Prietenii romanilor

Prietenii romanilor

de Vasile Alecsandri

Cand mintea isi ia zborul de se afunda in haul de suferinte, de prigoniri si de palme dumnezeiesti ce de cateva veacuri au trecut si inca trec pe capul acestui neam roman, odinioara atat de mare si puternic, ea ramane inspaimantata ca si cand s-ar gasi la poarta care duce la lacasul vesnicelor chinuri, si nu poate sa inteleaga cum acest neam a rabdat cu barbatie atatea furtuni grozave si cum se mai afla inca astazi pe picioare! Navaliri de limbi straine, razboaie crancene si necurmate, impilari de tot soiul, inrauriri fatale de coruptie, prigoniri sistematice, focuri, secete, epidemii crude si, mai presus decat toate, dezbinari chiar intre frati de acelasi sange si nume, nimic nu i-a lipsit, nici una dintre aceste grozave rele nu a inconjurat pamantul locuit de romani, incat doua mari adevaruri se infatiseaza mintii omenesti la privelistea acestui negru tablou de calamitati: cea intai, ca mult gresiti au fost romanii in ochii dumnezeirii, daca, dupa atatea veacuri, stranepotii lor sunt inca astfel pedepsiti; cel al doilea, ca dumnezeirea pregateste un mare viitor acestui neam strecurat prin atatea chinuri, caci furtunile cele mari lovesc fruntea muntilor celor mai inalti, si cercarile cele aspre ale soartei lovesc sufletele cele mai tari.

Veacuri intregi acest neam roman asezat la portile rasaritului pe un tarm care, in privirea sa topografica, seamana cu o insula batuta de vanturi si de valuri din toate partile, s-a improtivit furtunilor si a izbutit a-si pastra mosia sau mai bine zicand o parte din mosie. inconjurat de mari puteri, cuprins pretutindene de neamuri straine, slavi, germani, unguri si turci, cu care el nu are nici o rudire, fiind de vita latina, romanul s-a facut punte si munte in mijlocul greutatilor prin care s-a strecurat, si a scapat din noian sfantul odor al nationalitatii sale. in zadar campionii panslavismului au cercat chiar prin acte oficiale a intuneca adevarul! adeva rul e un soare luminos care strabate puternic prin negurile minciunii, fie aceasta cat de pompoasa, si in sfarsit Europa s-a incredint at astazi nu numai de adevarata noastra nationalitate, dar si chiar de drepturile noastre politice.

E mult aceasta pentru noi si mult ne va fi de folos pentru asigurarea viitorului nostru, caci pan-acum nenorocirile Principatelor Dunarii s-au tras din nestiinta marilor puteri ale Occidentului in privirea istorica, comerciala si etnografica ale acestor Principate. Pana acum ele se socoteau chiar de oameni eminenti ca o parte din pamantul Imperiului Rusesc, sau ca o provincie de raiale turcesti, precum Bulgaria etc., si putini din publicistii straini pricepusera important a unei Romanii bine organizate in cumpana chestiei Orientului. Natiile apusene de vita latina au trait un lung sir de veacuri fara macar a visa ca aveau chiar pe marginea Europei, la portile Rasaritului, zece milioane de frati, si far-a auzi glasul suferintelor lor; dar acest glas a gasit in zilele noastre un rasunet in inimile generoase ale catorva oameni care, cu un curaj vrednic de toata recunostinta noastra, s-au facut apostolii Romaniei.

Printre acesti nobili campioni ai drepturilor si ai nationalitatii noastre sunt de insemnat:

1. Dl St. Marc de Girardin, care la 1836 a vizitat Principatele Dunarii, le-a studiat cu luarea-aminte a unui filozof si a publicat in jurnalul Débats mai multe scrisori asupra starii morale a provinciilor noastre, asupra relatiilor Rusiei cu ele, asupra influentei puterilor suzerane si protectrite, asupra Reglementului Organic etc.

2. Dl Eelix Colson, care la 1839 a publicat un volum de mare pret, intitulat: De l’état présent et de l’avenir des Principautés de Moldavie et de Valachie, suivi des traités de la Turquie avec les Puissances Européennes et d’une Carte des Pays Roumains. Acest uvraj este cel mai apreciat de politicii straini, iar cat pentru noi, romanii, nu trebuie sa uitam niciodata aceste cuvinte prin care dl Colson sfarseste prefata cartii sale: „in fata atator umiliri si atator suferinte necunoscute Europei, constiinta mea imi impune datoria de a ridica glasul in favorul romanilor!“

Dl I. A. Vaillant, care la 1844 a scos la lumina un uvraj mare in trei tomuri, sub nume de: La Romanie ou histoire, langue, littérature, orographie, statistique des peuples de la langue d’or, Ardialiens, Valaques et Moldaves résumés sous le nom de Romans.

