Dictionar grotesc

Dictionar grotesc

de Vasile Alecsandri



Episodul confuziei limbelor din turnul Babel este o metafora poetica ce exprima efectul influentei pedantismului in omenire.
In adevar acea influenta cand navaleste asupra societatilor incepatoare ia adeseori caracterul unei calamitati fatale, caci ea ameteste mintile, deznatureaza intelesul cuvintelor, turbura cugetele si intipareste pe fruntea adeptilor ei o expresie pretentioasa, precum iezuitismul da fizionomiilor o aparenta de ipocrizie.
Se spune in povesti ca, la nasterea copiilor de imparati, zanele raiului se aduna imprejurul leaganelor si inzestreaza pe noii nascuti cu daruri pretioase: vitejie, putere, mandrie pentru baieti; gingasie, frumusete, farmec dulce pentru fete.
Pedantii romani, cloante infernale, asistand la nasterea Romaniei, au deocheat-o cu ochii lor de buhne cobitoare. Lipsiti de orice simt estetic, ei au intreprins de la sine educatia fetei imparatului Traian si au invatat-o, sarmana! a rosti unele cuvinte create de dansii, care poarta semnele trivialitatii celei mai revoltante. Nenorocita s-a deprins astfel a comite monsturozitati limbistice, fara a avea constiinta ca pacatuieste in contra bunului simt, in contra esteticei si in contra poeticei armonii a graiului roman.
Nimic mai regretabil decat a vedea un popor ce se desteapta din intunerecul barbarismului sa cada in ghearele pedantismului! El este expus la cea mai cumplita nenorocire, la nenorocirea de a deveni grotesc!
Iata cateva fructe culese din pomul stiintei pe care l-au sadit pedantii in pamantul manos al patriei noastre.
Onoare - La toate popoarele de sange sau de rudire latina, acest sentiment are un caracter de barbatie si este exprimat prin cuvinte de soi masculin.
Latinul zice honor.
Francezul zice l'honneur.
Italianul - l'onore.
Spaniolul - el honor.
Era deci foarte logic si foarte natural ca si romanul sa zica onor; insa nu; caci pedantii au gasit de cuviinta .... gramaticala a schimba sexul acestui sentiment de demnitate energica, a-i da o natura muieratica, a-l infatisa in poale lungi si a-l boteza onoare. Urmand astfel voit-au oare sa faca un act de gratiozitate catra sexul frumos? Nicidecum, pentru ca nu sint apretiatorii frumusetei si armoniei; ei nu au alta credinta, alt Dumnezeu pe lume decat sistemul gramatico-filologico-etimologico-ablativico-bulesco etc, la care se inchina orbeste ca bonzii din India in numele lui Visnu.
Iata dar cel mai important dintre cuvintele noua-romane desfigurat! De aceea auzi pe multi adaugand la toata fraza: pe onoarea mea! precum mai-nainte cei carii isi bateau joc de lege spunea: pre legea mea! Acets juramant, atat de sacru in gura unui om onorabil, a devenit o formula usoara si comoda, care servea de umplutura frazelor celor mai seci.
Am auzit la Bucuresti urmatorul fragment de convorbire:
-Ticalosul! a indraznit, mon cher, sa-mi deie o palma!
-O palma! ... Ti-a dat o palma? Nu se poate.
-Pe onoarea mea, nene! ... m-a palmuit.
.....................................................
Cuvantul onoare este pluralul cuvantului onor, precum popoare pluralul lui popor, topoare, topor etc. El are deci intelesul de mariri, ranguri, avantagele unei pozitii inalte, lucruri ce se dobandesc adeseori cu sacrificiul onorului, adica a demnitatii personale. Francezul zice:
Vous briguez les honneurs aux depens de l'honneur.
Alergand dupa onoare, perzi adesea onorul tau.
