Strigoiul
de Vasile Alecsandri
In prapastia cea mare,
Unde vantul cu turbare
Sufla trist, infricosat,
Vezi o cruce daramata
Ce de vant e clatinata,
Clatinata ne-ncetat?
Imprejur iarba nu creste
Si pe dansa nu-si opreste
Nici o pasare-al ei zbor;
Ca sub dansa-n orice vreme
Cu durere jalnic geme,
Geme-un glas ingrozitor.
Cand e noapte fara stele,
Mii de flacari albastrele
Se vad tainic fluturand,
Si prin ele crunt deodata
O fantasma se arata,
Se arata blestemand.
Calator nenorocite,
Fugi de-acele cai pocite
De ti-e calul de bun soi,
Ca-n mormantul fara pace
Si sub cruce-acolo zace,
Zace singur un strigoi!
Intr-o noapte-ntunecata
Dulce soapta-namorata
Prin vazduh incet zbura.
Doua umbre sta in vale,
Ce, e-n dulce jale,
Amor vecinic isi jura.
Iar pe-o culme-n departare
Se vedea miscand la zare
Un cal alb, copil de vant;
Coamele-i erau zburlite,
S-a lui sprintene copite
Sapau urme pe pamant.
Nu te duce, nu, badita!
(Zicea blanda copilita
Cu ochi plansi, cu glas patruns)
Ah! te jur pe sfanta cruce!
Stai cu mine, nu te duce
Dar voinicul n-a raspuns;
Ci, strangand-o cu-nfocare,
Dupa-o dulce sarutare,
Repede s-a departat
Si, sarind cu veselie
Pe-al sau cal de voinicie,
In vazduh s-a afundat.
Cine-alearga pe campie
Ca un duh de vijelie
Intr-al noptii negru san?
Cine fuge, cine trece
Pe la ceasul doisprezece?
Un cal alb, cu-al sau stapan!
Vantul bate, vajaieste,
.alnic calul se izbeste,
De se-ntrec ca doi voinici.
Dar prin neguri iata, iata
Ca lucesc pe camp deodata
Mii de focurele mici.
Ele zbor, se departeaza.
Zboara calul, le urmeaza,
Pasind iute catre mal.
Stai, opreste! de pe stanca,
In prapastia adanca
Au picat stapan si cal!
Si-de-atunci in fund s-aude
Gemete, blastemuri crude
Care trec pe-al noptii vant.
Si de-atunci ades s-arata
O fantasma-nfricosata
Care iese din mormant!
(1845, Manjina)
Strigoiul
Aceasta pagina a fost accesata de 2824 ori.
