Un salon din Iasi - Scena 4
de Vasile Alecsandri
Scena IV
(Toti Cavalerii din scenele precedente, impreuna cu altii, adunati intr-un salon destinat pentru fumatori; unii isi fac tigarete imprejurul unei mese, pe care se gaseste un vas frumos de bronz plin de tutun turcesc; altii stau lungiti pe divanuri si urmeaza cu ochii fumul albastriu ce se ridica in vazduh.)
Domnul V.: Frumos si stralucit e balul din asta seara!
Toaletele damelor sunt de minune, si se deosebesc atat prin eleganta cat si prin luxul lor.
Domnul C.: Cred si eu daca-s aduse din cele mai cunoscute magazii de la Paris.
Aghiotantul: Asa este, insa trebuie sa marturisim ca damele noastre au un gust mai deosebit pentru toaleta, si ca nicaieri nu ai putea gasi o adunare de femei elegante si frumoase totodata, ca in salonurile Iasului.
Domnul C.: Dar de cavaleri ce zici?
Domnul V.: Noi?... Fracurile si legaturile albe de gat ce purtam ne fac a semana cu cioclii din Paris.
Un boier cu anteriu: Nu stiu cum or fi acei ciocli, pentru ca m-a ferit Dumnezeu de a merge peste hotar de cand traiesc, dar, curat sa va spun, nu va sade frumos nici de frica in hainele astea stramte si sucite. Parca sunteti niste ahtori nemti.
(Rade cu hohot.)
Domnul V.: Bine zice boieriul. Cand, dimpotriva, priviti, ma rog, la d-lui, ce mandru il prinde anteriul in care se impiedica si giubeaua asta in care se coace de atati amar de ani si tot inca nu-i copt!
Boierul: Ce face? Poate blana mea nu-i frumoasa? Ce radeti, ma rog, ce radeti?
Domnul P.: Radem pentru ca ti-e blana de ras.
(Toti rad cu veselie. Boierul suparat iese.)
Un tanar jurnalist (intra repede): Domnilor, ati auzit vestea cea noua?
Toti: Ce veste?
Jurnalistul: Francezii si englezii au debarcat la Cram.
Toti (se scoala cu entuziasm): Au debarcat!
Un fost ministru (decorat cu Vladimir): Ha, ha, ha.
Cum au debarcat, nu stiu, dar ii jelesc de s-or intalni cu rusii.
Jurnalistul: si pentru ce ii jelesti, Boierule?
Fostul Ministru: Pentru ca Mencicof are sa mi-i dea de-a rostogolul in Marea.
Jurnalistul: Asta ti-e grija? Apoi linisteste-te, Boierule, pentru ca armiile aliate au si avut o lovire cu armia ruseasca.
Fostul Ministru: Unde?
Jurnalistul: La Alma.
Fostul Ministru (cu sarcasm): si cati anglo-francezi au mai ramas in Cram?
Jurnalistul (scotand o gazeta): Asculta. (citeste) "Astazi, 10 septembrie, armiile aliate au castigat cea intai biruinta asupra dusmanului, silindu-l, dupa o lupta crancena de cateva ceasuri, a parasi pozitiile intarite ce ocupa pe inaltimile de la Alma. Generalul Mencicof a fost nevoit a sa retrage in graba spre Sevastopol cu toate puterile sale, desi aceste erau mult mai numeroase decat ale noastre!"
Toti: Ura! sa traiasca Franta si Englitera!
Jurnalistul: Ce mai zici acum, Boierule?
Fostul Ministru (tulburat): Nu se poate una ca asta...
Minciuni de jurnalist! (Iese.)
Jurnalistul (razand): Mergi de-ti pune lipitori ca sa nu-ti vie damla.
Aghiotantul (cu lacrimi in ochi): Francezii si englezii isi varsa sangele pentru popoarele Imperiului Otoman! pentru scaparea noastra, fratilor! pentru viitorul Romaniei! si nici un roman nu alearga sa ia rand printre vitejii eroi ai Occidentului!