A zice dar onoare, in loc de onor, este o proba de corumpre morala intr-o societate; caci onoarele se castiga chiar si prin injosire, cand onorul e un ce sacru, care se naste cu omul, se dezvolta cu ingtjirea educatiei si niciodata nu se poate infrati cu injosirea.
Armata romana a luat ca deviza cuvintele onoare si patrie (honneurs et patrie!) deviza gresita; caci ea pune onoarele, adica avantajele rangurilor, inaintea patriei. Ar fi de demnitatea armatei ca sa dea pasul patriei si sa inscrie pe stindardele sale: Patrie si onor!
In fine, atatea acte dezonorabile s-au comis in Romania sub regimul onorarei, ca pentru a pasi intr-o era mai demna de numele ce purtam, e timpul sa ne lepadam de onoare si sa ne infratim cu onorul.
Pudoare. Un cuvant cacofonic care exprima cea mai delicata simtire dintr-un suflet virginal; insa trebuie sa fie pronuntat de persoane ce nu patimesc de gutunar; caci altmintere el exprima un defect, de care sa fereasca cerul pe toate romancele.
Locuitorii de la tara ii zic pe romaneste rusinie, observand astfel o nuanta fina intre pudoare si rusine.
Copila cu rusinie-n frunte, copila rusinie, in loc de copila cu pudoare pe frunte, copila pudica.
Substantivul devine adjectiv la femenin si una la auz mult mai armonios decat cuvantul pudoare, mai cu seama cand aceasta s-ar rataci in gura unui austriac.
Dupa o noapte cruda, ah! dulce-i sa zaresti
O raza-a diminetei pe culmea unui munte,
Dar mult mai lin straluce in ochii sufletesti
Gingasa rusinie pe-a inocentei frunte.
Amoare. In loc de amor, precum onoare in loc de onor; iarasi o schimbare de sex. Zeul Cupidon nu mai e baiet inarmat cu tolba cu sageti, ci o fetica la gherghef. Pedantii nu respecteaza nimic in lume, nici chiar mitologia! Ei ar merita soarta lui Acteon. Amoare are pe langa multe alte dezavantaje si acela de a raporta gandul la postul Craciunului si a supara delicateta mirosului. Un baiet de peste Carpati a zis:
Amantul tau ferice, la tine vrand sa zboare,
In aer vede, simte si mirosa a moare!
Amare - a iubi! Un cuvant inutil si care produce conjucari comice; de pilda:
Eu am! in loc de eu iubesc, este un calambur grotesc.
Am amat! in loc de am iubit, este o baiguiala ridicula.
Eu te am, doamna! in loc de te iubesc, doamna! Este o impertinenta care expune pe nenorocitul pedant a fi dat afara cu amoru-i cu tot; insa ce-i pasa pedantului! Nu-i ramane gramatica drept mangaiere? El o strange la peptcu amoare si-i zice: Tu, fidela mea consoarta, esti universul meu! Te am, te-am amat, te amai, te amam, te voi ama, ama-te-voi etc.
Amorul spariet isi astupa urechile si fuge.
Beleta. Frumuseta pedantesca! Inchipuiasca-si fiecine efectul ce ar produce asupra unei dame delicate o strofa ca aceasta:
Ah! doamna, esti bela ca roza ce creste,
Si fruntea-ti divina treptat se beleste!
Ah! lasa-ma a-ti spune cat sum fericit,
Cazand dulcea-ti fata c-astfel s-a belit!
Iata una din cele mai bele flori din estetica pedantilor. Tot acestora sintem datori cu belele-arte si cu foile beletristice. Sarmana limba, in ce belele ai cazut cu Trisotinii carii te belesc astfel!
-ciune. Aberaciune! Poate cineva sa creada ca s-ar fi gasit un om pe lume a carui unica ambitie sa consiste in a anina o codita la toate cuvintele romanesti, precum copiii leaga caldari de coada cainilor? Dar, s-a gasit! acel fenomen comic exista sub forma cea mai serioasa. Deviza lui este: ciune sau periciune! Cred ca dupa moartea lui va fi impaiat si pastrat in cabinetul istoriei naturale, ca un specimen de pedantomania cea mai turbata! iar pe vitrina in care va fi expus, posteritatea va citi urmatoarea inscriere:

