Tunetul
de Vasile Alecsandri
Pe lanul lung si verde, cu graul rasarit,
O umbra calatoare se-ntinde-ncet si trece,
Precum un rau de munte cand gheata s-a topit
Se varsa peste maluri, campiile sa-nece.
E umbra unor nouri albii, usori, marunti
Ce luneca sub soare, cladind un lant de munti;
Ei vin in miezul zilei, c-un surd si tainic sunet
Si, ca semnal de viata, aprind in cer un tunet.
Vazduhul bubuieste!.. pamantul dezmortit
Cu mii si mii de glasuri semnalului raspunde,
Si de asprimea iernii simtindu-se ferit,
De-o noua-ntinerire ferice se patrunde.
La rasarit urare! urare la apus!
Un card de vulturi ageri, rotindu-se pe sus,
Se-nalta ca s-asculte mult vesela fanfara
Ce buciuma prin nouri frumoasa primavara.
Convorbiri literare, 15 mai 1868
Tunetul
Aceasta pagina a fost accesata de 2840 ori.