— Dl Vaillant a locuit mai multi ani la Bucuresti unde a fondat deosebite scoli, si cand s-a despartit de romani, iata cuvintele ce le-a adresat: „Adio! fiti fericiti; redobanditi dignitatea si virtutea voastra antica; lucrati cu totii pentru Patrie; patrundeti-va de simtirea puterii voastre si astfel veti deveni iarasi o natie mare precum au fost stramosii vostri!“

Dl H. Desprez, care la 1848 a publicat mai multe articole importante in Revue des Deux Mondes asupra revolutiei romanilor si asupra desteptarii nationalitatilor orientale.

Dl Arthur Baligot de Beynes, fondatorul jurnalului din Constatinopol Presa de Orient, care de la 1848, in curs de mai multi ani, a sprijinit drepturile romanilor prin cele mai insemnate gazete din Paris.

Dl A. Billecocq, fostul consul-general al Frantei in Principate, care necontenit a cautat a lumina oamenii de stat ai Frantei asupra intereselor Europei in provinciile noastre si asupra rolului ce este chemat a juca neamul roman in chestia Orientului. Dl Billecocq s-a aratat necontenit unul din cei mai fierbinti prieteni ai romanilor, si a avut meritul a prevedea chiar de la 1848 intamplarile politice de astazi. El a publicat un album foarte interesant intitulat: Album Moldovalaque si ilustrat cu desinuri de dl Bouquet.

Dl Michelet, unul din cei mai mari scriitori ai Frantei, care in volumul sau Légendes du Nord vorbeste de biata Romanie cu toata indurarea unei inimi adanc simtitoare si cu tot entuziasmul unui mare poet. Dl Michelet numeste tara noastra Italia orientala si a stiut a ghici chiar din poeziile sale poporale comorile sufletului roman.

Dl Ubicini, autorul Scrisorilor asupra Turchiei, un uvraj de mare pret in ochii tuturor oamenilor de stat, si director unei publicatii ce iese in Paris sub titlul de Revue d’Orient. Dl Ubicini s-a aflat in Bucuresti in vremea revolutiei de la 1848 si, cunoscand prea bine tarile noastre, a scris multe articole prin gazete in favorul drepturilor romanilor.

Am inceput aceasta enumeratie prin dl Girardin si vom sfarsi-o iarasi prin dl Girardin, aratand ca acest inalt scriitor a publicat mai multe articole in Débats atingatoare de Principate, de la inceputul complicarilor de astazi, si, pentru ca sa dam o idee de sentimentele dlui de Girardin in privirea viitorului tarilor noastre, iata ce gasim scris de d-lui in jurnalul francez Débats, din 18 martie 1855:

„Suntem incredintati ca noul congres de la Viena, care este chemat a alege chipurile de a da Orientului pe langa binefacerile pacii si un regim social potrivit cu civilizatia Europei, va lua in mare bagare de seama dorintele Principatelor Dunarii. Nu putem sti lamurit care va fi viitoriul acestor tari ce au in Orient aceeasi pozitie ca les Pays-Bas in Occident si care, ca si acestea, trebuie a fi declarate neutre chiar de la inceput, daca Europa nu vroieste ca ele sa slujeasca de teatru si de pricina razboaielor; insa speram ca congresul de la Viena, cand va fi sa ia o hotarare asupra soartei Principatelor, nu va trece cu vederea dreapta cerere a moldovalahilor in ceea ce priveste nationalitatea lor consfintita prin vechi tractaturi. Principatele au aparat neatarnarea lor impotriva navalirilor turcesti la al 15-lea si 16-lea veac, si cand ele s-au vazut silite a se inchina armelor sultanilor, chiar atunci ele au facut pe invingatori ca sa recunoasca nationalitatea lor, primind suzeranitatea, iar nu jugul acestora. Articolul 1 din tractatul de la 1392 intre valahi si Baiazid I recunoaste Valahiei dreptul de a se guverna prin insesi legile sale, precum si dritul de a face razboi si a incheia pace; afara de aceasta, printul Valahiei a pastrat totdeauna putere de viata si de moarte asupra supusilor sai, ceea ce este unul din atributurile suveranitatii. Articolul 2 din acelasi tractat incuviinteaza Valahiei un drept care dovedeste ca, fiind nevoiti a primi suzeranitatea sultanilor, voievozii Valahiei se gandeau si la soarta crestinilor din Orient. Toti crestinii, zice acel articol, care dupa ce vor fi imbratisat religia lui Mahomed vor trece din locurile supuse sultanului in Valahia, si se vor crestina din nou, nu vor putea fi nici reclamati, nici atacati. La 1460, dupa luarea Constantinopolului, un nou tractat este incheiat intre Mahomed II si Valahia. Acest tractat recunoaste asemene drepturi Valahiei.