FRACCIUNE DIN NACIUNEA CIUNISTILOR
Specimen unic!
(Publicul este rugat a respecta pussacinea sa, ferindu-se de el)

-tiune. Vara-primara cu pacatosul ciune; insa o ruda sireata, care a escamotat tronul varului sau. Aceasta terminare s-a furisat pe nesimtite in convorbirea romana si a navalit in ziaristica si in elocuenta parlamentara. Ea da graiului o intonare tuitoare, care produce in urechi o gadilire nesuferita; prin urmare ii este cu neputinta a gasi calea inimei.
In zadar un june tiunist ar cauta sa induioseze pe ingerul adorarei sale, zicandu-i cu glas tremurator: Ah! doamna, aparitiunea d-voastra ma aduce intr-o emotiune ... ma patrunde deo senzatiune ... ma pune intr-o confuziune, cat nu pot sa va fac o declaratiune demna de ... etc, etc.
Ingerul si-ar freca urechile cu manile sale trandafirii si ar cadea numaidecat in spasmuri!
Camera deputatilor si Senatul rasuna deseori de tiuituri si mai accentuate. De pilda: Domnilor! Cestiunea a dat loc la multe discutiuni in desctiuni si la multe interpelatiuni asupra intrepretatiunei constitutiunei. Protestatiunile majoritatei au produs adanca senzatiune in sanul reprezentatiunei nationale si ele au cauzat frecuente intreruptiuni in discutiunea propozitiunei ministeriale ... etc. etc.
Ar jura fiecine ca asita la glumele flacailor de tara in noptil de sazatori si ca aude o limba pasareasca. Sa fie oare Camera o sazatoare?!
N.A. Nici un poet cu talnet si cu simtul armoniei nu indrazneste a sa servi de tiune in versuri. Pentru ce dar in proza? Sa fie oare acest tiune ca o manta de vreme rea? Pentur ca asemenea umiliatiune pe capul lui?
Pentur ca are un ce desplacut, care produce tonuri discordante in armonia limbei; pentru ca oricat de gramatical sa fie tiune, romanul ii prefera alte terminari care ii suna mai bine la auz; asa mai lesne se impaca el cu admitere decat cu admisiune, mai voios cu proclamare decat cu proclamatiune, mai multamit cu contribuire decat cu contributiune etc. etc.
Bietul ciune de pocita memorie a raposat! astfel va raposa si tiuitorul tiune; caci simtul estteic al romanului nu-i da dreptul de impamantenire in tara. Este dar de temut ca multe scrieri moderne impestritate cu tiuni vor avea aceeasi soarta ca unele opere de pe timpul lui Rabelais in Francia.
Aviz la autorii nostir prozatori si poeti.
-tione. Alta terminare ambitioasa, dar timida inca. De-abie isi arata nasul pe ici, pe cole si se retrage degraba indarat; insa nu perde sperarea de a detrona la randul ei pe tiune. Ea are multa asamanare cu unii pretendenti foarte fini din tarile noastre, carii trag cu coada ochiului spre tronul Romaniei.
Lasciate ogni speranza!...
Lasati orice speranta! ... (latina)
Ei bine! O buruiana parasita in gradina retoricei parlamentare. Sint discursuri patriotice, in care ei bine figureaza asa de des, incat, sustragandu-l din sanul lor, nu ar ramanea nimic.
Ei bine repetat cu emfaz are un ce pretentios si grotesc, care da oratorilor un aer ridicul si probeaza saracia elocuentei lor.
Inimici. Nu-i destul ca romanii au avut neprietini, au avut dusmani, au avut neamici, gratie pedantilor, ei mai au si inimici, inimi-mici.
O! voi, pedanti ridiculi, ai limbei venetici!
De cand o naiba cruda adusu-v-au pe-aici
Romanii, mari la suflet, se lupt' cu inimi-mici!
Romanii, mari la suflet, se lupt' cu inimi-mici!
-minte. O codita destinata a forma sau mai bine zicand a deforma adverburi noua. Ea are si meritul de a face din romani un popor de minciunosi. Esemplu:
D-l ministru lucreaza sincera-minte la dezvoltarea progresului.
Deputatul tarii vorbeste leal-minte...
Tribunalul decide legal-minte ... etc, etc.
Minciuni si iar minciuni! si tot minciuni! Parintii nostri intrebuintau terminarea este si vorbeau mai omeneste, sau se serveau de adiective de forma de adverburi, si se exprimau limpide, frumos, intelept, adevarat-romaneste: caci se fereau necontenit de pacatul minciunei.
Lacramioare - Acest nume de floare, prin asemanarea lui cu cuvantul lacrimi, a dus in eroare pe multi poeti de peste Milcov si i-au indemnat a comite un galimatias protesc in versurile lor. De pilda:
Inima mea simtitoare
Varsa triste lacramioare!
Lectorul isi inchipuieste fara sa vada un tablou grotesc: el vede inima poetului sub forma unui vas rasturnat, din care se varsa flori.

