arie-i asta?
Un cavaler Span: Un solo din Trovatore.
Dama de la clavir: Te inseli, domnul meu, ca-i o romanta noua ce mi-a dedicat mie Domnul X.
Un cavaler Barbos: Nu stiam ca X este compozitor de muzica... Pan-acum l-am cunoscut ca un mare amator de cai, si nu-mi inchipuiesc ce relatie poate fi intre calarie si arta muzicala.
Dama de la clavir (zambind): Un om cu gust iubeste tot ce e frumos, incantator si armonios; prin urmare, Domnul X poate fi si bun calaret, si muzic de talent, precum, de pilda, d-ta esti si dantuitor desavarsit si judecator cu stiinta.
Cavalerul Span (incet catre altul): L-a lovit unde-l doare. Prietenul nostru cade la toate valturile si nu stie sa descurce doua buchi la judecatorie.
(Toti incep a rade incet. Cavalerul barbos se posomoraste si iese din salon, sub cuvant ca are sa pofteasca O damala contradansul viitor.)
Dama de pe Jilt: Oricum sa fie, te fericesc, draga mea, ca ai insuflat asemene placute compuneri unui tanar ca dnul X.
Eu marturisesc, fara sfiala, ca as dori foarte mult sa fiu geniul inspirator al unui compozitor sau al unui poet.
Cavalerii (in cor): Cuvintele dumnitale sunt in stare sa ne prefaca pe Toti in genii poetice si muzicale.
Dama de la clavir: Nu stiu, eu am fost pricina inspirarii dlui X, dar stiu ca romanta d-sale mi-a pricinuit o nespusa placere.
Dama de pe canapea: De este asa, nu fi egoista, si ne impartaseste si pe noi cu acea placere.
Dama de la clavir: Cum?
Dama de pe canapea: Facandu-ne sa auzim romanta. Cant-o numai pentru noi, ca sa vedem daca poezia e vrednica de armonia cantecului:
(Dama de langa clavir, rugata de Toti, primeste, in sfarsit, si canta urmatoarea romanta cu un glas limpede si duios:)
Ce gandesti, o! Margarita,
Cand de visuri esti rapita
intr-al noptii miez senin,
Cand din luna zambitoare
Vine-o raza calatoare
De se joaca pe-al tau san?
Nu crezi tu, o! Margarita,
C-acea raza fericita
Este gingasul meu dor
Ce-i trimis din departare
Sa-ti aduca-o sarutare
De la bietul calator?
s-atunci, dulce Margarita!
Nu te simti duios uimita
L-ale razei dezmierdari?
si, cu-o soapta de iubire,
Nu trimiti a ta gandire
Sa ma caute pe mari?
Mult frumoasa Margarita!
Barca mea e ratacita
Pe al marii val turbat!
Glas de moarte-n aer trece,
si de-al mortii fior rece
Sufletu-mi e tulburat!
O! duioasa Margarita!
Da-mi o lacrima iubita
intr-acest minut amar,
Dorul meu in cer s-o suie,
si, ferice, s-o depuie
Pe al Domnului altar!
Toti (incantati si batand din palme): Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de inger.
(O suta de complimente zboara imprejurul damei de la clavir.)
Dama de pe Jilt: Romanta e de minune; dar sunt foarte intrigata de a sti cine-i acea Margarita atat de frumoasa?
Dama de la clavir: Socotiti poate ca e vreo persoana in fiinta?... Va inselati. Domnul X e un original inamorat de o floare.
Damele (apropiindu-se iute de clavir): De o floare?
Dama de la clavir: Dar Domnul X mi-a marturisit chiar insusi ca intr-o zi de primavara, fiind la vanat si adormind sub un copac, a avut un vis foarte poetic... I s-a parut ca se gaseste intr-un camp acoperit cu flori de margarite si ca a vazut deodata pe una din acele flori crescand si prefacandu-se intr-o fiinta alba, gratioasa si incantatoare; o minune cereasca, o inchipuire fara seaman pe lume! Acea floare insufletita se apropia de dansul, se pleca zambind asupra lui; ii zise cateva cuvinte misterioase, si apoi se facu nevazuta in seninul albastru al cerului. De atunci X este inamorat de acea dragalasa aratare a visului sau, si o slaveste ca pe un inger, si pentru dragostea ei s-a dedat poeziei si armoniei, pentru ca sa o cante in versuri si in note.
Dama de pe Jilt (zambind): Si non e vero e ben trovato, zic italienii. Dar oricum sa fie... primeste, draga mea, multumirile noastre pentru placerea ce ne-ai pricinuit prin cantecul Margaritei.
Dama de la clavir (zarind pe X langa usa): Complimentele d-voastra se cuvin mai cu drept autorului. Domnule X, vina de culege laurii ce meritezi.
Domnul X (intrand): Cel mai pretios laur pentru mine este ca am avut norocire de a fi cantat de d-ta si ascultat de prietenele d-tale.
Dama de pe Jilt: Domnule X, vrei sa-mi dai voie de a-ti face o rugaminte?
