Alecu Russo

Alecu Russo

de Vasile Alecsandri



I.
A. Russo, trimis de copil intr-un institut din Elvetia, savarsi studiile colegiale si se întoarse în Moldova la 1838 cu o colectie de incercari poetice scrise in limba franceza. Printre aceste bucati inspirate de amorul libertatii se gasea si o imprecare violenta contra tiranilor, ce-i cauza oarecare suparari in Viena din partea politiei. Soarta lui il puse chiar din prima-i junie in fata cu prigonirea guvernelor despotice, insa aceasta prigonire nu putu sa schimbe intru nimic vesela nepasare a caracterului sau.

Dupa intoarcerea sa in tara, Russo locui vreo doi ani la o mosie parinteasca din munti, si acolo, traind in fratie cu natura, el se indragi mult de tot ce purta sigiliul nationalitatii: obiceiuri, costumuri, dansuri si mai cu seama legende si poezii poporale. Chiar de pe atuncea, adica la 1839, el incepu sa adune cateva fragmente de cantece batranesti si sa scrie impresiile in limba franceza, insa toate acele manuscripte s-au pierdut.

Singura compunere importanta ce a scapat, pentru gloria literaturii noastre, este admirabila Cantare a Romaniei, tradusa mai tarziu in romaneste de N. Balcescu si publicata la anul 1855 in Romania literara. Acel poem în proza a inspirat urmatoarele strofe adresate lui Russo de catre un profesor francez, dnul Storhas:

    "Oh! vous qu'un noble zele a jete dans l'arene
    Pour ecrire en passant une histoire de feu,
    Marchez sur les hauteurs ou l'ame vous entraine
    Sous le regard de Dieu.

    L’Europe aura ses yeux ouverts sur le Moldave,
    Sur le Roumain longtemps endormi, malheureux,
    Qui s’eveille sans peur de son sommeil d’esclave!...
    Peuples! formez des voeux

    Pour la jeune patrie encore dans ses vieux langes,
    Pour la liberte sainte et puis pour l’avenir,
    Pour les hommes de coeur ici bas, vrais archanges
    Qui meurent sans mourir!"
    Etc., etc., etc.

("O! tu pe care o nobila ardoare te-a aruncat in lupta
     Ca sa scrii in fuga o pagina de foc.
     Mergi pe culmile spre care sufletul tau te impinge
     Sub privegherea lui Dumnezeu.

      Europa va privi la moldoveanul,
      La romanul mult timp adormit, nefericit,
      Care se scoala fara teama din somnul sau de rob!...
      Popoare! faceti urari

      Pentru noua tara, inca in vechile-i scutece,
      Pentru noua libertate si apoi pentru viitor.
      Pentru oamenii de inima, adevarati arhangheli pe pamant 
      Care-si dau viata, dar nu mor...")

A. Russo era poet în toata puterea cuvantului; natura lui avea nevoie de orizonturi întinse, de aerul muntilor, de sunetul doinelor, si însa guvernul gasi de cuviinta a-l randui în slujba si a-l închide între peretii unei judecatorii. Prin decretul domnesc din 22 mai 1843, Russo fu trimis în calitate de membru al tribunalului la Neamt si apoi la Piatra. Cativa ani mai în urma, adica la 1851, Grigori Ghica-voda îl numi candidat la Divanul de apel în Iasi; însa cariera judiciara nu convenea nicidecum aspirarilor sale intime: „Prefer de o mie de ori cararea de la munte, decat cariera deschisa dinaintea mea!“ zicea el adeseori glumind; prin urmare în loc de a mucezi în namolul delelor judecatoresti, el se furisa printre dansele de cate ori o putea face, pentru ca sa cutreiere muntii si sa descopere legende.

Jurnalul sau de toate zilele trebuie sa fi fost o comoara... însa a avut soarta comorilor! s-a pierdut, nelasandu-ne decat o singura legenda: Piatra corbului, culeasa la Bicaz.