Aurora-n lacrimare
Uda-a luncei lacrimioare,
Si soarele ce apare
Soarbe-ale ei lacrimioare.

Ce uda aurora? flori sau lacrimi?
Ce soarbe soarele? lacrimi sau flori?
Afara de acest galimatias, amantii muzelor si-au facut provizii de lacrimele si lacrimite, pentru ca sa se stropeasca parterul poeziei lor. Sa nu desperam ca in curand ei vor varsa si lacramatiuni:

Cuprins de desceptiuni,
Eu vars lacramatiuni!

O! mult gingase fiice ale primaverei! lacramioare iubite! nici pe voi pedantii nu v-au lasat in pace!
Poezii noi. Substantivul feminin impreunat cu adiectiv masculin, total ermafrodit!
Autorii de peste Milcov practica mult aceste apropieri de sexe in cuvinte; mizerie foarte compromitatoare!!
Redaptor. Fabricant de articole in oficina unui ziar, singur apt a produce apte patriotice, a fi exapt in stirile ce publica, a fi compapt in stilul sau, a avea tapt politic si care a facut contrapt si a incheiat un papt cu pedantii, caci se pune ades in contapt cu dansii.
Intrebarea naturala ce-si face oricine este: pentru ce redactorul acela, un om inteligent, voieste numaidecat sa fie redaptor, cand toti publicistii insamnati din tarile civilizate sint simplu redactor? Raspunsul nu poate fi altul decat ca zisul redaptor are curioasa ambitie de a fi unic in soiul sau, de anu fi inteles si inca mai putin citit.
Ruman. In loc de roman! popor ruman sinonim de peau-rouge, (piele-rosie), adica salbatic.
Romania este datoare cu denumirea oficiala de Roumanie unui consul francez, domnul B. care pretindea ca romanii isi ziceau rumani. El isi formase negrsit aceasta convingere de pe pornuntarea unor tigani dezrobiti, de la carii a cautat sa afle originea romanilor.
A quoi tient la destinee des empires.
De ce atarna soarta imparatiilor (fr.)
Ua! Sughit dizgratios, introdus in ortografia romana de vreun pedant ce nu-i deprins a pazi regulele bunei-cuviinte in societate.
Mai multe foi politice si literare, precum Trompetta Carpatilor, Foaia societatii din Bucovina etc., patimesc rau de acest spasm stomahic si fac un mare abuz de sughituri putin ortografice, dar, si mai putin armonioase.
Moasa-n pod, moasa-n pod!
Vergula! Fecioara dupa limba veche; virgula dupa limba noua.
Latineste: virgo, virginitas. Frantuzeste: vierge, virginite. Italieneste: vergine. De unde dar cuvantul vergula?
As da toate sistemele limbistice de pe Milcov, de peste Molna si de peste Carpati (nu adaug si de peste Prut, pentru ca Basarabia a scapat pana acum de asemenea epidemie), as da, zic, toate aceste sisteme si ceva inca pe deasupra, ca sa vad si sa studiez, cu ajutorul stiintei frenologice, conformarea titvei din care a iesit vergula. Curios si mult grotesc trebuie sa fie acel calup, unde se deformeaza astfel tot ce este mai gratios!
Daca fiicele dragalase ale Romaniei ar samana cu acest cuvant, prin care un pedant grosolan le-a stigmatizat, negresit ca ar imbatrani sarmanele! si ar muri in verguritatea lor! caci lumea ar fugi de ele ca de niste dihanii spaimantatoare si scapate din bizuiniile stafielor.
Tu, dintr-al carui crieri, in ora de tortura,
A izbucnit la soare hidoasa ta vergura!
Sa aibi parte de dansa si-n veci sa fii iubit
De iasma care poarta un nume-asa pocit!
