Rapirea Bucovinei

Rapirea Bucovinei

de Vasile Alecsandri


I

Ceahlau, batran gigante al muntilor Carpati!
Priveste peste norii in juru-ti adunati!
Ce sgomot, ce contraste pe laturile tale:
De-o parte veselie, de alta lunga jale!

Austria, imperiu, al carui vultur mare
Rotundul glob si sceptrul ii tine stransi in ghiare,
Austria ce vede foind l-a ei picioare
Un roi in neastampar de mari si mici popoare,
Si poarta cu mandrie coroana cezarina,
La care-nsusi Carpatii si Dunarea se-nchina;
Austria ferice azi e in sarbatoare!
Armatele-i deprinse a fi invingatoare
Desfasura largi steaguri de falnica parada
Sub cerul Bucovinei ce geme, trista prada…
Soldatii-n uniforme ferite de-orice pete,
Se-nsira ca un codru de pusti, de baionete,
Atat de ingrijite cat par, lucind la soare,
Un arsenal simetric de arme-inca fecioare.
Vitejii poarta-n frunte crengi verzi ce se indoaie
Ca lauri blanzi de pace in lipsa de rasboaie,
Ei stau in linii drepte si armele prezenta
La sefi muiati in aur, infasurati in lenta
Si garboviti sub sarcini de fapte glorioase.
Aproape sburda-n sgomot scadroane numeroase
De bravi husari, centauri, iuti-fugatori, mult sprinteni
Cu aripi la copite si la picioare pinteni,
Sleiti pe cai de frunte si stand in ranguri drept,
Ei par in nerabdare sa iee lumea-n piept.

Maghiarul rasuceste mustata-i catranita;
Iar calu-i musca fraul sub buza lui strunita,
Avand unul cu altul o tainica rudire
Prin dorul ce framanta salbatica lor fire.
Privindu-i, stai pe ganduri si-ntrebi de-nobileaza
Calul pe om, sau omul pe cal il completeaza.
La dreapta se vad tunuri in rand lucind de-oparte.
Deprinse a svarli moartea in dusmani de departe.
Aspectul lor e crancen, grav, amenintator.
Caci moartea locueste ascunsa-n sanul lor;
Iar gura-le e gata din piept s-arunce-n vant
O salva triumfala sau salva de mormant.

Si-n laturi si-mprejurul puternicei armate
Se-ndeasa o gloata oarba de tipuri variate:
Nemti, lesi, rusnaci si unguri, babelica multime
Patata, nadusita de neagra evreime.
Toti pleaca a lor frunte pe cand in catedrala
Se-nalta Te-Deumul la sfera ideala.
Toti sunt in asteptare…
De-odata-un freamat sboara
De-alungul prin ostime si-n gloata se strecoara.
Un semn! Comanda trece prin rangurile dese,
Tamburele rasuna si muzicile-alese
In toana mari fanfare ce se unesc in sunet
Cu-a clopotelor svonuri, cu-a tunurilor tunet.

Electrica scanteie patrunde lumea toata.
Un glas de mii de glasuri, un ura lung de gloata
Esprima-n limbi diverse naive-entusiasmuri…
Delirul evreimei ajunge pan-la spasmuri!
Dar ce serbeaza astfel Austria cu fala?
Serbeaza-al unui erou vr-o fapta imortala,
Sau ziua unui Cesar, sau noua mari victorii
Ce-au coronat armata cu mari si noua glorii?

II
Ceahlaule, vecine cu-a cerului minuni,
Vechi martur de-ale lumei clipesti desertaciuni!
Raspunde din-naltime: De ce asta serbare
Desteapta in Suceava o lunga vaetare,
Un plans de-amaraciune, un gemet de morminte,
Un nou fior de moarte prin moartele-oseminte?
A clopoteor tonuri metalice, pompoase,
De ce trezesc in Putna rasunete duioase?
De ce tresar stejarii cu-un freamat de ostire?
De ce romanul simte o crunta oterire?
De ce mareata umbra-a lui stefan, sus pe munte,
Cu giulgiul sau de secoli s-acopere pe frunte?