Neatarnarea si autonomia neamului moldo-valah este deci un drept vechi si legiuit. Acest drept a fost solemnel recunoscut prin articolul 5 din tractatul de Andrianopol si negresit ca va fi luat in seama de congresul Vienei. Patriotii din Moldo-Valahia aveau toata dreptatea de a se rezema pe acele tractaturi cand, in anul trecut, cereau arme Turchiei si Europei ofiteri pentru ca sa se armeze improtiva armiilor navalitoare ale Rusiei si sa mute teatrul razboiului chiar in sanul Basarabiei. Ei vroiau sa puie in lucrare dreptul de a face razboi pe care nici tractaturile de la 1392, nici acele de la 1460 si de la 1512 nu l-au contestat. Poate ca daca aceasta propunere ar fi fost primita, expeditia din Cram nu ar fi fost neaparata. Aceasta slujba din partea romanilor ar fi interesat mai mult Europa la cauza lor, caci ei ar fi conlucrat de la sine la hotararea soartei lor in loc sa o astepte ca acum din mana strainilor. Ei ar fi dat de o parte rolul de nemiscare ce li se impune totdeauna si pentru care, mai tarziu, li se fac nedrepte mustrari.

Citesc intr-o scrisoare ce mi-a trimis unul din cei mai vrednici patrioti romani: „Noi, romanii, avem dreptul de a avea o armie nationala. Acest drept niciodata nu ne-a fost contestat pan-acum. insa din pricina inrauririlor apasatoare ale strainilor, armia noastra este atat de redusa si astfel de rau organizata, ca ea nu a putut sluji pan-acum la alta decat ca sa constateze dreptul nostru de a fi inarmati si de a face pace si razboi.“

Chestia unei armii romanesti are mai multa importanta decat s-ar putea socoti; nu insa in privire ca ea ar putea vreodata sa se improtiveasca armiilor rusesti sau altor armii vecine. Principatele nu sunt in stare de a avea viata decat, precum Belgia si Svitera, prin ajutorul unei neutralitati recunoscuta si respectata de Europa.

Cu toate aceste, desi neutralitatea de care vorbim ar fi sprijinul lor cel mai puternic, totusi ar trebui sa fie reprezentata prin o putere militara, precum ea este reprezentata in Belgia si in Svitera, si aceasta nu cu ideea magulitoare ca sa se lupte impotriva unor vecini prea puternici, dar pentru ca sa constateze calcarea privilegiilor lor prin o aparare de cateva zile macar, si pentru ca sa asigureze buna oranduiala din launtru a tarii.

Noi credem ca Franta si Englitera trebuie sa se intereseze foarte mult la organizarea unei armii romanesti si sa favorizeze si sa sprijine drepturile si neutralitatea Principatelor in toate privirile. E mare chestia fondarii acestor state care, precum am spus, sunt menite a fi les Pays-Bas din Orient, si nu cred ca va fi mai usoara decat a fost fondarea statelor Pays-Bas de la apus. Daca congresul Vienei va izbuti, precum speram, a dezlega pentru Rasarit acest problem, care pentru Apus a tinut aproape de 300 ani de razboaie, acesta va fi unul din cele mai frumoase triumfuri ale diplomatiei si una din cele mai mari dovezi de biruinta ale civilizatiei moderne! etc.“

Multumita fie din partea romanilor acestor vrednici campioni ai Romaniei! Numele lor sunt adanc sapate in inimile noastre si nu se vor sterge niciodata, caci inima romanului nu e uitita, si ea pastreaza pentru vesnicie suvenirul facerilor de bine. Dintre toate misiile omenesti, cea mai nobila este de a intinde o mana prietena natiilor cazute care aspira a se ridica in picioare si a lua rand printre celelalte natii mari, glorioase si puternice!




Prietenii romanilor


Aceasta pagina a fost accesata de 1460 ori.
{literal} {/literal}