Introducere la scrisorile lui Ion Ghica catre Vasile Alecsandri

Introducere la scrisorile lui Ion Ghica catre Vasile Alecsandri

de Vasile Alecsandri


Printului Ion Ghica

Mircesti, decembrie 1883

Iubite amice,

Iata-ne cu iarna in tara! Ea a sosit noaptea, pe furis, si s-a grabit sa-si scuture cojoacele pe fata pamantului pentru ca sa afirmeze stapanirea ei... A doua zi romanii s-au trezit vasali acestei regine aspre ai carei ministri sunt crivatul si gerul, ai carei curtezani sunt lupii si corbii, a carei armata sunt fulgii de zapada si turturii de gheata, ale carei palate sunt cladite cu troian. Baba cocheta si sulemenita se mireaza in oglinda raurilor inghetate si poarta pe frunte-i o coroana de briliante ce te patrunde de fiori cand o privesti si te preface in sloi cand te atingi de dansa.

E timp de a se culege pe acasa si de a se adaposti la gura sobei in asteptarea altei regine mult mai atragatoare, Primavara, care va detrona in curand pe batrana uzurpatoare. Sperare dragalasa!... Ea ne face a rabda despotismul ingrozitor al iernii fara nici o incercare de rascoala in contra ei, caci orice manifestare razvratitoare ar luneca pe gheata si ar cadea sleita sub un numar infiorator de grade de frig. Padurile apar ca niste pete negre pe fondul alb al tabloului iernatic. Copacii desfrunziti au aerul de schelete parlite in foc, si printre crengile lor zboara ciripind multime de pasarele, sticleti, pitigoi, vrabii, ciocarlani etc., catandu-si hrana, pe cand sub cerul nouros carduri lungi de corbi fac manevre prevestitoare de vijelii. in toate zarile, pe toate campiile se intinde o patura alba ca o panza pe un mort, iar pe drumurile disparute sub zapada se vad miscanduse incet sanii incarcate cu lemne de la padure. Vitele par chircite, pasarile zgribulite, si oamenii vineti la fata. Iarna gaseste o petrecere de artist lipind pe geamuri flori fantastice de gheata si vopsind cu culoare patlaginie urechile si nasurile omenesti. Ea simte multumire de a pune natura in suferinta si de a face ca insusi aerul sa para tremurand de ger cand privesti fulgii spulberati de suflarea vantului.

Eu, amice, desi mare admirator al frumusetilor Iernii, splendide la lumina soarelui si fermecatoare sub razele lunii, ma feresc de contactul ei prin intrebuintarea unui numar, ajuns a fi legendar, de paltoane si de blani. Cand o vad sosind, o intimpin cu batranescul cantec poporal:

    Sora-mi esti, sora sa-mi fii,
    Iar la noi mai rar sa vii.

si ea, drept multumire, intoarce cheia in broasca usii mele, trantindu-ma astfel la inchisoare pana la epoca sosirii nagatilor. Trei, patru si uneori cinci luni de zile, retras in casuta mea, imi inchipuiesc ca sunt intr-o corabie prinsa de sloiurile Marii Baltice. Parere negresit, dar parere asa de intetita in mintea mea, ca zaresc chiar ursi albi trecand pe camp!... Cat despre lupi, ii aud noaptea urland in marginea satului si ziua ii recunosc in impiegatii fiscului. Cat tine timpul aspru, cat termometrul face gimnastica sub linia de la zero ca sub un trapez ideal, imi umplu zilele cu indeletniciri intelectuale si cu intretinerea focului din sobe. Am ajuns in arta aceasta la inaltimea vestalelor si acum stiu a da cladirii despicaturilor de lemne forme arhitectonice care ar merita medalie de aur, daca asemene talente s-ar recompensa in tara noastra.

Dimineata imi place sa ma scol de cu noapte si sa gasesc cabinetul meu de lucru bine incalzit si vesel luminat de un candelabru aprins. Ceaiul e gata pe masa; cateii mei sar prin camera cu mii de jocuri si de dezmierdari, asteptand portiile lor de zahar; biroul ma cheama langa el, aratandu-mi calimara plina, condeiul zburdalnic, hartia alba. „La lucru!“ imi sopteste un glas ce iese din tuspatru colturi ale cabinetului si cu placere ascult adeseori indemnul sau; incep prin corespondenta cu Londra, cu Parisul, cu Bucurestii, cu Iasii, cu Montpellier, chiar si cu America; apoi ma apuc de vreo lucrare mai serioasa si ziua trece far-a baga de seama daca ninge si daca sufla crivatul.