Cand ma gandesc ca tarile noastre sunt una din pricinile acestui razboi si ca ele sunt cu bratele legate, ca nu pot sa le ridice spre apararea lor... mi se umplu ochii de lacrimi si sufletul de amar!
Barbatul: Ei! vere... nu ma face... ca plang si eu... na...
(Scancirile Barbatului nasc un ras nebunesc.)
Domnul V.: Sa lasam politica, domnilor, ca dumnealui e in stare sa se boceasca in mijlocul balului. - Iata prietenul nostru X., vesnicul calator! Haideti mai bine sa-l rugam ca sa ne spuie vro anecdota din calatoriile lui.
Domnul X (zambind): Daca mi-ti face o tigareta, voi istorisi inecarea vaporului Seceni pe Dunare.
Toti (facand tigarete): Bucuros, bucuros.
Domnul X: si eu iar bucuros. Iata ca incep, dar sa nu ma intrerumpeti, dupa cum va e obiceiul. Poftim pe divanuri si ascultati:
in noaptea de la 9 noiembrie 1851, vaporul Seceni al companiei Loyd se cobora repede pe Dun[...]ntre Giurgiu si Braila.
Desi nu este voie a calatori pe acest fluviu dupa ce innopteaza, desi nu era luna, nici stele, capitanul insa dase porunca sa urmeze drumul, caci avea toata increderea in dibacia carmaciului, care era roman.
Luneca deci vaporul intre malurile tarilor Romanesti si Sarbesti, ca un balaur de noapte, tulburand fata Dunarii sub loviturile lui si lasand in urma-i o lunga coloana de fum negru si de scantei.
Frigul si umezeala noptii gonisera Toti calatorii de pe pod si, prin urmare, ambele saloane de randurile I si II, precum si cabinele, erau ticsite de tot soiul de neamuri: romani, italieni, englezi, francezi, turci, sarbi, greci, jidovi, ba inca si un principe indian, nababul Ecbalod-Daula-Dod cu care plecasem odata din Paris. Unii din ei jucau carti, altii citeau, altii scriau, iar cei mai multi graiau in deosebitele lor limbi, prefacand astfel vaporul intr-un adevarat turn de Babel! De pilda: imprejurul unei mese rotunde din salonul I, eu ma gaseam in adunare cu un turc, un italian si cu printul indian, si vorbeam intre noi in chipul urmator:
Nababul, vroind sa aiba ceva lamuriri asupra drumului pe uscat de la Galati la Constantinopol, adresa intrebarile sale in limba arapeasca italianului care ii slujea de dragoman.
Italianul mi le talmacea mie in limba franceza.
Eu le repetam grecului in limba elina-apla.
Grecul le spunea turcului in limba otomana.
si pe urma raspunsurile turcului treceau iar inapoi pe la grec, pe la mine, si pe la italian, pana la urechile indianului, care da din cap spre semn de multumire.
Aceasta harhalaie limbistica tinu pana despre miezul noptii, cand incepu somnul a amorti glasurile, a micsora ochii si a produce un cascat obstesc, care facu de mai multe ori jurul salonului.
Atunci, cate unul, cate unul Toti se lungira pe laite, pe scaune si pe mese; candela se stinse ca nealtadata si in sanul intunericului se ridica o horaitura uriasa, alcatuita de deosebite horaituri botezate si nebotezate. Salonul rasuna ca zece ogeaguri aprinse si ca zece mori harbuite!
Pas de dormi, daca poti, in mijlocul unei asemene armonii!
Cat pentru mine, dupa ce am facut toate chipurile ca sa adorm, dupa ce m-am intors multa vreme cand pe o coasta, cand pe alta, dupa ce am cercat sa numar pana la o mie, in zadar!... mi-am aprins tigareta si m-am pus sa ghicesc nationalitatile deosebitelor horairi care-mi da o serenada atat de melodioasa. Studie noua, interesanta, si pe care sfatuiesc sa o faca Toti acei calatori nenorociti ce sunt osanditi de imprejurari a petrece nopti intregi de nesomn.
