Dridri

Dridri

de Vasile Alecsandri

Ziarul francez Teatrul, cu data 25 iunie 1851, contine liniile urmatoare:

„O tanara artista, cea mai frumusica din toate cate le-am zarit pe scenele teatrelor de pe bulevarde, a murit in floarea tineretii! Vesela si gratioasa, ea poseda calitatile inimii si ale spiritului. Toti acei care au cunoscut-o regreta in persoana sa o artista de talent si un model perfect de eleganta si de istetime pariziana. Ea purta intre amici gentila denumire de Dridri, insa numele ei adevarat era:

Marie-Angélique Chataignez!“

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Citind aceste randuri, multi din romanii care au fost emigrati la Paris in anul 1848 isi vor aduce aminte de acea dragalasa copila atat de pariziana in spiritul sau, atat de romana in inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirarile patriotice ale generatiei entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viata nationala in Iasi si Bucuresti; ea a imprastiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorate de pe fruntea celor descurajati si a lucit ca o dulce raza de soarele patriei in ochii multor emigrati din tarile noastre.

Prin care mister insa capricioasa natura sadise o inima romana in gingasul san al unei pariziene?

Pe cand publicul francez se gasea in cea mai deplina ignoranta despre Moldova si Valahia, pe cand aceste tari erau considerate ca pamanturi aflatoare in fundul Asiei, pe cand un deputat al Constituantei din Francia declara ca Bucurestii erau capitala Bucuriei, si un ministru al republicii confunda Cronstadtul din Ardeal cu portul de langa Petersburg, Dridri cunostea Romania mai bine decat compatriotii sai si chiar decat multi dintre compatriotii nostri. Ea era partasa la toate secretele politicii romanilor din Paris si se simtea mandra de a o putea servi prin influenta ce avea asupra unor corifei ai presei franceze. Acea juna artista admirata pe scena, urmarita de un cortegiu de adoratori, deprinsa a trai in luxul si in placerile modernei Babilone, parasi deodata calea aurita pe care calca de patru ani cu nepasarea tineretii si se retrase in sanctuarul inimii sale. Regina banchetelor pariziene abdica de bunavoie, si lumea o pierdu din vedere fara a intelege motivul disparitiei sale. in ziua cand s-a decis a face acest pas atat de serios in viata unei femei, Dridri a scris amicilor sai un soi de circulara enigmatica in care le zicea:

„Adio! Plec intr-o calatorie la care am visat adeseori; ma duc sa cunosc o lume noua de unde nu cred ca m-oi intoarce printre voi. Nu va incercati insa ca sa ghiciti care-i acea lume; cunostintele voastre geografice nu se intind pana la marginile ei!“

Pana a nu descrie insa realizarea visului frumoasei calatoare, sa aruncam o privire asupra fazelor existentei sale trecute, precum ne-am uita intr-o gradina inflorita ce am intalni in calea noastra. Domnisoara Marie Chataignez se nascu la Bordeaux si ramase orfana de mica copila. Ea fu crescuta de o matusa a ei, cu care veni la Paris cand copila implini 18 ani... La Paris! la Paris!... Cine poate spune iluziile, sperarile, visurile seducatoare care flutura prin mintea unei tinere fete care se simte in primavara vietii si in deplina inflorire a frumusetilor atunci cand ea intra in atmosfera imbatatoare a Parisului!

Matusa ei era amica de pension cu celebra actrita Déjazet, care pe atunci parvenise la culmea talentului si fermecase publicul parizian. Ambele amice se revazura cu mare bucurie dupa un sir de multi ani, si chiar de la prima intalnire Déjazet simti mare simpatie pentru Dridri.

— Draga mea — ii zise ea — esti tanara, esti gratioasa, ai tot ce trebuie unei femei ca sa placa, insa iti lipseste piedestalul de pe care sa poti atrage ochii multimii. Fie o femeie inzestrata cu darurile cele mai frumoase, daca ea nu are norocul a se face cunoscuta in Paris, sarmana! ramane parasita, deoparte, ca o comoara nestiuta. Tu insa, Angelica, fii fara nici o grija; eu ma insarcinez de viitorul tau si prin mine promit ca vei reusi a deveni o personalitate in Paris.

— Eu? replica Dridri cu glasul uimit.

— Tu!... insa, spune-mi, ai gust pentru arta dramatica?

— Nepoata mea nu viseaza decat teatru, raspunse matusa ei cu grabire.

— Minunat! zise Déjazet. in curand ea va debuta pe scena „Varietatilor“. Directorul este amicul meu, si el va fi preafericit de a primi in trupa lui o actrita prezentata de mine. Pana atunci, draga mea, sa vii in toate zilele aicea, pentru ca sa-ti dau cateva lectii de declamare si sa repetezi cu mine rolul prin care ai sa-ti inaugurezi cariera dramatica.

Dridri, fericita de asta propunere neasteptata si cuprinsa de recunostinta, apuca mana protectritei sa o sarute; insa Déjazet atrase pe gingasa copila in bratele sale si o saruta pe ochii sai umezi de lacrimi.

in adevar, dupa sase luni, afisul teatrului „Varietatilor“ anunta debutul drei Marie-Angélique Chataignez intr-un rol de subreta, compus inadins pentru dansa de autorii Duvert si Lausanne.

Mari lupte intre ambitie si spaima se petrec in sufletul unei june artiste la inceputul carierei sale, atunci cand sala e plina de spectatori, cand celelalte actrite privesc la dansa cu ochi pizmasi si intrebuinteaza toate manevrele pentru ca sa impiedice succesul ei. Sarmana! in acel moment critic, mintea i se tulbura, inima i se bate iute, glasul i se intuneca. Ea ar voi sa fuga, sa se ascunda in fundul pamantului, insa nu! ea trebuie sa infrunte pericolul, trebuie sa iasa pe scena, chiar de ar fi sa cada moarta de uimire... Orchestra executa uvertura, cortina se ridica, lumina policandrelor inunda teatrul, publicul numeros asteapta cu nerabdare ca un judecator aspru care are sa-si dea sentinta... E un moment ingrozitor, caci de la el depinde succesul sau caderea, adica: viata sau moartea bietei artiste!

Cu toate acestea, Dridri avu norocire de a produce o impresie favorabila asupra publicului chiar de la prima sa intrare pe scena: un murmur incurajator se ridica in sala cand ea aparu cu figura sa vie, cu talia sa eleganta, cu farmecul tineretii sale. Ea-si juca rolul foarte natural, si la cel intai cuplet ce canta, glasul ei argintiu destepta un rasunet voios in inimile spectatorilor. Celebra Déjazet dete semnalul aplaudarii din loja, si toti o imitara, batand din palme cu entuziasm. Dridri se simtea nebuna de bucurie, caci succesul ei era astfel consacrat chiar de la inceputul piesei; iar cand cortina se cobori, publicul rechema pe fericita copila, care se prezenta cu modestie, saluta lojile si parterul, zambindu-le gratios, si primi un frumos buchet de roze de China aruncat la picioarele ei de insasi Déjazet.

intre acte juna debutanta veni sa multumeasca protectritei sale, care o saruta in prezenta publicului, felicitand-o de succesul ce avuse. Toate lornetele din sala sa tintira spre acea loja, si cavalerii declarara in unanimitate ca dra Marie Chataignez nu pierdea nimic din gratiile sale afara din scena; damele insa, din contra, ii descoperira multe defecte inchipuite, care erau de natura a face din copila dragalasa un monstru spaimantator.