Anima. Pedantul care intr-o pornire animala s-a lepadat si de suflet, si de inima, pentru ca sa le inlocuiasca cu anima, nu s-a gandit ca astfel, lunecand intr-un mod absurd pe calea latinitatii, s-a pogorat in randul animalelor. Prin urmare, daca acel pedant ar cerca sa destainuiasca unei dame simtirile sufletului sau, el ar trebui sa-i zica in proza lui: doamna mea, ai desteptat in mine un amor animal sau, mai bine zicand, o amoare demna de calitatile animale, ce te disting intre toate belele universului etc.
Dama, putin magulita de acest compliment grosolan, ar fi in drept sa-i raspunda urmatoarele patru versuri ejusdem farinae (de aceeasi calitate, lat.):
Acea simtire animale
Ce anima-ti incinge
Din celelalte animale
Nicicum nu te distinge.
Ce ar ajunge societatea romana cand, gratie pedantismului, ar fi compusa de animale, si in ce mod s-ar exprima? ar miorlai, ar hamai, ar zebra, sau ar rage? ... sau ar vorbi pedanticeste.
A incinge. Tot romanul poarta cingatoare si stie ce va sa zica a incinge. Pendantul insa, voind a fi mai roman decat romanul si avand ambitia de a proba lumei ca a invatat cateva cuvinte latine (lucru de care lumea nu se uimeste nicidecum), a introdus termenul de incendiu si a croit verbul a incinge (adoptandu-se cuvantul incendiu, era mai logic verbul a incendia decat a incinge, insa logica si pedantismul se intalnesc foarte rar), pentru ca sa exprime focul si arderea. Fericit si glorios de aceasta invocare, ce-l pune in categoria incendiarilor, el n-a reusit decat a produce un galimatias grotesc in limba romana; de pilda:
De cand cu-a mele brate, pe tine te-am incins.
De un incendiu mare, tu, belo, m-ai incins.
Codul penal a rezervat aspre pedepse pentru incendiarii de case etc., insa nu a prevazut cazul incendiatorilor limbei. Aviz la legislatori!
Un cantec poporal zice:
Marioara de la Prut
Brau-n apa si-a perdut
Si pe ganduri a cazut.
Atunci jalea m-a cuprins,
Bratele mi le-am intins
Mijlocul i l-am incins,
Si la peptul meu l-am strans
Sufletul de mi-am aprins.
Cine vorbeste mai limpide, mai romaneste si mai armonios? Poporul sau pedantul? Romanul simplu, sau acel ce se crede mai roman decat romanul?
Garanta (fr. garance). O plinta din care se fabrica culoarea rosie pentru vopsitul postavului; insa pedantismul o confunda cu garantia.
In Constitutia Romaniei, votata de Camera la 20 iunie 1866 si publicata in imprimeria Statului gasim, nu cu putina mirare, fraza urmatoare, adresata Domnitorului de catre Presedintele Adunarei:
"Aceasta zi de 10 mai, care a intemeiat pentru tara inceputul unei noua ere, tara a salutat-o ca data inaugurarii regimului monarhic, care singur poate da garanta Romanieie etc". (trad. Qui seule peut offrir de la garance a la Roumanie!)
Un om de spirit a facut observare ca e lucru prea natural de avedea figurand garanta intr-o Constitutie sub influenta partidului poreclit Ros.
Prospect. In loc de aspect: cuvant intrebuintat cu o simplicitate beotiana de unii scriitori de peste Carpati. Exemplu: Campia inflorita sau mai bine florelinte prezinta cel mai frumos prospect! ... Fraza care s-ar traduce in limba franceza: La campagne fleurie offrait le plus beau prospectus.
Acest lapsus calami (greseala de scriere, lat.) imi aduce aminte de un lapsus linguae (greseala de vorbire, lat) al unui amator de neologisme, care confunda totdeauna adiectivele respectiv si respectabil. El zicea de un batran ca este respectiv si de un atribut respectiv ca este respectabil.