“Austria serbeaza cu valfa maiestoasa
A tristei Bucovine rapire dureroasa
Prin frauda infama si-a turcului vanzare!…
E jubileu de moarte, caci pretul de tradare
S-au numarat pe racla lui Ghica Domn, ucis!…
Si astazi pe-acea crima un secol s-au inchis”.
Inchis?… Noi il deschidem!… si adevarul sfant
Chiemat, la glasul terii se-nalta din mormant,
Fantasma sangeranda, la lume el apare
Sa spuie a lui Ghica romana protestare
In ziua mult nefasta cand trista, umilita,
Moldova de-a ei sora fu silnic deslipita;
Sa spuie far-de-legea acelui las vizir,
Unealta de peire a domnului martir,
Ce-n setea lui de aur jertfit-au lacomiei
O scula din coroana antica-a Romaniei!

Victima neferice inaltelor tradari,
Azi este inceputul a talei rasbunari,
O! Ghica, nume sacru ce astazi reapari
Ca vesnica sentinta a gazilor barbari!
Priveste!-o mare umbra, din boitele senine.
In asta zi de doliu cand mii de limbi straine,
Crestini legati cu Iuda in stranie unire,
Serbeaza-a Bucovinei moderna restignire!
Priveste! Noi cu jale, supusi acum tacerii
Venim ca sa-ti aducem ofrandele durerii,
Venim sa varsam lacrimi ce inima le plange
Pe locul unde curs-au o! Doamne, al tau sange!

III
Istoria inscrie tot ce-au vazut si vede.
Ea zice: Romanie, in ceruri te increde.
Caci lacrimile calde de-un neam intreg varsate
Rodesc jos Dreptul sacru si sus nalta Dreptate.
Deci, umbra maiestoasa, te-ntoarce spre hotare
Si-acum, dupa un secol trecut, zi cu glas tare:

“Tu, scumpa Bucovina, odrasla romaneasca!
Tu, cuibul vitejiei, tu, fala stramoseasca!
Raspunde-n fata lumii cu-a ta dipretuire
Acelor ce aclama a ta nenorocire.
Evreii te insulta l-a soarelui lumina
Ca pe un soim ce-l roade o lacoma vermina.
Ei rad de tine astazi crezand c-a lor gramada,
De-acum pe vesnicie te face a lor prada;
Dar nu te pot ajunge insultele profane
Cand esti vlastarea, fiica cohortelor romane;
Cand, falnic rezemata pe vechile mormanturi
Pastrezi in al tau suflet anticele avanturi.
Cand fiecare arbor din codri-ti fiorosi
Cuprinde o legenda din timpii gloriosi;
Cand fiecare stanca, si plaiu, si rau, si nume
Atesta ca nu piere romana ginta-n lume!
Prin aer cateodata se vad trecand in sbor
Lungi carduri de corbi negri cu svon croncanitor.
Flamanzi, ei cad pe campuri, se cred stapani pe teara,
Dar e destul sa vada un uliu, ca sa piara.
Pe ceriurile-albastre adeseori s-aduna
Troiene-ntunecoase de negri nori ce tuna.
Se pare c-au sa verse potopul pe pamant,
Dar ca sa-i risipeasca ce trebue?… un vant!”

Veni-va ziua sfanta cand vantul mantuirii
Va duce corbi si nouri pe calea pribegirii,
Si cerul tarii noastre iar fi-va nepatat
Si limpede ca ochiul de lacrima spalat.
Iar pan-atunci, o! Doamne, daca-i permis sa rada
De codrul vechiu si sacru pradalnica omida,
Huleasca evreimea fanatica, dusmana,
Uitand Ierusalimul; uitand spada romana!
Si marele imperiu aclame cu trufie
Un act care atrista pe-ntreaga Romanie!
Ordone umilirea simtirei crestinesti
Ca sa complaca urei si turbei evreesti,
Si faca sa rasune vazduhul de fanfare
De clopote, de tunuri, de crancena serbare.
Zadarnic! acel sgomot, cat de puternic fie,
Nu-mpedica pe bronzu-i istoria sa-nscrie,
Pe lang-a lumii fapte infame, sau sublime,
O frauda, o crima si doua mari victime!

Aprilie 1875





Rapirea Bucovinei


Aceasta pagina a fost accesata de 1161 ori.
{literal} {/literal}