Sunt zile in care... insa te vad zambind si clatinand din cap... sunt zile in care ies pe afara, invelit cu blana nr. 3, si fac o primblare scurta, de tot scurta, pe cararile trase in omatul din gradina. Admir in treacat cerul otelit, zapada cristalizata ce scartaie sub picioare, pasarelele ce zboara imprejuru-mi tipand de mirare (?)... clatinarea copacilor in semn de cainare pentru imprudenta mea si ma simt cuprins de un avant eroic infruntand dusmana lumii, Iarna!... dar sa ne grabim a ne intoarce in casa, caci inghet cu tot eroismul meu! Seara, cand perdelele sunt trase, cad pe ganduri, privind la salamandrele din soba. 0 melancolie adanca patrunde in sufletul meu pe cand viscolul vajaie prin horn; iar pentru ca s-o alung, adun cu mintea imprejuru-mi pe unii din contemporanii mei ce se bucura inca de viata si rasfoim impreuna albumul suvenirelor noastre.

Tu esti unul din cei chemati si mai alesi. Iata dar un raport exact de cele ce am grait cu tine, ieri seara, in ajunul sfintilor Tirs, Lefkie si Filimon. Amice, cand vine varsta nemiloasa si ne spune ca e timp de astamparat pornirile inimii si de strans aripile inchipuirii, cand zburdalnicele zboruri prin lumea nalucirilor atragatoare devin periculoase si calatoriile departate prin lumea reala o intreprindere obositoare, ne ramane o ultima si nepretuita petrecere pentru mangaierea zilelor din apusul vietii. Ea consista intru aducereaaminte a trecutului si reinvierea prin povestire a diverselor epoci prin care am trecut intalnind in calea noastra tipuri originale si luand parte la fapte care se ating de istoria tarii. Acest voiaj in jilt are avantajul de a fi si comod, si incantator.

Tu mi-ai povestit adeseori intamplari interesante pe care le auzisesi din batrani si mi-ai zugravit cu un adevarat talent de pictor unele figuri din generatia ce ne-a precedat, intrevazute de tine in copilarie. Eu insumi am cercat sa fac a zbura pe sub ochii tai un stol de suvenire variate, si astfel orele noastre de intalnire au fost totdeauna pline de veselie sau de uimire, pline de incantari culese in gradina trecutului, sau de visuri patriotice vanate pe campul viitorului necunoscut. Am imbatranit insa fara a pierde patima acestui vanat, caci dintre toate pasiunile omenesti amorul de patrie este singurul care nu se stinge niciodata.

Daca am fi avut o masina stenografica de buzunar, masina ce se va inventa negresit in secolul nostru de avocati si de deputati elocventi, ea ar fi produs o mica biblioteca de anecdote, de schite usoare, de memorii istorice si de portrete bine colorate, care formau un soi de muzeu demn de a fi vizitat; iar generatia actuala, a carei cunostinta de trecut nu se intinde peste limitele celor din urma treizeci de ani, ar gasi in el multe subiecte de studiu atragator si folositor... Cate romane, cate piese de teatru, cate scrieri fiziologice s-ar putea cladi cu materialul adunat in el! si cate spirite sanatoase s-ar retrage cu multumire in sanctuarul sau spre a se odihni de luptele zilnice si de preocuparile, zise politice, ale epocii de fata!...

Tipuri pentru tipuri, sunt de preferat acele disparute din societatea romana, in locul acelor de venetici alungati din tarile lor si adapostiti astazi intre noi cu pretentiile lor ridicole de critici si de reformatori, in locul acelor de Don-Juani de trotoires, acelor de salvatori patentati de patrie, acelor de invidiosi care stupesc veninul lor spre tot ce-i mai sus decat dansii, chiar desi sunt convinsi ca stupitul cade tot pe obrajii lor etc., etc. Fapte pentru fapte... istoria va judeca valoarea acelor care s-au desavarsit cu sacrificii de avere si de viata chiar, si acelor savarsite sub indemnul ambitiei personale sau al dobandirii de averi colosale.

