Epistola generalului Florescu

Epistola generalului Florescu

de Vasile Alecsandri


Amice, vrei sa afli ce fac si cum traesc
In cuibul singuratic in care ma gasesc
Departe de-ale lumii petreceri variate
Cu intrigi de tot soiul amar inveninate?
Ma-ntrebi cum nu iau parte la lupte sgomotoase,
Politice numite… dar nepoliticoase?

Cum eu, odinioara, de lume iubitor,
Eu pasare pribeaga, eu vesnic calator,
Mi-am strans acum aripa, de cale ostenita,
Si stau in nemiscare ca apa-n loc oprita?
Aceasta-i o enigma, ce vrei ca s-o explic?
Prea bine!… Cer cuvantul, dup-obicei, si zic:

“Ce fac?” - Pe scena lumei privesc cum se lipeste
Invidia dusmana de tot ce straluceste
Si-l roade ca un vierme ascuns sub un stejar,
Cercand ca sa-l rastoarne cu-al sau venin amar.

“Cum vietuesc?” - Ca omul ce fapte mari viseaza
Si scumpe suvenire de prin trecut vaneaza,
Ca sa-si mangaie mintea de proasta comedie
Ce-o joaca interesul si trista miselie.

Iubiam odata lupta…, dar lupta cea leala
Pentru-o idee mare, frumoasa, triumfala.
In care luptatorii cu inima-ndrazneata,
Prin arme fara pata, se atacau in fata,
Numind orice lovire pezisa: felonie,
Si oarba clevetire: baloasa infamie!
Acum, in loc de arme curate, lucitoare,
Eu vad ca se prefera hulirea manjitoare.
Oricine sta-n arena, de tina are parte…
Eu, nedeprins cu tina, ma tin de ea departe
Si-astept sa vad sub trasnet hidoasa pocitura,
Care-au sadit in tara invidie si ura.

Pe rand eram noi tineri, Florescule amice,
Pe cand orice sperare muria, nascand aice,
Avut-am un vis mare, o nobila dorinta,
De-a scoate Romania din trista-i umilinta
Prin jertfe, prin virtute, prin stransa infratire…
Toti intr-un gand, cu totii uniti intr-o simtire,
In batalionul sacru voiosi ne luam randul,
Si fiecare-n parte-i c-un dor isi hranea gandul:
Eu, sa destept prin canturi marirea stramoseasca,
Tu, sa re-nvii pe lume armata-i vitejeasca.
— Dor tainic, vis feeric, sublima nebunie.
Avant semet si falnic de falnica junie!
Atunci al nostru suflet, prin nori luandu-si sborul,
Cu aripa-i usoara lovia chiar viitorul,
Si orice stavili-nalte, fantasme-ngrozitoare,
Piereau in ochii nostri ca negurile-n soare.

Si iata ca prin munca si ani de staruinta
Au dat si flori si roada puternica-ti credinta.
Din sanul terii noastre o mandra oaste-apare,
Menita ca sa-ntreaca a lumii asteptare,
Prin fapte glorioase din timpuri de-altadata…
Ea sboara-n foc si iese cu fruntea-ncoronata.

O! ce mandrie mare simtit-ai tu ca mine!…
Dar ce amaraciune s-a revarsat in tine,
Vazand feciorii nostri pasind maret-nainte,
Si tu… uitat de-o parte, tu, bunul lor parinte!

Noi toti, din departare, pe-al mortii camp de prada
Catam a zari-n soare lucind batrana-ti spada,
Si-a noastra ostasime, in foc iutindu-si pasul,
Doria, cerea, prin tunuri ca sa-ti auda glasul,
Caci asta vie, juna, eroica armata,
Sub Cuza si sub Carol prin tine-a fost creata,
Si tie cu dreptate se cuvenia onorul
Fruntas de-a fi in lupta, tu, organizatorul!

Si insa tu, victima de-o oarba prigonire,
Ai fost ca un netrebnic lasat in parasire.
Netrebnic, tu netrebnic!…De cand, o! Doamne-n lume
Lumina zilei poarta al noptii negru nume?
De cand netrebnic este acel ce cu iubire
Consacra-o viata-ntreaga l-a patriei marire?

De cand netrebnic omul cu inima mareata,
Ce-n lupta pentru tara ofera brat si viata?
De cand netrebnic seful ce, oricum bate vantul,
Isi apara stindardul si-si tine juramantul?

Amice, fii in pace, alina-a ta durere…
In tot osteanul astazi tu vezi o mangaiere,
Caci astazi tot romanul cunoaste, simte-n sine,
Ca arma stramoseasca s-au ascutit prin tine…
Si cand privesti stindardul cu ochi plini de uimire,
Stindardul viu tresare cu-o mandra falfaire!…

Mircesti, 9 februarie 1878




Epistola generalului Florescu


Aceasta pagina a fost accesata de 1069 ori.
{literal} {/literal}