Vintul de la miazazi
de Vasile Alecsandri
Vintul de la miazazi
Cu zapada se hraneste.
Intr-o noapte si-ntr-o zi,
El pe dealuri o topeste,
Si cind sufla si cind trece
Peste gheata ce se moale,
Iarna trista, iarna rece
Varsa lacrimi, lungi siroaie.
El plecat-au dintr-un loc
Unde iarba, cind rasare,
Sub o arsita de foc
Se usuca si dispare,
Si pe unde ard in soare
Lungi pustiuri nasipite,
Si se vad, ratacitoare,
Caravane ostenite.
Vintul iute, vintul cald
Aripioara-si racoreste
In mari late de smarald
Pe al caror val pluteste
Si cu gura-i insetata
Vine-aice de inghite
Mana iernii asezata
Pe cimpiile albite.
El tot sufla nencetat
Pan' ce vede-n rasarire
Pe pamintul disghetat
Coltul ierbii viu, subtire;
Apoi merge de desface
Cu-o suflare mai gingasa
Mugurasii unde zace
Frunza verde dragalasa.
Bun sosit, iubite vint!...
Animati de-o noua viata,
Gindaceii din pamint,
La lumina ies in fata,
Si paraiele umflate
Mici torente spumegoase,
De pe culme, de prin sate
Curg in vaile-aburoase;
Si pe cimpul inca ud,
Si pe crengile padurii
Se incearca un prelud
De concerte-ale naturii,
Si prin aerul cu soare
Trece-o vie prevestire
De sosirea de cucoare
Si de-a mieilor sosire.
Insa vintul racorit
Din zbor iata se opreste;
Ca drumetul ostenit
El acum se odihneste,
Si, rizind, priveste-n zare
Iarna goala, iarna sluta
Cum se duce-n fuga mare
Si se face nevazuta.
Dar cum sta pe-a luncii prag,
Iat-aude-un glas de jale
Care iese dintr-un fag
Nalt, cu brate colosale;
Si deasupra-i inc-aude
Plins amar de desperare,
Gemete, blastemuri crude
Care dau infiorare.
Glasul blind si rugator
Zice: "Doamne! Cine orare,
Ce viteaz indurator
M-a scapa din inchisoare?
Ah! din fagul meu afara
Celui ce mi-a da scapare
Eu, frumoasa primavara,
I-as plati cu-o sarutare."
Vintul iute se scula...
Peste fag cu fruntea lata
El incepe a sufla,
A sufla ca niciodata.
In curind a lui suflare
Coaja fagului despica,
Si la ochii lui apare
Un luceafar de fetica.
Mindra, alba, scump odor,
Cu zimbire-atragatoare
Si duioasa ca un dor
De simtire iubitoare,
La placuta sa ivire
Ies albinele cu miere,
Si sub vesela-i ochire
Lumea salta-n renviere.
Ea ramine in extaz
La a soarelui lumina.
Pe-nfloritul ei obraz
Luce-o roua briliantina,
Si pe frunte-i se indoaie
O ghirlanda inverzita,
Si pe gura-i se desfoaie
Dulce-roza-mbobocita.
Cum o vede, fericit,
Vintul bratele-si deschide,
Si pe sinul sau uimit
Copilita vesel ride;
Cind deodata sus in aer
Printre frunza ce-l ascunde
Se aude iar un vaier
Care sufletul patrunde.
Cine tip-asa de tot?
Cine sus, in arbor, geme?
E sarmanul Barba-Cot,
Spinzurat de multa vreme!
Searbed, teapan, sloi de gheata,
De-asta-iarna-n parasire,
Ah! de-abie mai are viata,
De-abie umbra de simtire!...
Primavara face-un semn...
Pe loc intul se ridica
Si l-al fetei viu indemn
Peste fag el sufla, pica.
Iata-o creanga spre copila
Ca se pleaca si se-ntinde,
Pe mosneagul trist, cu mila,
De pe creanga ea-l desprinde.
Statu-Palma a scapat!
De sub tufe chiar indata
Iepurasul schiopatat,
Iesind iute, lui s-arata;
Iar unchesul cu rusine
Zice-n limba batrineasca:
"Cine-a fi nebun ca mine,
Tot ca mine sa pateasca!"
Si pe iepure sarind
El se duce-n departare,
Dar suspina tot gindind
La frumoasa fata mare.
Si a vintului mireasa,
Lunecind pe iarba verde,
Cu-al ei mire-n lunca deasa
Ca un vis frumos se perde!
Mircesti, mart 1876
Vintul de la miazazi
Aceasta pagina a fost accesata de 4896 ori.
