Toamna tesatoare

Toamna tesatoare

de Vasile Alecsandri


Harnica si darnica
(Zicere poporala)


Toamna mandra, harnica
Si de bunuri darnica
A-mpartit a ei comori:
Frunza-i dat-au vantului,
Iar roada pamantului
Dat-o-au la muncitori.

Dat-au in pentru stergare
Si porumb pentru cosare
Plin de tinte aurii,
Si toti strugurii de vie
Pentru dalba veselie
De la nunti si cumatrii.

Dat-au inca pentru coasa
Iarba-i verde si frumoasa
Care-n mai au inflorit;
S-a ei paseri cantatoare,
S-a ei siruri de cucoare
Tainicului Rasarit.

S-au ramas, sarmana, goala,
Pe cand viforul se scoala
Aducand gerul de an! ...
Ce-a sa faca ea la iarna?
Norii vin ca sa astearna
Pe campii un lung troian.

Vai de ea! ... Ce-a sa devie
Sub cumplita vijelie
Care sufla oterit
Peste vaile uscate,
Peste apele-nghetate,
Peste codrul desfrunzit?

Dar nu-i pasa! ... Cat e soare,
Toamna, mandra tesatoare,
Pune furca-n braul ei,
Ca sa toarca si sa tese
Panza lata-n ite dese
De-nvalit umerii sai.

Si torcand de-a lungul trece
Peste brazda murga, rece,
Unde ies painjini mii.
Iar fuioru-i de matasa
Pe pamant in urma lasa
Mreji de raze argintii.

Cate lanuri, vai intinse,
Toate-acuma sunt cuprinse
De lungi fire ce lucesc.
Unele s-aduna-n caier,
Altele, perdute-n aer,
Tainic, lin calatoresc.

Toamna grabnic le urzeste,
Le-mpleteste, nevedeste,
Si cu toate la un loc
Ea-si lucreaza-o-nvalitoare
Ca sa mearga-n sezatoare
Si sa ia parte la joc.

Iat-o in camesa alba,
Cu lefti mari lucind in salba,
Mari cat ochii sai caprii.
Trista iarna-o pizmuieste
Si prin neguri o pandeste
Descantand vrajitorii.

Iar romanul cu drag spune:
„Doamne! fa inca-o minune!
Scoate-o fata-n calea mea,
Ca si toamna harnica
Si de suflet darnica,
Sa-mi fac traiul meu cu ea!“

Convorbiri literare, 1 februarie 1875




Toamna tesatoare


Aceasta pagina a fost accesata de 1563 ori.
{literal} {/literal}