O noapte la tara

O noapte la tara

de Vasile Alecsandri


Am o inima in lume
Care stiu ca ma iubeste
(Conachi)

Frumoasa e campia cu dulcea-i linistire
Pentru acel ce fuge de-a lumei amagire,
Pentru acel ce cauta in rai neinsemnat!
Placut, placut e ceasul de griji nentunecat,
si dulce este viata ce curge lin, departe
De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri desarte!

Cand inima hraneste o tainica dorinta,
Cand omul simte-n sanu-i o cruda suferinta,
O jale fara margini, un dor fara hotar;
Cand zambetu-i ascunde ades suspin amar
si mintea-i se desteapta din vis de fericire,
Perzand orice credinta, oricare nalucire,

Ferice de acela ce-n tulburare-i poate
Pe-un cal sa se arunce si prin vazduh sa-noate,
Pasind peste-orizonuri, zburand peste campii.
Ferice care poate, departe de cei vii,
Sa uite-a sa fiinta, sa pearda-orice simtire,
Sa nu mai faca parte din trista omenire!
                  *
Era o noapte lina, o mult frumoasa noapte,
Ce ravarsa in lume armonioase soapte
si multe glasuri blande in inimi destepta;
O noapte de acele ce nu le poti uita,
Care aprind in suflet scanteie de iubire
si pun pe frunte raze de indumnezeire.

Eram ... parca sunt inca! ... la oarele acele
Cand ochiul straluceste primblandu-se prin stele,
si-n toata steaua vede un chip gingas, slavit.
Atunci cand visul zboara pe tarm nemarginit,
Cand dorul trist uneste a lui duioase plangeri
Cu sfanta armonie a cetelor de ingeri.

Ca lampa aninata la poarta de vecie,
Domnea in dulcea taina a umbrelor faclie,
Varsand vapaie lina, ce lumea acoperea.
Lumina mangaioasa! in ceruri ea parea
Menita ca sa duca pe cai necunoscute
Dorintele omenirei in lung desert perdute!
                  *
Deodat-un glas de inger, o sfanta armonie,
Plutind usor in aer, ca vantul ce adie,
Se cobori prin stele din leaganul ceresc.
Duios era si gingas acordul ingeresc,
Caci inimele noastre saltara mai ferbinte
La dulcele sau cantic, l-aceste-a lui cuvinte:

„Ferice de acela ce cu-o simtire vie
Slaveste armonie si-nalta poezie,
Ca dismierdari placute de glas prietenesc.
El poarta pe-a sa frunte un semn dumnezeiesc,
si geniul sau gusta placeri incantatoare
Zburand la nemurire ca vulturul in soare;

Dar mai ferice inca fiinta de iubire
Ce simte cu-nfocare a dragostei pornire
si nencfetat e gata cu drag a sa jertfi!
Caci dulce-i pentru altul si-n altul a trai,
si dulce-i de a zice, cand inima jaleste,
Am o fiinta-n lume ce stiu ca ma iubeste!“

(Mart. 1845, Manjina)




O noapte la tara


Aceasta pagina a fost accesata de 3553 ori.
{literal} {/literal}