Aceasta idee m-a indreptat catre tine, amice, cu propunerea ca sa incepem intre noi o corespondenta menita de a continua convorbirile noastre si sa le publicam intr-o foaie literara pentru placerea noastra intima. M-am magulit totodata cu slaba sperare ca acea corespondenta va fi bine primita de unii din compatrioti care binevoiesc a recunoaste putine merite predecesorilor si ceva mariri evenimentelor petrecute inainte de venirea lor pe lume.

Tu ai admis propunerea mea si ai realizat-o in parte cu o activitate de care s-au folosit cititorii foaiei Convorbirilor literare. Mi-ai trimis din Bucuresti si din Londra un sir de epistole care in curand vor fi adunate intr-un volum demn de a figura in bibliotecile bine compuse. Oaspe iubit, el va veni sa ia loc in familiile romane, spre a le povesti cu graiul sau limpede, vesel, placut, cateva scene de la inceputul secolului nostru, sau din zilele noastre, si a desfasura o galerie originala de figuri ce poarta sigiliul caracteristic al epocii lor. Sunt incredintat, amice, ca ai gasit o mare placere de a rechema la viata acele umbre care din zi in zi se afunda mai mult in pustiul uitarii si al nepasarii. Nu mai putin sunt convins ca volumul tau va procura o deplina satisfacere persoanelor inteligente ce-l vor citi din scoarta in scoarta si vor fi calauzite de el prin regiunile unei lumi necunoscute lor. in epoca de astazi e mare meritul unei opere literare care poate sa distraga spiritul omenirii din vartejul ce o conduce cu repejune spre tinta intereselor materiale.

Cat pentru mine, locuitor de tara, retras in pasnica singuratate de la Mircesti, apreciator si iubitor de roduri intelectuale, iti multumesc cu sinceritate pentru corespondenta ta imbelsugata.

Totodata insa ma ingan cu ademenitoarea speranta ca vei da un frate gemene volumului tau, daca nu mai multi. Tu ai inca un tezaur de suvenire care foiesc in capul tau cu dor de a iesi afara, precum se bat pasarelele de gratiile coliviei. Fa-ti mila cu ele si le deschide colivia, pentru ca sa se bucure de incantarea libertatii si ele, spre multumire, sa ne incante cu glasul lor armonios. Din parte-mi iti promit sa urmez exemplul tau precat imi vor permite puterile si imprejurarile vietii.

Spune-mi dar anii tai petrecuti in insula Samos in calitate de bei, guvernator acestei insule, si calatoriile tale prin Asia Mica. Din acea epoca a vietii tale eu nu-mi aduc aminte decat unele trasaturi povestite mie de veselul nostru amic, raposatul locotenent de marina Laurent, care a primit ospat in casa ta de pe malul Marii Egee... Pe atunci, in timpul razboiului de la Cram, pirateria luase o mare dezvoltare in Archipel. Grecii, ostili armiilor aliate, franceza si engleza, care faceau asediul Sevastopolului, atacau adeseori corabiile incarcate cu provizii pentru Kamies si Balaclava, le pradau si le cufundau in adancul marii. in zadar vapoarele de razboi ale Frantei le dadeau goana apriga printre insule! indraznetii imitatori ai lui Canari stiau a se adaposti pe sub maluri si in pesterile stancilor, fiind ajutati de toti compatriotii lor... Nici o pedeapsa, nici amenintarea de moarte, nu indupleca pe acestia de a trada locul ascunderii, si bietii capitani de vapoare se intorceau totdeauna fara izbanda din expeditiile lor, retragandu-se furiosi in portul de la Samos. Laurent radea de ei, poreclindu-i amirali Bredouille.

Una din acele bande de pirati devenise mai cu seama o calamitate pentru corabiile de transport. Ea, fiind urmarita de aproape de catre vaporul pe care se gasea Laurent, in calitate de ofiter de marina, si tu, in calitate de amator de vanat, debarcase in insula Leros si se facuse nevazuta intr-o pestera adanca din sanul ei... Vaporul ajuns in port dupa pirati, comandantul chema autoritatile locale si le ordona sa-i predea in mana lui. Toti grecii se jurara pe toti sfintii din calendarul ortodox ca nu sunt gazde de hoti, desi ei se gaseau in buza pustilor intinse spre dansii de marinarii francezi. Un semn numai al capitanului, si cadeau morti fara a-si incarca sufletul cu marsavul pacat al tradarii!