La 1846, Russo compuse pentru teatrul romanesc din Iasi o mica piesa intitulata: Jicnicerul Vadra, în care un taran canta urmatoarele doua versuri:

    Din Focsani la Dorohoi
    trara-i plina de ciocoi.

Îndrazneala-i fu mare de a emite o asemenea idee într-o epoca de aristocratie, precum era sub domnia lui Mihail Sturza! Autorul dramatic o plati cu un exil de doua luni la manastirea Soveja.

Fost-a el însa condamnat de vreun tribunal? Nicidecum! Pe atuncea vointa domneasca tinea locul procedurii; domnul era legea - iata copia de pe Luminatul ofis gospod din 26 februarie 1846, care dispunea de libertatea individuala a lui Russo. El e un document curios pentru istoria "regimului regulamentar":

"Încredintandu-ne ca Alecu Russo a urmat prin ale sale îndemna ri de a se pune în tulburare linistea obstii, îndemnand mai ales si pe actorii teatrului national la rostiri scandaloase pe scena teatrului. Noi am hotarat a se închide pe aceasta fata spre înfranare în manastirea Sovejei; deci poruncim ispravnicului de Focsani ca, îndata ce numitul va sosi acolo, sa-l întovaraseasca însusi cu paza cuviincioasa pana la locul însemnat, unde, încredintandu-se egumenului manastirii, sa puie la cale de a se tine cu cea mai de aproape priveghere pe post si rugaciuni în toata vremea cat se va afla acolo. Se va regula totodata ca numitul A. Russo nu numai sa fie cu desavarsire oprit de a iesi din cuprinsul manastirii, dar si de a corespondui sau de a se întalni cu nimeni. Iar daca se va aseza aceasta prin întelegere cu egumenul, apoi se vor randui doi vrednici si destepti slujitori spre paza, poruncindu-le sub aspra raspundere de a fi cu neadormita priveghere. . ." etc.

Pe temeiul acestui decret, ce merita a fi aratat ca un model de despotism burlesc, A. Russo fu dus la Soveja; însa dreptatea din anul 1846 nu se multumi numai cu atata; un alt Luminat ofis gospod trimise totodata la alta manastire întreaga trupa romaneasca! Ridicolul unit cu arbritrariul!

Pe cand tronul se credea astfel în pericol, pe cand guvernul lua niste masuri atat de aspre în contra teatrului national, pedepsind orbeste autor si actori, eu ma aflam la Bucuresti. Întorcanduma la Iasi, gasii urmatoarea scrisoare a amicului meu; ea va da o idee exacta de caracterul sau nepasator si de spiritul cu care el trata împrejurarile cele mai critice:

"Iubite!

Nu-mi ramane decat timpul necesar ca sa-ti vestesc ca guvernul si-a pus în gand sa faca din mine un om important si demn de exil.

I s-a nazarit guvernului, precum se nazare cailor cu narav, si dar el a gasit de cuviinta a ma aresta si a ma condamna ca sa capat simtiri religioase în fundul unei manastiri. O! guvern parintesc ! el nu are alt vis decat fericirea noastra, nu are alt tel decat ane face demni de împaratia cerului. Iata pentru ce el ne înfunda asa de ades în sanul sihastriilor.

Peste un ceas plec cu nepusa masa, cum zic romanii, si întreprind un voiaj gratis, multumita îngrijirii guvernului; asadar, iubite, tu nu ma vei gasi, la întoarcerca ta, lungit pe divanul tau si dandu-mi aer de pasa. Cand te vei revedea cu placere sub cerul patriei si sub tavanul apartamentului tau, vei simti un mare desert în suflet, caci amicul tau Russo îti va lipsi. Ah! aceasta idee m-ar face sa vars lacrimi amare daca nu mi-ar placea mai bine sa rad în fata prigonirii!

Mangaie-te, frate, caci toti cei ce poarta numele de Russo sunt destinati a fi persecutati; omonimul meu Jean-Jacques a patimit multe în viata lui!... Ce asemanare magulitoare pentru mine! Lucrurile mele sunt în boccea; caruta de posta ma asteapta în curtea ministrului din launtru, de unde am sa plec; aga fumeaza ciubucul sau de iasomie si ma îndeamna sa mantui aceasta scrisoare, în vreme ce fratele tau îmi canta din vioara aria franceza: Partant puor la Syrie.