Asa, la picioarele mele suspina o horaire muzicala care semana cu o gama de la do si pana la mi, si care cateodata parea ca o sa inceapa o arie din Barbierul de Sivilia, dar acel inceput inselator se sfarsea indata cu o nota jalnica din Lucia. Cine putea fi acel horaitor-diletante? Negresit un italian! si, in adevar, era un tanar care mergea la Bucuresti. [...]
Langa usa suiera un horait ascutit si subtire ca siriitul unui sarpe, si, cu toate aceste, insufla un soi de miloasa compatimire.
El te infiora si totodata iti fura luarea-aminte; te ademenea si totodata iti zbarcea nevrele. Omul ce horaia astfel trebuia sa fie primejdios; o lighioaie cu doua fete, cu buze dulci si cu dinti inveninati, cu ochi blanzi si cu inima pestrita! Ce putea fi acel necunoscut?... patriot de drumul mare sau spion? Care era nationalitatea lui, meseria lui?...
Deodata, pe la doua dupa miezul noptii, Toti calatorii se trezira speriati, intr-un vuiet grozav si o grozava zgaltaire a vaporului! Laitele, mesele, scaunele se rasturnara jos cu acei ce dormeau pe dansele, si soba se darama ca de cutremur. intunericul era cumplit! cumplita si spaima tuturor, c[...]n valmasagul acela, deodata se ridicara vro douazeci de racnete infricosate care ziceau in deosebite limbi:
Suntem pierduti
Nous sommes perdus!
Siamo pierduti!
Kirie eleison!
Jesus Maria und Iosef!
Allah! Allah!
Aman! Aman!
Aivei! ghevalt! Vei! Vei!
etc.etc.etc.
Dincolo de salonul nostru, peste tinda, cabina damelor rasuna de tipete ascutite, de istericale, de plansete, de bocete care dau fiori!
Ce se intamplase? Nime nu o putea spune, dar Toti strigau delaolalta ca ne-am inecat, si, strigand, Toti se repezeau spre usa, impiedecandu-se de mobilele rasturnate si dand chioras unii peste altii. Multi cadeau prin intuneric si se sculau inca mai speriati! in sfarsit, dupa o lupta desperata la usa, izbutiram a ne urca pe pod.
Vaporul nostru era oprit in mijlocul Dunarii, ca o fiara ranita, iar in zarea noptii se vedea mai departe o matahala neagra ce fugea in susul apei. Carmaciul ne spuse ca era un alt vapor care, dupa ce cazuse orbeste peste al nostru si ni-l faramase, se departa acum de noi fara a ne da cel mai mic ajutor. in vremea asta, un marinar, venind de la prova, trecu repede pe langa noi, zicand carmaciului: mor oamenii nostri!... si, sarind intr-o barca mica, se indrepta catre capatul de inainte al vaporului.
Neintelegand inca nimica din cate auzeam, ma dusei prin intuneric spre locurile al 2-lea, unde rasunau glasuri de femei speriate. Langa masina vaporului zarii un om lungit pe pod si vaitandu-se ca-i ranit de moarte la cap si la picioare. Mai inainte, ma intalnii cu pasagerii din salonul II, care fugeau strigand ca se umple vaporul de apa si ca salonul lor e inecat. Cu toate aceste, ma coborai inlauntru, si tabloul ce mi se infatisa ma facu sa uit ca paseam prin apa. Trei oameni inarmati cu topoare cercau sa darame peretele din fund, care despartea salonul de cabina marinarilor, pentru ca sa scape doi tovarasi ai lor, prinsi si zdrobiti intre fiarele acelei cabine prin ciocnirea vapoarelor. in acea groaznica lovitura tot capatul de dinainte al corabiei noastre se fransese, si doi din oamenii echipajului mureau acum turtiti si faramati in patul lor!... Gemetele lor slabe se auzeau dincolo de perete impreuna cu bulbucitul apei care navalea in cabina; iar oamenii de dincoace, din salon, loveau mereu cu topoarele. Cercare zadarnica! caci peretele era imbracat cu table groase de fier.
