Garda saraiului

Garda saraiului

de Vasile Alecsandri


Selim sultanul doarme pe patu-i de placeri,
Avind un scut puternic de crinceni ieniceri,
Ce stau veghind la poarta saraiului de paza.
Sultanul doarme-n pace si gindu-i nici viseaza
Ca insusi inenicerii jurat-au pe Allah
Sa deie prada mortei viziri si padisah!
E cerul fara stele: intreg Stambulul tace.
Precum un mut gigantic, perdut in umbra zace
Temind sa nu destepte sahinul pina-n zi...
Cind leul odihneste, e bine-a nu-l trezi.
Saraiul pe o culme se-nalta si apare
Ca o fantasma neagra ce da infiorare.
Locas de feerie, minune-orientala,
Rai luminat in sinu-i de-o raza infernala...
Gindirea spaimintata, in laturi sta de el,
Caci pe sub cer deasupra-i pluteste Azrael.
Si insa prin tacere o trista cucuvaie
Suspina-n miezul noptei pe-a lui Selim odaie.
Si valurile negre de-a lungul in Bosfor
Soptesc un vaiet jalnic si mult intristator.
Deodata pe cind somnul si ochi si minte fura,
A curtei poarta suna de-o surda lovitura...
Pe loc, toti ienicerii de paza, desteptati,
Salta-n picioare, gata de lupta, inarmati,
S-Abdul-Aga, Nakibul, in chiosc deasupra portii
Se urca fara grija de intalnirea mortii.
El vede-n piata larga si vede-n fund pe strada
De umbre inarmate o tainica gramada
Venind prin intuneric cu zgomot nadusit...
Torent de razvratire ce creste nesimtit.
Erau ortale dese de crunta-ienicerime,
Pornite sa rastoarne sultanul din naltime.
O noua lovitura mai tare-n poarta bate!

Abdul-Aga se pleaca spre umbrele-adunate
Si striga-n piata: "Cine? Cine-n Stambul cuteaza
Sa miste cind Sultanul doarme s-Abdul vegheaza?"
"Abdul! deschide poarta! easpunde-un glas din piata.
Tu stii ca-n ochii nosti Selim e sters din viata
Stii ca ne-am prins cu totii prin aspru juramint
Sa-l facem de pe tronu-i sa cada in mormint!..."
Abdul se otereste, caci au recunoscut
Un glas de frate-n glasul ce singur n-au tacut.
El zice : "Asa este! asa-i, frate Orcane!
Am rasturnat cu totii a noastre mari cazane
S-a lui Selim peire cu totii am jurat,
Dar eu cu juramintu-mi nu pot sa fiu legat
Cit stau pindar aice cu peptul meu in poarta
Si cit credinta sfinta in mine nu e moarta!
Selim e al meu dusman! ... si nu-i pe lumea-ntreaga
Nu-i ura mai de moarte ca ura ce ma leaga
De dinsul, in tot locul, cu dor de razbunare,
Cu dor de a-l combate fatis, in ziua mare.
Selim, Zahid kiafirul Selim crunt, orb de minte
Ucis-au cu-a sa mina pe bunul sau parinte!
Selim trebuie sa moara!... si va muri! ... jur eu!
Dar nu cit sint de paza la capataiul sau...
Abdul, cind e-n picioare la postul de onor,
Abdul uita mania de fiu razbunator,
Caci mirsava tradare ce-ascunde-al ei obraz
In veci nu se incuiba in suflet de viteaz...
Selim e sacrul oaspe al constiintei mele,
S-acum aceste brate sint doua santinele
Menite sa protege pe chiar dusmanul meu...
Asa scrie Profetul, asa vrea Dumnezeu!"

"Ghiaur! striga din umbra cu glasul ragusit
Lambhar-Kale, kiehaia ce-n poarta au lovit:
Ghiaur fara credinta, te lepezi tu de noi?
Selim si tu-mpreuna peri-veti amindoi!"
Abdul se-nfuriaza: "In laturi, spurcat cine,
Deprins a musca mina care-ti intinde pine!
Lambhar-Kale! pe tine sultanul te-a iubit,
Ca pe un fiu nemernic de sinu-i te-au lipit,
Ti-au dat avere, nume, putere si onoare,
Din cuibul tau de verme te-au scos in lume-n soare,
Si tocmai tu ceri moartea sultanului?... A! fi ra,
S
a nu-mi iesi tu in cale, sa nu-mi cazi tu sub gheara!
In laturi toti! ... in laturi, departe de-acest loc!
Mohamed v-ameninta cu sabie de foc!"
Multimea sovainda de glasu-i se uimeste...
Dar crincenul kiehala in fruntea ei racneste;
"Pe ziduri, pui de tigri! avalma la sarai!
Murind, pe noi ne-asteapta
huriile din rai!"

Si lupta se incepe prin neagra-ntunecime...

Ca demoni de urgie o parte din multime
S-acata greu pe ziduri, iar alta mai aleasa
In poarta-mparateasca s-arunca si se-ndeasa,
Si sub loviri de grinda s-abate poarta grea,
Turtind un numar mare de luptatori sub ea.

In curte ienicerii patrund ca niste lei!...
Dar iata-n a lot cale Abdul cu toti ai sai,
Si cel intai ce cade taiat in zbor, de-a latul,
E procletul kiehaia, Lambhar-Kale, ingratul!
Atunci o inclestare de moare s-au incins...
Si cind maretul soare pe ceruri s-au aprins,
Voioasele lui raze rosind au luminat
Saraiul dat in prada, sultanul strangulat,
S-o clada, linga poarta, de ieniceri zacind,
Toti cu spada-n mina, saraiul aparind,
S-alature cu dinsii culcati, ucisi pe prag,
Abdul si al sau frate, imbratisati cu drag!...
                *
Dervisul de la Meca, El-Djem-Zaet-Mansur,
Plimbind ochi cu durere pe morti, jur-mprejur,
Spre cer a sale brate le-a ridicat zicind:
"Allah, pe lume omul ca paserea trecind,
Nu lasa nici o urma, sah fie sau fellah.
Tu singur esti puternic si mare, tu, Allah!
Dar daca nu se perde in ochii-ti fapta buna
S-asupra fa
ptei rele Dreptatea se razbuna,
Ah! fie-n veci la dreapta-ti acel care cind jura
Rosteste adevarul din inima prin gura
Si sprijina cu viata, cu brat aparator
Sangeacul lui Mohamed si lege si onor,
Iar cela care-si vinde credinta, juramantul,
Cenusa-i otravita s-o sufle, sufle vintul
In latele pustiiuri, in volvura peirei,
Caci Iuda vinzatorul e hula omenirei!"

Apoi batrinul girbov ce jalnic lacrimeaza
Alature cu mortul Abdul ingenuncheaza
Si ochii lui inchide, si trist, in tremurare,
Pe palida lui frunte depune-o sarutare!

Convorbiri literare, 1 aprilie 1876





Garda saraiului


Aceasta pagina a fost accesata de 1206 ori.
{literal} {/literal}