Vis de iarna

Vis de iarna

de Vasile Alecsandri


I.
Revin uimit din lumea fantasticelor visuri
Prin care omul pasa cu vesnice mirari
Sburand pe nori de aur, calcand pe-albastre mari,
Pe fire de paingen, trecand adanci abisuri
S' oprindu-se din cale pe culmi de paradisuri,
Curpins de incantare, patruns de 'nfiorari.

II.
Revin din lumea neagra pe fata lumei albe,
S' aduc o feerie de stranii amintiri
In ochi-mi scanteiaza un roi de naluciri,
Naltandu-se la ceruri pe' o raz' a lunei dalbe
Si stele, care pleaca de sus ca niste salbe,
Cazand pe flori sub forma de zane cu iubiri.

III.
Pe cand pierdut aice in mare de zapada
Priveam prin geamul rece cum viscola sub cer
Si cum vazduhul pare ca tremura de ger,
Un dulce somn pe mine cazu ca pe o prada,
Si'ntrezariii de-odata a basmelor gramada
Ce' n lumea nevazuta ascund a lor mister.

IV.
Vazui ca nu exista cand ochiul e deschis,
Poemele de leagan, minuni ce le creeaza
Inchipuirea laba de prunc care viseaza
In cantecul de mama, sub blandul ei suris,
Vazui ce in trezie nu vrea omul sa creaza
Vazui eternitatea in clipa unui vis.

V.
Parea, dupa doi secoli ca ma nascusem iara!
Om nou, cu nestiinta de timpul disparut,
Far' a simti pe buze amarul din trecut,
Far' a simti pe umeri a vremei grea povara.
Eram ' n faptul vietii, inamorat de Tara,
De tot ce-i mare, falnic, frumos, necunoscut.

VI.
Pe poalele Sinaei, mergand, ma ratacisem
Atras tot innainte de-un farmec fioros
In umbra tupilata sub codru maiestos,
Pe-o culme ' n discul lunei o fantasma zarisem,
Si plin de-ademenire in fata ma oprisem
C' un vechiu castel, pe care sta Timpul nemilos.

VII.
Pustiu era castelul, dar zana legendara
Spunea de-un Domn ce falnic din palosu-i vasal
Stiu sa-si faca sceptru neatarnat, Regal,
Si falnic sa se urce pe a marirei scara,
El a cladit aceasta zidire solitara
Si de vecin ales-au Buceciul colosal.

VIII.
Pe vremea-i glorioasa castelul plin de viata
Era locas ferric de vesele serbari,
De oaspeti mari, de inimi cu nalte aspirari,
De tot ce lumineaza o epoca mareata,
Acum pe dansul zace a secolilor ceata
Si edera-i coprinde cu-a sale imbratisari.

IX.
Varsa pe arbori luna o unda de lumina
Ce printre frunzi de-alungul cu ploaia luneca
Si cu tacuta noapte tacut s'amesteca
De-o liniste templie natura era plina,
Si numai viul Peles, pe apa-i cristalina
Carand scantei de aur la vale, se misca.

X.
Pareau cazuti in visuri adanci, absorbitoare
Buceciul care poarta un horbot lung de nori,
Si stancile atginse de fulgeri trasnitori,
Si brazii dusi pe ganduri sub luna ganditoare
Batrani giganti, vechi martori ai lumei trecatoare
Frati respectati de Timpul cu pasi distrugatori.

XI.
Pierduta-mi cugetare in spatiul aiuririi
De ceruri si pamanturi aripele-si lovea.
Priveam tintit la lume, si lumea se privea
In ochii mei, marita prin valu ' nchipuirei,
Eram vrajit! De-odata sub farmecul vrajirei
In turn, sus la fereastra, o umbra se ivea.

XII.
Plapanda, gratioasa, fiint' aeriana
Purta un nimb de stele pe paru-i unduios
Si haina argintie pe umaru-i frumos
Melancolia dulce, nocturna, suverana,
Pe gura ei un zambet lipind buza-i profana,
Stinsese veselia-i de cuib armonios.