Putin muritori il intelegeau; chiar el insusi ... insa era multamit!
Vazuta. In loc de vizita; un alt beotism tot de peste munti, care pe langa alte defecte mai are si pretentia naiva de a fi clar. Exemplu:
-Am facut o vazuta doamnei X.
-Si ai vazut-o?
-Ba nu, caci se facuse nevazuta cand m-a vazut venind in vazuta.
Tinuta. Traducere libera a cuvantului francez: tenue, adoptata pentru imbracaminte: mare tinuta - grande tenue; mica tinuta - petite tenue; tinuta gala, tinuta neglasa etc.
Exemple:
Armata e tinuta de a fi in mare tinuta la parada.
O dama in tinuta de bal e tinuta de a nu scoate manusile cand e tinuta de mana la contradant etc. As pune ramasag ca creatorul, voi sa zic croitorul, tinutei se numeste Calamburescu.
De vreme ce romanii au haine, straie, imbracaminte, uniforma si diverse toalete, pentru ce si tinute? Voiesc oare pedantii sa faca din romani niste manechini?
Tele, sele. In loc de tale, sale. O nenorocita si dizgratioasa tiganitura introdusa de unii poeti in limba noastra pentru inlesnirea rimei.
Exemplu:
Bland inger printre stele
Vad gratiile tele.
Alt exemplu mai putin poetic:
-Mai tigane; ai furat opincile noastre.
-Nu se afla, rumanica.
-Si ce-ai facut cu ele?
-Le-am baut.
-Pentru ce le-ai baut, balaure?
-Pentru ca sa nu-mi incarc sufletul de pacate, cu lucrul altuia; decat cu opincile tele sau ale sele, mai bine cu picioarele goale, ca-ncalte-s ale mele.
Ered. In loc de clironom, mostean! ... termin introdus in limba romana de liberul si independentul tranducator al Codului civil. As dori sa stiu cum se formeaza verbul acestui substantiv grotesc? A erede, a ereda sau a eredita? De unde pot sa derive erezii? negresit de la erezie (clironomie)! Iata dar mostenirea devenita o erezie la romani gratie ignorantei unui simplu traducator! si de aici se poate conchide ca ignoranta si pedantismul produc aceleasi efecte pernicioase.
Negles. - In loc de negligeat; prin urmare, s-ar cuveni sa se zica redes in loc de redigeat. Insa ar fi mai bine sa se stearga asemenea barbarism din vocabularul pedantilor, atat de bogat in barbarisme. De vreme ce s-a adoptat cuvintele redactor, redactie, e mult mai natural a sa servi cu termenele de redactare, a redacta, decat cu redigeare, a redigea. E natural? ... prin urmare pedantismul va continua a zice negles si redes.
Re
gres. In loc de regret sau regretare. Asemanarea de sunete a cuvintelor franceze progres si regret au indus in eroare pe nelegiuitul pedant si l-a facut sa zica regres, precum a zis progres.
Progres insamneaza propasire.
Regres trebuie dar sa insamne retropasire, pasire inapoi, si nicidecum regretare sufleteasca, pe care parintii nostri o numeau dor sau parere de rau.
Am cetit o epistola amoroasa in versuri si-mi voi aduce aminte cat voi trai de pasagiul urmator:
Credeam ca in iubirea-ti eu am facut progres,
Dar ma-nselai ... o spun nu cu putin regres.
Morb, morbos, morboasa, morbosi. Noua boala inventata si raspandita de acei ce pretind a lucra la inaintarea neamului romanesc. Corpul medical a declarat ca acea boala este de aceeasi categorie ca choleramorbus, ca pedanto-morbus etc.
-Ce face domnisoara X?
-E morboasa!
-O! ... ce aud, ingerul vietei mele e morbos...
C'est a degouter d'etre malade.
Ti se face lehamite sa te imbolnavesti (fr.)
