Sfarsitul iernei

Sfarsitul iernei

de Vasile Alecsandri


S-a dus zapada alba de pe intinsul tarii,
S-au dus zilele Babei si noptile vegherii,
Campia scoate aburi; pe umedul pamant
Se-ntind carari uscate de-al primaverii vant.

Lumina e mai calda si-n inima patrunde;
Prin rapi adanci zapada de soare se ascunde.
Paraiele umflate curg iute sopotind,
Si mugurii pe creanga se vad imbobocind.

O, Doamne! iata-un flutur ce prin vazduh se pierde!
In campul vested iata un fir de iarba verde
Pe care-ncet se urca un galben gandacel,
Si sub a lui povara il pleaca-ncetinel.

Un fir de iarba verde, o raza-ncalzitoare,
Un gandacel, un flutur, un clopotel in floare,
Dupa o iarna lunga s-un dor nemarginit,
Aprind un soare dulce in sufletul uimit!

Convorbiri literare, 1 aprilie 1868

(Romanul caracterizeaza sub forme poetice sau glumete toate variatiile timpului. Astfel, ii place a numi zilele Babei, zilele cele dentii a lunei lui mart (giboulees de Mars), pretinzind ca ele sint nesuferite, ca o baba care se cearta necontenit si plinge, se boceste si nu lasa pe nime in pace. Insa adevarata denumire de zilele Babei e bazata pe sarbatoarea Dochiei (baba Dochia), ce cade la inceputul lui mart. Acele zile sint urmate de zilele cocostircului, a mieilor, a ciorcirliei, a rindunelelor etc, care prevestesc reintoarcerea in tara a paserilor pribegite de cu toamna si epoha nasterei mieilor)




Sfarsitul iernei


Aceasta pagina a fost accesata de 1339 ori.
{literal} {/literal}