Scrisoare de la Ion Ghica catre Vasile Alecsandri

Scrisoare de la Ion Ghica catre Vasile Alecsandri

de Vasile Alecsandri


Bucuresti, 4 decembrie 1879



Amice!


Iti multumesc din suflet pentru cuvintele magulitoare ce-mi adresezi. Iti sunt cu atat mai indatorat cu cat criticele aspre ale unor oameni care se cred in drept a vorbi din condei despre ale teatrului erau de natura a ma descuragea.
Cand am priimit Directia teatrelor, am facut-o in speranta ca voi fi folositor artei dramatice, si iti marturisesc ca ajunsesem a considera sperantele mele realizate in parte, fiindca reusisem a pune pe scena, in timp de doi ani, 15 bucati, drame si comedii originale, dintre care sese in versuri, toate demne de a compta in literatura romana: doua drame in versuri, Ruy-Blas si Roma invinsa, care fac cel mai mare onor traducatorilor, trei piese cu spectacol si mai multe traductii interpretate, precum au fost Danisefii etc.
Credeam ca adusesem partea mea de inbunatatire teatrului, punanad oarecare regula in cancelarie si-n compatibilitate si imbogatind atat garderoba cat si magazia de decoruri cu o valoare de un numar insemnat de mii de franci.
Dar cetind unele critici cari strig prin ziare in toate diminetele ca totul merge rau, ca nimic nu se face bun, ca comitetul priimeste numai piese proaste si ca el respinge ssitematic pe cele bune; intr-un cuvant, ca teatrul national, in loc de a progresa, merge spre decadenta; cetind, zic, asemine recriminari esprimate adeseori cu niste cuvinte ce lipseau de orice urbanitate si chiar de buna-cuviinta, mi-am zis ca poate era prezumtiune din parte-mi a ma crede capabil sa aduc serviciuni artei dramatice; prin urmare ar fi o datorie pentru mine de a lasa locul Directiei altui careva mai competent. Atunci, ca un om constiincios, mi-am depus demisia in mana ministrului...
Eu am convingerea ca am fost corect si ca mi-am implinit datoria. Acum, dar, la randul meu, intreb daca acei care s-au pus in fata cu Directia, pe un picior de cenzori atat de aprigi, au dreptul de a lua o asa atitudine? ... Stiu ei ce este arta dramatica? Sunt ei in stare a-si da seama de valoarea literara, de meritele si chiar de defectele unei opere? Pot ei s-o analizeze, sa o discute, sa faca un studiu serios asupra ei, un studiu bun de a fi pus sub ochii publicului cetitor? Au ei destule cunostinti de estetica, de arta, pentru a putea arata artistilor partile bine interpretate sau acete in care artistii nu s-au pastrat de situatiunele create de autor? That is the question.
Ce au castigat dar pana acum publicul, artistii si arta dramatica din criticele lor violente? ... Cel mult osteneala ce provine din cetirea unor asemene frazeologii desarte.
Daca ar asculta Directia jeremiadele lor si le-ar cere consilii pentru prosperarea teatrului, ei ar raspunde cu o naiva umanitate: Prenez nos ours, adica ia piesele noastre.
Daca s-ar potrivi un autor, a carui piesa a obtinut un succes meritat, insinuarilor nepartinitoare a lor, el ar sterge una dupa alta toate scenele, toate actele, si ar reduce astfel opera lui la un ceva dupa placul, chipul si asemanarea lor.
Pentru a fi critic folositor, calauz util artei, trebuie mai intai cineva sa fi citit mult, sa fi comparat mult, sa fi meditat si mai mult, trebuie totodata sa aiba gust, crestere buna, jjudecata dreapta, si in scrierea sa analitica trebuie sa fie preocupat nu de persoana autorului, ci de opera lui. Oare aceste sa fie insusirile unora din criticii nostri cei mai strigatori?
Boileau, cand scria, avea obicei sa stearga trei cuvinte din patru ... Care din criticii nostri atat de aspri este in stare sa imiteze exemplul autorului clasic francez? Care se simte atat de generos ca sa pagubeasca posteritatea cu o singura virgula macar din pretioasele lor improvizari?
Raposatul logofat-mare Draganescu mergea mai departe cu sacrificiul decat insusi Boileau. El punea pe gramaticul sau de recita de cate zece ori ceea ce dictase. De esemplu:
"Cu frateasca dragoste ma inchin dumitale, arbore vornice".
"Citeste, gramatice, zicea Draganescu dupa ce fraza aceasta era scrisa.
La intaia citire, el ordona sa stearga inceputul: cu frateasca dragoste, pentru ca boierul carui vroia sa adreseze ravasul nu merita o dragoste frateasca.
La a doua citire, poruncea stergerea cuvintelor: ma inchin dumitale, sub pretext ca el, logofat-mare, nu se catadicsea sa se inchine altui boier mai mic.
Si, in fine, la a treia citire, stergea si pe: arhon vornice de la sfarsitul frazei, indignat fiind in contra lui Caragea care dedese acelui boier mic un grad atat de inalt.
Astfel a fost corespondenta logofatului Draganescu in tot cursul vietii sale!
Nu gasesti tu ca el facea act de om intelept, scutind astfel lumea de a-i citi proza? Nu gasesti ca bine ar face multi din scriitorasii nostri sa adopteze sistemul luji sau sa invete mai intai carte, daca vrea sa dobandeasca dreptul de a scrie?
Eu nu stiu daca am facut bine sau rau priimind a duce sarcina Directiei teatrale, insa stiu arata ca voi pastra cu mandrie placuta aducere aminte ca am avut onorul a pune in scena pe Despot al tau, acest adevar eveniment literar care va ramanea in literatura noastra un adevar monument demn de literaturile cele mai bogate ale Europei.
Drama ta istorica, Despot, este un giuvaer din cele mai pretioase ale coroanei tale de poet, corona bine intepenita pe capul tau: si poti zice ca imparatul acela care, luand corona sa prin geniul sau, zicea:
"Je la prends, pe la mets, et gare a qui y touchera!"


Ion Ghica








Scrisoare de la Ion Ghica catre Vasile Alecsandri


Aceasta pagina a fost accesata de 1474 ori.
{literal} {/literal}