Margarinta din Muncel

Margarinta din Muncel

de Vasile Alecsandri


Mama pentru-a ei copii are scumpe dismierdari.
Are inima cu ochi, are ochi cu sarutari.
Plansul lui e plansul ci; orice-l doare, pe ea o doare,
Ea traieste pentru el; cand el moare, si ea moare!

Margarinta din
Muncel nascu mandru pruncusor,
Ce muri pe sanul ei, leganat cu mare dor.
Ea il duse la mormant, langa inima-i de gheata,
Leganandu-l nenectat, ca si cand ar fi in viata.

Apoi merse la bordei de pustiu amar cuprins,
Leaganul era desert, soarele-n cer era stins!
Apoi prinse a striga pe campii si zi si noapte:
„Vino, draga copilas, vin la mama sa sugi lapte!"

Mama fara de copii nu mai are dismierdari,
N-are inima cu ochi, n-are ochi cu sarutari!
A doua zi, despre zori, pe-un mormant ea fu gasita,
Pieptul gol, trupul racit, tata-i de mormant lipita!

Convorbiri literare, 1 martie 1869




Margarinta din Muncel


Aceasta pagina a fost accesata de 1004 ori.
{literal} {/literal}