Suvenire din 1855
de Vasile Alecsandri
Lui Ion Ghica
Amice,
in cumplitele catastrofe de la Sedan si de la Metz, doi oameni nenorociti, maresalul Bazaine si generalul Wimpfen, au avut trista misie de a subsemna cu numele lor cele mai colosale capitulatii din istoria militara a lumii. Acesti doi capi de oaste, dintre care unul, maresalul Bazaine, implicat intr-un proces celebru, a fost condamnat la degradare si la inchisoare pe viata, am avut ocaziune de a-i cunoaste la Cram, in niste imprejurari ce-mi place a-mi reaminti, caci ele se raporteaza la un timp de glorie pentru imperiul Frantei, un timp de mari evenimente politice care au produs regenerarea patriei noastre.
Iata notele ce gasesc in jurnalul meu de calatorii. Ti le trimit in toata simplitatea lor, astfel cum ele au fost scrise sub impresiile diverse ce am simtit in primblarea mea printre ruinele orasului Sevastopol si pe tarmurile Cramului ocupate de catre armatele aliate in anul 1855.
25 noiembrie
Pe Marea Neagra
Gigantica expeditie a puterilor de la Apus in contra colosului de la Nord si faptele savarsite in timp de cateva luni pe marginile imperiului rusesc au atras ochii lumii intregi asupra Cramului precum odinioara Palestina desteptase avantul razboinic al Crestina tatii. Numele orasului Sevastopol a dobandit acelasi rasunet ca si Ierusalimul, caci neamurile care au mers in secolele trecute ca sa-si verse sangele pentru apararea Sfantului Mormant au intreprins in zilele noastre o noua cruciada pentru apararea civilizatiei si acum ele tabara sub zidurile Sevastopolului.
Cramul a devenit astazi coltul de pamant cel mai important, fiindca pe tarmurile lui se dezbate chestia Orientului. El este mai cu seama pentru noi, romanii, locul sacru unde se plasmuieste viitorul tarilor noastre. Cum se face dar ca tinerimea romana nu alearga cu entuziasm sa se inroleze sub stindardul francez si sa combata alaturi cu acei care acum rasadesc arborele de viata al neamului romanesc? Aceasta nepasare este un fenomen psihologic greu de explicat si totodata prea putin recomandabil pentru simtul de patriotism al stranepotilor lui Traian.
Sub indemnul acestor ganduri si cuprins de o neinvinsa curiozitate, m-am decis a intreprinde un pelerinaj la vechea Taurida, intovarasit de un amic ce fusese inca o data in Crimeea.
Desi iarna se apropie cu cortegiul ei de furtuni pe Marea Neagra, ne suim vesel amandoi pe vaporul ce merge la Kamies, zicand adio lui Negri, lui Rallet, lui Ion Ghica si la mai multi ofiteri din tabara de la Maslac, care au venit sa ne vada plecand. Unul din ei, locotenentul Laurent, ce a luat parte activa la asediul Sevastopolului in posturile cele mai periculoase si acum comandeaza vaporul ambasadei franceze, mi-a dat scrisori de recomandat ie pentru generalul Wimpfen si pentru colonelul de Vernon, mare prevot al armatei de Orient. Doamna Bazaine, aflatoare acum in Constantinopol, m-a insarcinat cu un pachet pentru barbatul ei, comandantul actual al orasului Sevastopol.
Astfel asigurati de a gasi inlesniri si protectie la nevoie pe tarmurile Cramului, ne lasam cu nepasare pe seama generoasei Providente care se ingrijeste de soarta calatorilor si, luand Bosforul de-a lungul ca printre o feerie de teatru, trecem pe langa Fanaraki si intram in Marea Neagra careia vaporul nostru se inchina respectuos. Aceasta inchinare insa, provenita pe neasteptate din undularea apei, ne face sa pierdem echilibrul si naste mai multe incidente tragicomice. Unul din pasageri, negustor de boi, gros si gras cat un buhai, urmand zuliul corabiei, gaseste de cuviinta a executa un rostogol prelungit intocmai ca o balerca ce s-ar duce de-a dura pe o costisa. Altul, mai sprinten, surprins de o noua miscare a vaporului, tangajul, purcede la galop, fara voia lui, de la o margine pana la ceelalta a podului, si nu se poate opri decat agatandu-se cu desperare de gatul unui turc mahmur pe care il rastoarna impreuna cu dansul. Tot atunci, o vivandiera cocheta, desi cam statuta, se pravale pe spinare de pe scaunul ce gemea sub gratiile ei, si arata soarelui aprins o pereche de caltavete stacojii, care poarta in litere de aur deviza heraldica: honni soit qui mal y pense.
