Vis de poet

Vis de poet

de Vasile Alecsandri


Ea era frumoasa, dulce,-ncantatoare,
Ca o floare vie, cazuta din soare;

Lumea-namorata si de doruri plina
O slavea in taina ca pe o regina,

Si pe cand nici visul nu-ndraznea, nici dorul
Pana langa dansa sa-si inalte zborul,

Gingas, cu iubire, un poet ferice
Prin a lui cantare indraznea a-i zice:

Cand privesc la tine, scumpa mea iubita,
Ca o lira dulce inima-mi trezita

Canta si serbeaza bunurile vietii,
Farmecul iubirii si al tineretii.

Cand privesc la tine, draga mea frumoasa,
Raiul imi deschide poarta-i radioasa,

Si zaresc printr-insa plaiul nemuririi,
Unde ne asteapta ingerul iubirii.

Atunci omenirea, viata de amaruri
Se imbraca-n ochii-mi cu placute daruri;

Patria-mi ascunde chinurile-i grele,
De zambeste vesel fericirii mele,

Si tot ce incanta, tot ce da uimire,
Tot ce-nalta omul la dumnezeire,

Dragostea, virtutea, dulcea poezie,
Imi soptesc de tine si ma-nchina tie!

Iar cand, mult ferice, imi aduc aminte
Ca-ntre-a noastre inimi sunt legaturi sfinte,

Ca tu, inger dulce, tu, minune vie,
Ai venit din ceruri ca sa te dai mie!

C-al tau san fierbinte bate pentru mine,
C-a ta frumusete este al meu bine

O! atunci, iubita, sufletu-mi s-aprinde,
Nobila mandrie vine de-l cuprinde,

Si simt ca el numai e menit pe lume
De a fi altarul scumpului tau nume!

Astfel la picioare-i poetul canta,
Iar ea, varsand lacrimi, bland il asculta,

Si-n a sa uimire gingasa, adanca,
Il ruga, zambindu-i, sa mai cante inca:

Spune-mi ce minune, care scump odor
Ar putea in lume sa-ti insufle dor?


Care vis de aur s-a oprit din cale
Ca sa fie visul tineretii tale?

Vrei pe-aripa dalba unui sprinten nor
Cerul si pamantul sa-i alergi usor?

Vrei s-anin pe frunte-ti margaritarele,
Salbe insirate pe raze de stele?

Vrei tu la picioare-ti lumea s-o inchin?
Vrei sa fii regina cerului senin?

Spune-mi, ce minune doresti ca sa nasca
Pentru-a ta placere dragostea-mi cereasca?

Dragul meu poete! nu doresc odoare,
Din a ta cununa vreau numai o floare.

Acea floare scumpa daca as avea,
Alta-mpodobire pe frunte n-as vrea.

Si numai amorul care ma invie
Ar intrece-n mine falnica-mi mandrie!


Tu esti visul gingas ce din zborul sau
Varsa incantare sufletului meu.

Tu-mi indulcesti viata, tu-mi soptesti din stele,
Tu luminezi calea rugaciunii mele,

Si in veci pe tine cu drag te gasesc
In orice imi place, in orice iubesc,

S-o credinta sfanta de la cer imi vine
Ca in alta lume m-am iubit cu tine.

O! mult imi e scumpa inchinarea ta,
Caci, iubind, amorul tu stii a-l canta.

Si prin armonia dulcei tale lire
Vom zbura-mpreuna catre nemurire.

O! pleaca-a ta frunte pe inima mea,
De asculta dorul ce sopteste-n ea,

S-apoi canta lumii tara mea slavita,
Canta Romania si pe-a ta iubita!

Cine-ar putea crede ca acest amor
A fost o parere, un vis trecator?


Poetul visase, cum visez poetii,
Flori de alta lume pe cararea vietii.

Iar cand la lumina ochii a deschis,
In ceruri zburase cerescul sau vis!

O, vis al iubirii! zis-a el cu jale,
Simtind doua lacrimi pe genele sale.

Scumpa nalucire! te intoarce-n rai,
Mergi de infloreste pe cerescul plai,

Caci un vis, ca tine, asa de ferice,
A-nflori nu poate pe pamant, aice!

Romania libera, 23 aprilie 1855


Vis de poet


Aceasta pagina a fost accesata de 1437 ori.

{literal} {/literal}