Doua suflete

Doua suflete

de Vasile Alecsandri

Doua suflete amice de copile pamantene
Se-ntalnesc in steaua lunii, se privesc duios prin gene,
Apoi stau intr-o uimire, una alteia zambind,
Si-mpreuna isi iau zborul, prin senin calatorind.

“Tu esti, dulce surioara? zice una cu mirare,
Tu, regina frumusetii, tu, altar de inchinare!
Pe pamant, de-abia in floare, cum se face de-ai muri?”
Cealalta, varsand lacrimi, ii raspunde:”Am iubit!”

“Ai iubit!... ai trecut raiul!... ai simtit in primavara
Acea flacara cereasca, dulce mult si mult amara!
Ai iubit!... si tu din viata ai putut, ai vrut sa zbori!...
Unde, unde-ti sunt ramase virginalele comori?”

“Am lasat glasul meu dulce unei dulci privighetoare;
Ochii, murelor din codru; parul, falnicul soare;
Sanul, unui crin varatic; gura, unui trandafir,
Si pamantului in jale, al meu vesnic suvenir!”





Doua suflete


Aceasta pagina a fost accesata de 1044 ori.
{literal} {/literal}