Zilele Babei

Zilele Babei

de Vasile Alecsandri

I
Cat au fost iarna de lunga
Au tinut soarele strans
Sub al ei cojoc incins,
Crivatul sa nu-l ajunga,
Nici sa fie-n fata nins.

Iara sora ei mezina,
Dochia, l-au indragit
Si la randu-i a vrajit
Sa atraga-a lui lumina
Langa sanul ei zbarcit.

Si sub cortul ei de gheata
Unde tremura mereu
Tine-acum odorul sau,
Dulcele izvor de viata,
Zambetul lui Dumnezeu.

Il saruta, il desmearda
Ziua, noaptea, nencetat,
Ca pe-un mire descantat,
Si se teme sa nu-l pearda
De la ochiu-i degerat.

Bietul soare-n farmecare
Perde lustru-i aurit
Sub rasuflul ei cumplit.
El pe lume nu mai are
Nici apus, nici rasarit.

Iar in lipsa lui, pamantul
Zace-n triste amortiri,
Bantuit de vijaliri,
Caci fereasca Domnul sfantul
De-ale Babelor iubiri!

La rasuflul lor deodata
Tot ce-i verde, inflorit,
Cade, moare vestezit.
Turba lor e nempacata,
Dorul lor neimblanzit.

Ele stiu sa-ncurce firul
Feti-frumosilor, pe plac.
Stiu sa schimbe pentru leac
Chiar in brustur trandafirul
Si stigletu-n liliac...

II
Iata, mari, insa iata
Ca-ntr-o zi, spre rasarit,
Mandrul soare au zarit
O frumoasa, vie fata
Pe un plai reinverzit.

Era dulcea Primavara,
Rumioara ca un frag,
Scump odor si lumei drag,
Care-acum iesise-afara
Dinlauntrul unui fag.

Brandusica zambitoare
Si cu mersul leganat
Pe sub ceriu-nseninat,
Ea parea asteptatoare
De un mire mult visat,

Caci pe inima-i fecioara
Purta-n sanu-i mii de flori,
S-adasta-n ferbinti fiori
Sa inchine-a ei comoara
Imparatului din ziori.

Cum o vede, se aprinde
Soarele rentinerit.
Zboara-n ceriul parasit
Si cu razele-i cuprinde
Tanarul odor iubit.

Pe loc, omul renviaza,
Apa curge sopotind,
Cuibul rade, ciripind,
Lumea se desmormanteaza
Si renaste inflorind.

Iara Baba prin rastoace
Ca o ciuma alergand,
Vaietandu-se, plangand,
Scutura-ale ei cojoace
Cand in ploaie, cand ningand.

In bordei, in casa,-n satra
Ea patrunde suierand,
Inimele-nfiorand.
Spulbera cenusa-n vatra,
Apoi iese-n camp urland.

III
Ea furtunele starneste,
Intinzand pe campul gol
Al troienilor namol.
Prin vazduh o caraieste
De corbi negri negrul stol.

Ea din fuga se anina
De sarmanii calatori
Inghetati, ratacitori.
Smulge tufe din tulpina
Si le-azvarle pana-n nori.

Ea pe vite le chirceste
Si grauntele de an
Incoltit il seaca-n lan,
Si cocorii rataceste
Pe cerescul ocean.

Noua nopti si noua zile
Din suspin ea naste vant
Si blastemuri din cuvant,
Vrand pe orisice copile
Sa le-ascunda sub pamant.

Lumea tremura si zice:
„Baba, strechie de dor!
Duce-te-ai intr-un picior
Valvartej de pe aice
Pana-n iadul arzator!

Duce-te-ai in cale oarba
Alungata de-un cocos,
Pana-n fund la Marul-Ros,
Si pamantul sa te soarba
Fara giulgiu, fara cos!”

Baba cata sus, la soare,
Ea il vede zambitor
Langa scumpul ei odor.
Tipa, cade-n loc si moare
Pan' la anul viitor!...

Veselie, renviere!
Mugurii se dezvelesc.
Gandaceii se ivesc.
Roiurile-aduna miere,
Inimile se pandesc!

Mircesti, 1882




Zilele Babei


Aceasta pagina a fost accesata de 1470 ori.
{literal} {/literal}