Dragos

Dragos

de Vasile Alecsandri

I

Dragos, mandru ca un soare,
A plecat la vanatoare.
Ghioaga si sageata lui
Fac pustiul codrului!
Cerbul moare, ursii pier
Si vulturii cad din cer
Iata ca-ntr-o dumbravioara
El zareste-o caprioara,
Fiara blanda de la munte,
Cu steluta alba-n frunte
Si cornite subtirele
Si copite sprintenele.
Caprioara cum il simte
Lasa locurile strimte,
Fuge, salta, zboara, piere,

Ca un vis, ca o parere;
Iara Dragos infocat
O goneste ne-ncetat.
Zi de vara cat de lunga,
Vanatorul o alunga,
S-amandoi se pierd de vii
In codri merei pustii!

II

Iata, mari, ca deodata
O poiana se arata,
Inverzita, inflorita
Si de lume tainuita.
Iar pe iarba-n poienita
Canta-o alba copilita,
Cu ochi dulci, dezmierdatori
Si cu sanul plin de flori.
Caprioara, cat o vede,
Zboara vesel, se repede
Si ii cade la picioare
Pe-un covor de lacrimioare.
Cat viteazul o zareste,
Pe loc sta si se uimeste!
Uita blanda caprioara
Si sageata ce omoara!
Uita draga vanatoare,
Uita lumea de sub soare!

III

'Copilita! zice el
Rezemat de-un stejarel.
Esti tu zana astui plai,
Sau o floare de la rai?
Dragos, Dragos, fratioare,
Nu sunt zana, nu sunt floare,
Dar am suflet fecioresc
Si Moldova ma numesc.
Mult e mult de cand te-astept
Sa-mi alin dorul din piept,
Ca de Domnul sunt menita
Ca sa fiu a ta ursita!
O, Moldovo-ncantatoare,
Gingasa fermecatoare!
Iata, arcu-mi vitejesc
Langa tine-l rasadesc,
Ca sa deie pan-in zori
Crengi cu frunze si cu f lori,
Si cu-acele crengi frumoase
Sa-mpletim cununi voioase,
Una tie, una mie,
Pentru-a noastra cununie! 


IV

A doua zi ei plecara
Si prin codri apucara,
Amandoi imbratisati,

Cu flori mandre-ncununati.
Dealuri multe ei suira,
Multe dealuri coborara,
Pan-in valea cea-nverzita,
De-un rau luciu racorita.
Copilita-nveselea
Si din gura-asa graia:
Dragos, Dragos, fratioare,
Lasa ochii tai sa zboare
Peste dealuri si campii
Pascute de herghelii,
Peste vai, peste gradini
Unde zbor mii de albini,
Peste ape curgatoare
Si dumbravi rasunatoare.
Cat pamant tu vei vedea,
E de zestrea mea!
S-acea dalba de mosie
Toata-n veci a ta sa fie,
Ca sa fie-n veci scapata
De o fiara-nfricosata,
De un zimbru fioros
Care-o calca-n sus si-n jos .

V

Bine vorba nu sfarsea,
Din rau iata ca iesea
Zimbrul aprig ca un zmeu,
Cu lungi coame ca de leu,

Si cu coarne otelite,
Si cu aripi la copite.
Fiara crunta si turbata
Pleca fruntea lui cea lata
Si sarind, mugind, da zor
Peste mandrul vanator.
Iara Dragos s-atinea
Si, cel zimbru cum venea,
Ghioaga-n frunte-i arunca,
Fruntea-n doua-i despica!
Apoi capul ii taia,
Intr-o lance il punea
Si pleca in veselie
Pe frumoasa lui mosie,
De pagani sa o fereasca
Si ca domn sa o domneasca!



Dragos


Aceasta pagina a fost accesata de 1405 ori.

{literal} {/literal}