Atunci, dupa spusa lui Laurent, tu te-ai apropiat de comandat si, domolindu-i mania, l-ai sfatuit sa debarce oamenii lui in insula pentru ca sa cerceteze cu de-amanuntul toate malurile si toate stancile. Sfatul tau fu ascultat, dar cercetarile ramasera zadarnice!... in fine, intalnind o turma de capre, ati intrebat pe pastorul lor, un baietan de vreo 16 ani, unde stau ascunsi piratii? El raspunse mandru ca nu stie!... Capitanul iar se infurie si porunci sa-l impuste. Grecul se puse darz in fata armelor incarcate, fara a deschide gura, far-a-si pierde linistea, desi da ochi cu moartea. El era sublim de abnegare si de eroism!

- Capitane - ai zis tu in acel crancen moment - nu ucide pastorul; ucide caprele lui, de vrei sa afli adevarul.

Asa s-a si intamplat... Abia marinarii francezi impuscasera vreo zece capre, si pastorul uimit marturisi ca piratii se gaseau intr-o pestera apropiata, care comunica cu un turn parasit din timpul cavalerilor de Rhod. Asediul stancii se facu dupa toate formele strategice; lupta se incepu cu inversunare; trageau piratii cu desperare, omorasera trei marinari si ranisera patru si dupa cateva ore banda fu nimicita! Unul singur din ei toti scapa cu viata si fu gasit peste cateva zile plutind pe mare intr-o cutie de scanduri fabricata de el si condusa prin valuri de o lopata rupta... Sarmanul fu prins, insa gratiat, si merita sa fie !

Spune-mi cum la aceeasi epoca ai oprit flotila lui Saltafero, care venea de la Chalris sa abordeze la Samos cu scop de a rascula pe samioti in contra sultanului, pe cand Franta si Englitera aparau drepturile si existenta Imperiului Otoman. Mareata a trebuit sa fie scena intalnirii tale cu seful energic al flotilei in capatul insulei Samos, la Calabaetas, avand de cadru cerul albastru al Asiei si intinderea albastrie a marii; avand tu, in urma ta, poporul adunat din Samos, si Saltafero, avand in urma lui flotila cu steaguri jumatate albe si jumatate albastre! in asemenea imprejurari si-ntr-un asemenea tablou poetic conversatia voastra a avut negresit un caracter epic, caci Saltafero se departa de Samos, fara a-si implini scopul, si tu ramasi stapan pe insula ta.

Spune-mi cum ai arestat pe vestitul Hiotoglu, nascut in satul Seftidikios de langa Smirna, acel hot indraznet care, dupa ce facuse multe morti de om si atacase in trei randuri caravanele de la Meca, se retrasese in insula Samos, imbogatit, linistit si foarte considerat de compatriotii lui si trecut intre ofiterii de jandarmerie ai insulei? Ordinul de arestare a lui sosise de la Constantinopol, dar autoritatile locale se sfiau de a-l indeplini, caci Hiotoglu nu era comod de prins. Pentru el viata chiar a beiului nu platea nici o letcaie.

Laurent mi-a povestit ca tu, suindu-te calare si intovarasit numai de un singur jandarm, fost si el palicar, adica hot de soiul lui, te-ai dus in casa lui Hiotoglu, prin care jandarmii chiar se cam fereau de a trece. Toti locuitorii se aflau in piata, caci era o zi de sarbatoare, iar Hiotoglu, purtand la piept un seleaf bogat de arme, sta mandru sub un maslin. El isi facea cheful cu ciubuc si cafea, dupa obiceiul oriental, pe cand fruntasii satului stau in picioare dinaintea lui smeriti si respectuosi.

Tu, descalecand, te-ai apropiat de el si i-ai zis:

- Bre Hiotoglu! Am venit sa-ti spun ca am ordin de la Poarta sa te arestez si sa te trimit la Stambul... Deci te gateste sa vii cu mine... nu te arestez, de te-i purta bine nu va fi rau de tine, dar de-i cauta sa fugi te-oi gasi in fundul pamantului si atunci va fi rau de tine.