in vremea aceasta capitanul, suit pe pasarela, da ordine prin buciumul de alarma (porte-voix). Contramaistrii suiera din fluieras e de argint pentru ca sa reguleze manevrele; o parte din marinari insirati sus pe verguri desfasoara panzele si ceilalti alearga de-a lungul podului tragand franghiile dupa dansii. Vantul sufla cu tarie; valurile clocotesc in spuma si se izbesc de coastele vasului; masina geme cumplit in pantecele lui, si aburii ies pe tevie cu o vajaire infioratoare; iar bietii pasageri, pierduti in acel valmasag spaimantator, fug cand de-o parte, cand de alta parte, ametesc si incep a resimti simptomele bolii de mare. Unii ofteaza adanc si cad pe ganduri; altii se apropie sovaind si grabnic de bastingajuri, altii dispar in cabine, iar turcul mahmur, ghemuit intr-un colt, rosteste Allahuri desperate. Dar in fine, panzele se rotunjesc ca piepturi uriase de lebada, marinarii se astampara si vasul isi ia zborul repede, lasand in urma-i o lunga brazda spumegoasa. inspre seara, odata cu asfintitul soarelui, vantul cade, valurile se alina si luna ridica discul sau aurit pe linia orizontului. Ea pare curioasa de a vedea ce se petrece pe intinsul marii si pe ingustul corabiei.
Atunci toti pasagerii reapar zambitori, desi cam palizi, si se lauda ca n-au patimit nicidecum de boala marii; insasi proprietara caltavetelor heraldice pretinde ca are stomac de bronz ca si inima. Fiind deci cu totii multumiti de dansii, increzatori in atestatul de bravura ce si-au acordat singuri si linistiti mai cu seama prin aspectul marii linistite, ei se impart in deosebite grupe, cantand, fumand, glumind si vorbind cu mare entuziasm de asaltul ce francezii au dat orasului Sevastopol. Ar crede cineva, auzindu-i, ca toti au fost fata si au contribuit la acel eroic fapt militar. Amicul meu si eu ne primblam printre grupele acum reinviate si sondam cu ochii orizontul pentru ca sa zarim coastele Cramului, sperand ca vom zari chiar turnul Malacofului. Acest turn apare in inchipuirea mea cu prestigiul misterios al palatelor din povesti, dar mai avem inca multa mare de brazduit cu pieptul vaporului pan-a ne gasi in fata cu el; prin urmare ne pogoram in cabina ca sa adormim in placuta leganare a valurilor alinate.
A doua zi, 26 noiembrie, marea se tulbura din nou chiar pe la ora cand toti asteapta dejunul cu nerabdare. Pe loc simptomele bolii de mare se manifesta din nou printre pasageri, gasind stomacurile lor desarte, si acestia, sarmanii! departe de a se pune la masa pentru ca sa-si potoale luptele stomacului, se grabesc a se pune in paturi. Ziua trece cu destula monotonie pentru dansii si ora pranzului suna fara a-i decide sa se scoale pentru ca sa reinnoiasca laudele de ieri. Unii gem pe toate tonurile gamei suferintei; altii sunt furiosi ca nu pot sa ia parte la masa si ca au sa fie obligati de a o plati, iar majoritatea doarme dusa pentru ca sa adevereasca proverbul francez: qui dort, dine.
Cerul se acopera treptat cu nori suri, care se tot intuneca; vantul devine tot mai tare si mai rece cu cat ne apropiem de Crimeea; vaporul are spasme si inainteaza plecandu-se, ridicandu-se, culcandu-se pe coaste, sovaind prin spuma valurilor ca si cand ar fi cuprins de betie. Turcul mahmur, ajuns la jumatate de suflet, suspina in Allah pe care nici el insusi nu-l aude, iar vivandiera si-a pierdut mintile si caltavetele in zguduirea ce-i produce miscarea corabiei. intalnim multe corvete care vin de la Kamies si de la Balaclava; ele au transportat provizii pentru armatele aliate, si acum se intorc la Constantinopol, ducand la spitalurile din Pera si din Scutari un mare numar de ostasi raniti sau bolnavi. Noi ii salutam in treacat si ei ne raspund cu glasul slab: Vive la France! Sarmanii! Cati dintre ei sunt destinati a nu mai revedea patria lor! Noaptea-i neagra! o tristete profunda ne cuprinde cand lumina zilei este inlocuita prin razele palide ale fanarelor aprinse pe pod... Omul de la carma sta neclintit cu ochii tintiti pe busola si cu mainile pe roata; ofiterul de cuart se primbla de-a lungul, invelit in manta; o parte din marinari stau adunati in capat, iar noi. . . Somnul e negustor de minciuni; el ne aduce visuri ademenitoare, pline de verdeata si de flori... si in faptul zilei zarim pamantul Crimeii alb de zapada.
Suvenire din 1855
Aceasta pagina a fost accesata de 2407 ori.