"Alea jacta est !" a zis Cezar cand a trecut Rubiconul; eu am sa trec Bahluiul! prin urmare voi zice: amice ! gandeste la bietul exilat si declama ades versul celebru:

„L’amitie d’un grand homme este un bienfait des cieux.“ Adio! Ma duc sa gust placerile vietii contemplative a sfintilor apostoli si ma despart de lume fara amarime în contra oamenilor, fie domn sau... creditori!

Singura mustrare de cuget ce cearca a ma munci în acest moment este ca bietii actori împartasesc osanda mea. Teatrul romanesc la manastire!... Ferice de tara al carei guvern luminat produce asemene desantate întalniri! Adio ! înca o data, spune amicilor ca îi scutesc de a se îmbraca în haine negre...
"etc.
. . .
Russo gusta placerile vietii apostolice pana în primavara, însa el nu se multumi numai cu extasul contemplarii, ci profita de timpul arestarii sale pentru ca sa culeaga cateva balade de la un batran lautar ce se gasea în manastire si scrise totodata Jurnalul unui prizonier, care s-a publicat în Revista romana din Bucuresti.

II.
Miscarea din Iasi de la 1848 sili o mare parte din tinerimea Moldovei sa emigreze. A. Russo fu din numarul proscrisilor. El trecu în Bucovina si merse la Viena, unde se întalni cu alti romani, ce veneau din Paris ca sa intre în tara. Plecand cu totii pe Dunare, ei se gasira pe vapor în societatea zgomotoasa a unui mare numar de maghiari înarmati. Ungaria rasuna de tocsinul revolutionar si stranepotii lui Arpad faceau visuri de cucerinte. [...]

În luna lui iulie trecand prin Transilvania, el fu arestat la Dej si condus sub escorta în închisoarea de la Cluj; [...] Desi viata lui era în pericol într-o epoca unde toate orasele si

satele erau ilustrate cu numeroase spanzuratori si tepe, totusi el nu-si pierdu cumpatul.

"Iubite A... îmi scrise el din închisoare, în Ungaria libera miam pierdut libertatea! Strigatul maghiar: Ellyen sabaciagînsemneaza: lanturi pentru romani. Ergo, am fost arestat la Dej, si chiar acum mi se pregateste un alai de nationalisti-gardisti ca sa ma duca la Cluj ; însa nu fi îngrijit, dragul meu, caci am o tainica si sigura presimtire ca nu mi se va întampla nimic. Aceasta siguranta îmi vine din credinta ca romanul nu piere cu una, cu doua... Furia ungureasca e atat de desantata si de comica; lungimea pintenilor si a mustatilor maghiare e atat de exagerata încat, departe de a ma înspaimanta, ele îmi inspira un ras nebunesc... etc.
"
Pentru ce însa Russo a fost arestat? Aceasta o aflam din pasajele unei lungi protestari adresate de el contelui Vay, comisarului din Cluj.

"Domnule conte! - Refugiat de trei luni în Ungaria, am asistat ca un spectator la evenimentele acestei tari, bucurandu-ma de ospetia ce-o primisem, si dorind în fine ca sa ma întorc în patria mea, am luat drumul cel mai drept, adica pe la Dej; se vede însa ca în Ungaria drumul cel mai direct nu-i nici cel mai scurt, nici cel mai sigur, caci deodata m-am trezit arestat, despuiat de lucrurile mele, cercetat pana la piele, si întemnitat! Trist si neasteptat efect al ospetiei maghiare!

În zadar am protestat, în zadar am cerut sa mi se spuie motivul unei asemenea maltratari; nici un membru al autoritatii nu a gasit cu cale sa-mi raspunda oficial. Iata însa prepusurile gelosilor impiegati, care mi-au deschis portile închisorii:

l-ul prepus. - O femeie m-a vazut facand semne misterioase în Dej!... Cui?