- Eu? intreba hotul, incruntandu-si ochii.

- Peste doua saptamani eu ma duc la Constantinopol; sa te cobori la malul marii, ca sa ne imbarcam impreuna. Ai auzit? Cuvintele tale au cazut ca un fulger in gloata ce te inconjura. Hiotoglu te avea la cheremul lui, dupa cum zic turcii, caci avea la indemana un arsenal intreg. Cu toate aceste, el se stapani, si catand drept la tine cu ochirea lui de vultur, raspunse: Bine!... apoi ceru calul sau si te intovarasi pana la jumatatea drumului. Acolo v-ati oprit langa un izvor, ca sa adapati caii, si Hiotoglu iti adresa aste cuvinte:

- Bei mu, ai auzit de mine? Am mancat zilele multor turci. Sunt neimblanzit cand ma aprind de manie, ucid tot ce-mi sta in cale... si insa tu ai indraznit sa-mi spui mie verde-n ochi ca ai de gand sa ma dai pe mana turcilor!... Priveste! suntem acum singuri; as putea sa te sting de la lumina soarelui si apoi sa trec in Asia ca sa ma fac nevazut. O stii?

- O stiu! ai raspuns tu; insa daca ai comite aceasta crima, daca m-as lasa ca un misel ca sa-mi rapesti tu viata, nu ai scapa de urgia guvernului nici in sanul maicii tale, caci eu sunt guvernatorul de Samos, stapanul tau... si priveste, am cu ce sa te culc la pamant pana a nu pune tu mana pe seleaf. Zicand aceste, ai scos din buzunar un revolver cu sase incarcaturi. Hiotoglu privi revolverul zambind si replica:

- Nu arma ta ma domoleste, ci darzia ta fata cu mine!... Esti palicar si crestin ca mine... sa traiesti! cand vei fi sa pleci, m-oi afla la malul marii la Vathy.

Hotul atunci disparu, si la ziua hotarata se afla la malul marii. Cati oameni de meseria lui Hiotoglu si chiar de alte meserii mai putin periculoase s-ar gasi intre popoarele civilizate capabili de a urma pilda lui? Orientalii nu au obicei sa anine un parole d’honneur la promiterile lor; ei zic un simplu: pola cala pe greceste, sau un peki pe turceste, adica un simplu bine pe romaneste, si chiar daca aceste cuvinte le-ar scurta viata, ei se feresc de a le calca. si pe la noi, in vremile de demult, se tineau legaturile cu sfintenie, insa de cand obiceiurile noastre s-au altoit cu parole d’honneur, altoiul a corupt in parte vechea si curata lor simplitate.

Pe vestitul tau vanator de caravane am avut eu insumi prilejul de a-l cunoaste. iti aduci aminte de intalnirea noastra neasteptata pe vaporul mesagerilor de Ioudain ce pleca de la Smirna la Constantinopol, in toamna anului 1854 sau 1855? Tu veneai de la Samos cu Hiotoglu si cu jandarmii Cara-Vasili si Themistocli; eu veneam de la Paris cu scop de a ma duce sa asist la asediul Sevastopolului si sa vizitez ruinele acestui oras. Hotul tau era de talie nalta, insa parea conformat cu muschi si cu nervi de otel; fata lui uscativa si arsa de soare avea un nas coroiat ca un plisc de uliu si niste ochi negri, infocati, patrunzatori, care ii dau un aspect de vultur rapitor. invelit intr-o burca mohorata, el sta pe podul vaporului ghemuit langa catarg si parea nepasator de soarta ce-l astepta. Privirea lui era pironita pe intinderea marii si parea ca vaneaza fantastice caravane in fundul orizontului... I-am adresat cuvantul in mai multe randuri, dar el nu mi-a raspuns decat prin monosilabele grecesti né, ohi, si acest mod de convorbire m-a descurajat de a lega o mai stransa cunostinta cu el.

