Primele obuzuri
de Vasile Alecsandri
Sub cer senin, albastru, lin Dunarea la vale
Coboara maiestoasa, latind undele sale.
Pe campi cu iarba coapta, prin rediuri de stejar,
Pe insule ce' n apa incet scazand dispar,
Si' n cursu-i oglindeste de-a stanga Calafatul,
De-a dreapta sa Vidinul, in veci ne' nstrainatul,
Cetate 'nca fecioara sub paza de pagani,
Ce pare ca asteapta navala de Romani.
Lin Dunarea se scurge prin marea, fara valuri,
Dar iata se 'ncreteste, caci a zarit pe maluri
De-o parte-un leu, de alta un tigru sangerat,
Ce se pandesc cu ochiul aprins si turburat,
De-odata Carol Domnul, urcat pe-o baterie,
Vidinului din fata s' arata cu mandrie
Si face-un semn. Tunarii dau foc ... Un sol de fier
Din tun porneste, sboara, se 'nalta 'ntai pe cer
Si cade-apoi in sanul cetatii ce tresare,
Vestindu-i Romania si-a ei ne-atarnare!
Vidinul se trezeste din invechitu-i somn,
El vrea sa nimereasca si tara s'al ei Domn.
Incarc' un tun gigantic, spre Carol tinta drege,
Dar prima-i deturnare il proclameaza rege!
Iar domnul, zambind vesel, in ochii tuturor
Saluta cu-a lui spada obuzul trecator
Si zice: "Mult imi place aceasta armonie!
Strigati, copii: traiasca iubita Romanie!"
Un urs! clocoteste pe raul desteptat,
Si el cu drag incinge un nou, viteaz regat!
Castel Peles, octombrie 1886
Primele obuzuri
Aceasta pagina a fost accesata de 2129 ori.
