O scafirlie uriasa
de Vasile Alecsandri
Naltimea efemera la care ai ajuns
Te face a te crede cu mir pe frunte uns,
Si-ntepenindu-ti gitul, umflindu-te in pene
Si ridicind spre timple parechea-ti de sprincene,
Privesti la omeire cu ochi fara scintei
Ca la un cird nemernic de prosti si de pigmei.
Tu zici cu ingimfare : "Puterile divine
Creat-au lumea-ntreaga in septe zile pline,
Dar au avut nevoie de mii si mii de ani
Sa umple scafirlia-mi cu creieri nazdravani.
Un ocean de planuri imens reformatoare
Se zbate-n zgomot mare sub fruntea-mi ginditoare
S-adeseori frateste eu zic lui Dumnezeu:
"Cind ii rencepe lumea, s-o dregi pe planul meu,
Si astfel, numai astfel se va vedea cit bine
Poti face omenirei, unindu-te cu mine..."
Zic, insa nu m-asculta, si totul merge rau...
O singura speranta ramine lumei : Eu!"
1888
O scafirlie uriasa
Aceasta pagina a fost accesata de 1765 ori.