Dupa doua zile de calatorie, sosind la Constantinopol, ne-am suit tuspatru intr-un caic, am abordat la Tophane si de-acolo ai trimis pe viteazul mancator de turci la cancelaria de Samos din Galata, liber si fara paza alta decat cuvantul sau. stiind ca a doua zi era sa fie dat ministrului de Marina. Marturisesc ca am simtit atunci in mine o neinvinsa parere de rau, caci oamenii energici de soiul lui Hiotoglu mi-au inspirat totdeauna multa simpatie. Am aflat, insa, mai tarziu ca dupa staruintele tale pe langa fiorosul Mehemet Alipas a s-a aratat indurator catre dansul, primind din parte-i cuvantul ca va lasa in pace caravanele de la Meca, si l-ai trimis indarat la Samos, unde mi-ai spus ca se facuse tutungiu.

Graieste-mi de epoca aceea din tinerete cand sedeai cu mine in casa parinteasca din Iasi, pe ulita Sfantutui Ilie, astazi numita strada Alecsandri. Iti amintesti pe nedespartitul nostru tovaras de locuinta, frumosul pudel Caro, si festele ce jucam numerosilor nostri creditori? Cum alungam pe cei mai intetiti dintre evrei cu zburdarile nebune ale cainelui care la un semn sarea pe deasupra lor smulgandu-le chitia neagra de pe cap?... Admirabil Caro!... desi el avea oarecare apucaturi de comunist si fura din bacalii provizii ce le ascundea sub patul tau, el pricepea misiunea lui de a ne scapa de fiarele nesatioase ce ne importunau, pe cand eram ocupati cu redactarea foaei gresu, fondata de Negruzzi, Kogalniceanu, tu si eu. El era considerat de noi ca cel mai activ si mai pretios colaborator al nostru si se bucura de o stima fara margini din partea tuturor. Marturiseste, amice, ca daca ar mai trai Caro, nu l-ai da pe multi literatorasi de astazi, latratori ca dansul, dar nu ca dansul inteligenti... Prin indemnul tau atunci am scris si publicat critica mea glumeata asupra Stantelor epice ale raposatului Aristia, in care voda Bibescu era comparat cu un singur si teapan catarg... Nenorocitul poet s-a dus pe ceea lume fara sa ma ierte. Fie raspunderea ta in seculum seculorum!

Descrie-mi tabloul societatii iesene sub domniile lui Sturza si Chica-voda, cu tinerimea ei vioaie, eleganta, entuziasta, patriota; cu boierii sai batrani imbracati in haine bizantine si inspaimantati de avantul ideilor moderne, cu buchetul ei de dame frumoase, simtitoare, nobile, spirituale, partase ale visurilor noastre de independenta si de marire pentru patrie. Ce inraurire puternica au avut ele asupra miscarii nationale si cat au contribuit a introduce la noi tot ce distinge pe o societate civilizata! Multe figuri gratioase de acum 30-40 de ani ar merita sa formeze o galerie incantatoare si numele lor sa fie inscrise in litere de aur pe table de marmura. improspateaza in minte-mi un alt tablou de un caracter mai prozaic, acela al falansterului nostru la Pera, in timpul razboiului de la Cram; sefii acelui falanster erati tu, Negri si Rallet, iar adeptii lui erau toti ofiterii francezi din lagarul de la Maslac, asezat aproape de Constantinopol. Negri si Rallet se luptau cu calugarii greci in chestia averilor manastiresti si rabdau multe neajunsuri din partea politicii miselesti a Divanului turcesc fata cu romanii; noroc pentru ei ca locotenentul Laurent, capitanul avizoului ambasadei franceze, venea in toate zilele ca sa-i faca a-si uita necazurile. El reprezenta veselia si spiritul glumet al compatriotilor lui Rabelais si poseda un repertoriu bogat de anecdote umoristice, afara de talentul extraordinar de a imita, sau cantand, sau suierand, toate instrumentele unei orchestre intregi. Uvertura lui Guillaume Tell o executa in deplina perfectie, impestritand-o cu niste note false de clarineta, care produceau efectul cel mai comic.

in asediul orasului Sevastopol el comandase o baterie si castigase un reumatism ca si dansul de poznas. Boala lui se dezvoltase mai tarziu intr-un mod straniu, aducand-l in starea jalnica de a nu putea pasi inainte, insa lasandu-i facultatea de a merge indarat si a cobori astfet scarile cu o repejune miraculoasa. Cu toate acestea spiritul lui nu pierduse nici o particica din vechea-i veselie... iti aduci aminte balul dat de stapana casei ce locuiam la Pera? Laurent, in uniforma lui de capitan de marina militara, facu o intrare splendida in salon si, apucand de la usa, se adresa pe rand la toate damele, asigurandule ca semanau cu imparateasa Frantei, Eugenia. Amicul nostru a fost sublim de elocventa in seara aceea si a devenit eroul preferat al sexului frumos din Pera. Mi se pare ca el a si abuzat de o favoare atat de binemeritata.