Nu trecura zece minute si-n loji se prezenta un cavaler de o aparenta nobila si placuta: era contele de Farol, unul din membrii de la Jockey-Club, unul din foshionabilii Parisului. El avea o figura care exprima calitatile inimii si maniere de un adevarat gentilom. Intrand, contele dete mana dnei Déjazet dupa moda engleza si-i zise:

— Vin sa salut luceafarul scenei pariziene.

Déjazet ii multumi cu o zambire si replica: „Saluta, domnule conte, si pe dra Chataignez, o noua stea care rasare pe orizontul artei dramatice“. Contele se inchina tinerei artiste, zicand: „Am admirat pe domnisoara din stala mea: am rupt o pereche de manusi aplaudand-o si sunt mandru de a fi cel intai a o complimenta“. Apoi adauga, adresandu-se direct la Dridri: „Domnisoara, ati facut in asta-seara multi fericiti si totodata multi nefericiti... Cavalerii v-ar duce in triumf ca pe o gratioasa regina, insa damele v-ar scoate ochii fara mila... si zau! ar comite o mare crima, caci nu-i nimic mai incantator si mai dulce la privit ca doi ochi frumosi care inoata in flacara triumfului.“

Dridri raspunse, rosindu-se: „Doamnele care ar voi sa ma orbeasca m-ar nenoroci foarte mult, condamnandu-ma astfel a nu mai putea admira gratiile lor“.

— Bravo, domnisoara! striga contele; am sa duc damelor raspunsul d-voastra, pentru ca sa afle ca pe cat sunteti de gentila, atat sunteti si generoasa.

— Adauga si din parte-mi, observa dna Déjazet, ca dumnealor au prea multa ocupatie cu ochii barbatilor pentru ca sa-si piarda timpul cu ochii copilelor...

— Ma duc indata sa infig cu multumire aceasta sageata in sanul lor, zise contele razand, dar, pana a nu iesi din loja, se adresa inca o data la Dridri cu urmatoarele cuvinte: „Domnisoara, sunt unul din cei mai sinceri admiratori ai talentului d-voastra; datimi voie a spera ca veti primi a ma numara si intre amicii d-voastra cei mai devotati“.

Dupa finitul spectacolului, Déjazet conduse pe Dridri la otelul unde locuia tanara actrita si pe drum ea-i zise cu amicie: „Draga mea, iata-te acum pe cale de a-ti face nume, avere si pozitie. Sa te gandesti totdeauna insa ca o buna reputatie este pentru o artista coroana talentului si a carierei sale!“

E de prisos sa mai observam ca noaptea intreaga Dridri n-a inchis ochii. Triumful alunga somnul. A doua zi directorul veni sa-i propuie un angajament de 500 franci pe luna. „Suma, zise el, nu e mare, dar va creste in proportie cu rolurile ce veti crea“. Contractul fu subsemnat, si dra Marie-Angélique Chataignez fu anuntata prin gazete ca una din pensionarele „Varietatilor“.

Fericita de pozitia ce castigase, Dridri se ocupa cu ardoare de arta sa, si pe fiecare zi atragea mai mult favorurile publicului. Autorii dramatici scriau roluri vesele pentru dansa, siguri fiind de succes; jurnalele o laudau numind-o Déjazet II, insa camaradele sale o considerau cu invidie ca pe o rivala nesuferita. si, in adevar, sarmanele aveau bune cuvinte de a fi ingrijite, caci toti adoratorii lor incepusera a flutura imprejurul ei. Una din ele mai cu seama, Estera, ii declarase razboi neimpacat din cauza admirarii ce avea contele de Farol pentru Dridri.

Estera, o celebritate a Parisului de pe atunci, purta in trasaturile figurii sale sigiliul frumusetii ebraice. Ochii sai negri si lungareti aruncau sageti infocate; parul ei forma o ghirlanda bogata pe frunte-i; talia sa era maiestuoasa, umerii sai albi erau de un model perfect, insa gura ei avea o expresie dispretuitoare, care producea un efect displacut. Ea se deprinsese a primi omagiile tuturor barbatilor care ii erau prezentati, si aceasta deprindere ii dase un aer maret. Echipajele sale luxoase, briliantele de pret cu care se arata in public ii ridicasera un piedestal in ochii parizienilor.

Acestia o numisera regina de Saba, nume potrivit cu soiul frumusetii sale si care ii inspirase atata superbie cat nu putea suferi nici o rivala alaturea cu dansa. Prin urmare, chiar din seara cand Dridri se urcase pe scena, Estera simti pentru juna actrita o antipatie instinctiva, antipatie care cu timpul se prefacu intr-o ura de moarte. Mandra de luxul ce afisa pretutindenea, ea gasea multumire a umili pe modesta ei camarada, facand observari putin generoase asupra simplitatii toaletei sale, si de cate ori o intalnea pe strazile Parisului, Estera, culcata pe pernele calestii, arunca din treacat ochiri fudule asupra bietei Dridri, ochiri la care copila raspundea prin un zambet foarte malitios. Astfel se nascu intre ambele artiste o lupta surda si neincetata, care trebuia numaidecat sa produca scandal la cea intai ocazie.

intr-o zi de repetitie generala Estera veni la teatru in cupeul ei, dupa obicei, fara a se ingriji de ploaia care cadea pe strazi, si intra in foisor purtand o rochie lunga de catifea visinie. Dridri, ca o modesta pensionara de 500 de franci pe luna, veni alergand sub coperisul unui cortel; toaleta ei se resimtea de furtuna care domnea afara si botinele sale umede lasau urme dupa ele pe parchetul foisorului. Toti artistii, precum si mai multi amatori care aveau libera intrare in culise erau adunati pe langa camina de marmura si radeau cu zgomot ascultand glumele vestitului actor comic Odry. Deodata, rasetele contenira la glasul Esterei, care, trecand pe dinaintea rivalei sale, zise cu insolenta:

— Cand nu are cineva nici doi franci ca sa poata lua o birja pe un timp ploios, ar trebui cel putin sa-si lase botinele la usa si sa intre desculta in foisor.

Dridri, la aceasta grosolana aluzie, se rosi pe obraz si observa cu glas indignat: — ca e mai lesne de a poseda un cupeu decat delicatetea inimii. Estera, astfel sagetata, tinti ochii sai aprinsi asupra copilei si, apropiindu-se de ea, racni ca o furie:

— Sarmano! m-as injosi poate a-ti raspunde daca nu mi-ar fi mila de mizeria in care te afli... Priveste, nenorocita; esti muiata ca si cand ai fi scoasa din mare. . .