Peste putin nu se mai auzi glasul acelor nenorociti, ci numai un vuiet surd de valuri. Dunarea ii inecase pe amandoi!... Iesii afara din salon, cu sufletul infiorat de jale si de groaza!
Pe pod, capitanul, frangandu-si mainile cu desperare, da porunci ca sa debarce pasagerii pe mal, c[...]n vremea cat fusesem in salonul II, carmaciul indreptase vaporul spre tarmul tarii Romanesti, si Dunarea, luandu-l la vale, il lipise de uscat. Se aduse indata luntrea intre vas si mal; iar calatorii, aruncandu-se gramada in ea, sarira de pe dansa pe pamant.
Acum era trei dupa miezul noptii. Vaporul era pustiu si aburii masinii, iesind cu putere pe tevia ogeagului, produceau un vuiet trist si ingrozitor. Se parea o dihanie uriasa ce si-ar fi dat duhul in valurile Dunarii!
Toti tovarasii mei de calatorie se primblau pe mal, ca niste umbre ratacite; eu, insa, vazandu-ma langa pamant, gasii de prisos a ma cobori din vapor si, pentru ca sa scap din ochii capitanului, ma varai in cabina principelui indian. Aceasta cabina era pe pod, langa roata care venea in partea Dunarii. Acole, intinsi pe divanuri cu dragomanul Nababului, incepuram a vorbi despre felurite inecari de vase pe mare, fara sa avem idee de pericolul in care ne aflam. Vaporul se rasturna pe nesimtite in Dunare, si noi nu stiam nimica!
Apa care navalise in salon si in magazia locurilor al 2-lea pleca vasul incet, si calatorii de pe mal priveau la el asteptand din minut in minut sa-l vada rasturnandu-se cu totul. Prin urmare, Nababul, dragomanul si eu, prinsi de valuri in cabina, ne-am fi inecat chiar la mal, intocmai ca oarecine!
Soarta insa nu vroi sa patim asemene rusine, c[...]n vreme ce Nabubul imi istorisea, arapeste, o crunta inecare pe marea Indiei, auzii, ca prin vis, un glas strigand: Se rastoarna vaporul! intr-o clipala sarii, iesii din cabina si alergai la marginea vaporului despre mal. Malul mi se paru mult mai jos decat inainte.
- Oameni buni! veniti de ma scoateti! strigai la marinari.
- Da' tot in corabie esti? imi raspunde unul. Fugi degraba ca te ineci!
- impingeti luntrea spre mine.
- Nu-ti trebuie luntre. Apuca inainte pe pod ca-i gasi o punte de scanduri de pe vapor pe mal.
Ma intorsei degraba la cabina ca sa dau de stire tovarasilor mei sa fuga, si, gasind puntea cea de scanduri, iesiram tustrei pe uscat in mirarea tuturor. tarmul pe care ne aflam era mlastinos si coperit de stuh in intindere de mai multe poste; pustietatea domnea in toate orizonturile, iar malul unde debarcasem infatisa un tablou vrednic de zugravit. La para unui foc aprins, langa apa, se zarea de-o parte vaporul cufundat pe jumatate si rasturnat intr-o coasta; iar de alta parte lumina se rasfrangea pe deosebitele grupe de calatori si pe feluritele lucruri scapate din vasul inecat; funii, panze, fierarii, saltele, perine, saci de drum, lazi, farfurii stricate, sticle sfaramate, gaini si curcani legati de picioare etc., toate azvarlite unele peste altele. Mai la deal, pe un pat de stuh, vro sase dame stau culcate in mantelele lor si tremurau de frig; alaturi cativa din pasageri se cainau impreuna despre pierderea marfii lor; altii, mai departe, se primblau fumand si glumind; altii catau sa mangaie pe unul din marinari care plangea pe frate-sau inecat in cabina, si sa dea ajutor nenorocitului ce fusese ranit la cap si la picioare in izbitura vapoarelor. Cei mai multi insa se gramadisera pe langa foc si se laudau ca nu le-a fost frica nicidecum!
