Groza

Groza

de Vasile Alecsandri


Galben ca faclia de galbena ceara
Ce-aproape-i ardea,
Pe-o scandura veche, aruncat afara,
De somnul cel vecinic Groz-acum zacea;
Iar dupa el nime, nime nu plangea!

Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare,
La el se uita.
Unii faceau cruce; altii, de mirare,
Cu mana la gura capul clatina
Si-ncet, langa dansul, isi sopteau asa:

El sa fie Groza cel vestit in tara
Si-n sange-ncruntat!
El sa fie Groza, cel ce ca o fiara,
Fara nici o grija de negrul pacat,
A stins zile multe si lege-a calcat!

Un mosneag atunce, cu o barba lunga,
La Groza mergand,
Scoase doi bani netezi din vechea sa punga,
Langa mort ii puse, mana-i sarutand,
Mai facu o cruce si zise plangand:

Oameni buni! an iarna bordeiu-mi arsese,
Si pe-un ger cumplit
Nevasta-mi cu pruncii pe camp ramasese.
N-aveam nici de hrana, nici tol de-nvelit,
Si nici o putere! eram prapadit!

Nu asteptam alta din mila cereasca
Decat a muri,
Cand crestinul ista, Domnu-l odihneasca!
Pe-un cal alb ca iarna in deal se ivi
S-aproape de mine calul isi opri.

Nu plange, imi zise, n-ai grija, romane,
Fa piept barbatesc;
Na, sa-ti cumperi haine, si casa, si paine
Si de-atunci copiii-mi ce-l tot pomenesc,
Oameni buni! de atunce in tihna traiesc.

Si, sarutand mortul, batranul mosneag
Ofta si se duse cu-al sau vechi toiag.
Iar poporu-n zgomot striga, plin de jale:
Dumnezeu sa ierte pacatele sale! 




Groza


Aceasta pagina a fost accesata de 1099 ori.
{literal} {/literal}