— Care mare? replica Dridri, Marea Rosie in care s-au botezat stramosii dumitale? Un hohot general rasuna in foisor la auzul acestei malitioase intrebari. Estera, inciudata, iesi ca o bomba fara a gasi ce raspunde, in vreme ce toti actorii inconjurara pe Dridri ca s-o complimenteze. Contele de Farol ii lua bratul si-i zise cu amicie:

— Estera a voit sa va insulte, dar insulta a cazut pe fruntea ei, caci ati stiut a raspunde cu spirit si cu mult tact; primiti felicitarile mele, domnisoara. . . Acum permiteti-mi a va grai ca un adevarat amic: nu e destul de a avea talent in Paris pentru a-ti crea o pozitie precum o meriti, caci directorii de teatru sunt niste exploatatori care gandesc mai mult la punga lor decat la viitorul artistilor...

— Nu inteleg, domnule conte. . .

— Binevoiti, domnisoara, a ma asculta cu rabdare si a pune cuvintele mele pe seama simpatiei ce mi-ati inspirat. . . Aveti acum 500 franci pe luna si poate peste vreo doi ani sa castigati indoit. Ce sunt insa 12000 de franci pe an in viata pariziana? o picatura de apa in mare, fie chiar in Marea Rosie a Esterei! . . . 0 femeie tanara si frumoasa nu poate trai intr-o atmosfera de zilnica si stricta economie; ea este chemata a domni in toata splendoarea luxului, a face pe publicul parizian a se ocupa necontenit de dansa, a eclipsa mai cu seama pe toate elegantele orasului, pentru ca sa ramaie singura stea stralucitoare in ochii lumii.

— si pentru a veni la acea culme ce este de facut? intreba Dridri.

— Unicul chip, raspunse contele cu putina sfiala, este de a-ti alege un amic devotat, care sa fie fericit a consacra viata si averea lui la realizarea dorintelor. . .

— Domnule conte, intrerupse Dridri, eu am doi amici care ma opresc de a dori un al treilea.

— Doi! exclama contele cu mirare.

— Unul de vreme buna si unul de vreme rea.

— si cum se numesc? Cine sunt?

— Cel de vreme buna este caracterul meu nepasator si neambitios.

— si cel de vreme rea?

— Este cortelul matusii mele, care ma apara si de ploaie, si de ispite.

— Aveti raspuns la toate si va gasesc adorabila! zise contele oprindu-se, insa tot sper ca intr-o zi voi avea satisfacerea de a vedea pe Estera invinsa chiar prin armele cu care se faleste.

— Care arme?

— Splendoarea luxului de care as dori sa va vad inconjurata.

— Adio, domnule conte.

— La revedere mai bine! replica el, sarutand mana gratioasei artiste. Astfel de scene se petreceau mai in toate zilele in foisorul teatrului; altele mai scandaloase se produceau cateodata chiar dinaintea publicului. De pilda, intr-o piesa in care Dridri si Estera aveau roluri principale, aceasta, voind sa compromita succesul rivalei sale, intarzie inadins intrarea sa pe scena. Dridri, asteptand-o in zadar, desi o zarea intre culise, se vazu nevoita a improviza cateva fraze pentru ca sa-si prelungeasca rolul; si intre alte cuvinte ea zise foarte apropo: „Asteptarea e nesuferita atunci, mai cu seama, cand persoana care trebuie sa vie este lipsita de simtul bunei-cuviinte“. Publicul, intelegand aluzia, facu sa rasune sala de aplaudari si dete astfel o lectie aspra Esterei. Putin timp dupa convorbirea contelui de Farol cu Dridri, juna artista primi biletul urmator:

Domnisoara,

Paveaua Parisului nu merita sa fie calcata de picioare delicate ca ale d-voastra. Daca politia m-ar ingadui, as intinde covoare de la poarta otelului d-voastra pana la teatrul „Varietatilor“, insa politia nu intelege actele de galanterie si s-ar impotrivi sub cuvant de dezordine publica. Nu-mi ramane dar decat a lua indrazneala sa depun la picioarele d-voastra un cupeu, care va astepta la scara pana va veti decide a va urca in el. Iapa inhamata la acel cupeu poarta numele de Ledy, insa fiind proprietatea d-voastra sunteti libera a o chema Estera, drept proba de amicie pentru amabila camarada care va iubeste atat de mult!

CONTELE DE FAROL

P.S. Echipajul va va conduce, cand veti ordona, la o mica bomboniera din strada Magdalena, care poarta numele de otelul „Chataignez“, fiind asemene proprietatea d-voastra.

Citind acest bilet original, Dridri se apropie de fereastra si zari in curte un foarte elegant cupeu galben. Vizitiul in livrea cata sa linisteasca zburdarile iepei de soi, care framanta paveaua sub copitele ei, iar alaturea cu oblonul se tinea un groom ca de vreo 15 ani, tantos si serios ca un personaj important. Dridri se uita lung la acel echipaj... Imaginea Esterei zbura pe dinaintea ochilor ei ca o fantasma furioasa... insa copila, retragandu-se iute de la fereastra, zise in gandul ei:

„Nu ma voi sui in cupeul contelui!... mai bine pe jos, dar onesta si libera!“

Zece zile de-a randul ea trecu alaturea cu echipajul fara a ceda dorintei ce prindea tainice radacini in inima sa. Zilele erau senine, aerul dulce, preumblarile incantatoare.

— Nu, zicea Dridri, niciodata! si insa la tot momentul ea se ascundea dupa perdele si admira cupeul, admira iapa sura care necheza, muscandu-si zabala plina de spume. Marul raiului sub forma de echipaj luxos incepea a produce influenta-i seducatoare asupra fiicei Evei!

Un nou bilet de la contele de Farol veni s-aduca o noua tulburare in mintea fragedei copile. Iata cuprinsul lui:

Domnisoara,

Biata Ledy se plange de indiferenta d-voastra! Ea, care e deprinsa a fi dezmierdata si hranita cu zahar, nu a primit inca din parte-va nici o proba de simpatie ! Ce v-a facut, sarmana, de sunteti asa de aspra cu dansa?... Ledy e blanda, inteligenta, celebra in Paris pentru calitatile sale aristocrate. Daca ar avea grai, ea v-ar spune multe lucruri interesante si s-ar prinde cu d-voastra a intrece totdeauna caleasca Esterei.

Maine este tocmai sarbatoarea Longchamp; maine ies la Campii Elizei toate elegantele Parisului. Faceti multumire frumoasei Ledy ca sa va plimbe si sa se mandreasca de stapana ei sub ochii parizienilor... Estera a invitat doua dintre camaradele sale cele mai impertinente si s-a laudat ca va trece cu echipajul ei somptuos pe sub ferestrele d-voastra, inadins pentru ca sa va umileasca. Daca ati asculta pe Ledy, Estera ar capata maine galbinare de ciuda, caci numai cupeul d-voastra e de culoare galbena in tot orasul!