Istoriseste-mi intrevederile si convorbirile tale cu oamenii politici din Turcia si din Englitera in chestia intereselor noastre, si modul cu care fostul guvernator at Caucazului, generalul Graben, trimisul imparatului Nicolai, a surprins aderarea inaltei Porti la tratatul de la Balta Liman. Generalul pe care il cunoscusem la Iasi, caci era casatorit cu una din surorile cumnatului meu Rolla, ajungand la Constantinopol, adresa Divanului mai multe cereri gogonate, cum se zice la tara: precum dreptul de trecere libera prin Bosfor flotei rusesti de razboi, dreptul de protectie ortodoxa pentru imparatul asupra tuturor crestinilor din Peninsula Balcanica, dreptul de a cumpara flota vice-regelui de Egipt si alte asemenea enormitati. Divanul, sustinut in taina de catre ambasadorii puterilor occidentale, raspunse prin un refuz categoric, pe care generalul Craben se facu ca-l intelege ca un act de ostilitate in contra Rusiei si pomeni cuvantul de declarare de razboi.

in zadar noi, romanii aflatori la Constantinopol, noi, cei cu durerea, ne incercaram sa asiguram pe turci si pe ambasadori ca era o simpla comedie ce avea de tinta numai tratatul de Balta Liman. Marii politici orientali si apuseni ne tratara de tarani de la Dunare. Generalul Graben simula pregatirile sale de plecare, insa pan-a nu se imbarca avu o ultima intalnire cu vizirul si-i zise: „Ce raspuns sa duc eu imparatului? intetirea nejustificata a Divanului are sa fie privita de Maiestatea Sa ca o ofensa personala si, martor mi-e Dumnezeu, ca eu doresc a feri, Turcia, precum si pe Rusia, de calamitat ile unui razboi. Tot ce v-am propus in numele imparatului, ati respins dupa indemnul ambasadorilor straini. Ei bine, puneti-ma macar in posibilitatea de a domoli mania Maiestatii Sale, ducand la Petersburg tratatul de Balta Liman subsemnat de Sultanul.“ Turcii se consultara cu ambasadorii si a doua zi tratatul era investit cu toate formele uzitate. Craben pleca din Constantinopol razand in barba, iar faimosii diplomati, convinsi ca au dat probe de o maiastra dibacie diplomatica, trimisera pe la guvernele lor respective o nota identica care proclama in cuvinte pompoase pretinsa lor victorie contra politicii rusesti in Orient!

Descrie-mi in tot adevarul lor evenimentele de la 11/23 februarie 1866, care, oricum ar fi caracterul lor, formeaza o pagina importanta in istoria tarii.

Spune-mi, in fine, tot ce stii din trecut prin altii si prin tine insuti. Te gandeste, amice, ca dintre contemporanii nostri tu ai fost si inca esti unul din cei mai activi pe taramul politic si posezi prin urmare un tezaur de suvenire care cer imperios sa iasa la lumina in ochii generatiei actuale si ai celor viitoare. Urmeaza dar sirul epistolelor tale cu acea verva fericita ce distinge cuprinsul volumului tau si sa-ti ajute Dumnezeu a lasa in urma ta un complet de schite pitoresti, de memorii istorice, de tablouri sociale care sa imbogateasca analele Academiei noastre si comoara literaturii romane. Ele vor adauga un titlu mai mult la acele dobandite de tine in ochii tarii ca unul din introducatorii Romaniei in era sa de lumina, de marire si de glorie.





Introducere la scrisorile lui Ion Ghica catre Vasile Alecsandri


Aceasta pagina a fost accesata de 702 ori.
{literal} {/literal}