Ciclonul

Ciclonul

de Vasile Alecsandri


Lunca mie dragalasa, de-a mea inima cantata,
Ieri frumoasa si-nverzita, astazi zace inundata,

Caci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,
Īn a sale brate crunte a rapit-o si cuprins.

Draga lunca! iarba-ti verde si a florilor comoara
Disparut-au sub potopul ce din treacat le omoara.

Apele mereu se suie; toate paserile-n zbor
tipa jalnic, īngrozite pentru cuiburile lor.

Dar o si mai crunta spaima, dar o cumpana mai mare
Le asteapta, vai de ele! dupa crunta inundare.

Un ciclon din zarea neagra, plin de fulgeri traznitori
Vine, vajaie si urla, aducand troieni de nori.

Peste lunca se abate, darma, sfarma-ntr-o clipala
Nalti stejari trecuti prin secoli cu-a lor frunte triumfala

Si rastoarna uriesii pe-a lor dese semintii,
Ieri vioaie-n a lor umbra, azi ucise-n vijelii.

Trist tablou de pustiere! sub a cerului urgie,
Biata lunca geme, lupta in grozava agonie

Si aduce-n triste ginduri pe tot omul simtitor
Cind priveste cum gigantii se rastoarna de usor!...

Din ei unul, mai departe, fulgerat de-a drept in frunte,
Are-o creanga rupta, verde, ce pe apa face punte.

Ea se clatina in aer, leganind un cuib duios
Unde patru pasarele cinta lin, armonios.

Pe sub el, ingrozitoare, valurile clocotesc,
Printre crengi se suie serpii, tunetele sus trasnesc.

Insa cuibul n-ar egrija, caci un cuib e o cetate,
Are-un inger ce-l pazeste de stihiile turbate,

Si prin aspra vijiire a cumplitelor vintoase
Catra ceruri se inalta glasuri dulci, melodioase.

Mircesti, august 1888




Ciclonul


Aceasta pagina a fost accesata de 1053 ori.
{literal} {/literal}