Secretarul intim al Lady-ei:

CONTELE DE FAROL

Elocventa perfida a secretarului aduse o mare schimbare in ideile junei artiste... Dridri isi umplu buzunarele cu bucatele de zahar, cobori iute scarile si merse drept la Ledy ca sa o dezmierde. Iapa necheza vesel sub mana ei si lua zaharul; apoi intinse gatul ca sa fie netezita. Vizitiul observa ca Ledy cu nimeni nu se arata asa de familiara, iar groomul replica serios:

— isi cunoaste stapana!...

— Asa este — adauga vizitiul — insa de o mai sta doua zile astfel infipta pe picioare, fara a face preumblare, ma tem ca s-a beteji. . . Auzind aceste observari, Dridri atrase capul iepei langa sanul ei, o saruta gingas, apoi se intoarse zburand ca o pasarica speriata in apartamentul ei. Ziua sarbatorii Longchamp se anunta de dimineata ca o zi splendida, cerul era albastru, soarele luminos, aerul cald! si cer, si aer, si soare invitau pe oameni a iesi afara din casele lor, pentru ca sa se bucure de farmecul timpului. Jumatate din locuitorii Parisului se indrumau spre Campii Elizei in toalete elegante si raspandeau veselie in atmosfera.

Ca in toate zilele, cupeul galben astepta la scara drei Chataignez, insa ea, decisa a merge pe jos, isi facuse o toaleta simpla si de foarte bun-gust. Multumita de dansa, Dridri se apropiase de oglinda dintre ferestre, cand auzi trecand pe strada o caleasca rasunatoare; ea deschise una din ferestre si zari pe Estera cu amicele ei, care, aruncand ochii spre dansa, incepura a rade cu hohot.

— Sarmana! striga Estera, asteapta sa-i cada o birja din cer! La o asa insulta, copila simti tot sangele suindu-i-se la creieri; ea-si puse mana pe inima ca sa-i aline bataile, apoi, intr-un acces de nebunie, fara a mai avea constiinta de ce face, se cobori iute la scara, ordona groomului sa deschida oblonul si se arunca in cupeu!... Ledy, auzind vuietul oblonului, se ridica pe doua picioare si pleca in zbor.

in cateva minute cupeul sosi la Campii Elizei si prezenta lui atrase pe loc atentia tuturor. Forma lui eleganta, culoarea lui originala si mai ales gentiletea persoanei inchise in el produse un efect extraordinar. Toti pietonii se indeseau sa-l examineze mai de aproape si toti gentlemenii calari parasira indata celelalte echipaje si inconjurara cupeul artistei; unii o salutau cu amabilitate si ea le raspundea prin o zambire cocheta, care-i incanta; altii mai fericiti i-adresau complimente si-i prezentau buchete de violete de Parma. intr-un cuvant, eroina noastra fu proclamata regina de Longchamp, si, in adevar, judecand dupa cortegiul de fashionabili care o urmareau, ea parea o adevarata regina.

Cupeul se sui incet pana la Arcul de Triumf, care se inalta maiestuos in fundul Campiilor Elizei; iar de acolo, intorcandu-se indarat, se intalni cu caleasca Esterei. Patru capete aprinse de curiozitate se plecara ca sa vada cine era obiectul unei asemenea ovatii si deodata ingalbenira, ca si cand ar fi zarit fata ingrozitoarei Meduze. Dridri incepu a rade si le zise din treacat:

— S-a coborat birja din cer!

Preumblarea continua pana la 6 ore, si tanara artista se bucura de un triumf foarte magulitor. Ea era deplin razbunata de insolenta Esterei! Apoi, cand ea ordona vizitiului sa plece de la Campii Elizei, Ledy porni iarasi cu repejunea unei caprioare si in curand se opri dinaintea unui otel din strada Magdalena.

— Unde te opresti ? striga Dridri la vizitiu; dar deodata oblonul se deschise si la oblon aparu contele de Farol care raspunse:

— La otelul d-voastra.

— Domnule conte! zise copila uimita, asta-i o tradare!

— Ba-i un simplu omagiu catre suverana inimii mele.

si zicand aceste cuvinte, contele intinse mana pentru ca sa ajute copilei a se cobori. Dridri sta neclintita in fundul cupeului, dar contele adauga: „Biata Ledy n-a mancat nimic de azi-dimineata; fie-ti mila de dansa, daca nu de mine“.

— Fie, replica in fine Dridri, va sunt datoare cu o prea mare multumire ca sa mai am dreptul de a refuza.

— Sunteti un inger, exclama contele cu fericire.

— Un inger cazut! gandi biata copila cu un suspin inadusit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din momentul ce dra Chataignez pasi pragul acestui otel, ea intra pe cararea unei noi existente de lux, de placeri, de nebunii pariziene, o viata in care amor-propriul gasea toate satisfacerile dorite, fara insa ca inima-i sa fie partasa la ele.

Otelul pus la dispozitia ei de contele de Farol era un cap dopera de arhitectura italiana; mobilarea lui realiza minunile Halimalei. Salonul principal se deschidea pe o gradina plina de plante exotice si umbrita de copaci mari de Paulonia, un adevarat colt de rai. Acel salon era ornat cu oglinzi inalte si cu tablouri lucrate de cei intai pictori moderni; el comunica prin porti de cristal cu alte doua mai mici saloane, unul mobilat in stil persian si celalalt in stil pompeian.

Camera persiana era imbracata pe pereti cu stofa citarie de Brusa si pe parchet cu un covor de Smirna, care producea sub picioare efectul unui gazon molatic. in unghiurile lui se rotunjeau patru divanuri acoperite cu saluri in dungi de diferite culori. O lampa de argint de forma mauresca se cobora din mijlocul tavanului si raspandea o lumina misterioasa in acel cuib de visuri orientale. Camera pompeiana era intreg ornata cu mobile romane de bronz, care-i dau un aer de antichitate si care desteptau in minte imaginea traiului casnic de pe timpul imparatului August, pe cand artele frumoase ajunsera la gradul cel mai inalt de perfectie.

Sala de pranz, spatioasa, bine luminata cu trei ferestre mari, era invelita cu piele nohotie de Cordova si continea un asortiment frumos de mobile de stejar sculptat, toate adunate de prin castele cu multa dificultate si cu preturi fabuloase. Iar mai cu seama camera de culcat infatisa o adevarata feerie! Patul de abanos avea forma paturilor regale, purtand un baldachin pe patru coloane lucrate la strung cu o maiestrie perfecta si fiind capitonat cu brocart visiniu de Lion. La colturile acestei camere delicioase se iveau statuete de marmura de ale celebrului sculptor Pradier, una reprezentand amorul, a doua inocenta, a treia cochetaria si a patra voluptatea. Pe pereti erau aninate oglinzi de Venetia si pe camina stralucea o pendula de argint incrustata cu lapis lazzuli.

