Zimbrul si vulpea

Zimbrul si vulpea

de Vasile Alecsandri


Fabula

Pe-o pajiste intinsa, cu flori imbelsugata,
         Pastea Zimbrul voios,
Cand pe furis, prin iarba, o vulpe tupilata
I s-arata si-i zise cu glas foarte duios:
„O! Zimbrule puternic! o mult slavite Doamne!
Se poate-a ta marire sa pasca pe campii,
Supusa, ca noi prostii, la ploile de toamne,
La vant, la ger, la muste, l-a iernii vijelii?
Au nu gandeste oare ca-n vremile trecute
S-au prefacut in Zimbru un falnic Dumnezeu
Ca soarele s-ar perde pe cai necunoscute
De n-ar domni un Zimbru in zodiacul sau?
Ah! scumpul meu prietin! da-mi voie a te duce
intr-un palat de cinste in care nencetat
Chiar eu cu-a mele labe de hrana-ti voi aduce,
si te-oi feri de dusmani cu-al meu protectorat.“
         „Ei! te cunosc, sirata!
         Raspunse Zimbrul meu.
Ai ras si tu o in viata o cioara ingamfata
si de atunci, sarmano, tot cas visezi mereu!“

1844, Iasi




Zimbrul si vulpea


Aceasta pagina a fost accesata de 1891 ori.
{literal} {/literal}