Domnul X (inchinandu-se): Orice rugaminte din partea d-tale oi socoti-o ca o porunca, doamna mea.
Dama de pe Jilt: insa imi fagaduiesti ca nu ma-i refuza?
Domnul X: Fagaduiesc tot ce-i vroi.
Dama de pe Jilt: De este asa, apoi te rog, atat din partea mea cat si din partea prietenelor mele, ca sa ne canti d-ta insuti una din melodiile d-tale.
Domnul X (razand): Foarte bucuros; insa mi se pare ca aici suntem la bal, iar nu la concert.
Damele: Ba suntem la petrecere, si petrecem cum ne place.
Nici o lege nu ne sileste a ne desfata numai cu dansul.
Domnul X: Fie precum doriti. Numai va rog sa nu radeti prea tare de glasul meu.
Damele: Fii linistit; vom rade cat se poate de incetisor.
(Domnul X se pune la clavir, face cateva acorduri armonioase, si apoi canta urmatoarele versuri, pe o melodie plina de lacrimi:)
Adio... ah! niciodata
N-am crezut ca pe pamant
A mea inima-ntristata
Va rosti acest cuvant;
Dar tu insati, tu pe care
Te-aveam tainic Dumnezeu,
Ai voit, fara-ndurare,
Sa jertfesc amorul meu!
Martor am in vesnicie
Dumnezeul tau slavit,
Cu ce sfanta poezie,
Cat de mult eu te-am iubit!
Cate lacrimi de durere
Pentru tine am varsat,
si, lipsit de mangaiere,
Cate lacrimi ti-am iertat!
Ani intregi am fost departe
De al tarii dulce san,
Numai ca sa ai tu parte
De un trai placut si lin.
Ani intregi, ascuns in mine,
Plans-a gingasul meu dor,
Fara-a cere de la tine
Nici o jertfa de amor!
N-am dorit eu alta-n lume
Decat, pana ce-oi muri,
Sa ma-nchin la al tau nume,
Sa ma lasi a te iubi.
Ah! din raiul nalucirii
Pentru ce m-ai desteptat?
Din locasul fericirii
Pentru ce m-ai alungat?
Adio! ramai ferice!
sterge din inima ta
Pe cel ce adio-ti zice,
Desi-n veci nu te-a uita!
Te-am iubit cu dor fierbinte,
s-astfel te iubesc... ca vreu
Sa vad stins din a ta minte
intreg suvenirul meu!
(Cantecul e intrerurpt prin navalirea in salon a mai multor cavaleri ce vin sa pofteasca Damele la contradans. )
Unul din cavaleri: stiti ce s-a intamplat mai dinioarea?
Toti: Ce?
Cavalerul (in taina): Sa ramaie intre noi... Domnul D. graia cu Rochia de crep si ii zicea vorbe foarte placute, judecand dupa zambetul gratios cu care acele vorbe erau primite, cand deodata Aghiotantul, ce sta langa Rochia de catifea, se apropie de Barbatul Rochiei de crep, ce era ocupat a-si manca cealalta jumatate de mustata, si-i zise cu un ton tragic:
Desteapta-te, sarmane! si lasa cea mustata,Caci soarta iti atarna de la un fir de ata!
Barbatul tres[...]nspaimantat si intreba ce este? Aghiotantul ii arata pe domnul D care tocmai atunci se plecase la urechea Rochiei de crep pentru ca sa-i spuie... ca salonul e foarte bine ceruit! La aceasta privire Barbatul se face Dunare, isi smulge trei peri din mustata ce-i ramanea, se repede, luneca si se arata ca o fantasma intre femeia lui si domnul D.
- Domnule! ii zice el cu un glas ragusit de manie, femeia mea nu-i surda; n-ai nevoie sa-i vorbesti la ureche.
- Nu te inteleg, domnul meu, ii raspunde D. cu mirare.
- Te credeam mai priceput, adauga Barbatul cu un aer razator.
- Pricep, in adevar, ca imi cauti pricina, dar nu-mi pot inchipui pentru ce?
- Pentru ce?... Du-te de intreaba pe varul meu, Aghiotantul, el e insarcinat sa-ti dea toate talmacirile ce vei vroi.
- Foarte bine! raspunde D. si, inchinandu-se la Rochia de crep, care sta ingalbenita si speriata de aceasta Scena, se apropie de
Aghiotant si, dupa o scurta convorbire cu dansul, ii zice: Maine dimineata secondantii mei se vor intelege cu d-ta despre locul intalnirii mele cu varul d-tale si despre conditiile duelului.
Damele: Iar un duel? Ce nebunie!
Cavalerul Span: Asa suntem noi! cand iubim ne facem lei!
O dama(incet catre alta): Leu span inca n-am vazut.
(Intra cu Totii veseli in salonul de joc si, in curand, placerea dansului ii face sa uite si duelul domnului D. cu Barbatul Rochiei de crep, si romatele domnului X.)
Un salon din Iasi
Un salon din Iasi - Scena 2
Un salon din Iasi - Scena 3
Un salon din Iasi - Scena 4
Aceasta pagina a fost accesata de 1951 ori.