2-lea prepus. - Sunt roman!

3-lea prepus. - Corespondenta gasita în valiza mea este în limba franceza!

4-lea prepus. - În acea corespondenta nici nu se pomeneste numele de Ungaria!

5-lea prepus. - Trebuie sa fiu comisar rus!

6-lea prepus. - Trebuie sa fac parte din Comitetul croato-slovaco-sarbo-valaco-saxon format în contra Ungariei!

Pe temeiul acestor grave prepusuri domnii judecatori îsi frecara mainile cu multumire si ma întemnitara cu convingerea cel putin naiva ca si-au salvat patria!

Domnule conte! veti gasi, negresit, ca am tot dreptul sa protestez în contra unui asemenea act arbitrar al autoritatilor subalterne din Dej, care, dupa ce au pus mana pe mine, si-au apropiat totodata si valiza mea, ca una ce, dupa socotinta lor, continea destinul si viata Ungariei!

Protestez dar în numele legilor, în numele libertatii individuale, în numele dreptului gintilor, si cer o satisfacere deplina în contra agentilor care au atacat în persoana mea principiile cele mai sacre ale dreptatii etc., etc.

Aceasta protestare a mea va parea poate cam lunga, domnule conte, însa nu cred sa va para atat de lunga precum mi-au parut mie lungi aceste opt saptamani de captivitate etc., etc.“

Pe cand Russo protesta din fundul închisorii si adresa Comitetului revolutionar din Cluj scrisoarea sumeata, ce este publicata în Revista romana, amicii lui emigrati în Cernauti scriau guvernului din Pesta cerand libertatea captivului si în sfarsit portile se deschisera dinaintea lui.

- Nu e nimic mai dulce pe lume decat o dusca de aer liber, ne zise el cand ne revazuram.

III.
În timpul captivitatii sale, Russo avea obicei sa scrie pe bucatele de hartie cugetarile care îi treceau prin minte. Multe din ele s-au pierdut si e o mare dauna, caci amicul meu avea o judecata profunda si un spirit cu totul original.

Nepasarea caracterului sau l-a sustinut necontenit în lupte victorioase cu soarta. 0 singura data, cat a fost el în închisoare, puterea sufleteasca l-a parasit si atunci el a început o scrisoare trista catre amicii sai, însa nu a sfarsit-o...

"Fratilor! le zicea, nenorocirea care prigoneste tara noastra ma apasa si pre mine. De saptamani întregi stau închis fara a cunoaste culpa mea. Am asteptat dreptatea, si dreptatea nu vine! Iubitii mei! Socotiti-ma de azi ca mort, caci de nu voi muri de mahnire sau de boala, pierderea libertatii mele ma opreste de a fi tarii de folos... si dar eu ma consider ca un om sters din cartea vietii.

De trei zile cant necontenit aceste versuri din balada lui Toma Alimos; sa fie oare o presimtire?...

  
"Închinare-as si n-am cui,
    Închinare-as murgului;
    Dar mi-i murgul cam nebun
    si de fuga numai bun.
    Închina-voi ulmilor,
    Uriasii culmilor,
    Ca sunt gata sa-mi raspunza
    Cu freamat voios de frunze
    Ulmii ca s-or clatina,
    Frunza ca s-a scutura,
    Trupul ca mi-a astupa.
"
Afara de aceste randuri, gasesc între putinele hartii ramase de la el urmatoarele fragmente, demne de a fi publicate ca unele ce cuprind cugetari adanci.

A. Russo avea multe scrieri începute, însa cruda moarte nu i-a permis sa le termine. La anul 1859 el s-a stins cu zambirea pe buze în mijlocul entuziasmului national de pe atuncea si a lasat o dureroasa jale în inimile celor ce l-au cunoscut si l-au iubit. Trecut-au junele poet ca un meteor de-abia zarit pe cerul patriei sale, însa numele lui va creste cu timpul si va straluci glorios în fruntea poemului Cantarea Romaniei.





Alecu Russo


Aceasta pagina a fost accesata de 1886 ori.
{literal} {/literal}