Noaptea alba

Noaptea alba

de Vasile Alecsandri


Noaptea-i alba, luminoasa,
Ceru-i bolta de opal.
Toata zarea-i scanteioasa,
Tot izvoru-i de cristal,
Caci pe lume-acum domina
Spaima vechilor stejari,
Sora mortei cea mezina,
Iarna cu-orizonuri mari.

Astfel gerul e de tare
Cat ingheata-n orice loc
si a gurii rasuflare,
si cenusa de sub foc.
El lipeste ochi cu gene,
Pe drumet il face orb,
si in cuiburi, chiar sub pene,
Crapa ouale de corb.

Campul lung si lat albeste
Ca un strat de margarint.
Alba luna sus luceste
Ca icoana de argint
si apare nemiscata
in abis nemarginit
Ca pe marea inghetata
Un vas mare troienit.

Miezul noptei!... totul tace!
Lumea pare un mormant,
Unde mort si rece zace
Lesul marelui pamant,
si sub bolta cea senina
Mii de stele cu foc viu
Varsa-o jalnica lumina
Pe gigantul sau secriu!...

Ies pe camp... Sub pasi rasuna
Campul sec si inghetat.
Un par mare sta drept luna,
Cu corbi negri incarcat.
Totu-i mort!... Sunat-au oare
Pe al cerului cadran
Ora stingerei de soare
in al mortei ocean?

Numai eu sa fiu pe lume
Ramas singur traitor,
Ca-n pustiiuri fara nume
Un nemernic calator?
Dar ce vad? ce se strecoara
Colo-n zare cand si cand?
E o sanie usoara
Prin lumina lunecand.

Saniuta e durata
Dintr-un lemn usor de plop
si se duce inhamata
Cu un iepure ce-i schiop.
Iar intr-insa cine este?
Om sa fie, sau un ciot?
E vestitul din poveste
Statu-Palma-Barba-Cot!

Iepurasu-n trei picioare
Salta, fuge usurel,
Pe zapada lucitoare
Sapand urme dupe el,
Pe cand barba argintie
Al unchesului strabun
Se tarie pe campie
Ca o coada de paun.

Unde pleaca, unde zboara?...
Iata-l vine spre Siret
si pe deal mi se coboara
Ca un bulgar de omat.
El in lunc-acum patrunde
Sa descopere cu drag
Primavara ce s-ascunde
inlauntrul unui fag.

Iepurasul se rapede
Naintand din salt in salt
Pan' ce-ajunge, pan' ce vede
in desime fagul nalt;
Iar unchesul cu-o bardita
Bate-n trunchiul sunator:
„Unde esti tu, copilita?“
El intreaba, plin de dor.

Lunca-ntreaga se rasuna!
Din copaci, din vagauni,
Mii de veveriti de luna
Ies, alearga pe aluni,
si din fagul nalt si falnic,
Vechi al luncii imparat,
Iese-un glas plapand si jalnic,
Care bland a cuvantat:

„Cine vine? Cine bate
La locasu-mi friguros?
Esti tu, Prier, al meu frate?
Esti iubitul Fat-Frumos?“
„Eu sunt, dulce primavara,
Statu-Palma-Barba-Cot.
Din locasul tau afara
Am venit ca sa te scot.“

„si ce vrei sa faci cu mine?
Ce gand ai? Ce dor lumesc?“
„Vreu in dragoste cu tine
Sa ma dau, sa-ntineresc!“
Abie zice si deodata
Glasul fetei a mutit,
Iar in lunca desteptata
Hohot lung au clocotit.

si vrajitul fag 'ntinde
Un brat lung, cuprins de ger,
Pe unches de barba-l prinde
si-l ridica pe sub cer.
Statu-Palma tipa, zbiara,
El se zbuciuma turbat,
Dar din iarna pan-in vara
Sus ramane spanzurat.

Vantul bate!... colo-n aer
Statu-Palma clatinat
Umple lunca de-un lung vaier,
De-un lung vaier necurmat,
si drumetu-si face cruce,
Caci se crede urmarit
De-ale codrilor naluce
Prin vazduhul otelit.

Mircesti, decembrie 1875




Noaptea alba


Aceasta pagina a fost accesata de 1363 ori.
{literal} {/literal}