Eroii de la Plevna

Eroii de la Plevna

de Vasile Alecsandri


I.
Pe drumuri, prin orase, prin sate, prin zapada
Se vad sau singurateci trecind, sau in gramada
Sarmani in haine sparte prin care intra gerul
Si-n maduva patrunde mai crincen decit ferul.
Goi, searbezi, rupti de foame si obositi de trude,
Tristi, tremurind de friguri sub frigul iernei crude
Si intinzind la oameni o mina tremurinda...

Ce-i asta saracime si goala si flaminda?
Eroii de la Plevna! ... iata-i! Ah! cine-ar crede
Le plinge chiar de mila tot omul care-i vede,
Si eu pling de rusine... in tara ospetiei
Sa vad cerind pomana vitejii Romaniei!

Aceste brate care impins-au cu putere
Pe Tara la-naltime, pe dusman la cadere
Sint goale! ... Aste picioare ce urme glorioase
Lasat-au pe tarimul redutelor fioroase
Sint goale, degerate! ... Aceste frunti, ce-s demne
Sa poarte-ale marirei stralucitoare semne,
Sint goale, o! rusine! ... sint goale, o! cruzime!
Eu cit eroi in giuru-mi, si vad numai victime!

Ce crima le atrage pe cap asa osinda?
Ce crima?... Lupta mare pe cimpul de izbinda!
Ce crima?... Eroismul, sublima devotare
Pentru-apararea Tarii s-a ei neatirnare!...

II.
Alature cu dinsii se vede-o alta turma
Sub crivatul naprasnic ce inima le curma.
Turma de robi, goi, vineti, de boale girboviti,
La trista exilare de soarta osinditi.
Ei merg timpiti sub biciul restristei nemiloase,
Patrunsi de ghiata iernei si-a mortei pai' la oase,
Si astfel suferinta mult oarba si nedreapta
Au pus copiii nostri cu ei pe-aceeasi treapta,
Cit nu poti a distruge din toti suferitorii
Nici care sint invinsii, nici care-nvingatorii.

Ei, bine, -n asta tara ce sintem noi?... si cine
Au indraznit s-arunce in noi cu-asa rusine
Ca sa videm Marirea cazuta-n inglosire
Si Eroismul sacru platit cu umilire?

Cum? dupa-atitia secoli de oarba-ntunecime
Ostatii Romaniei cu suflete sublime
Aprins-au luminosul al renvierii soare
Ca el sa ni-l arate in zdrenti umilitoare?

Cum? Domnul si osteanul, cum? Tara si taranul
Infrunta greul, moartea, pun in genunchi dusmanul
Ca-n ziua renturnarei armata-nvingatoare
Sa para-o pata neagra pe-a tarii sarbatoare?

Ah! daca sint nemernici ce vad cu nepasare
Romana demnitate lovita-asa de tare,
Eu n-oi comite crima de-a zice prin tacere:
"Dispret pentru bravura, dispret pentru durere!"

Eu, ce-am cintat eroii, eu, care niciodata
Pe fruntea Romaniei n-am suferit o pata,
Nu pot cind vad eroul ca mina si-o intinde
Sa stapinesc revolta ce-n sufletu-mi s-aprinde,
Nu pot sa stau in pace cind vad cu oterire
Batgiocora infama pe biata omenire!


III.
O, tara mea, o! muma de noi si mari strabuni,
Tu, ce-ai respins viteaza, atitea mari furtuni!
Ce soarta nempacata urzeste pentru tine
Rusinea-n loc de fala si rau-n loc de bine,
Ce mina far' de lege, ce brat cumplit de fer
Loveste a ta frunte cind ea se-nalta-n cer?
Ce geniu orb de ura in ghearele-i te fringe
Si-ntinde pe-al sau soare un doliu, ros de singe?

Cerutu-ti-au copiii in zile de urgie?
I-ai dat cu abnegare, i-ai dat chiar cu mindrie;
I-ai dat vioi si tineri, voinici cu flori in fata,
Plini de curaj cu totii, cu totii plini de viata,
S-ai zis: "Va duceti, mergeti cu-avint de bucurie
La moarte chiar, cind moartea e sacra datorie;
Si cind mi veti intoarce, sa-mi reveniti ferice
Toti instelati pe furnte cu mindre cicatrice,
Mai juni, mai tari, mai veseli, mai falnici, mai vioi...
Sa mi se prinda ochiul de dragii mei eroi!"

S-au dus feciorii oastei pe calea stramoseasca,
S-au prins cu moartea cruda la lupta voiniceasca,
Si au iesit din lupta viteji, invingatori,
Scaldati in al lor singe puternici feciori!

Ei bine! oameni vitregi cu inimile sterpe,
Legati de cirma tarii cu-ncolaciri de serpe,

Voi care-ati stat departe de foc si de dureri,
Cum ati rentors copiii la sinul bietei tari?

Priviti-i ... Goi si scarbezi, ca robi traiti in lanturi!
Tristi, faramati, sarmanii! de ger, pe cimpi, prin santuri,
Ologi, ciuntiti, o! Doamne, redusi la nimicie
Prin chinuri plasmuite de-a voastra miselie!
Priviti-i si printr-insii priviti in departare
Funebra hcatomba lasata-n lepadare,
Alature cu Plevna, pe cimpul de bataie!

IV.

Acolo-n miezul noptei a lupilor potaie
Cind vine sa dezgroape mortii, urlind a moarte,
Multimea degerata si prada crudei soarte
Se scoala, se aduna, lasind a ei morminte.
Armata de scheleturi, sirag de oseminte
Prin care vintul iernei patrunde suierind,
Ea se aseaza-n rinduri, se misca tremurind,
Pe Grivita se urca si sta ca sa rivneasca
Pe-acei ce-au avut parte de moarte vitejeasca,
Apoi, deodata, crincen cu bratele uscate
Ea face-un gest, un singur, dar cel mai crunt din toate,
Caci va denunta lumei cu gestui ei suprem!
Amar de cine-atrage al mortilor blastem!

Mircesti, fevruar 1878







Eroii de la Plevna


Aceasta pagina a fost accesata de 2148 ori.
{literal} {/literal}