E de prisos sa mai cercam a descrie numeroasele obiecte de arta raspandite prin apartament: etajere de palisandru inghesuite cu mii de bagatele pretioase precum: filigrane de Genova, corali de Neapole, cutii de lac de Japon, portelane de China etc.; e de prisos sa mai enumeram lampile de malachit, argintaria masiva de prin bufeturi, lazile de portelan de Saxa, in care infloreau arbori de camelia si de naramze. Vom adauga numai ca grajdurile otelului contineau sase cai de pret, doi de calarie si patru de ham, si ca in sura se gaseau un landau, o victorie si faimosul cupeu galben, care a jucat un rol atat de important in viata eroinei noastre. Totul era somptuos si perfect! Dridri se afla in elementul ei! in fiecare crisalida este ascuns un flutur stralucitor! in fiecare femeie este ascunsa o regina! Femeia se naste cu instinctele elegantei si frumosului; ea simte ca toate odoarele pamantului sunt create pentru dansa: flori, parfumuri, pietre scumpe, arte, industrie ornamentala etc. si nu e departe de a crede ca insusi soarele a fost aprins in ceruri numai si numai pentru ca sa lumineze gratiile ei. Pe cand barbatul are nevoie de ani intregi spre a se ciopli si a ajunge la oarecare grad de distingere, femeia in cateva saptamani se metamorfozeaza ca prin varguta unei zane si se apropie de perfectie. Crisalida se deschide, fluturul iese zburand si stralucitor la soare.

Dridri, care traise pana atunci in simplitatea unei vieti lipsite de avere, deveni in curand una din primele dame elegante din Paris. Pe cat era placuta ca artista la teatru, cu mai mult inca ea dobandi renume de castelana amabila in otelul ei. Gustul perfect al toaletelor sale servea de model societatilor bogate din capitala, incat multe din obiectele de lux purtau numele ei. Asa, cusatoresele vindeau mantale si capele à la Chataignez, orfevrii lucrau medalioane Chataignez, caretasii fabricau cupeuri Chataignez si culoarea galbena fu declarata culoare de moda chiar din ziua sarba torii de la Longchamp.

Dridri avea loji cu anul la Opera Italiana si la Teatrul Francez; ea asista in avanscene la toate primele reprezentari de piese noi; ea nu lipsea niciodata de la alergarile de cai de la Chantilly, si cand un domino elegant intriga cu spirit pe fashionabilii de la foisorul operei celei mari in noptile de carnaval, toti se jurau ca e Dridri.

in adevar, nimic nu lipsea eroinei noastre pentru ca sa straluceasca in toata splendoarea pariziana, caci contele de Farol pusese toata averea lui la picioarele iubitei sale amante, fiind mandru si fericit de concheta sa. El se credea cu misie de a-i implini toate capriciurile ei si prin urmare nu se trecea o zi fara ca sa-i aduca noi obiecte de toaleta sau de arta: saluri, matasarii, bijuterii, dantele, tablouri etc., etc., astfel incat Dridri ii dase in gluma porecla de contele de Bazar.

Juna, vesela, spirituala, seducatoare in deplina putere a cuvantului, ea avea, lucru lesne de inteles, un cortegiu foarte numeros de adoratori; putini insa se bucurau de favoarea de a patrunde in sanctuarul divinitatii lor, si acestia erau numai amicii intimi ai contelui. Dominati de un farmec neinvins, ei ar fi parasit orice adunare aristocrata din cartierul Saint-Germain pentru ca sa petreaca seara in saloanele otelului Chataignez si ar fi schimbat chiar masa lui Luculus pe un supeu animat de spiritul frumoasei artiste. Toti faceau imprejurul ei un concert de complimente, de suspinuri, de declarari amoroase, incat Dridri ii numea orchestra mea, precum o regina zice curtea mea. Acea denumire era cu atat mai potrivita ca vesela copila atribuise fiecarui din adoratori caracterul unui instrument: asa, de pilda, unui gros financiar care se lauda necontenit cu milioanele lui ea-i zicea la grosse caisse; unui marchiz care se facea ca are vedere scurta, pentru ca sa nu salute pe nimeni, ea-i dase porecla de clarinette, clarineta fiind instrumentul favorit al orbilor din Paris; unui lung si uscat cavaler de Malta, care ofta mereu langa dansa, ii lipise titlul comic de flautul fermecat etc. Unul insa dintre ei, un englez din cele mai insemnate familii din Scotia, lord Arthur B., era mai serios inamorat de Dridri si totodata mai rezervat in purtarea lui. El locuia in Paris de patru ani, era amicul celebrului lord Seymour, care a fost tipul englezului elegant si excentric, si devenise unul din oaspetii cei mai exacti ai otelului Chataignez. Fiind in relatii intime cu contele de Farol, lord Arthur nu lasa sa treaca o zi fara a face vizita sa respectuasa tinerei artiste, multumindu-se numai de a o privi in tacere si pastra nd necontenit o fizionomie demna si rece. Dridri il numise lord Nord.

O singura data el cerca a pune conversatia pe calea inflorita a sentimentului, dar gasi calea prea ingusta pentru doi si se retrase cu prudenta indarat. Era intr-o seara din luna lui mai; dra Chataignez se afla in gradina, culcata intr-un hamac aninat de doi salcami infloriti, si admira efectul lunii asupra frunzelor copacilor. Lord Arthur se puse pe o canapea de bronz si dupa cateva minute de contemplare zise:

— Frumoasa seara!

— Frumoasa ca luna care o lumineaza, raspunse artista.

— Mai frumoasa inca!. . . frumoasa ca d-voastra! replica lordul cu jumatate de glas. Dridri privi cu mirare la el si zise zambind:

— Mylord, iata cel intai compliment ce-mi adresezi de cand ne cunoastem... Are sa se schimbe vremea.

— Ba nu, domnisoara, caci de ar fi dupa dorinta mea, toate zilele si noptile ar fi pentru d-voastra pline de lumina, de fericire, de. . .

— si de ce alta? intreba copila cu putina cochetarie.

— De amor! raspunse lord Arthur, facandu-si curaj. Dridri cazu pe ganduri; englezul se apropie de dansa si-i zise uimit:

— Spuneti-mi drept, domnisoara, iubiti pe contele de Farol?

— Contele-i cel mai bun amic al meu.

— intre amicie si amor distanta e mare!... insa daca as veni si eu la randul meu ca toti ceilalti sa va spun ca va iubesc, ce mi-ati raspunde?

— Mylord, am declarat ducelui de Valmont ca nu-l pot iubi pentru ca-i insurat; am declarat marchizului de Brenis ca nu-l pot iubi pentru ca-i holtei; am declarat printului Osticoff ca nu-l pot iubi pentru ca-i rus, si d-tale ti-as declara ca nu te pot iubi pentru ca esti englez. Eu ma aflu fericita de amicia contelui si nu doresc nimic mai mult.

— Va inteleg, replica lord Arthur cu tristete, si va multumesc de franchete... Oricare sa fie soarta noastra, eu raman acelasi catre d-voastra, domnisoara, si va stimez inca mai mult. Zicand aceste, lord Arthur saruta mana artistei si iesi din gradina. Ramasa singura, Dridri se simti patrunsa de melancolie; un fragment din conversatia precedenta trecea necontenit ca o fantasma prin mintea ei: intre amicie si amor distanta e mare!

