Valul lui Traian
de Vasile Alecsandri
Pe campia dunareana, care fuge-n departare,
Unde ochii se afunda dintr-o zare-n alta zare.
Ca pe sanul fara margini si pustiu de ocean.
Unind doua orizonuri, iata valul lui Traian!
El se-ntinde ca o brazda ce pe urma-i colosala
A sapat, in primul secul, o trirema ideala.
Sau ca franghia destinsa a giganticului arc
Ce-l purta, luptand cu Roma, Decebal, falnic monarc.
O! miragiu sublim, fantastic!.. Prin o pulbere de aur
Gandul meu rapit in spatiu ca pe aripi de balaur
intrevede legioane desteptate din mormant
Calcand, val de navalire, peste valul de pamint.
Torent lung de umbre-antice, in lumina el apare,
Stralucit sub arme scumpe, sub hlamide consulare,
si trezind cu al sau vuet de ostasi invingatori
Iarba campului si codrii muntilor aparatori.
Iata-n frunte Sagitarii si Velitii, limbi straine,
inarmati cu proasce, scuturi si cu sapte javeline.
Ferentarii ce, ca dansii, au pe capetele lor
Piei de fiare-ngrozitoare si calige la picior.
Apoi Galii bravi si veseli ce glumesc pe Celtiberii,
si Romanii in cohorte urmariti de Cavalerii,
Ce se-mpart in zece turme, purtand coiful de otel
Cu o crista de lungi pene care falfaie pe el.
Legioanele conduse pe a Daciei campie
De tribuni si de centurii inarmati cu vergi de vie,
Sunt urmate de trofee, de sclavi multi, de sefii daci
si de care mari cu aur ce-s manate de saraci.
Coniuri, buciume si tobe suna falnice fanfare!
Lungul val de navalire pe-ale Daciei hotare
E menit sa se iezeasca contra altor navaliri...
Dar ce vis! in care timpuri se pierd tristele-mi gandiri?
Pe colnicul rotund, verde, la al vinturilor suer
Canta umbra lui Murgila un pastor din al sau fluer.
Langa dansul doarme-un cane; pe sus zboara un vultan
si o turma de oi blande pasc pe valul lui Traian!
1874
(La inceput romanii nu se serveau decit de lintres (luntre) formate din copaci scobiti; in urma ei se dedara la navigatie, si avura vase de razboi, numite longae, bireme, trireme etc, care toate purtau nume inscrise pe prora erau miscate de visie si de suflarea vintului in vela (veluri) si aveau un lest de nisip, saburra (savura).
Armata romana era compusa de legioane; fiecare din aceste cuprindea zece cohorte sau sesezeci de centurii, in total 6.000 de scadroane numite turma, iar fiecare scadron in trei decurii.
O legioana se compunea de trei soluri de fantasini: hastati, principes si triarii; iar cu timpul se mai adaogi un al patrulea corp, format din veliti, sagitari si ferentari, carii, fiind usor inarmati, luptau afara din ranguri. Cei mai multi erau straini, si fiecare soldat avea septe (lanci) de aruncat in dusmani.
Armele romanilor erau: javelina, arcul, scutul, coiful, zalea (lorica), caliga, un soi de incaltaminte tintuita
care acoperea piciorul drept. Oastea se gasea sub comanda tribunilor si a centuriilor, carii purtau vergi de vie ca semne de rangul si atributiile lor. Dupa centurii, veneau alti sefi, numiti optiones si signiferii, purtatori de stindarde. Comanda suprema apartinea consulului, care isi alegea locotenentii sai generali (legati).
Generalul purta o manta, paludamentul sau chlamys, rosie, cu o bordura purpurie. Ofiterii si soldatii purtau in timp de razboi o haina numita sagum, soi de manta deschisa, iar toga era haina lor in timp de pace.)
Valul lui Traian
Aceasta pagina a fost accesata de 4285 ori.