XIII.
Cu fruntea rezemata pe mana, la fereastra,
Privea cu jale lunga, cu dor nemarginit
La cerul fara margini de doruri locuit.
Si vazul ei, cu sborul de pasare maiastra,
Urma pe sub luceferi o flacara albastra,
O aripa, un suflet, copilul ei iubit.

XIV.
Duioasa contemplare! ... Din plaiul de vecie
Parea c' asteapta ' ntorsul acelei scumpi minuni,
Caci o chema la sanu-i cu blande rugaciuni,
Pe fata-i coperita de-o jale amarae,
O lacrima fierbinte curgea, opala vie...
Atunci se' ntinse-un nour in dreptul albei luni.

XV.
O clipa de' ntuneric si lumea paru moarta!
Iar umbra sovainda cu tainice miscari
Trecu prin sali deserte, se pogori pe scari
Si se opri mareata sub o inalta poarta;
Apoi luand o lira, condusa de-a Ei soarta,
Se afunda in codrul adanc, fara carari.

XVI.
Pe loc d' un straniu freamat toti brazii rasunara,
Plecand ale lor varfuri cu drag in fata Ei,
Si mii de ochi in noapte lucira de scantei.
Si muntii ca s' o vada in zare se' naltara,
S' a Pelesului unde prin stanci se alinara,
Legand a sale maluri cu punti de curcubei.

XVII.
Si ca meargea ca gandul ce-si cauta norocul!
Parandu-mi ca vaneaza sub brazii inclinati
Iubite suvenire din timpii departati;
Dar pentru aceatsa lume acum nu-si afla locul,
Stelutele clipinde cu drag isi varsau focul
In ochii sai albastrii de dor iluminati.

XVIII.
Mergea ca o naluca ce stie a sa cale
La Stanca locuita de zane aurii.
Si sta ca sa asculte a lor dulci armonii,
Apoi sus, pe Cascade, pleca incet din vale,
Si Pelesul ferice oprea undele sale
Sub albele-i picioare cu talpi trandafirii.

XIX.
Mergea in Raiul Doamnei, lipit de-o nalta stanca
Si disparea in cranguri, si iarasi aaprea,
Apoi, sus, in Poiana, uimita se oprea
In patru orizonturi catand sa vada inca
O lume disparuta in noaptea cea adanca...
Dar numai munti si codri pustii intrezarea!

XX.
Poiana era plina de flori, de fragi, de plante,
Ce fie-care 'n frunte-i un diamant purta.
O piatra solitara pe plai se arata.
Acolo statea umbra si incepea sa cante
Cu tainice cuvinte trecutul sa descante,
Si' n glasul Ei Tacerea din somn se destepta.

XXI.
Pe lira sa germana, in limba armoniei,
Ea spuse pe rand basmul din varful cel cu dor
S'a Muzei dela Lesbos, duios, cumplit amor,
S' anticele legende lui Dan, a Ciocarliei,
Iehova, Vrajitoarea, minuni a poeziei,
Cu sbor inalt, cu farmec placut, invingator.

XXII.
Iar vechile fantasme de lira ei trezite
Ieseau prin pacla deasa a tristelor uitari,
In juru-i stand mirate de-a lor redesteptari,
Si plaiurile nalte, ca dansele uimite,
Sub valul de trei secoli pareau intinerite
Sub strania magie a magicei cantari.

XXIII.
De-odata cantareata ce-ascunde al ei nume
Lasa sa cada lira cuprinsa de fiori!
-Ah! Cine-i? - se-ntrebare si munti, si brazi si flori.
-E Carmen Sylva, - zise un mare glas din lume.
Atunci lucira 'n zare a zilei roze spume,
Si visul meu si umbre se contopira' n zori.
....................................................................

XXIV.
Ce'a povesti prin seculi Legenda viitoare
De Doamne, de Regina cu geniul divin,
Crescut spre nemurire pe-al Romaniei sin?
Imaginea-i mareata va fi inspiratoare
De basme si poeme frumoase 'ncantatoare
Ce s' or purta de valuri pe Dunare si Rin!

Mircesti, Ianuarie 1881







Vis de iarna


Aceasta pagina a fost accesata de 1633 ori.
{literal} {/literal}