„Amorul, gandea copila, amorul! ce sa fie aceasta patima puternica? ce fericire necunoscuta mie trebuie sa produca in realitate, cand chiar pe scena, in comedii imaginare, ea produce asa de profunda impresie!“ si, tot lasandu-si cugetarea pe valurile acestei reverii fermecatoare, ea suspina si incepu a canta incet o romanta cu refrenul urmator:

    Amor, amor
    incantator!
    Amor, amor,
    Te chem cu dor.

O axioma pretinde ca: a vorbi de amor este a face amor. S-ar putea cu drept adauga ca: a canta amorul este a-l dori!... Tanara noastra eroina se gasea acum in acea criza sufleteasca unde femeia simte ca-i lipseste adevarata viata a inimii, adevaratul tel al misiei sale pe pamant, iubirea, coroana femeii!...

Lord Arthur, intorcandu-se la otelul sau, chema indata pe intendentul lui s-i zise:

— Sir Brown, cum stau trebile contelui de Farol?

— Rau! raspunse Brown. Dupa ordinele ce mi-ati dat, am luat informari exacte si am aflat ca averea sa este in deficit. Contele a subsemnat mai multe obligatii ale caror termene sunt expirate si nu cred sa aiba cu ce sa le plateasca.

— Cumparat-ai toate biletele sale?

— Am cumparat pan-acum pentru suma de 368.000 fr.

— Prea bine! Reclama indata prin tribunalul de comert lichidarea acestei sume, in numele d-tale, si daca debitorul va intarzia cu plata, cere inchiderea lui la Clichy.

— Bucuros, mylord.

Sir Brown iesi, iar lord Arthur, aruncandu-se pe un divan, zise in sine cu multumire: „Sechestrand pe contele, ramane locul vacant in otelul Chataignez, si poate sa-l ocup eu!“

Parisul e un haos in care se prabusesc repede averile cele mai mari, pozitiile sociale cele mai solide; el este un balaur care inghite zilnic multime de existente tinere si de reputatii neatinse. Patrimoniul contelui de Farol, patrimoniu de un milion si jumatate, se risipi in timp de patru ani, si deodata gentilomul se trezi ruinat, prigonit de creditori si amenintat de a-si pierde libertatea. Desteptare grozava dintr-un vis incantator!

Contele lua pe loc o decidere suprema si scrise amantei sale: Iubita mea contesina!

Cunoscand nobletea inimii tale, nu vreau sa-ti ascund pozitia critica in care am ajuns. Sunt ruinat! Mai mult decat ruinat, sunt falit! caci vanzand tot ce am, nu-mi ramane cu ce sa lichidez datoriile mele... Falit! Aceasta ma dispera, fiind o pata pe numele parintilor mei!... Doua drumuri imi sunt deschise pentru ca sa ies din starea mizerabila in care am cazut: sa ma impusc sau sa ma fac soldat. Ucigandu-ma, nu sterg pata; angajandu-ma in oaste, am mangaierea de a plati macar datoria mea catre patrie.

Adio dar, scumpa mea cuntesina!... Chiar in moment plec la Alger ca sa intru in armata Africii. Dea Domnul sa fiu ucis la cea intai lovire cu arabii! Am corajul ca sa mor si nu am curajul sa-ti zic adio din viu grai... Adio! Gandurile mele vor fi cu tine pana in ultima ora a vietii mele... Adio!...

FOSTUL CONTE DE FAROL

Dridri primi acest bilet a doua zi dupa o masa mare ce dase contele amicilor sai si in care el se aratase mai vesel decat totdeauna. D-abia copila uimita finise de citit biletul, si otelul se umplu de oameni ai tribunalului de comert, care veneau sa aresteze pe contele. Dridri avu prezenta de spirit a le spune ca contele ar fi plecat la Belgia pentru ca sa asiste la duelul unui amic al sau, si astfel ea facu sa i se piarza urma. Dupa dansii se prezenta sir Brown, omul de confienta al lordului Arthur, si reclama suma de 368.000 fr.

— Contele-i absent, ii zise domnisoara Chataignez.

— Vreti sa ziceti ca-i fugit? observa sir Brown.

— Ce te face a crede?

— Contele a fugit pentru ca nu mai are mijloace de a solda creditorii lui, si noi ramanem pe pavea, caliciti din cauza lui!... Cine ar fi crezut ca un gentlemen ca d-lui, cu traditii de familie onorabila, isi va compromite astfel numele, declarandu-se falit, fara a se ingriji de scandalul ce va produce aceasta veste in publicul parizian!...

— Scandalul? . . . striga copila spaimantata.

— Negresit, domnisoara. Toate jurnalele au sa relateze nu numai ruinarea si disparitia contelui, dar si chipul cum s-a ruinat prin cheltuieli mai presus de averea sa. Va las a gandi ce comentarii scandaloase au sa se publice asupra onorabilitatii contelui. Cel mai putin la care d-lui se poate astepta este de a se vedea tratat de cavaler de industrie.

— Sir Brown! ? observa Dridri indignata, nu uita ca ai onorul de a vorbi de contele de Farol.

— Ma iertati, domnisoara, raspunse Brown, cu umilinta, ma iertati... Poate ca in disperarea mea sa fi intrebuintat vreo calificare cam suparatoare pentru domnul conte; insa ganditi-va ca eu raman pagubas de suma considerabila de 368.000 franci, intreaga starea mea si a familiei mele!... Aice sir Brown se facu a plange, ascunzandu-si ochii cu mana; apoi, schimbandu-si tactica, el ataca o alta struna, in vreme ce observa pe furis fizionomia drei Chataignez.

— Ce trasnet pentru familia contelui! exclama el pe un ton tragic. Falit! Falit unul din cei mai insemnati membri ai aristocrat iei franceze! Ce durere de moarte mai cu seama pentru sora d-sale, ducesa de Briennes, care-l iubeste cu adorare!... Sarmana! cand a citi gazetele de maine va fi in stare sa nebuneasca!... Dridri simti un fior rece prin inima si, intr-un acces de sublima generozitate, ea intreba:

— Nu mai ramane nimic din averea contelui?

— Nimic!... Contele a vandut pe rand mosiile sale si a aruncat banii pe fereastra cu nepasarea unui nobil risipitor. . . Singur otelul acesta mai ramane; insa acesta este inscris pe numele d-voastra si creditorii nu pot sa ridice nici o pretentie asupra-i... Otelul este proprietatea d-voastra, cu tot ce cuprinde in el, si d-voastra nu sunteti responsabila de nebuniile contelui.

