Omul singuratic
de Vasile Alecsandri
Calaretul tinar, singur pe-asta lume,
Isi indeamna calul inundat de spume.
Ei de mult pe cale pasa ratacind !
Calul sufla, omul cinta haulind :
„Trec prin lunca, lunca-mi zice :
Singur tu ce cati pe-aice ?
Vestea-mi spuse c-ai gasit
Sorioara de iubit.
Unde-ti este sorioara
Ca sa-i farmec inimioara
Cu parfumuri si cintari,
Cu-ale umbrei desfatari ?”
Calaretu-n sinul luncei umbritoare
Simte-o mingaiere dulce-alinatoare,
Dar curind el trece cimpul de mohor.
Calul geme, omul cinta plin de dor :
„Trec pe cimp, cimpia-mi zice :
Singur tu ce cati pe-aice ?
Pentru scumpul tau odor
Am intins verde covor,
S-am pus floare linga floare
Pentru albele-i picioare,
S-am pus roua dulce-n flori
Pentru blinzii-i ochisori.”
Calaretu-n zare trist se adinceste
Si pustiul lumei impregiuru-i creste.
Paseri cobitoare trec sub cer zburind,
Calul cade, omul cinta suspinind :
„Astfel lumea-ntreaga-mi zice :
Singur tu ce cati pe-aice ?
Viata fuge ! nu jalesti
Singurel sa patimesti ?
Doua aripi sorisoare
Se inalta pin` la raiu-ncintator !
Calaretul jalnic e perdut in noapte
Pintre reci morminte cu fioroase soapte.
O fantasma alba trece lunecind,
Calul moare ! omul aude zicind :
„Nemernic este omul ce n-a-ntilnit pe cale
O gingasa pareche in cursul vietii sale !
Pe inima lui seaca, ruina parasita,
Painganul urzeste o pinza incilcita
Prin care nu razbate nici o simtire buna...
Ca racla ce-i desarta, launtrul ei rasuna !”
Calaretul plinge, se infioreaza,
Glasul cel din umbra, linced, trist, urmeaza :
„In groapa ce-l ascunde e mort de doua ori
Acel ce-i dat uitarei de-ai lumei trecatori !
In viata a fost singur si singur dupa viata,
Perdut pe vecinicie in umbra ce-l inghetata.
Ah ! el va fi, cind mortii iesi-vor din mormint.
Strain pe ceea lume, strain ca pe pamint !”
Tristul singuratic moare-n jale-amara.
Linga el suspina buhna solitara.
Iar fantasma alba pere sovaind
Prin albastre flacari care zbor lucind.
Convorbiri literare, 1 mai 1875
Omul singuratic
Aceasta pagina a fost accesata de 2340 ori.