Ord, orduri. In loc de decoratii. Asadar, persoanele care prin serviciile sale au meritat aceste semne de destingere poarta la pept sau la gat orduri (ordures, fr, adeca murdarii). Ce mai poate astepta cineva de la niste pedanti, carii, nestiind a samana flori, arunca orduri in campul literaturei noastre!
Resbel. Pe timpul vitejilor nostri stramosi nu existau ministere de razboi; astazi avem un ministeriu de resbel!
Ostasii lui Stefan si Mihai erau razboinici (vezi cronicele vechi); ostasii de acum cauta sa fie resbelnici, dupa botezul pedantilor.
Ostasii vechi se razboiau ca niste lei.
Ce vor face ostasii nostri, pedanticeste vorbind?...
Prin urmare batalia de la Razboieni ar trebui sa se numeasca batalia de la Resbeleni, daca ar fi luat parte la dansa modernii resbelnici, condusi la resbel pentru a sa ...
Pro pudor!...
Ce rusine! ...
Popul. Acest cuvant a fost negresit introdus in limba romana de vreun cimpoier deprins cu vocabularul papusarilor din Tatarasi. Inlocuind cu el vechiul cuvant de popor, popoare, sub falsul pretext de latinitate, zisul cimpoier a trebuit sa rada mult de oarba naivitate a contimpuranilor sai, carii l-au imitat intocmai, ca si copiii ce invata a rosti obscenitati, fara a le pricepe. E timpul insa a curati campul literaturei noastre de asemenea plinte mojicesti, de asemenea termini disonanti, carii, inmultindu-se, lovesc delicateta auzului si armonia limbei romane.
Presedinte - sedinta in loc de prezident, seanta. Pentru ce presedinte? pentru ca sa preseada sau sa prededinteze o adunare? insa a presedea insamneaza a sedea dinainte, iar nicidecum a prezida; si a presedentia nu are nici nu sens.
Dumnezeu prezida la cursul planetelor.
Soarta prezida la faptele oamenilor.
Prezidentul prezida la lucrarile Camerei.
Un demon grotesc prezida la clocirile pedantilor!
Inca o data dar, pentru ce presedinte, pentru ce sedinta, cand terminii de prezident si seanta au devenit universali? Nu cumva pentru ca romanului ii place sa seada, sa pre-seada?
Intreaba oricand pe un roman ce face? El iti va raspunde: sed! adica raman pe loc, cand altii pasesc inainte. Sed! adica ma dau in dragoste si fac casa buna cu lenea!
Prezidentii parlamentelor engleze, franceze, americane, intaliene etc. prezida. Prezidentul Camerei si prezidentul Senatului roman sint condamnati de pedanti a presedea sau a pre-sede. Trist si grotesc!

Romanism

Stat roman
Monitorul roman
Ziarul Romanul
Pasagiul roman
Strada romana
Croitor roman
Teatrul roman
Crasmar roman
Ateneul roman
Academia romana
Camera romana
Senatul roman
Otelul roman
Cafenea romana
Cascaval roman
Domnii Romanescu
Domnii Romanovici
Domnii Romanoff
Domnii Romanemberg
Domnii Romanopulos
etc., etc., tot roman. Toti romani si inca si in veci romani!
In prezenta acestui nume de roman, care a ajuns sa fie o masca pusa si pe institutii, si pe dughene etc., cu o profusie ridicula, fiecine este in drept a sa intreba daca nu cumva romanii se tem sa fie confundati cu chinezii in tara lor?
In nici un oras din Francia nu se gaseste o strada numita rue francaise.
In nici un oras din Germania nu exista o strada cu numele de Deutsche Strasse.
In Bucuresti insa este strada romana!
Comic, comic si grotesc!





Dictionar grotesc


Aceasta pagina a fost accesata de 1311 ori.
{literal} {/literal}