Frigul era mai cumplit si umezeala mai patrunzatoare cu cat se apropiau zorile; iar noi, in nerabdarea de a vedea ziua, tineam ochii tintiti asupra unei dungi albe ce se ivise la poalele cerului, peste Dunare. Rasaritul soarelui era pentru multi din noi un spectacol nou si il doream ca o veste buna. insusi carmaciul il astepta cu vie dorinta, caci el si incepuse a canta:
Oliolio! soare rotund,
De-ai rasari mai curand!
Soarele se ivi indata la glasul lui, raspandind un snop de raze aurite peste noi, iar noi il primiram ca pe un oaspe iubit, cu o lunga urare de bucurie. Dupa el se aratara indata printre stuh vro patru dorobanti de la pichetul megiesit si vro zece tarani romani, care ne spusera ca ne gasim chiar in dreptul Calarasilor, si in lunga departare de orice sat. Aceasta aflare ne despera, caci toate proviziile noastre se inecasera! A scapa de apa si a muri pe uscat de foame era un lucru care nu ne venea la socoteala nicidecum.
Capitanul, insa, care se ingrijea mai mult de lucruri decat de stomacuri, puse indata oamenii ca sa descarce vaporul si trimise o stafeta la Braila ca sa instiinteze compania despre intamplarea acestei nopti. in curand lucrurile noastre fura aduse pe mal.
Iata ca pe luciul Dunarii se ivi o ghimie cu panzele umflate!
Ea ni se arata ca corabia lui Noe in mijlocul potopului! Atunci, Toti delaolalta incepuram pe loc a striga in gura mare, a trage clopotul vaporului, a face semne, pentru ca sa cerem ajutor.
Ghimia carni spre mal, cobori panzele, se opri putin, ne lua pe vro cativa pe dansa, pleca din nou, caci avea vant bun, si ne aduse pan-in seara la Braila.
De acolo, a doua zi, ma dusei la Galati cu o caruta jidoveasca in doua ceasuri, si de la Galati venii la Iasi in patru zile, cu cai de posta si pe sosea!"
Astfel s-a intamplat cu vaporul Seceni, care in doua randuri mai-nainte s-a stricat pe Dunare, si care in sfarsit s-a pierdut in fiinta mea, pentru ca sa ma puie in nevoie de a istorisi inecarea lui de 27 ori pan-acum.
(La sfarsitul acestei povestiri, intra Stapana casei, si Toti Cavalerii se scoala in picioare, aruncand tigaretele.)
Stapana Casei: Domnilor, domnilor, cotilionul se incepe si damele se plang ca le-ati parasit.
Cavalerii: Domnul X e pricina sederii noastre aici.
Stapana: Cum?
Cavalerii: Ne-a povestit inecarea sa in Dunare.
Stapana: Asa, domnule X? d-ta imi smomesti Cavalerii din bal? Am sa te pedepsesc, tinandu-te prizonier langa mine pana la sfarsitul balului. Da-mi bratul.
Domnul X (dand bratul): Pedeapsa d-tale e cea mai dulce rasplatire pentru mine, doamna mea!...
(Ies cu Totii ca sa se intoarca in salonul balului.)
Un salon din Iasi
Un salon din Iasi - Scena 2
Un salon din Iasi - Scena 3
Un salon din Iasi - Scena 4
Aceasta pagina a fost accesata de 1667 ori.
