Legenda sfintirii bisericii de la Curtea de Arges

Legenda sfintirii bisericii de la Curtea de Arges

de Vasile Alecsandri


Inchinata Maiestatilor lor Regelui Carol I si Reginei Elisaveta

12 Octomvrie 1886


I.
Din Moldova cea nurlie,
Din voioasa Oltenie,
Din intreaga Romanie.

De prin munti, de pe campii,
Din colnice, podgorii,
De pe vai cu ape vii,

Din orase, de prin sate.
De la schituri departate
Si manastiri ne' nchinate,

Au plecat in cete, cete
Nalti flacai cu negre plete
Roi balai de mandre fete

Si femei cu prunci la tata,
In catrinta, in bondita,
In camese cu altita.

Toate sprintene, ochioase,
Stranse 'n fote fluturoase
Si de mijloc mladioase;

Unele din plai calare,
Altele din vai pe care,
Purtand flori, purtand stergare,

Viu prin sesuri, prin paduri
Sfinti Episcopi in trasuri
Iar pe jos, pe bataturi,

Preoti, maice in saiag,
Slabi calugari cu toiag,
Zile 'ntregi pasind cu drag.

Si din fundul celor munti,
Trec prin apa fara punti
Albi mocani pe cai marunti,

Vin pe drumuri juni ostasi,
Dorobanti si calarasi,
Ageri, neaosi vulturasi.

Toti in siruri lungi, gramada,
Si in haine de parada,
Ochilor intinzand nada.

Gloata' ntreaga se aduna,
Campu' n lung si ' n lat rasuna
Sgomotos, de voie buna.

Caci ea merge-atrasa 'n zare
De-o lumina ce apare
Pe sub ceruri mare, mare.

Cum mergeau neobosit
Cei trei crai din rasarit
Spre luceafarul slavit,

Ca sa' nchine fruntea lor
Unui fraged pruncusor,
Lumilor mantuitor!

II.

Dar ce este acea-lumina
O biserica crestina
Ridicata din ruina!

Domnul Neagoe-a cladit-o,
Tumpul crunt a risipit-o,
Carol Rege a re' noit-o.

S'acea lume in pornire
Pasa vesel s'o admire
In cereasca-i stralucire.

Iat' o langa ea sosita
Imprejuru-i gramadita.
De podoaba sa uimita.

Caci, in camp din nou lucrata,
Pare-o scula nestimata
Pe pamant din cer picata.

Cu maestrele-i cioplele
Cu-a ei turle invartele,
Care-atrag ochii la ele,

Si cu sfanta armonie
Ce din sanu-i lin adie
Sub naltimea albastrie...

Lumea sta ascultatoare
Bolta e rasunatoare
De cantari patrunzatoare.

Ce' n vazduh se impreuna
Cu svon lung de tun, ce tuna,
Si de clopot, care suna.

Dar tacere! ... de odata
In multimea 'nfiorata
Rasuflarea sta curmata.

Inimile bat mai tare,
Batrani, tineri, fie-care
Mai patruns, mai viu tresare...

Ce sa fie?... pe-ori ce munte
Tipa vulturi, soimi de frunte,
Sboara umbre mari, carunte.

Ori ce frunza, re' nverzeste
Ori ce rau apele-si creste
Ori ce pom din nou rodeste!

Insusi soarele 'n splendoare
Sol trimis la sarbatoare
E mai nou, mai splendid soare...

Taina este savarsita!
Ascultati!... lavra sfintita
Zice lumii pironita:

"Voi ce' n viata va luptati,
Voi ce raiul cautati,
Sinu-mi e deschis, intrati!

Eu sant mama mangaierii!
Eu sant balsamul durerii!
Eu sant cumpana puterii!"

III.
Preotimea toat' afara
In vesminte, in tiara,
Se insira-acum pe scara.

Jos, in curte oameni mii,
Si neveste si copii
Se indeasa'n straturi vii,

Ce sa vada in lumina
Sus, drept usa cea divina
Pe-a lor Rege si Regina:

Iata-i!... El in capul scarii
Sta purtand odorul tarii,
Palosul neatarnarii!

Ea, pe fruntea Sa Domneasca,
Purtand nu stema regeasca,
Ci marama taraneasca!

Si pe boiu frumos, cu fala,
Fota cea nationala,
Ca o mantie regala!

"Ian priviti!... striga multimea
Cum a infratit marimea
S'al Ei tron cu taranimea.

Ea-i de noi!... A noastra este!
Parca-i Zina din Poveste!"
Zic copile si neveste.

Si cu toate mii si sute
In dorinta lor pierdute
Ar vrea mana-i s'o sarute

Dar un semn Regele face...
Si pe loc poporu'n pace,
Nemiscat, se'nclina, tace.

Regele cu glasul tare
Ii graeste de altare
Si de-a legii respectare.

In cuvinte cumpanite
Din tot sufletu-i pornite
Cu maret avant rostite

aEl ii spune 'n grai de Rege:
"Ca Mosie, Domn si Lege
Trebuie strans ca sa se lege.

Ca creditna' n Duumnezeu
Pune sfantul scut al Sau
Intre bine si' ntre rau!"

Iar pe cand glasu-i tot creste,
Bolta sfanta-l insoteste
C'un rasunet ce uimeste.

Si-ai zidirii porumbei
Freamat fac din clopotei,
Ca un zbor de ingerei.

Ura'n ceruri se ridica!...
Ceru' n doua se despica
Ploi de raze din el pica.

Si, ferice, tot poporul
Dupa cum il duce dorul]
Vede' n fata viitorul!

IV.
O! moment de re'nviere!
Amintirea-i nu va piere
Cat va sta crucea' n putere

Caci avut-a marturi mari
Vechii ctitori legendari,
Muntii, codrii de stejari.

Si batranul Arges, care
Duce-va asta serbare
Dintr'o zare 'n alta zare!

Fost-am inca si eu fata,
Si pe turla mea mareata
Am zarit cinci umbre' n viata.

Una bland a cuvantat:
"Neagoe, al meu barbat
Fie Domnul laudat!

Sfanta noastra Manastire.
Si a noastra pomenire
Scoase sant de la peire!"

Alta zise cu oftare:
"O! Manole, mester mare
Azi e ziua de scapare!

Dupa veacuri de urgiu,
Am iesit din temelie
Eu, sarmana ta sotie.

Si' ncetat-am de-a mai plange,
De-a mai zice: crunt ma frange
Zidul tau, care ma strange!

Azi in locu-mi, spre 'ntarire
Pentru falnica-ti zidire,
O Regina cu iubire

Pe altar prinos depune
Cartea sa de rugaciune
Ce-o s'aduca zile bune.

Toata scrisa, zugravita,
Si de mana Ei slavita
Cu minuni impodobita.

Aiba trai ca gandul Sau!...
Eu cu pruncusorul meu
Sbor in cer la Dumnezeu!"

Ast-fel umbrele sopteau,
La popor cu drag priveau,
Ochii lor se' nveseleau.

Apoi tainic cu sbor lin
Disparut-au in senin
Ca un vis, ca un suspin.

Iar in urma-le, in soare,
A ramas stralucitoare
Lavra'n veci neperitoare!





Legenda sfintirii bisericii de la Curtea de Arges


Aceasta pagina a fost accesata de 988 ori.
{literal} {/literal}