— Te inseli, sir Brown! replica Dridri. Chiar astazi eu l-oi scoate la vanzare si sinetele contelui vor fi toate achitate. D-ta mergi de opreste orice masuri ar fi de natura a compromite cat de putin numele contelui si linistea surorii sale. Eu pun garantie pentru el. Sir Brown saluta pe Dridri cu respect si se duse indata sa instiinteze pe lord Arthur de rezultatul misiei sale; iar Dridri, agitata ca de friguri, se ocupa fara intarziere cu formalitatile vanzarii otelului Chataignez. Ea parveni a realiza in putine zile o suma considerabila pe acest imobil si plati datoriile contelui. Nobila copila se desfacu fara multa mahnire de luxul princiar in care se deprinsese a trai de patru ani, dar nu se putu opri de a plange cand se desparti de Ledy. Savarsind acest act de sublima abnegare si mutandu-se intr-un apartament din strada Havrului, Dridri trimise contelui de Farol urmatorul bilet, la Alger:

Iubitul meu conte,

Fii linistit! onorul d-tale este ferit de orice pata, creditorii d-tale sunt platiti. De vreme ce soarta ne-a despartit pentru totdeauna, iti trimit un adio de cea mai sincera amicie si rog pe Dumnezeu sa-ti pastreze zilele in cariera periculoasa ce ai adoptat ca un adevarat gentilom brav si onorabil.

Amica d-tale

MARIE-ANGÉLIQIIE CHATAIGNEZ

Contele ii raspunse aceste trei cuvinte: „Multumesc, sora mea“. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Sa lasam acum pe Dridri multumita de nobilul ei sacrificiu si sa facem cunostinta cu un alt personaj, care a ocupat un loc important in existenta junei artiste. Vom vedea cum soarta conduce prin un sir de intamplari extraordinare doua fiinte una catre alta si le face a se intalni pe calea vietii.
*

Peste 15 zile Vali priimi urmatorul raspuns:

Londra, ...1849

Ah! scumpul meu Vali, imi tremura mana scriindu-ti aceste randuri si inima-mi se bate astfel de tare ca pare a vroi sa-mi iasa din san pentru ca sa zboare la tine. Scrisoarea ta iubita e dinaintea mea, dulce, spirituala, plina de simtire, plina de soarele Orientului: ea mi-a adus cateva raze fierbinti, care au luminat pentru mine cerul intunecat sub care ma aflu de cateva zile, caci nu stii? Soarta mea bizara m-a adus la Londra!

iti inchipuiesti, iubitul meu, pe biata Dridri pierduta in negurile Engliterei, trista, regretand trecutul si nestiind ce-i pregateste viitorul? Oh! pentru ce destinul ne face sa gustam incantarile fericirii depline daca este ca mai tarziu sa le pierdem pentru totdeauna ! pentru ce team intalnit eu pe tine in viata mea daca nu mi-a fost permis sa mor inainte de a cunoaste amarul despartirii!... Dar ce vorbesc de mine, cand tot sufletul meu e aproape de Vali? Nu vreau sa mai plang, nu vreau sa te mai intristez cu jelaniile mele, nu vrea sa ma arat ochilor tai altmintere decat cum m-ai cunoscut, vesela si razatoare.

Ce voiaj incantator am facut in compania ta pe Marea Mediterana, pe la Napoli, pe la Malta, pe la Smirna, pe Bosfor, prin toate acele locuri dezmierdate de razele soarelui, unde viata cu tine ar fi atat de dulce!... Viata cu tine!... iar mi se umplu ochii de lacrimi... Napoli! ai vazut Napoli, dragul meu, si ai avut curajul sa te duci mai inainte?... Eu, in zilele mele de splendoare, am cunoscut pe un nobil napolitan, contele Giuseppe Morri, care era foarte ingamfat de frumusetea lui si repeta necontenit faimosul proverb: Vedi Napoli, e poi Mori. El imi spunea ca luna din patria lui e mai calda si mai luminoasa decat soarele Parisului. Asa sa fie?

Ai observat, iubite Vali, cat ma preocup de soare? De cand neam despartit imi e tot frig si am capatat nostalgia soarelui, mai cu seama aice, in Londra, unde el este inlocuit prin gazul fanarelor. Ce oras trist e Londra! Ce natie masinala, ce obiceiuri diferite de-ale noastre! Aice veselia pare o importatie straina, caci singurii oameni care se aud graind si razand pe strazi sunt francezi. Englezii nu se primbla, ci toti alearga dupa trebi, cu gandul la bani si urmand preceptul lor favorit Times is monney, caci englezii au monetizat chiar si timpul. Aice e locul contrasturilor celor mai exagerate, al bogatiei fabuloase si al mizeriei sordite; aristocratia se arata la Hyde-Parc in carete stralucite cu cate doi lachei pudruiti indarat, si saracii cu picioarele goale sunt inveliti in niste rufe peticoase, care intrec mantaua arlechinului prin impestritarea lor.

Am vazut intr-o dimineata de la ferestrele mele maturatorii strazilor in frace, dar ce frace! si femeile lor cu saluri si capele, dar ce capele, ce saluri!... Am crezut ca fac un vis fantastic si ca asist la carnavalul mizeriei. insasi atmosfera umeda si plina de fum de carbune de pamant parea ca plange de mila lor, stropindu-i cu lacrimi... de cerneala.

Iata, iubitul meu, in ce iad sunt exilata eu, vesela ta Dridri, care n-a mai ras de cand a ramas singura... iti aduci aminte de rasetele noastre nebunesti din Paris? Rasunetul lor departat vine cateodata de ma trezeste din somn; atunci deschid ochii, te caut imprejurul meu cu o dulce bataie de inima... dar a fost un vis — si eu cad suspinand cu capul pe perne...

Am intrerupt aceasta scrisoare in timp de cateva ore pentru ca sa ma linistesc si sa-ti pot spune pentru ce ma gasesc la Londra, insa inainte vin sa te sarut ca o sora si sa reclam indulgenta ta.

Acum asculta:

Zece zile in urma plecarii tale, lord F. se prezenta la mine si imi zise:

— Domnisoara, iata trei ani de cand te cunosc, trei ani de cand te iubesc, trei ani de cand astept sa pierzi ura ce ai in contra englezilor. Cand locuiai in otelul d-tale, ai respins propunerile mele sub cuvant ca erai fericita de amicia contelui si ca nu doreai nimica mai mult. Amicia contelui tinu cat averea lui, si intr-o zi el disparu, atragandu-te in ruina lui.

— Te inseli, mylord, i-am raspuns.

— stiu, replica lordul, ca singura ai sacrificat tot ce era a d-tale pentru ca sa scapi numele contelui de pata de falit. Ai facut un act sublim, dar si o nebunie totodata, si astfel ai rasturnat toate planurile mele.

— Ce planuri?

— Contele fiind un obstacol intre d-ta si mine, am catat sa-l inlaturez si am contribuit mult la ruina contelui, idemnandu-l la cheltuieli mai presus de averea lui... Nu te indigna, domnisoara, caci am o scuza triumfanta in amorul ce mi-ai inspirat din ziua cum team vazut. Aice, lordul tacu putin, plecand capul cu tristete, si apoi continua:

— Soarta mea e amara si neinteleasa!... Sunt tanar, am o avere colosala, fac parte din aristocratia cea mai inalta a Engliterei, sunt membru al Parlamentului si cu toate acestea nu am nici destul merit, nici destula elocventa pentru ca sa induplec in favorul meu inima unei copile! Marturisesc, domnisoara, ca merit macar de-a fi jelit... Dupa disparitia contelui ai ramas singura si te-ai mutat in strada Havrului, unde ocupai un apartament modest. M-am prezentat si atuncea dinaintea d-tale si ti-am oferit un otel mult mai luxos decat acel ce ocupasesi, punand toata averea mea la picioarele d-tale. iti aduci aminte cuvintele ce mi-ai raspuns? Mie imi stau infipte in inima ca niste pumnale: „Prea tarziu, mylord, mi-ai zis cu o zambire gratioasa, dar cruda; acum cunosc distanta care exista intre amicie si amor!“ Lord F. ingalbeni si urma cu glasul uimit:

— in adevar, nenorocirea care ma prigoneste facu si asta data ca sa vin prea tarziu; un strain emigrat din tara lui stiuse sa gaseasca calea inimii d-tale!... il iubeai cum iubeste o femeie pentru intaia oara in viata ei, cu abnegare, cu credinta, cu toate iluziile tineretii. El insa te iubea cum meritai sa fii iubita?

— De ma iubea Vali? am zis, sculandu-ma in picioare. Priveste in ochii mei, mylord, daca vrei sa te convingi cat am fost de iubita!

— Nu ma indoiesc, raspunse lord F., ca ii dasesi toata inima, si tocmai aceasta m-a desperat mai mult atunce. imi fusese cu putinta sa ruinez o avere ca a contelui pentru ca sa te despart de el, dar nici Dumnezeu nu ar fi putut sa risipeasca comorile de dragoste ce se dezvelisera in sufletul d-tale... si insa trebuia sa fii a mea, caci mintea si viata imi erau in pericol; trebuia sa fac pe dl Vali a parasi Parisul!

— Cum, mylord, ai avut cruzimea sa contribui la plecarea lui Vali ? am strigat cu indignatie.

— Te rog, domnisoara, linisteste-te si ma asculta pana la sfarsit... Dl Vali era emigrant, Moldova era ocupata de armia ruseasca. Singurul chip de a pastra amicia d-tale era de a contribui la dezrobirea patriei sale. Am alergat la Londra, am contribuit prin toate chipurile a pregati opinia publica in favorul romanilor; cativa amici ai mei au luat cuvantul in Parlament pentru ca sa sileasca pe minister a cere de la curtea de St. Petersburg evacuarea Principatetor, si nu am parasit Londra pana ce nu am vazut nota guvernului englez catre tarul Neculai plecand de la Foring Office... Acum un nou print este ales in Moldova, el a si deschis hotarele tarii emigrantilor din strainatate si dl Vali a plecat ca toti ceilalti moldoveni in patria sa. Astfel si d-lui este fericit de a-si revedea parintii, si eu sunt fericit de a te revedea iarasi singura.

— insa eu, mylord, eu mai pot fi vreodata fericita? am zis nabusindu-mi lacrimile.

— D-ta, Dridri, esti juna, ai cunoscut toate incantarile amorului, ai gustat din cupa fericirii lumesti si poti sa-ti incununi viata prin un act de generozitate ingereasca contribuind la realizarea dorintelor unui om care te iubeste de trei ani... Asculta-ma, te rog, fara a ma intrerupe; dl Vali e dus din Paris si negresit pierdut pentru d-ta. El este chemat a juca un rol oarecare in patria lui, a prinde radacina in ea, a se insura poate... dar, a se insura, caci e tanar si prin urmare supus la furtunile vietii... Care este perspectiva ce se desfasoara dinaintea d-tale? Singuratatea si jelirea? Perspectiva e trista si eu te iubesc prea mult pentru ca sa nu cerc tot in lume spre a te feri de un asemene viitor...

Aice lord F. se apropie de mine, imi lua mana si imi zise cu multa simpatie:

— Dridri, vrei sa scapi de singuratate? Vrei sa cunosti nemarginita multumire de a ferici zilele unui om onorabil?... Dridri, vrei sa fii sotia mea?... dar, sotia mea legitima!... Zi un cuvant, si in curand te vei numi ledy F. Iti cunosc calitatile inimii si stiu cat esti de demna a intra cu fruntea nalta in societatea cea mai respectabila... inteleg ca propunerea mea te surprinde si ca ai poate nevoie sa consulti pe... Ei bine... fie!... iti dau timpul necesar ca sa te gandesti, si, pentru ca sa te las cu totul libera in deciderea ce vei lua, eu plec astazi la Londra. Acolo te va astepta un apartament in casa unei dame respectabile, care m-a crescut de mic... Cand te-i hotari sa-mi acordezi gratia pe care ti-o cer, vei trece Mansa si vei veni la Londra; eu voi merge in toate zilele la Miss Howard ca sa cercetez daca ai sosit si sa-ti aduc coroana de ducesa...

Zicand aceste cuvinte, lord F. imi saruta mana si se duse, lasanduma sub o impresie adanca!... Scumpul meu Vali! Am luptat cu mine doua saptamani de-a randul, in sperare ca voi primi de la tine vreun ravas care sa-mi vesteasca intoarcerea ta la Paris, dar, in fine, pierzand orice sperare si vazandu-ma amenintata de a cadea, ca multe din cunostintele mele, in valurile unei vieti zvanturate spre a invinge zilnicele nevoi, mi-am pus mana pe inima, zicandu-ti tie, amicul meu, un adio dureros si iata-ma-s la Londra.

Lord F. face acum pregatirile necesare pentru cununia noastra. in ziua cand vom fi uniti, vom pleca impreuna ca sa ne asezam in Italia... Iata, scumpul meu, tot adevarul!... Acum, cu lacrimile-n ochi, vin sa te rog ca sa-mi raspunzi: bine sau rau am facut? Oricum sa fie insa, sufletul meu va fi in veci cu tine, Vali, tu, care mi-ai dat cea mai mare fericire pe pamant.

Adio, iubitul meu, adio! Permite-mi in viitor ca sa am, ca in trecut, un loc cat de mic in inima ta... O, Vali ! O! dragul meu, nu mai vad ce scriu, lacrimile ma inadusa. .. Adio... Scrie-mi... iti dau ultima mea sarutare si pun tot sufletul meu in ea.

Constantinopol, 1849

Scumpa mea Dridri, ti-am promis sa-ti fac descrierea calatoriei mele pana la Constantinopol, si daca m-as asculta, ti-as trimite un volum intreg, astfel ma simt fericit de a convorbi cu tine. imi pare ca esti langa mine, cu gentiletea ta de vesela pasarica; imi pare ca te vad zambind cu oarecare malitiozitate in vreme ce-ti povestesc cele ce-am facut si vazut de cand am plecat din Paris; imi pare ca aud glasul tau mult iubit aplicandu-mi proverbul francez: A beau mentir qui vient de loin. Cu toate aceste, incep mai intai a te saruta, apoi te iau pe genunchi, ca pe un copil zburdalnic, si iti promit o lunga si frumoasa poveste, daca ii fi cuminte“.





Dridri


Aceasta pagina a fost accesata de 2158 ori.
{literal} {/literal}